ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 398/2019

HOTĂRÂRE

27.02.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 398/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș sub nr. x/2017 la 27.01.2017 reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună: recalcularea la nivelul maxim a indemnizației brute lunare precum și a cuantumului sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidențialitate și a sporului pentru condiții deosebite de muncă cuvenite și recunoașterea stării de discriminare în care au fost plasați de pârâți în materie salarială, în raport cu magistrații care au fost indemnizați la nivelul maxim, cu aceeași vechime în funcția de judecător dobândită anterior datei de 31.12.2010, respectiv prin raportare la o valoare de referință sectorială de 347,1 RON de la 1.01.2014 și respectiv 381,81 RON începând cu 1.10.2016; recunoașterea stării de discriminare în care au fost plasați în raport cu magistrații care au fost indemnizați prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON începând cu 1.10.2016; repararea prejudiciului adus prin acțiunea pârâților începând cu 1.12.2013 până la data încetării stării de discriminare, respectiv prin plata diferențelor între drepturile salariale ce li s-ar fi cuvenit și cele plătite efectiv, începând cu data de 1.10.2016 prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON. În motivarea acțiunii, se arată, în esență, că sunt judecători ai Curții de Apel București și se află în posesia unei hotărâri judecătorești definitive prin care Ministerul Justiției a fost obligat la plata către ei a diferențelor salariale rezultate din aplicarea majorărilor de 5%, 2% și 11% reglementate de O.G. nr. 10/2007

Prin Sentința civilă nr. 2370/20.06.2017 Tribunalul Argeș a admis excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pe rolul acestei instanțe cauza a fost înregistrată sub nr. x/2017.

Excepția de necompetență materială a Tribunalului București invocată de pârâtul Ministerul Justiției a fost soluționată în sensul respingerii acesteia la termenul din 14.09.2017, cu motivarea cuprinsă în încheierea de ședință de la acea dată.

Prin Sentința civilă nr. 1281 din 15 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2017, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și expert parte Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel București să plătească reclamanților diferența dintre drepturile salariale achitate și drepturile salariale calculate prin raportare la valoarea de referință sectorială de 381,81 lei, începând cu 09.04.2015 și până la data de 30.09.2016, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective. A fost respinsă în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărârii în termen legal au declarat apel reclamanții A. și B. și pârâtul Ministerul Justiției.

Prin Decizia civilă nr. 3630/25 septembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei, privind apelurile formulate, în favoarea Curții de Apel Pitești.

Curtea de Apel București a arătat în motivarea soluției că, ulterior datei la care s-a pronunțat hotărârea apelată a fost pronunțată de Curtea Constituțională Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. publicată în Monitorul Oficial al României nr. 638/2018, și a reținut incidența acestei decizii în cauză. A constatat că apelanții-reclamanți sunt magistrați în cadrul Curții de Apel București, instanță investită cu soluționarea apelului, situație de fapt care reprezintă, potrivit celor statuate de Curtea Constituțională, un element obiectiv care conduce în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparțialitatea instanței, motiv pentru care Curtea a constatat că se impune declinarea competenței de soluționare a apelurilor către o instanță judecătorească de același grad, învecinată.

Cauza nr. 28215/3/2017 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția I civilă, la data de 29.10.2018.

În temeiul dispozițiilor art. 131 C. proc. civ., Curtea a pus în discuție, din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale în soluționarea apelurile formulate împotriva sentinței Tribunalului București, cu privire la care a constatat că, potrivit normelor de organizare judiciară, competența teritorială a soluționării apelurilor privind hotărârile pronunțate de Tribunalul București aparține Curții de Apel București, în a cărei circumscripție teritorială se află acest tribunal, fiind vorba de o competență teritorială absolută.

Dispozițiile art. 127 C. proc. civ. prevăd norme speciale referitoare la competența teritorială, permițând derogări de la regulile de drept comun.

Aceste norme reglementează doar competența teritorială a primei instanțe, competentă din punct de vedere material să soluționeze cauza, iar nu și competența instanțelor de control judiciar, aspect ce reiese și din Decizia nr. 7/16 mai 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii. Astfel, Înalta Curte a subliniat că prevederile art. 127 din C. proc. civ. au în vedere sesizarea primei instanțe, nu și exercitarea căilor de atac.

Curtea a reținut că prevederile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. instituie un caz de competență teritorială de ordine privată, alternativă, ce se manifestă prin beneficiul acordat reclamantului de a sesiza o altă instanță decât cea care are calitatea de pârât în proces. În niciun caz, instanța nu poate uza ca temei prevederile menționate pentru a invoca excepția necompetenței teritoriale din oficiu, mai ales direct în calea de atac a apelului. Alegerea instanței competente în condițiile art. 127 C. proc. civ. este un beneficiu acordat numai părților din proces, nu și instanței de judecată.

Pentru aceste considerente, Curtea a constatat că excepția invocată din oficiu este întemeiată, a declinat competența soluționării apelurilor în favoarea Curții de Apel București, a constatat ivit conflictul negativ de competență, iar cauza a fost înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că, ulterior datei la care s-a pronunțat hotărârea apelată, respectiv 15 februarie 2018, a fost pronunțată de Curtea Constituțională, Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. publicată în Monitorul Oficial al României nr. 638/2018, decizie obligatorie și în cauza de față, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României

În conformitate cu acest text de lege, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României iar, de la data publicării, acestea sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Decizia este incidentă în cauză având în vedere că apelanții-reclamanți sunt magistrați în cadrul Curții de Apel București, instanță investită cu soluționarea apelului, situație de fapt care reprezintă, potrivit celor statuate de Curtea Constituțională, un element obiectiv care conduce în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparțialitatea instanței, contrar art. 21 alin. (3) și art. 124 alin. (2) din Constituție, prin limitarea pe care o operează prin sintagma "instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul lor. De asemenea, s-a statuat că noțiunea de, "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. își găsește un sens constituțional numai în măsura în care aceasta vizează și instanța de judecată, astfel încât competența facultativă urmează a se aplica și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

În considerentele acestei decizii (paragraful 49), Curtea a reținut că, în urma constatării neconstituționalității sintagmelor menționate la paragraful 46, noua formulă a textului art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. se bucură în continuare de prezumția de constituționalitate, permițând, în mod rezonabil, calificarea noțiunii de judecător ca fiind una sui generis, aceasta cuprinzând atât judecătorul - stricto sensu, cât și instanța de judecată - lato sensu.

Curtea Constituțională a constatat că există elemente obiective care conduc în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului, întrucât instanța din care face parte cumulează competența jurisdicțională cu calitatea de parte în proces, situație regăsită și în cauză.

Conform dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a dispozițiilor art. 6 C. proc. civ., precum și a dispozițiilor art. 21 alin. (1) și (3) din Constituție privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4), C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii de apel ce face obiectul cauzei, în favoarea Curții de Apel Pitești, instanță învecinată Curții de Apel București, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.