ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1402/2020

Ședința publică din data de 21 iulie 2020

Asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată la data de 23 martie 2015 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanții A., A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. - Asigurare Reasigurare S.A. și cu intervenientul D., obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 1.000.000 euro pentru fiecare reclamant, ca urmare a accidentului rutier produs la data de 8 decembrie 2012, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat că, la data de 8 decembrie 2012, E. a fost victima unui accident rutier provocat de D., accident produs în Municipiul Târgu Mureș, în urma căruia a rezultat decesul victimei, aceasta având calitatea de soție, respectiv de mamă a reclamanților, autoturismul implicat în accident având încheiat contractul de asigurare la societatea pârâtă.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194, art. 453 C. proc. civ., art. 1349 C. civ., art. 19 și 20 C. proc. pen., art. 148 alin. (2) Constituția României, Legea nr. 136/1995, Ordinul CSA nr. 14/2011, Directivele 72/166/CEE, 84/5/CEE, 88/357/CEE ȘI 90/232/CEE, 2000/26/CE, 2005/14/CE, 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului, art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul nr. 5/2010.

Prin sentința civilă nr. 4909 din 17 septembrie 2015, s-a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului București și s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, instanța apreciind că, în determinarea instanței competente teritorial, sunt incidente în raport cu natura cauzei dispozițiile art. 115 alin. (1) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă la data de 25 mai 2016.

Prin sentința civilă nr. 2144 din 15 septembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, s-a admis excepția lipsei calității procesual active a reclamanților. S-a respins acțiunea formulată de reclamanții A., A. și B. ca fiind introdusă de persoane lipsite de calitate procesual activă.

În considerentele sentinței Tribunalul a constatat că lipsesc de la dosar documentele de stare civilă care să ateste o legătură de rudenie de natura celei prevăzute la art. 1391 din C. civ.

Prin decizia civilă nr. 220 din 8 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, s-a admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 2144 din 15 septembrie 2016 a Tribunalului Ilfov, secția Civilă, s-a anulat sentința apelată și s-a acordat termen pentru evocarea fondului, constatându-se că apelanții-reclamanți au făcut dovada calității procesuale active și că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, deși avea posibilitatea ca, în condițiile articolului 22 alin. (2) C. proc. civ., să solicite părților administrarea probelor necesare soluționării excepției lipsei calității procesuale active.

Prin decizia civilă nr. 1925 din 15 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, după evocarea fondului, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., A. și B..

A fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 30.000 euro (câte 10.000 euro pentru fiecare reclamant), echivalentul în RON la cursul oficial al BNR din ziua plății efective, reprezentând despăgubiri cu titlu de daune morale.

Împotriva deciziei civile nr. 1925 din 15 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă au declarat recurs reclamanții A., A. și B..

Prin decizia nr. 4011 din 20 noiembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul a fost admis, iar decizia recurată a fost casată cu trimitere spre judecare.

În cuprinsul considerentelor s-a apreciat că este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanța de apel nu a avut în vedere criteriile de stabilire a daunelor morale în conformitate cu cele statuate în art. 49 din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, referitoare la legislația și jurisprudența din România și nu a ținut cont, cu prilejul cuantificării daunelor morale, de toate criteriile jurisprudențiale în materie și practica judiciară în cauze similare.

Totodată, s-a stabilit de către instanța de casare că, în rejudecare, instanța de trimitere va determina cuantumul daunelor morale în urma evaluării tuturor criteriilor jurisprudențiale în materie, raportat la circumstanțele particulare ale speței, astfel cum acestea rezultă din probele administrate, sens în care va ține seama de consecințele suportate de reclamanți în urma decesului soției/mamei acestora, precum și de criteriul echității și proporționalității daunei cu despăgubirea acordată și de jurisprudența în cauze similare.

În rejudecare, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 514 din 20 martie 2019, a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții A., A. și B., în contradictoriu cu pârâtă S.C. C. - Asigurare Reasigurare S.A. și intervenientul D..

A fost obligată pârâta la plata către fiecare dintre reclamanți a câte 50.000 Euro, în echivalent RON la cursul BNR din data plății.

