ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 869/2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, secția civilă, la data de 26 februarie 2019, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS. și TT. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Botoșani, să se dispună:

- reîncadrarea și recalcularea salariului brut lunar, respectiv a indemnizației brute lunare ce se cuvine personalului auxiliar de specialitate și conex, prin includerea procentului de 4%, respectiv 8% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum și a procentului de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv VRS 405 RON + 4% + 4.5% + 10%. rezultând V.R.S. de 484,18 RON, astfel:

- începând cu data de 09 aprilie 2015 și până la 30 noiembrie 2015, la plata diferențelor de drepturi salariale dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială de 440,15 RON și venitul efectiv plătit;

- începând cu data de 1 decembrie 2015 și până la zi, dar și pentru viitor, la diferențele de drepturi salariale dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială de 484,16 Iei și venitul efectiv plătit.

- repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficiem, respectiv obligarea pârâților ia plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care suntem îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, începând cu 3 ani înainte de înregistrarea prezentei acțiuni până la plata efectivă a sumelor cuvenite (diferențiat până la 1 decembrie 2015 și după 1 decembrie 2015, dar și pentru viitor, după intrarea în vigoare a Legii-cadru de salarizare nr. 153/2017, prin care se abrogă Legea-cadru nr. 284/2010).

2.1. Hotărârea Tribunalului Mureș, secția civilă

Prin Sentința civilă nr. 830/11.06.2019, pronunțată în dosarul x/2019, Tribunalul Mureș, secția civilă, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

În considerentele acestei sentințe s-a reținut că, în speță, salarizarea personalului din justiție se face pe baza unor ordine sau decizii de salarizare pe care trebuie să le emită în prealabil ordonatorul de credite (în cazul din speță fiind vorba despre Curtea de apel Suceava). Totodată, în cazul în care angajatul este nemulțumit de modalitatea de calcul a salariului care rezultă din decizie, are posibilitatea să conteste actul administrativ, în conformitate cu dispozițiile alin. (2) din textul de lege citat. În speță, reclamanții au invocat faptul că după apariția legilor de salarizare, modul de calcul a salariului este eronat, datorită reținerii greșite a valorii de referință sectorială de către angajator.

Prin urmare, instanța a apreciat că prin acțiunea formulată reclamanții au contestat prioritar modul în care le-au fost stabilite drepturile salariale în temeiul dispozițiilor legilor de salarizare, invocându-se în acțiunea introductivă nelegalitatea și netemeinicia stabilirii drepturilor salariale.

Tribunalul a apreciat că acțiunea formulată nu vizează strict plata drepturilor salariale ale reclamanților, spre a fi atrasă în cauză competența instanței, întrucât chiar prin formularea primului petit al acțiunii se solicită "reîncadrarea și recalcularea salariului brut lunar".

În acest context, reținând că reclamanții au calitatea de personal auxiliar și conex în cadrul Tribunalului Botoșani, făcând aplicarea art. 7 alin. (1) și (2) din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, Tribunalul a apreciat că, în speță, competența materială de soluționare a pricinii aparține Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal. Aceeași competență ar interveni și dacă s-ar aplica dreptul comun în materia contenciosului administrativ, întrucât, în esență, este vorba despre criticarea unui act administrativ ori de refuzul unei autorități de emitere a unui act administrativ la care se susține că era obligată.

2.2. Hotărârea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

Prin Sentința civilă nr. 849/27.11.2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, a constatat ivit conflictul negativ de competență, sens în care a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea conflictului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 7 Capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, "(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunțate sunt irevocabile".

Curtea a reținut că în cauză nu sunt aplicabile aceste dispoziții legale, întrucât cererea reclamanților nu reprezintă o plângere formulată împotriva ordinelor sau dispozițiilor de stabilire a drepturilor salariale, nefiind solicitată anularea unor astfel de acte.

Prevederile legale menționate sunt de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse la alte situații decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor, competența exclusivă, materială și teritorială a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, fiind reglementată pentru situații clar determinate, care nu se regăsesc în prezenta cauză.

Constatând că reclamanții solicită reîncadrarea și obligarea pârâților la plata unor drepturi bănești, izvorâte dintr-un raport de muncă, fără însă a solicita anularea actelor de stabilire a drepturilor salariale, Curtea a reținut că litigiul are natura unui conflict de muncă, și nu de contencios administrativ, competența materială a instanței fiind astfel stabilită în raport de prevederile art. 266 din C. muncii și art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

Distincția între recalcularea și plata drepturilor salariale prevăzute de lege și nerecunoscute de angajator, pe de o parte, și contestarea actelor de stabilire a salariului, pe de altă parte, a fost evidențiată prin Decizia nr. 9/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție ca urmare a soluționării unui recurs în interesul legii. Acesta distincție operează nu numai în privința condițiilor de exercitare a acțiunii, aspect avut în vedere de Înalta Curte la pronunțarea deciziei amintite, ci și sub aspectul competenței de drept material a instanței chemate să soluționeze cele două tipuri de litigii.

