ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 961/2019

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la data de 18.07.2018 cu nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâților Garda Națională de Mediu - Comisariatul General și Comisar General al Gărzii Naționale de Mediu să emită o decizie prin care să îi stabilească noul salariu de bază, precum și cuantumul sporurilor de care beneficiază în calitate de angajat al Gărzii Naționale de Mediu - Comisariatul General, la nivelul maxim din cadrul instituției, pentru funcția/gradul/treapta și gradația aferentă funcției publice de execuție pe care o exercită de expert, începând cu data intrării în vigoare a prevederilor O.U.G. nr. 83/2014, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015; obligarea pârâților Garda Națională de Mediu - Comisariatul General și Comisar General al Gărzii Naționale de Mediu să îi plătească diferențele dintre sumele rezultate din neaplicarea prevederilor O.U.G. nr. 83/2014, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, și sumele efectiv încasate, sume la care urmează să se aplice și dobânda legală, de la data intrării în vigoare a ordonanței menționate și până la data plății efective.

2.1. Prin Sentința nr. 1108 din 12.10.2018 a Tribunalului Dâmbovița, a fost admisă excepția necompetenței materială a acesteia instanțe și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Prima instanță a constatat că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la data de 18.07.2018 cu nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâților Garda Națională de Mediu - Comisariatul General și Comisar General al Gărzii Naționale de Mediu să emită o decizie prin care să îi stabilească noul salariu de bază, precum și cuantumul sporurilor de care beneficiază în calitate de angajat al Gărzii Naționale de Mediu - Comisariatul General.

Prima instanță a reținut că speța dedusă judecății are ca obiect contestarea modului stabilire a salariului de bază, precum și cuantumul sporurilor de care beneficiază reclamanta, stabilite prin Decizia nr. 1159/21.12.2015 emisă de pârâta Garda Națională de Mediu, precum și împrejurarea că aceasta din urmă are calitatea de organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea autorității publice centrale pentru protecția mediului.

Astfel fiind, față de dispozițiile legale precitate, competenta de soluționare a cauzei ar aparține Curții de Apel Ploiești.

2.2. Prin Sentința nr. 1 din data de 11 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Ploiești invocată de reclamantă.

A fost declinată competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență între Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Dâmbovița și a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut că instanța competentă este cea inițial învestită, respectiv Tribunalul Dâmbovița, având în vedere că Legea nr. 188 din 1999 ce reglementează statutul funcționarului public este o lege specială în raport cu Legea nr. 554 din 2004 a contenciosului administrativ, aplicându-se cu prioritate în baza principiului de drept specialia generalibus derogant, în ce privește competența materială.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență:

Reclamanta, funcționar public, a investit instanța de contencios administrativ cu o cerere privind emiterea unei decizii prin care să i se stabilească noul salariu de bază, precum și cuantumul sporurilor de care beneficiază în calitate de angajat al Gărzii Naționale de Mediu - Comisariatul General, precum și plata diferențelor dintre sumele rezultate.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Din modul în care reclamanta a înțeles să își motiveze în fapt și în drept pretențiile deduse judecății, rezultă că folosul practic, direct și imediat pe care îl urmărește și, implicit, obiectul principal al acțiunii, îl reprezintă obținerea unor drepturi salariale calculate pe baza unei grile de salarizare stabilite prin asimilare.

În acest context, Înalta Curte reține că pentru determinarea instanței competente material să soluționeze prezentul litigiu, prezintă relevanță natura dreptului pretins de către reclamantă, dar și cea a raporturilor juridice dintre autoritățile pârâte chemate în judecată și inițiatoarea acțiunii judecătorești.

Reclamanta A. este funcționar public în cadrul Gărzii Naționale de Mediu - Comisariatul General, fiind încadrată în funcția de expert, gradația 5

În materia raporturilor de serviciu ale funcționarului public, deci inclusiv în ceea ce privește prezenta acțiune, care urmărește modificarea drepturilor salariale, astfel cum rezultă și din contestația aflată la dosar tribunal, competența materială de a soluționa litigiul în primă instanță revine secțiilor de contencios administrativ ale tribunalelor competente teritorial.

Acest raționament echivalează cu interpretarea că dispozițiile Legii nr. 188/1999 reprezintă dreptul comun în materie de raporturi de serviciu privind funcționarii publici, lege care la rândul ei se completează cu Legea nr. 554/2004 ce reprezintă dreptul comun mai larg în materie de contencios administrativ, fiind stabilită astfel o competență generală de soluționare a unei sfere largi de raporturi juridice în favoarea tribunalului, ca instanță de drept comun.

În raport de obiectul litigiului, sub aspectul competenței de soluționare, raportat și la efectele hotărârii, cauza intră sub incidența dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, "cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Recurs în interesul legii prin Decizia nr. 10/2018, concluzionând în sensul că litigiile care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public - în concret, au ca obiect drepturile bănești solicitate de (funcționari publici cu caracter special) - sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Garda Națională de Mediu - Comisariatul General și Comisarul General al Gărzii Naționale de Mediu, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV