ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 399/2016
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 399/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea adresată Curții de Apel Craiova, la data de 11 septembrie 2012, reclamanta Societatea A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ANAF- Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj - Craiova, anularea Deciziei nr. 189 din 14 august 2012, pronunțată în soluționarea contestației și a Deciziei de Impunere nr. F-DJ 369 din 31 mai 2012, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x din 31 mai 2012, acte pe care le consideră nelegale și netemeinice.
Hotărârea instanței de fond
Prin Sentința nr. 1100 din 28 noiembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin actele administrativ fiscale contestate s-a stabilit că cei doi furnizori ai societății sunt persoane juridice care nu au acționat ca persoane impozabile din punct de vedere al TVA-ului, așa cum stabilesc dispozițiile art. 126 alin. (1) Codul fiscal.
Instanța a reținut faptul că cele două societăți nu funcționau la sediul declarat și, cu toate că erau declarate ca plătitoare de impozit pe profit și TVA, nu au depus nicio declarație fiscală până la data controlului.
În raport de dispozițiile art. 146 Codul fiscal, instanța de fond a constatat că exercitarea dreptului de deducere este condiționată de legiuitor prin faptul că persoana care livrează bunurile trebuie să fie persoană impozabilă. Instanța reține că cele două societăți nu puteau fi considerate persoane impozabile atâta timp cât nu desfășurau activitate la sediul declarat și nu îndeplineau obligațiile fiscale. Instanța reține că reclamanta nu contestă aspectele reținute de organele de control cu privire la cei doi parteneri.
Cât privește majorările impuse, instanța a reținut că, în condițiile în care reclamanta datorează debitul principal, neplata la data scadentă a acestei obligații principale atrage după sine majorări de întârziere care se calculează pe fiecare zi de întârziere, începând cu ziua următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
Instanța de fond a constatat că societatea reclamantă nu invocă vreun motiv de nelegalitate care să determine anularea obligațiilor fiscale, reprezentând TVA și majorări stabilite în sarcina acestora, nefiind criticată legalitatea întocmirii actelor fiscale și stabilirea obligațiilor de plată la bugetul consolidat.
Pe cale de consecință, instanța de fond concluzionează că reclamanta nu îndeplinește condițiile de exercitare a dreptului de deducere a TVA aferentă livrărilor de mărfuri achiziționate de la acei doi parteneri, S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., în perioada mai - august 2011 și, pentru aceste motive, respinge acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
Recursul formulat de Societatea A. S.R.L. Craiova
Prin cererea de recurs formulată de societatea A. S.R.L. Craiova s-a solicitat admiterea recursului formulat, arătându-se că soluția instanței de fond nu este motivată, întrucât, în redactarea considerentelor, instanța de fond s-a limitat doar la reproducerea ad litteram a acțiunii promovată de reclamantă și, în final, la validarea constatărilor și concluziilor la care au ajuns organele de inspecție fiscală, fără a se depune minime diligențe pentru stabilirea adevărului obiectiv în cauză.
Recurenta a arătat că respingerea acțiunii s-a fundamentat pe concluzia greșită că reclamanta ar fi dedus TVA, aferentă tranzacțiilor derulate cu furnizorii B. S.R.L. și C. S.R.L., în perioada mai - august 2011, cu încălcarea dispozițiilor art. 146 din Codul fiscal raportate la art. 126 alin. (1) din Codul fiscal.
Recurenta a arătat că recursul declarat se circumscrie motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 din C. proc. civ., însă, criticile invocate se încadrează și în prevederile art. 304 pct. 7 din C. proc. civ.
II. Decizia instanței de recurs
Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va admite recursul, va casa hotărârea atacată, cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță, pentru considerentele ce urmează:
Argumentele de fapt și de drept relevante
Înalta Curte va primi critica formulată de recurentă subsumată motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 din C. proc. civ., constatând că instanța de fond nu a procedat la analiza motivelor de anulare invocate de reclamantă și nu a răspuns la apărările formulate în cauză, ci a procedat la redarea în integralitate a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, după care, fără a prezenta propriul raționament juridic raportat la situația de fapt dedusă judecății și la dispozițiile legale aplicabile, a preluat în integralitate concluziile pârâtei și a dispus respingerea acțiunii.
Astfel, instanța de fond nu a arătat motivele care au determinat formarea convingerii sale pentru soluția urmată.
Impunerea suplimentară care a avut loc prin Decizia de impunere nr. x din 31 mai 2012 se bazează pe constatări ale organului fiscal referitoare la realitatea operațiunilor reclamantei cu cei doi furnizori.
Pe cale de consecință, analiza legalității actelor administrativ-fiscale și, implicit, a motivelor cererii introductive, trebuia să aibă loc și din perspectiva jurisprudenței CJUE (cauzele conexate C-80/11 Mahageben și David, C-142/11 Peter David; C-285/11 Bonik; C-324/11 Gabor Thot; C-277/14), care se referă la frauda fiscală, refuzul dreptului de deducere în cazul unui comportament nelegal al emitentului facturii aferente bunurilor sau serviciilor pentru care se solicită exercitarea acestui drept, implicarea în fraudă a titularului dreptului de deducere, sarcina probei în astfel de situații.
Înalta Curte reține că judecătorii sunt datori să arate, în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, pentru că, în lipsa acestora, instanța de recurs nu poate exercita controlul hotărârii ce face obiectul recursului.
Reținând faptul că nemotivarea hotărârii echivalează în fapt cu o necercetare a fondului cauzei, Înalta Curte va dispune trimiterea cauzei la instanța de fond pentru cercetarea fondului acestei cauze, cu respectarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) din C. proc. civ.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) și art. 313 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. Craiova prin administrator judiciar D.. împotriva Sentinței civile nr. 1100 din 28 noiembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2016.
Procesat de GGC - MM