ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4011/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 23 martie 2015 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanții A., A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. și intervenientul D., obligarea pârâtei la plată a câte 1.000.000 euro, reprezentând daune morale, către reclamanți, în calitate de soț, respectiv copii ai defunctei E., decedată ca urmare a accidentului rutier produs la data de 8 decembrie 2012.

În motivarea cererii s-a arătat că, la data de 8 decembrie 2012, E. a fost victima unui accident rutier provocat de D., posesor al autovehiculul marca F., înmatriculat cu nr. x, accident produs în Municipiul Tîrgu Mureș, B-dul x, în urma căruia a rezultat decesul lui E., aceasta având calitatea de soție, respectiv de mamă a reclamanților, autoturismul implicat în accident având încheiat contractul de asigurare la societatea pârâtă.

Prin Sentința civilă nr. 4909 din 17 septembrie 2015, s-a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului București și s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 25 mai 2016.

Prin Sentința nr. 2144 din 15 septembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, s-a admis excepția lipsei calității procesual active a reclamanților. S-a respins acțiunea formulată de reclamanții A., A. și B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. și intervenientul D., ca fiind introdusă de persoane lipsite de calitate procesual activă.

Tribunalul a constatat că lipsesc de la dosar documentele de stare civilă care să ateste o legătură de rudenie de natura celei prevăzute la art. 1391 din C. civ.

Prin Decizia nr. 220 din 8 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, s-a admis apelul declarat de reclamanți împotriva Sentinței nr. 2144 din 15 septembrie 2016 a Tribunalului Ilfov, secția Civilă, s-a anulat sentința apelată și s-a acordat termen pentru evocarea fondului, constatându-se că apelanții-reclamanți au făcut dovada calității procesuale active și că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, deși avea posibilitatea ca în condițiile articolului 22 alin. (2) din C. proc. civ. să solicite părților administrarea probelor necesare soluționării excepției lipsei calității procesuale active.

Prin Decizia nr. 1925 din 15 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, după evocarea fondului, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., A. și B., în contradictoriu cu pârâtă S.C. C. S.A. și intervenientul D.. A fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 30.000 euro (câte 10.000 euro pentru fiecare reclamant), echivalentul în RON la cursul oficial al BNR din ziua plății efective, reprezentând despăgubiri cu titlu de daune morale.

Împotriva Deciziei nr. 1925 din 15 noiembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă au declarat recurs reclamanții A., A. și B..

Recurenții solicită admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivare, recurenții arată că decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă este nelegală, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., și anume "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Decizia atacată este nelegală sub aspectul cuantumului sumei acordate cu titlu de daune morale reclamanților, hotărârea atacată fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în vigoare la data producerii evenimentului rutier soldat cu decesul numitei E., care prevăd că stabilirea cuantumului daunelor morale se face conform legislației și a jurisprudenței din România.

Cu privire la stabilirea întinderii reparației pentru prejudiciul moral încercat de reclamanți, instanța de apel a reținut, în esență, că daunele morale se stabilesc pe baza evaluării instanței, iar stabilirea cuantumului despăgubirilor implică o doză de aproximare, însă instanța trebuia să aibă în vedere o serie de criterii cum sunt: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic sau psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația familiară, profesională și socială.

Deși instanța de apel a reținut aceste criterii jurisprudențiale, nu a făcut nici o apreciere cu privire la criteriul echității și al reparării integrale a prejudiciului moral suferit de reclamanți și a reținut în mod eronat, raportat la circumstanțele cauzei, principiul proporționalități între prejudiciile suferite și sarcina impusă societății de asigurare de a suporta efectiv plata despăgubirilor ce vor fi acordate cu titlu de daune, apreciind că suma de 10.000 euro acordată reclamanților constituie o satisfacție echitabilă.

Sub acest aspect, arată recurenții, faptul că reclamantului A., soțul victimei decedate, pârâta i-a prezentat, în cursul procesului o ofertă de despăgubire de 52.510 RON, iar instanța de apel, prin hotărârea atacata, i-a acordat acestuia suma de 10.000 euro, deci sub oferta primită de la asigurător, ceea ce dovedește că instanța de apel nu a avut în vedere toate criteriile de acordare a daunelor morale, chiar asigurătorul care este direct interesat să ofere despăgubiri cât mai reduse, a apreciat că acesta este îndreptățit la o despăgubire mai mare.

