ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1960/2015

Decizia nr. 1960/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 2393/120/21 mai 2014, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., etc. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Garda Națională de Mediu - Comisariatul General București, revocarea/anularea Deciziei nr. 252 din 27 martie 2014 privind stabilirea salariului de bază pentru salariații din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și a anexelor aferente, emise de Comisarul General al Gărzii Naționale de Mediu și să se dispună în sarcina pârâtei obligația emiterii unei noi decizii în care să fie stipulată și plata retroactivă, pentru fiecare angajat al Gărzii Naționale de Mediu, a drepturilor salariale restante, ce rezultă din diferența de sumă între cuantumul de 194 lei, stabilit de art. 1 alin. (3) din anexa la Ordinul nr. 66 din 16 ianuarie 2012 și valoarea nivelului mediu lunar a stimulentelor plătite în anul 2010, în valoare de 344 lei, stabilit conform notei de fundamentare referitoare la aplicarea O.M.M.S.C. nr. 241 din 3 martie 2014, începând cu luna ianuarie 2012, avându-se în vedere și majorările ce au intervenit prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale (majorare cu 8% începând cu 1 iunie 2012 și majorare cu 7,4% începând cu 1 decembrie 2012).

La data de 12 septembrie 2014 reclamanții au depus cerere precizatoare, solicitând: anularea Deciziei nr. 252 din 27 martie 2014 privind stabilirea salariului de bază pentru salariații din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și a anexelor aferente, emise de Comisarul General al Gărzii Naționale de Mediu, să se dispună obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii prin care să se stabilească noile salarii de bază ale angajaților Gărzii Naționale de Mediu, începând cu 1 ianuarie 2012, conform O.M.M.S.C. nr. 241 din 3 martie 2014, prin includerea în acestea a nivelului mediu lunar al stimulentelor plătite în anul 2010, avându-se în vedere majorările ce au intervenit prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale - majorare cu 8%, începând cu 1 iunie 2012 și majorare cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012 și obligarea pârâtei la calcularea și plata diferențelor rezultate din neaplicarea prevederilor O.M.M.S.C. nr. 241 din 3 martie 2014 și cuantumul de 194 lei, stabilit de Ordinul nr. 66 din 16 ianuarie 2012, pentru fiecare salariat, începând cu data de 1 ianuarie 2012, respectiv data numirii în funcția publică, și până la data de 3 martie 2014, sumă ce trebuie actualizată cu indicele de inflație, până la data plății efective.

Prin Sentința nr. 1595 din 4 noiembrie 2014, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamanți în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că obiectul cererii dedusă judecății de către reclamanți pe calea specială a contenciosului administrativ vizează actul administrativ reprezentat de Decizia nr. 252 din 27 martie 2014 privind stabilirea salariului de bază pentru salariații din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, act administrativ emis de Comisarul General al Gărzii Naționale de Mediu, pentru punerea în executare a dispozițiilor Legii nr. 284/2010 și a altor acte normative sau administrative (Ordinul M.M.S.C. nr. 241 din 3 martie 2014), în ceea ce privește modalitatea de salarizare a personalului bugetar angajat în cadrul acestei instituții publice.

A apreciat, astfel, că, în raport de obiectul cererii, în stabilirea competenței de soluționare a cauzei apar ca fiind incidente atât dispozițiile art. 30 din Legea nr. 284/2010, precum și dispozițiile art. 10 alin. (1), teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Actul administrativ contestat în cauză este un act emis de o autoritate publică centrală, Garda Națională de Mediu fiind o instituție publică ce funcționează ca organ al administrației publice centrale, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 1005/2012.

Pe rolul Curții de Apel Ploiești dosarul a fost înregistrat sub nr. x/42/2014.

La rândul său, prin Sentința civilă nr. 19 din 28 ianuarie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de reclamanți, și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În motivarea acestei soluții, Curtea a reținut că cererea de chemare în judecată are ca obiect anularea Deciziei nr. 252 din 27 martie 2014 privind stabilirea salariului de bază pentru salariații din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, act administrativ emis de Comisarul General al Gărzii Naționale de Mediu, pentru punerea în executare a dispozițiilor Legii nr. 284/2010 și a altor acte normative sau administrative (Ordinul M.M.S.C. nr. 241 din 3 martie 2014), în ceea ce privește modalitatea de salarizare a personalului bugetar angajat în cadrul acestei instituții publice, constituind, așadar, un litigiu privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, al căror statut este reglementat de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

Or, potrivit dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

Constatând existența conflictului negativ de competență, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a decis, în temeiul art. 133 și 134 C. proc. civ., înaintarea cauzei către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte constată că în speță, în raport de obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente, competența soluționării cauzei aparține Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În speță, prin cererea dedusă judecății, așa cum a fost precizată, reclamanții au solicitat:

(i) anularea Deciziei nr. 252 din 27 martie 2014 privind stabilirea salariului de bază pentru salariații din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și a anexelor aferente, emise de Comisarul General al Gărzii Naționale de Mediu;

(ii) obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii prin care să se stabilească noile salarii de bază ale angajaților Gărzii Naționale de Mediu, începând cu 1 ianuarie 2012, conform O.M.M.S.C. nr. 241 din 3 martie 2014, prin includerea în acestea a nivelului mediu lunar al stimulentelor plătite în anul 2010, avându-se în vedere majorările ce au intervenit prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale - majorare cu 8%, începând cu 1 iunie 2012 și majorare cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012:

(iii) obligarea pârâtei la calcularea și plata diferențelor rezultate din neaplicarea prevederilor O.M.M.S.C. nr. 241 din 3 martie 2014 și cuantumul de 194 lei, stabilit de Ordinul nr. 66 din 16 ianuarie 2012, pentru fiecare salariat, începând cu data de 1 ianuarie 2012, respectiv data numirii în funcția publică, și până la data de 3 martie 2014, sumă ce trebuie actualizată cu indicele de inflație, până la data plății efective.

Constatând că obiectul litigiului privește, în esență, drepturi în legătură cu raportul de serviciu al funcționarului public, Înalta Curte reține că în această situație devin aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, în ceea ce privește stabilirea competenței materiale de soluționare a cauzei în primă instanță.

Dispozițiile arătate prevăd faptul că sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

În aceste condiții, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, soluționând conflictul negativ de competență în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., etc. în contradictoriu cu pârâta Garda Națională de Mediu - Comisariatul General București în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 mai 2015.

Procesat de GGC - CL