ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1123/2019

HOTĂRÂRE

21.05.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1123/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 21 mai 2019

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 3 decembrie 2018, înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C. și D., grefieri și E., personal conex în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la reîncadrarea și plata către reclamanți a salariului brut lunar și a celorlalte drepturi aferente prin raportate la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON (reprezentând VRS 405 RON ce trebuia acordată la nivelul anului 2007, la care se adaugă majorările cu 8,5% conform O.G. nr. 13/2008) începând cu 9.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 01.12.2015 precum si obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 573 din 08 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2018, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Argeș și s-a declinat competența de soluționare a cauzei formulate de reclamanții A., B., C., D., E., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casatie și Justitie, Direcția Natională Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice.

Instanța a reținut, în esență, că reclamanții au calitatea de grefieri în cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești, motiv pentru care sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și Decizia nr. 290/2018 a Curții Constituționale, competentă fiind instanța judecătorească de același grad, aflată în circumscripția curții de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea reclamanții.

Pe rolul Tribunalului Dâmbovița cauza a fost înregistrată sub nr. x/2019.

Pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiție, din dosarul inițial (nr. x/2019) s-a dispus disjungerea cauzei față de reclamantul E., formându-se dosarul nr. x/2019.

Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, prin încheierea din 23 aprilie 2019 a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței invocată din oficiu și a declinat în favoarea Tribunalului Argeș, competența soluționării cauzei privind pe reclamantul E., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casatie și Justitie, Direcția Natională Anticoruptie din Cadrul Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie și Justitie și Ministerul Finantelor Publice. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unui regulator de competență.

Instanța a reținut că Tribunalul Argeș nu se putea prevala de dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. pentru a invoca necompetența teritorială de soluționare a cererii formulate de reclamantul E., întrucât acesta nu se încadrează în categoria de personal auxiliar de specialitate, acesta îndeplinind funcția de șofer, ce face parte din personalul conex.

De asemenea, a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile privind coparticiparea procesuală activă prevăzută de art. 59 C. proc. civ.

Prin urmare, competența de soluționare a cererii este cea de drept comun, prevăzută de art. 269 alin. (2) din Codul și art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, în temeiul cărora este competent tribunalul în a cărui circumscripție își are domiciliul reclamantul sau își are locul de muncă.

Tribunalul a constatat că reclamantul E. nu și-a indicat domiciliul, iar locul de muncă actual al acestuia este Judecătoria Topoloveni, astfel că este competentă instanța în a cărei circumscripție reclamantul își are locul de muncă actual, respectiv Tribunalul Argeș.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Argeș competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 127 C. proc. civ. care reglementează un caz de competență teritorială facultativă determinat de calitatea reclamantului, calitate care trebuie să existe la data sesizării instanței, nu pot fi extinse și la alte categorii de reclamanți, care sunt personal conex al instanțelor judecătorești și parchetelor, respectiv cei care îndeplinesc funcțiile de agent procedural, aprod și șofer.

Coroborând dispozițiile art. 3 din Legea 567/2004 cu dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. se constată că pentru a atrage competența teritorială a uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea reclamantul, este necesar ca acesta să aibă calitatea de judecător/procuror sau grefier, iar la data formulării acțiunii să își desfășoare activitatea în cadrul instanței.

Prin urmare, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 269 din Codul muncii care se completează cu dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social potrivit cărora cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În speță, reclamantul nu și-a indicat domiciliul, iar locul de muncă este la Judecătoria Topoloveni, care se află în circumscripția Tribunalului Argeș, competent cu soluționarea acțiunii formulate de reclamantul E., față de prevederile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2009 și art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Totodată, nu sunt incidente dispozițiile art. 59 C. proc. civ. privind coparticiparea procesuală activă, deoarece nu există o cauză comună a raporturilor de muncă, acestea fiind supuse unor acte normative distincte sau o strânsă legătură între drepturile părților, având în vedere că reclamantul din prezentul dosar are o funcție diferită față de restul reclamanților din cererea inițială.

Ca atare, reclamantul E. a învestit în mod legal Tribunalul Argeș prin depunerea cererii de chemare în judecată la această instanță și, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cererii, în favoarea Tribunalului Argeș.