În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut următoarele apecte:

La nivel legislativ nu s-au stabilit limite maxime și minime în ceea ce privește acest tip de prejudicii. Pe de altă parte, din perspectivă jurisprudențială, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluționat cauze similare celei de față, au avut în vedere o judecată în echitate, prin raportare la consecințele negative suferite de reclamanți.

Referitor la practica depusă de reclamanți, Curtea reținut că nu se poate ignora faptul că aceasta ține cont și de particularitățile fiecărei situații de fapt în parte, instanța învestită cu soluționarea cauzei fiind cea chemată să aplice legea la un caz particular, varietatea situațiilor faptice raportat la scala consecințelor explicând tocmai diferențele între sumele acordate în situații care, în aparență, sunt similare.

În privința jurisprudenței depuse de pârâtă după închiderea dezbaterilor, Curtea a apreciat că nu poate fi avută în vedere, nefiind respectată cerința discutării în condiții de contradictorialitate a tuturor împrejurărilor care pot fi influența soluția ce urmează a fi pronunțată.

Curtea a mai observat că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, însă a arătat că instanța trebuie să se raporteze la consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan psihic, la importanța valorilor morale lezate, la măsura în care au fost lezate aceste valori și la intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, la măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, dar și la nivelul de dezvoltare al societății.

S-a apreciat că, în cauză, suma pretinsă de reclamanți cu titlu de daune morale este una exagerată, prin raportare chiar la practica judiciară depusă de aceștia și că, în egală măsură, suma oferită acestora de către pârâtă nu este suficientă pentru a constitui o compensație echitabilă a pierderii suferite.

La data de 13 iunie 2019, pârâta S.C. C. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 514/2019 din 20 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta solicitând casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Prin criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta invocă faptul că instanța de apel a făcut referiri vagi la situația de fapt, ignorând împrejurarea că cei trei reclamanți sunt persoane majore cu alte familii constituite, acordând acestora sume de bani disproporționate în raport cu elementele de fapt și situația acestei familii.

În raport cu motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, având în vedere că pentru daunele morale nu există dispoziții legale stricte privind cuantificarea, criterii obiective sau bareme prestabilite așa cum există în unele țări din UE care să poată ajuta judecătorul la aprecierea unei astfel de suferințe, singurele criterii fiind cele legate de practica judiciară pronunțată în cauze similare de către Înalta Curte de Casație și Justiție și de către curțile de apel din România, ca instanțe de control judiciar.

Se mai arată că instanța de apel nu a avut în vedere diminuarea daunelor raportat la jurisprudența în materie, depusă după închiderea dezbaterilor, dar înainte de pronunțarea hotărârii, ci a făcut o referire generală la jurisprudența în materie încălcând astfel normele de drept material.

În opinia recurentei, practica judiciară a arătat că instanța de judecată trebuie să aibă în vedere la acordarea daunelor morale și unele criterii obiective, de exemplu corelarea pretențiilor la condițiile socio - economice individuale ale reclamanților, precum și la nivelul general (venitul mediu la nivel național, etc.) astfel încât stabilirea unui cuantum al despăgubirilor să aibă o susținere obiectivă care să constituie baza pe care se formează intima convingere a judecătorului. În acest sens pârât a redat extrase din decizia nr. 422 din 4 februarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Recurenta precizează că instanța nu trebuie să se limiteze la a acorda nemotivat, integral sumele solicitate, validându-le necondiționat. Astfel, se arată, limita maximă de despăgubire prevăzută de lege se referă la un întreg eveniment rutier indiferent de numărul persoanelor prejudiciate direct sau indirect, neputând fi adusă drept argument legal în solicitarea unor astfel de daune.

În susținerea nelegalității deciziei atacate din perspectiva celui de-al doilea motiv de casare, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta invocă nerespectarea de către instanță a prevederilor art. 49 din Norma CSA nr. 14/201, emisă în baza Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în Romania, care reglementează faptul că:

"La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere, în caz de deces (…) daunele morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din România" și redă extrase din deciziile nr. 373 din 8 februarie 2018 și nr. 2780 din 8 decembrie 2015, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Recurenta concluzionează în sensul că raportarea daunelor la jurisprudența în materie era esențială, având în vedere particularitățile speței.

La data de 20 august 2019, intimații-reclamanți A., A. și B. au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală.

