ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 416/2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 4 februarie 2019, sub numărul x/2019 pe rolul Tribunalului Mureș, secția Civilă, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H.,I., J., K., L.,M.,N.,O.,O., P.,Q., R., S., T., U.,V., W.,X.,Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II.,JJ., KK., LL., MM., NN., OO.,PP., QQ., RR., SS.,TT., UU., VV., WW.,XX., YY.,ZZ., AAA., BBB.,CCC.,DDD., EEE.,FFF., GGG.,HHH., III., JJJ., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Bacău, Curtea De Apel Bacău Și Ministerul Justiției au solicitat reîncadrarea și recalcularea salariului brut lunar, respectiv a indemnizației brute lunare ce se cuvine personalului auxiliar de specialitate și conex, prin includerea procentului de 4%, respectiv 8% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum și a procentului de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv VRS 405 RON+4%+4,5%+10%; rezultând astfel o V.R.S. de 484,18 RON și repararea prejudiciului creat, respectiv obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care erau îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, începând cu 3 ani înainte de înregistrarea prezentei acțiuni până la plata efectivă a sumelor cuvenite (diferențiat până la 1 decembrie 2015 și după 1 decembrie 2015, dar și pentru viitor, după intrarea în vigoare a Legii-cadru de salarizare nr. 153/2017, prin care se abrogă Legea-cadru nr. 284/2010).

2.1. Prin sentința civilă nr. 781 pronunțată în data de 11 iunie 2019, Tribunalul Mureș, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Mureș și a declinat în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, competența soluționării acțiunii civile.

În motivarea soluției, s-a reținut că reclamanții sunt personal auxiliar și conex în cadrul Judecătoriei Bacău, făcând aplicarea art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, apreciindu-se că în speță, competența materială de soluționare a pricinii aparține Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

2.2. Prin sentința 697 din 30 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență a Curții de Apel București, a declinat competența materială de soluționare a cauzei formulate de reclamanți, în favoarea Tribunalului Mureș, secția Civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ în vederea soluționării conflictului de competență.

Instanța a apreciat că în cauză litigiul are natura unui conflict de muncă și nu de contencios administrativ, context în care competența se stabilește în raport de prevederile art. 266 din Codul muncii și art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, tribunalul - complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale fiind cel stabilit prin lege competent a soluționa cauza.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Prin acțiunea dedusă judecății reclamanții, personal auxiliar și conex în cadrul Judecătoriei Bacău, au solicitat acordarea drepturilor bănești cuvenite prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației de încadrare (reîncadrarea și recalcularea salariului brut lunar, respectiv calcularea indemnizației brute lunare ce se cuvine personalului auxiliar de specialitate și conex, prin includerea procentului de 4%, respectiv 8% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum și a procentului de 10% prevăzut de Legea 293/2015, respectiv VRS 405 RON +4% + 4,5% + 10%) și repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor.

Reclamanții nu solicită anularea unui act administrativ tipic (decizii de salarizare) și nici nu deduc judecății un act administrativ asimilat. Prin urmare, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, dispoziții legale de strictă interpretare și aplicare, ce nu pot fi extinse la alte situații decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor, competența exclusivă, materială și teritorială a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal fiind reglementată pentru situații clar determinate, care nu se regăsesc în prezenta cauză.

În raport cu obiectul cererii, astfel cum a fost configurat de către reclamanți, dar având în vedere și dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia în interesul legii nr. 10/2016, potrivit căreia în materie de competență, în aplicarea O.G. nr. 137/2000, se are în vedere natura raporturilor juridice ce guvernează relațiile dintre părți, se constată că raportul juridic dedus judecății este unul civil, guvernat de normele de dreptul muncii, iar competența materială a instanței va fi stabilită în raport de prevederile Legii nr. 567/2004 și de cele ale Codului muncii.

În acest sens, conform dispozițiilor art. 95 alin. (1) și (2) din Legea nr. 567/2004 (privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice), litigiile în legătură cu cariera și raporturile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești sunt date de legiuitor în competența materială de judecată a "tribunalelor de muncă și asigurări sociale", respectiv a "secțiilor sau completele specializate pentru soluționarea conflictelor de muncă", acesta constituind dreptul comun în materie.

Art. 266 din Codul muncii statuează că "jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea,executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar potrivit art. 269 alin. (2) din același cod "cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul/reședința/sediul."

Prin urmare, competența soluționării cauzei revine tribunalului - complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale, instanță pe care, de altfel, reclamanții au și ales să o învestească.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Mureș, secția I-a civilă.

În materia contestației la executare, se reține că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) din același cod, ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

Din dispozițiile art. 452 și urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul sau domiciliul terțului poprit, căruia i se comunică adresa de înființare a popririi conținând interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din același cod, poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.

În materia contestației la executare, se reține că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) din același cod, ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

Din dispozițiile art. 452 și urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul sau domiciliul terțului poprit, căruia i se comunică adresa de înființare a popririi conținând interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din același cod, poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC.,DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Bacău, Curtea De Apel Bacău și Ministerul Justiției în favoarea Tribunalului Mureș, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 ianuarie 2020.