ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4836/2020

Ședința publică din data de 1 octombrie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.02.2018 sub nr. x/2018, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Suceava, Tribunalul Botoșani, Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Prahova și cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, au solicitat:

Prin sentința civilă nr. 3198 din 4 iulie 2018, Curtea de Apel București a respins excepțiile tardivității și rămânerii fără obiect a acțiunii, ca neîntemeiate.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanți și a anulat în parte Ordinul ministrului justiției nr. 1469/C/24 mai 2017, în ceea ce îi privește pe reclamanți.

A obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită pentru reclamanți ordine individuale de salarizare, cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016.

A obligat pârâții Tribunalul Suceava, Tribunalul Botoșani și Tribunalul Prahova la plata către reclamanți a diferențelor salariale dintre venitul calculat potrivit valorilor de referință sectoriale menționate anterior și salariul efectiv plătit în perioadele 09.04.2015-30.11.2015, respectiv 01.12.2015-01.10.2016, fiecare dintre pârâți corespunzător perioadei în care reclamanții și-au desfășurat activitatea la instanța respectivă sau, după caz, la judecătoria pentru care pârâții au calitatea de ordonatori terțiari de credite (Tribunalul Suceava pentru Judecătoria Suceava și Tribunalul Botoșani pentru Judecătoria Botoșani), diferențe care vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății și pentru care se va acorda și dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei rate lunare și până la data plății efective.

A respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, au formulat recurs pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Botoșani, Curtea de Apel Ploiești.

3.1. Recurentul-pârât Ministerul Justiției și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii, ca rămasă fără obiect.

A susținut recurentul că, la data de 24.05.2018, Ministrul Justiției a emis Ordinul nr. 2066/C/2018, care, la art. 1 alin. (1), prevede că, în perioada 09.04.2015-30.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o VRS de 421,36 RON.

Totodată, alin. (2) al art. 1 prevede că, în perioada 01.12.2015-31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o VRS de 463,5 RON.

3.2. Recurenta-pârâtă Curtea de Apel Ploiești a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a pretențiilor formulate de reclamanți.

A arătat recurenta, în esență, că salariile rezultate în urma aplicării Deciziei nr. 794/15.12.2016 se vor putea plăti începând cu luna februarie 2017 pentru drepturile aferente lunii ianuarie 2017, urmând ca după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției, să fie plătite și diferențele rezultate pentru perioada anterioară lunii ianuarie 2017.

3.3. Recurentul-pârât Tribunalul Botoșani a solicitat admiterea recursului, în temeiul art. 488 pct. 8 C. proc. civ., casarea sentinței atacate și respingerea acțiunii, susținând în esență că dată fiind emiterea Ordinului nr. 2066/2018, nu mai este necesară tranșarea litigiului între părți.

3.4. Recurenta-pârâtă Curtea de Apel Suceava a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii, susținând în esență că dată fiind emiterea Ordinului nr. 2066/2018, acțiunea nu mai are obiect.

II. Soluția instanței de control judiciar

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, neputându-se reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite pentru curți de apel și tribunale, punând la dispoziția instanței judecătorești fondurile necesare desfășurării activității.

Ministerul Justiției emite ordinele privind încadrare judecătorilor și stabilirea drepturilor salariale, ordine în baza cărora se procedează la achitarea veniturilor salariale de către ordonatorii secundari (curți de apel) și terțiari (tribunale).

Lipsa de obiect a acțiunii a fost susținută prin raportare la emiterea Ordinului nr. 2066/C emis de Ministrul Justiției, prin care a fost recunoscut dreptul reclamanților la calcularea indemnizației lunare brute prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,63 RON, pe perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 463,50 RON, pe perioada 01.12.2015-31.12.2017.

Obiectul acțiunii civile de față este reprezentat de pretenția reclamanților de a le fi recunoscute drepturile salariale, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unui nou ordin de salarizare, în conformitate cu textele de lege indicate.

Înalta Curte reține că ordinul colectiv nr. 2066/C/2018, de care se prevalează recurentul-pârât, a fost emis la 24.05.2018, ulterior introducerii acțiunii, prin urmare, obiectul acțiunii exista la data introducerii cererii.

În ceea ce privește fondul acțiunii, recurentul-pârât nu a înțeles să critice hotărârea instanței de fond, însă a precizat faptul că Ordinul nr. 2066/C/2018 a fost emis în baza Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în baza O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată, cu modificări și completări, prin Legea nr. 71/2015, în baza O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, în baza dispozițiilor art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ținând seama de Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale precum și de Ordinul nr. 75/15.03.2018 emis de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Or, dispozițiile legale în baza cărora a învederat recurentul-pârât că a fost emis ordinul prin care s-a recalculat cuantumul indemnizației de încadrare cuvenită reclamanților sunt tocmai cele avute în vedere de instanța de fond în considerentele hotărârii recurate.

De asemenea, Înalta Curte reține că în mod corect a dispus prima instanță obligarea pârâților la plata către reclamanți a diferențelor salariale dintre venitul calculat potrivit valorilor de referință sectoriale menționate anterior și salariul efectiv plătit în perioadele 09.04.2015-30.11.2015, respectiv 01.12.2015-01.10.2016, fiecare dintre pârâți corespunzător perioadei în care reclamanții și-au desfășurat activitatea la instanța respectivă sau, după caz, la judecătoria pentru care pârâții au calitatea de ordonatori terțiari de credite (Tribunalul Suceava pentru Judecătoria Suceava și Tribunalul Botoșani pentru Judecătoria Botoșani), diferențe care vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății și pentru care se va acorda și dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei rate lunare și până la data plății efective.

Înalta Curte reține că o consecință a recunoașterii drepturilor salariale în cuantumul solicitat de către reclamanți, începând cu data de 09.04.2015, o reprezintă obligația pârâtului de a achita diferențele dintre drepturile salariale astfel stabilite și cele efectiv achitate, precum și de a acoperi prejudiciul suferit de reclamanți prin acordarea cu întârziere a drepturilor salariale complete.

În această privință, Înalta Curte are în vedere că, prin decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ.

Repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamanți prin lipsirea acestora de drepturile salariale cuvenite cuprinde trei componente: plata diferențelor salariale; plata prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naționale, echivalent al ratei inflației; plata beneficiului nerealizat, echivalent al dobânzii legale. Prin urmare, instanța de fond a făcut o corectă aplicare în cauză a dispozițiilor legale prevăzute de legislația civilă.

Pentru toate considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Botoșani, Curtea de Apel Ploiești împotriva sentinței civile nr. 3198 din 4 iulie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2020.