În raport cu motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimații arată că recurenta se prevalează de aspectele relevate în mod pur formal, încercând să câștige un nou grad de jurisdicție și astfel să obțină casarea hotărârii și rejudecarea acesteia cu speranța pronunțării unei hotărâri prin care să se reducă cuantumul despăgubirilor, pierzând din vedere faptul că relațiile strânse între membrii familiei, precum și suferința produsă recurenților de moartea mamei, respectiv a soției au fost analizate și avute în vedere de instanță.

Consideră intimații că instanța a realizat o analiză amplă în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor raportat la împrejurările și circumstanțele producerii accidentului, decizia fiind pronunțată cu respectarea garanțiilor instituite prin art. 425 din C. proc. civ., care prevede obligativitatea motivării soluției pronunțate atât prin raportare la motivele de fapt cât și la motivele de drept.

Cu referire la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimații precizează că, din considerentele deciziei atacate, rezultă că instanța a analizat practica judiciară depusă la dosarul cauzei având în vedere toate principiile configurate de aceasta, respectiv consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Intimații consideră că instanța a avut în vedere în mod global întreaga practică judiciară existentă la dosarul cauzei, atât cea depusă de subsemnații cât și de pârâta recurentă, făcând aplicarea acestor principii cu privire la situația de fapt concretă dedusă judecății în cadrul prezentului dosar.

Prin încheierea din 28 ianuarie 2020 Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 9 iunie 2020, a respins excepția nulității recursului și a admis în principiu recursul declarat de declarat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 514 din 20 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei."

Instanța de apel a realizat într-o manieră coerentă o analiză amplă a prejudiciului în raport cu fiecare dintre elementele rezultate din circumstanțele și împrejurările cazului, stabilirea importanței prejudiciului moral fiind motivată în raport cu valoarea nepatrimonială căreia i s-a adus atingere,cu măsura în care a fost lezată această valoare și cu intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării de către intimații-reclamanți.

A reținut astfel instanța că "într-adevăr, pentru suferința unui soț care își pierde soția sau a unui copil care își pierde mama, în situația unor relații de familie puternice, astfel cum au dovedit reclamanții, pentru consecințele devastatoare pe care tragedia le-a produs asupra psihicului acestora, nicio sumă de bani nu poate înlocui această pierdere și nu poate alina durerea produsă. Pe de altă parte despăgubirile trebuie să fie corespunzătoare daunelor suferite, în virtutea principiului reparației integrale".

De asemenea, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, instanța s-a raportat în motivare la relațiile strânse între membrii familiei, precum și suferința produsă reclamanților urmare a evenimentului rutier, reținând totodată și faptul că recurenții sunt persoane majore, în cauză nefiind vorba despre un copil minor în condițiile în reclamanții au făcut dovada unor legături de familie extrem de puternice.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte reține că decizia atacată a fost motivată cu respectarea exigențelor impuse de art. 425 C. proc. civ. care prevede obligativitatea motivării soluției pronunțate atât prin raportare la elementele de fapt și de drept, din considerentele deciziei recurate rezultând cu evidență motivele în temeiul cărora instanța și-a fundamentat soluția pronunțată.

Astfel, în condițiile în care instanța de apel a făcut, în cadrul unor considerente coerente și pertinente, o analiză completă a stării de fapt deduse judecății prin raportare la toate elementele aduse în discuție de părți, motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. se dovedește a fi nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material."

Argumentația adusă în susținerea acestui motiv de casare nu poate fi primită pentru următoarele considerente:

Referitor la critica privind faptul că jurisprudența depusă de recurentă după închiderea dezbaterilor nu a fost luată în considerare de instanța de apel, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acesteia dat fiind faptul că, în mod legal, Curtea a apreciat că aceasta nu poate fi avută în vedere, întrucât nu a fost respectată cerința discutării în condiții de contradictorialitate a tuturor împrejurărilor care pot influența soluția ce urmează a fi pronunțată.

Această statuare a instanței de apel respectă principiul contradictorialității consacrat de art. 14 C. proc. civ.

De subliniat că această critică a fost analizată de Înalta Curte din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât vizează încălcarea de către instanța de apel a unei norme de procedură a cărei nerespectare atrage sancțiunea nulității, încadrarea în drept a acestei critici făcută de către recurentă fiind astfel improprie.