Pentru a-și păstra caracterul de "satisfacție echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-au îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure terțele persoane păgubite.

Or, în speță, la stabilirea întinderii despăgubirii acordate, instanța de apel s-a raportat doar la faptul că reclamanții A. și B., fiul și fiica victimei E., sunt majori și au familiile lor și nu se aflau în întreținerea persoanei decedate, nu și la criteriul echității și principiul proporționalității cu dauna suferită și consecințele negative profunde suferite de reclamanți în urma decesului soției și mamei acestora, care au produs consecințe negative majore asupra vieții familiale a reclamanților și au determinat schimbări profunde și în calitatea vieții acestora.

Neprocedând în acest mod, limitându-se numai la cele prezentate în considerentele hotărârii recurate ori înlăturând acordarea despăgubirilor raportat la dovezile administrate în apel, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale potrivit cărora la stabilirea întinderii despăgubirii în caz de deces se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Raportat la dispozițiile art. 49 alin. (2) lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, instanța de apel nu a luat în considerare practica judiciară națională cu privire la sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale pentru prejudiciul încercat în cauze similare.

Sumele acordate cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, de câte 10.000 euro pentru fiecare reclamant, sunt extrem de mici și mult inferioare în raport de alte cauze similare, indicate în dosar, ceea ce reprezintă un tratament discriminatoriu și constituie o limitare nejustificată a dreptului de despăgubire prin raportare la jurisprudență.

Așa fiind, întrucât în operațiunea de cuantificare a daunelor morale instanța de apel nu a avut în vedere toate criteriile jurisprudențiale în materie și practica judiciară în cauze similare, ceea ce echivalează cu o necercetare completă a fondului cauzei, recurenții consideră că se impune admiterea recursului, în baza art. 497 cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spere rejudecare la aceeași instanță. Cu ocazia rejudecării, se impune ca instanța de trimitere să stabilească cuantumul daunelor morale în urma evaluării tuturor criteriilor jurisprudențiale în materie, raportat la situația de fapt din speță, sens în care va ține seama atât de toate consecințele suportate de reclamanții-apelanți în urma decesului soției și mamei acestora, cât și de criteriul echității și proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, precum și de jurisprudența în cauze similare, în vederea determinării cuantumului daunelor morale.

Înalta Curte, fiind învestită cu soluționarea recursului, constată că acesta este fondat pentru considerentele ce succed:

Recurenții-reclamanți A., A. și B. au criticat decizia instanței de apel prin prisma faptului că aceasta a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale potrivit cărora stabilirea cuantumului daunelor morale, în caz de deces, se face conform legislației și a jurisprudenței din România.

Totodată, se arată faptul că, raportat la dispozițiile art. 49 alin. (2) lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, instanța de apel nu a luat în considerare practica judiciară națională cu privire la sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale pentru prejudiciul încercat în cauze similare.

Înalta Curte constată că motivele de recurs invocate de reclamanții-recurenți, care se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt fondate.

Astfel, art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011 (în vigoare la data producerii accidentului - 8 decembrie 2012), prevede că daunele morale în caz de deces se stabilesc în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

În prezent, la nivel legislativ nu există criterii obiective, abstracte, respectiv criterii matematice sau economice, cuantificabile, de stabilire a despăgubirilor bănești pentru repararea prejudiciilor morale, astfel că în conformitate cu jurisprudența, instanțele se ghidează după criterii subiective, variabile de la caz la caz, în funcție de împrejurările concrete ale speței, așa încât să fie acordate despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă.

Prin urmare, din perspectivă jurisprudențială, nu pot fi ignorate împrejurările concrete ale cauzei, context în care instanța de apel ar fi trebuit să aibă în vedere, la cuantificarea daunelor morale, și toate consecințele suportate de reclamanții-apelanți în urma decesului soției și mamei acestora, alături de celelalte împrejurări de fapt rezultate din probele administrate, ceea ce ar fi condus la pronunțarea unei hotărâri cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele sus evocate.

În materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale, ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supuse puterii de apreciere a instanțelor de judecată.

Deși stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. Totodată, instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge, însă, în situația îmbogățirii fără just temei.

Din perspectivă jurisprudențială, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluționat cauze similare celei de față, s-au raportat nu numai la criteriile de evaluare prestabilite de legislația națională, ci au avut în vedere și o judecată în echitate, prin raportare și la consecințele negative suferite de victimele evenimentului rutier asigurat.

