ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.09.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4017/2019

HOTĂRÂRE
17.09.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4017/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 5 aprilie 2018, sub nr. x/2018 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție au solicitat obligarea pârâților la plata diferențelor bănești dintre venitul efectiv plătit și venitul pe care l-ar fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016 (indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON) aferent perioadei 9.04.2015 - 1.10.2016 și la plata dobânzii legale calculate de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată până la data plății efective, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație.

La data de 29.05.2018 reclamanții au formulat o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată prin care au solicitat obligarea pârâților la plata diferențelor bănești prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, respectiv 405 + 4% aferent familie ocupaționale "Justiție", VRS reprezentând nivel maxim în sensul legii, la care se adaugă majorare de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, majorare aplicabilă din data de 01.12.2015, rezultând un VRS de 463,5 RON și obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar și până la data plății efective precum și la plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Prin Sentința civilă nr. 6258 pronunțată în data de 5 septembrie 2018, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței instanța a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București secției a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și a declinat cauza privind pe reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție, spre competentă soluționare Curții de Apel București.

În motivarea soluției, instanța a reținut că litigiul nu este supus jurisdicției dreptului muncii, ci jurisdicției contenciosului administrativ, întrucât reclamanții în fapt contestă stabilirea salariului de bază individual, a sporurilor, a premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit legii, prin emiterea de noi ordine salariale.

2.2. Cererea a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 21.01.2019 sub nr. Dosar x/2019

Prin Sentința civilă nr. 49 pronunțată în data de 1 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX -a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a constatat ivit conflictul negativ de competență și, prin urmare, a suspendat soluționarea cauzei înaintând dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea conflictului.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul fondului a apreciat că acțiunea cu care a fost sesizată Curtea de Apel nu supune judecății examinarea legalității unui act administrativ și nu prezintă configurația unei contestații promovate potrivit art. 7 din Legea nr. 153/2017, astfel că, în realitate, cauza deduce judecății raporturi de dreptul muncii. Astfel, incidente sunt dispozițiile cuprinse art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170 - 171, art. 266 și art. 269 din Codul muncii, care, în privința acestor raporturi juridice, conferă prerogativa de soluționare a cauzelor, tribunalelor-secțiilor/completurilor specializate în materia litigiilor de muncă și asigurări sociale.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Reclamanții procurori în cadrul D.N.A. - Structura Centrală, au formulat o cerere de chemare în judecată structurată pe mai multe capete de cerere, pe care ulterior au înțeles să o modifice, însă din modul în care aceștia au înțeles să își motiveze în fapt și în drept pretențiile deduse judecății, rezultă că folosul practic, direct și imediat pe care îl urmăresc și, implicit, obiectul principal al acțiunii îl reprezintă obligarea pârâților la plata diferențelor bănești începând cu data de 01.12.2015 prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON.

Conform art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010:

"(1)Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri."

Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut competența materială și teritorială exclusivă a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal doar în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluționează contestația împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale.

Or, în cauză, reclamanții nu au formulat o astfel de plângere, nu au parcurs procedura contestației împotriva actelor administrative ale ordonatorului de credite, ci au solicitat obligarea pârâtului la plata diferenței dintre drepturile salariale primite și cele pretins cuvenite.

Așadar, dispozițiile speciale ale art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea -cadru nr. 284/2010 nu sunt incidente în cauză, ele neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale magistraților.

De asemenea, litigiul de față nu are natura unuia de contencios administrativ, câtă vreme reclamanții nu contestă un act administrativ tipic (ordinul ministrului justiției de stabilire a drepturilor salariale) și nici nu deduc judecății un act administrativ asimilat, în condițiile în care din actele dosarului nu rezultă că s-au adresat ordonatorilor de credite pârâți, iar aceștia au respins sau nu au soluționat eventualele cereri.

Tot prin raportare la obiectul dedus judecății, Înalta Curte constată că nu există alte dispoziții speciale prin care să fie instituită competența materială a instanțelor de contencios administrativ.

Astfel, ori de câte ori legiuitorul a dorit ca litigiile privind anumite categorii profesionale să nu intre sub jurisdicția muncii, ci să fie soluționate de către instanțele de contencios administrativ, a prevăzut-o expres, prin instituirea unor norme speciale de atribuire a competenței. Spre exemplu, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999, "cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Or, în privința litigiilor vizând drepturile salariale ale magistraților, în afara situației circumstanțiate prevăzute la art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010, legiuitorul nu a instituit alte norme speciale, prin care să atribuie competența de soluționare instanțelor de contencios administrativ, astfel că acestea intră sub jurisdicția muncii.

Potrivit art. 278 alin. (2) din Codul muncii, "prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective", iar conform art. 1 alin. (2), "prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii."

Înalta Curte apreciază că instanța competentă material să soluționeze litigiul de față este instanța specializată în dreptul muncii, raportul juridic dedus judecății intrând în categoria conflictelor de muncă, iar nu a contenciosului administrativ, această calificare fiind dată și de către reclamanți în cuprinsul cererii de chemare în judecată depuse la secția specializată a Tribunalului Prahova.

Pe cale de consecință, sunt aplicabile dispozițiile art. 1, art. 231, art. 278 alin. (2), art. 266, art. 269 din Codul muncii, ultimul coroborat cu art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, potrivit căruia "conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal".

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

În materia contestației la executare, se reține că, potrivit art. 400 alin. (1) din C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) din același cod, ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

Din dispozițiile art. 452 și urm. din C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul sau domiciliul terțului poprit, căruia i se comunică adresa de înființare a popririi conținând interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din același cod, poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-02-18
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 931/2020
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului. Prin cererea formulata la data de 03.12.2018 și înregistrata pe rolul Tribunalulu
ÎCCJ 2019-05-14
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1011/2019
Ședința publică din data de 14 mai 2019 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 28 august 2018 pe rolul Tribunalului București,
ÎCCJ 2024-01-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 188/2024
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată inițial la Tribunalului București – Secția a VIII-a Conflicte
ÎCCJ 2025-09-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4329/2025
Ședința publică din data de 25 septembrie 2025 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunal
ÎCCJ 2019-10-24
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5007/2019
Ședința publică din data de 24 octombrie 2019 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția a
Sursă