În ceea ce privește critica vizând încălcarea de către instanța de apel a art. 49 din Norma ASF, este de reținut că aceasta este emisă în executarea legii (Legea nr. 136/1995), fără a putea să instituie sau să modifice reguli ori principii în legătură cu repararea prejudiciului cauzat prin fapta delictuală a persoanei asigurate, pe care actul normativ însuși nu le prevede.

Astfel, potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995 "asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule", iar potrivit art. 50 alin. (1) din același act normativ "despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare".

Or, în ceea ce privește "dezdăunarea", respectiv stabilirea întinderii prejudiciului, trebuie să se aibă în vedere principiile și reglementarea specifică răspunderii civile delictuale.

În analiza cuantumului daunelor morale, instanța de apel a reținut în mod corect că stabilirea întinderii unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare și că la nivel legislativ și jurisprudențial nu s-au stabilit limite maxime sau minime în ceea ce privește acest tip de despăgubiri.

Jurisprudența invocată de părți reprezintă un punct de reper dar nu este esențială atât timp cât nu este una constantă și generalizată, astfel că, pentru asigurarea unui cuantum proporțional al daunelor morale, instanța nu poate face abstracție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze.

Înalta Curte constată că, în cuantificarea prejudiciului, instanța de apel a analizat în mod temeinic datele concrete ale cauzei și s-a raportat în mod pertinent la consecințele negative suferite de reclamanți pe plan psihic, la importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, la măsura în care reclamanților le-a fost afectată situația familială.

La evaluarea despăgubirilor cuvenite rudelor victimei cu titlu de daune morale, instanța de apel a avut în vedere necesitatea găsirii unui just echilibru între despăgubire și daună, pentru a nu se depăși un nivel rezonabil al daunelor acordate, ținând cont de circumstanțele cauzei și de suferințele încercate și dovedite de către soțul și copiii victimei, precum și de faptul că sumele de bani nu pot fi decât o încercare de alinare a suferinței și nu pot constitui, din punct de vedere uman, chiar echivalentul suferinței încercate.

Referitor la practica judiciară depusă de reclamanți, Curtea a reținut în mod corect că nu se poate ignora faptul că aceasta ține cont și de particularitățile fiecărei situații de fapt în parte, numai instanța învestită cu soluționarea cauzei fiind cea chemată să aplice legea la un caz particular. De altfel, din considerentele deciziei atacate rezultă faptul că instanța a analizat practica judiciară depusă la dosarul cauzei având în vedere toate principiile configurate de aceasta: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

De altfel, această critică este strict formală, prin intermediul acesteia, recurenta tinzând să obțină în recurs redimensionarea cuantumului daunelor morale, în sensul diminuării acestora.

Așa cum s-a arătat, pentru stabilirea cuantumului prejudiciului nu sunt prevăzute criterii ce ar putea fi avute în vedere de părți și de instanța de judecată, cuantumul prejudiciului urmând a fi determinat în funcție de elementele specifice, concrete ale speței.

În acest context, aplicarea acestor criterii în vederea stabilirii cuantumului daunelor morale presupune evaluarea probatoriilor, întrucât se referă la aspectele factuale ale cauzei. Or, evaluarea probatoriilor administrate în cauză intră în atribuția exclusivă a instanțelor devolutive, cenzurarea modului în care instanța de apel a stabilit cuantumul daunelor morale presupunând verificarea temeiniciei deciziei atacate.

Controlul judiciar realizat în calea extraordinară de atac a recursului este limitat la verificarea legalității deciziei recurate. Relevant în acest sens este art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia, "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legi, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Față de trimiterile jurisprudențiale făcute de recurentă, cu referire la aspectul criticat, este de menționat și faptul că jurisprudența națională nu obligă instanțele naționale decât în măsura în care hotărârile sunt pronunțate în cadrul celor două mecanisme de unificare a practicii judiciare, reprezentate de recursul în interesul legii și sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate invocate de recurenta-pârâtă, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Totodată, Înalta Curte va respinge cererea formulată de intimată, privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, întrucât aceasta nu este dovedită în condițiile cerute de art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 514 din 20 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Respinge cererea intimaților-reclamanți, privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 iulie 2020.