ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 931/2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulata la data de 03.12.2018 și înregistrata pe rolul Tribunalului Argeș, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2018 reclamanții A., B., C. Și D., Grefieri și E. (față de care s-a dispus disjungerea competenței de soluționare a cauzei), personal conex în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la reîncadrarea și plata către reclamanți a salariului brut lunar și a celorlalte drepturi aferente prin raportate la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON (reprezentând VRS 405 RON ce trebuia acordată la nivelul anului 2007, la care se adaugă majorările cu 8,5% conform O.G. nr. 13/2008) începând cu 9.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 01.12.2015 precum și obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

2.1. Prin Sentința nr. 573/8.02.2019 a Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Argeș și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a invocat prevederile art. 127 din C. proc. civ., precum și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7/2016 (RIL) și Decizia Curții Constituționale nr. 280/2018 pentru a motiva soluția de declinare în favoarea Tribunalului Dâmbovița, ca instanță competentă de același grad aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate.

2.2. Prin Sentința nr. 573/8.02.2019 a Tribunalului Dâmbovița, secția civilă, s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

A reținut această instanță prevederile art. 7 din Capitolului VIII, Anexa V, a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pentru a concluziona că în cauză suntem în prezența unui caz de competența materială exclusivă stabilită de legiuitor în ceea ce privește analiza legalității și temeiniciei încadrării personalului din justiție, raportat la precizarea acțiunea formulată de reclamanți, dispunând astfel declinarea soluționării prezentului litigiu - în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

2.3. Prin Sentința nr. 575 din data de 09.10.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București.

A fost declinată competența materială de soluționare a cauzei formulată de în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă.

S-a ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ în vederea soluționării conflictului de competență.

A reținut curtea de apel că litigiul are natura unui conflict de muncă și nu de contencios administrativ, competența materială a instanței fiind astfel stabilită în raport de prevederile art. 266 din C. muncii și art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, și în lumina dezlegării Înaltei Curți de Casație și Justiție în cadrul Deciziei RIL nr. 9/2017.

De asemenea, s-a reținut și Decizia în interesul legii nr. 10/2016, potrivit căreia în materie de competență în aplicarea O.G. nr. 137/2000 se are în vedere natura raporturilor juridice ce guvernează relațiile dintre părți; raportul juridic dedus judecății fiind guvernat de normele de dreptul muncii, iar competența materială a instanței fiind stabilită în raport de prevederile Legii nr. 567/2004 și de cele ale Codului muncii.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Pentru identificarea instanței competente după materie este esențial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată.

Instanța de litigii de muncă și asigurări sociale a fost învestită cu cererea formulată de reclamanți prin care s-a solicitat obligarea pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și Ministerul Finanțelor Publice, la reîncadrarea și plata către reclamanți a salariului brut lunar și a celorlalte drepturi aferente prin raportate la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON (reprezentând VRS 405 RON ce trebuia acordată la nivelul anului 2007, la care se adaugă majorările cu 8,5% conform O.G. nr. 13/2008) începând cu 9.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 01.12.2015 precum și obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Înalta Curte reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile speciale ale art. 7, Capitolul VIII din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017, în raport de petitul acțiunii, apreciind că legiuitorul a prevăzut competența materială și teritorială exclusivă a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, doar în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluționează contestația împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, aceste prevederi neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale magistraților, întrucât, fiind norme speciale, se aplică strict în ipoteza reglementată de către legiuitor.

Înalta Curte reține că obiectul cauzei de față îl reprezintă acțiunea pentru stabilirea indemnizației de încadrare și al celorlalte drepturi salariale aferente prevăzute de lege și plata unor diferențe salariale (iar nu o acțiune în anulare sau în obligare la emiterea unui ordin de salarizare), fiind astfel incidente dispozițiile art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170 - 171, art. 266 și art. 269 din C. muncii.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din C. muncii: "Prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii, art. 269 din același act normativ prevăzând că "judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii."

Dând eficientă principiului disponibilității, potrivit căruia cadrul procesual este stabilit de reclamant, iar instanța se pronunță în limitele învestirii, având în vedere dispozițiile legale sus-menționate și obiectul acțiunii de față, Înalta Curte apreciază este competentă să soluționeze cauza în primă instanță secția specializată în materia litigiilor de muncă din cadrul tribunalului.

Cum în speță, față de calitatea de grefieri a reclamanților, sunt incidente și dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., anterior modificărilor introduse prin Legea nr. 310/2018, în raport de Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7/2016 (RIL) și Decizia Curții Constituționale nr. 280/2018, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Dâmbovița.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție din cadrul Parchetul de la lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 februarie 2020.

GGC - GV