Întrucât reclamanții nu au contestat actul de stabilire a drepturilor salariale de către Ministerul Justiției, Curtea a reținut că cererea acestora nu se încadrează în prevederile art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII (Reglementări specifice personalului din sistemul justiției) al Anexei VI - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție"- la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, și nici în prevederile art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII (Reglementări specifice personalului din sistemul justiției) al Anexei V - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție"- la Legea nr. 153/2017.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că în cauză ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește norma de drept aplicabilă situației dedusă judecății, din perspectiva competenței materiale de soluționare a cauzei.

Reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care au solicitat reîncadrarea și recalcularea salariului brut lunar, respectiv a indemnizației brute lunare ce se cuvine personalului auxiliar de specialitate și conex, prin includerea procentului de 4%, respectiv 8% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum și a procentului de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv VRS 405 RON + 4% + 4.5% + 10%. rezultând V.R.S. de 484,18 RON, astfel:

- începând cu data de 09 aprilie 2015 și până la 30 noiembrie 2015, la plata diferențelor de drepturi salariale dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială de 440,15 RON și venitul efectiv plătit;

- începând cu data de 1 decembrie 2015 și până la zi, dar și pentru viitor, la diferențele de drepturi salariale dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială de 484,16 Iei și venitul efectiv plătit.

- repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficiem, respectiv obligarea pârâților ia plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care suntem îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, începând cu 3 ani înainte de înregistrarea prezentei acțiuni până la plata efectivă a sumelor cuvenite (diferențiat până la 1 decembrie 2015 și după 1 decembrie 2015, dar și pentru viitor, după intrarea în vigoare a Legii-cadru de salarizare nr. 153/2017, prin care se abrogă Legea-cadru nr. 284/2010).

Astfel fiind, Înalta Curte reține că prin cererea introductivă se solicită obligarea pârâților la plata unor despăgubiri materiale, reprezentând diferența dintre drepturile salariale primite și cele cuvenite.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 "(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile", iar potrivit alin. (2): "Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri."

Înalta Curte constată că ipoteza normei mai sus menționată și care ar fi atras competența materială și teritorială exclusivă a Curții de Apel București nu este îndeplinită, deoarece reclamanții nu contestă actul emis de ordonatorul de credite, respectiv actul administrativ de stabilire a drepturilor salariale ori vreo hotărâre dată în soluționarea contestațiilor salariale, pentru modalitatea de stabilire a drepturilor salariale reglementate de dispozițiile Legii nr. 284/2010, pentru a fi atrasă în cauză competența prevăzută de art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII (Reglementări specifice personalului din sistemul justiției) al Anexei VI - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" - la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ci prin acțiune se solicită recunoașterea unor diferențe salariale rezultate din aplicarea unor valori de referință sectoriale diferite, la care reclamantul apreciază că este îndreptățit pentru munca prestată.

Astfel, se constată că dispozițiile art. 7 din Capitolul VIII al Anexei VI la Legea nr. 284/2010, ce instituie o competență materială derogatorie de la cea de drept comun în materie salarială, reglementată de art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 1 alin. (2), art. 278 alin. (2) și art. 266 din C. muncii, este de strictă interpretare și nu poate fi extinsă prin analogie, motiv pentru care acest text legal nu este incident în cauză.

În speță, acțiunea dedusă judecății are ca obiect plata unor diferențe salariale, fiind astfel incidente dispozițiile art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170 - 171, art. 266 și art. 269 din C. muncii.

Prin urmare, avându-se în vedere calitatea reclamanților, de personal auxiliar și conex în cadrul Tribunalului Specializat Mureș, cât și conținutul cererii de chemare în judecată, care vizează solicitări specifice domeniului raporturilor de muncă, competența materială de soluționare a litigiului se stabilește în raport cu dispozițiile Codului muncii, respectiv Legea nr. 53/2003, și Legii nr. 6 2/2011.

Potrivit art. 269 alin. (1) și (2) din C. muncii și art. 208 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la cauzele privind conflictele de muncă se adresează tribunalului competent - specializat în judecarea conflictelor de muncă în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul.

Prin urmare, în raport cu obiectul pretențiilor deduse judecății, competența materială de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Mureș, secția civilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS. și TT. și pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Botoșani, în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 februarie 2020.

GGC - GV