Toate aceste aspecte, circumstanțiate situației particulare a cauzei, trebuie expuse în raționamentul logico-juridic al soluției pronunțate în privința determinării despăgubirilor, fiind de natură să asigure o reparație justă și echitabilă a daunelor morale suferite de reclamanți.

Or, în speță, la stabilirea întinderii despăgubirii acordate, instanța de apel s-a raportat doar la faptul că reclamanții A. și B., fiul și fiica victimei E., sunt majori și au familiile lor și nu se află în întreținerea persoanei decedate, nu și la criteriul echității și principiul proporționalității cu dauna suferită și consecințele negative profunde suferite de reclamanți în urma decesului soției și mamei acestora, care au produs consecințe negative majore asupra vieții familiale a acestora și au determinat schimbări profunde și în calitatea vieții acestora.

Cuantumul daunelor morale acordate reclamanților nu trebuie să fie lipsit de semnificație reparatorie și să conducă la reducerea la nivel derizoriu a pierderii suferite de aceștia.

Sumele acordate cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, de câte 10.000 euro pentru fiecare reclamant, nu trebuie să conducă la un tratament discriminatoriu și la o limitare nejustificată a dreptului de despăgubire prin raportare la jurisprudență.

De altfel, se constată faptul că reclamantului A., soțul victimei decedate, pârâta i-a prezentat, în cursul procesului, o ofertă de despăgubire de 52.510 RON, într-un cuantum, așadar, superior celui oferit de instanța de apel prin hotărârea atacată (care i-a acordat acestuia suma de 10.000 euro).

Prin urmare, despăgubirile acordate de instanța de apel sunt sub oferta primită de la asigurător, ceea ce dovedește că instanța de apel nu a avut în vedere toate criteriile de acordare a daunelor morale, în condițiile în care chiar asigurătorul, care este direct interesat să ofere despăgubiri cât mai reduse, a apreciat că este îndreptățit la o despăgubire mai mare.

În consecință, constatând că instanța de apel nu a avut în vedere criteriile de stabilire a daunelor morale în conformitate cu cele statuate în art. 49 din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, referitoare la legislația și jurisprudența din România, urmează a se reține caracterul fondat al criticilor prin care se invocă nesocotirea criteriilor de stabilire a daunelor morale.

Ceea ce este obligatoriu pentru instanțe este de a ține seama de criteriile de stabilire a daunelor morale consacrate de jurisprudență, în absența unor criterii clare și obiective prevăzute de legislația națională, iar nu de a cuantifica aceste daune în litigiul cu care sunt sesizate în raport cu sumele concrete stabilite de alte instanțe, în alte cauze, care pot fi similare, însă nu identice. Sumele se stabilesc în fiecare cauză în parte în raport de circumstanțele concrete ale speței, de valorile efectiv lezate ale reclamantului și de importanța lor pentru persoana respectivă, de gradul de lezare pe care îl resimte reclamantul și se apreciază în cadrul fiecărui dosar în parte. Aceste elemente diferențiază cuantumul daunelor în cadrul fiecărei spețe concrete. Ceea ce este esențial este asigurarea unui raport rezonabil de proporționalitate între despăgubire și prejudiciu, ceea ce nu a realizat instanța de apel în speță.

Așa fiind, întrucât în operațiunea de cuantificare a daunelor morale, instanța de apel nu a avut în vedere toate criteriile jurisprudențiale în materie și practica judiciară în cauze similare, se impune admiterea recursului, în baza art. 497 cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării, se impune ca instanța de trimitere să stabilească cuantumul daunelor morale în urma evaluării tuturor criteriilor jurisprudențiale în materie, raportat la circumstanțele particulare ale speței, stabilite pe baza probelor administrate în cauză, sens în care va ține seama atât de toate consecințele suportate de reclamanți în urma decesului soției și mamei acestora, cât și de criteriul echității și proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, precum și de jurisprudența în cauze similare în vederea determinării cuantumului daunelor morale.

Pentru considerentele expuse, în raport de dispozițiile art. 497 din C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamanții A., A. și B. împotriva Deciziei nr. 1925 din 15 noiembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, se va casa decizia atacată și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții A., A. și B. împotriva Deciziei nr. 1925 din 15 noiembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - MM