ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3548/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1069 din 21 noiembrie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea precizată, formulată de SC A. SA, a anulat, în parte, decizia de impunere din 31 mai 2011, inclusiv raportul de inspecție fiscală din 31 mai 2011, emise de pârâta D.G.F.P. Dolj, și a anulat decizia din 13 octombrie 2011 emise de pârâtă. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin precizarea la acțiune, reclamanta a arătat că obiectul contestației este reprezentat de suma de 827.373 RON TVA și impozit suplimentar pe profit, necontestând pct. A, B și C 1-3 din decizia de impunere.

În ce privește obligarea reclamantei la calculare și aplicare a pro ratei, s-au avut în vedere concluziile expertizei contabile efectuate în cauză. Părțile nu au contestat și expertul a reținut corect că reclamanta, în calitate de persoană impozabilă conform art. 127 C. fisc., a efectuat în perioada supusă controlului două tipuri de activități, activitate comercială, pentru care și-a manifestat dreptul de deducere și colectare a TVA, și activitate de închiriere a imobilului situat în Craiova, str. C.S., pentru care a notificat organele fiscale, că solicită anularea opțiunii de taxare, această activitate fiind scutită de TVA, fără drept de deducere. Prima instanță a apreciat că reclamanta se încadrează în prevederile art. 147 alin. (1) teza I C. fisc., fiind o persoană impozabilă cu regim mixt, ceea ce are efecte asupra deducerii TVA.

Persoanele impozabile cu regim mixt nu sunt obligate să deducă TVA pe bază de pro rata dacă se cunoaște destinația achizițiilor și sunt evidențiate în coloane separate. În cazul reclamantei pârâta nu a arătat că destinația achizițiilor nu a putut fi cunoscută de la început și că acestea puteau fi alocate în mod concret în operațiuni cu drept de deducere, din concluziile expertizei contabile rezultând că achizițiile contestate în cauză au fost utilizate în operațiunile fără drept de deducere în activitatea de închiriere. Astfel, instanța a apreciat că reclamanta, procedând la deducerea 100% a TVA pentru operațiuni cu drept de deducere și prin nededucerea TVA pentru achizițiile pentru operațiunea de închiriere, fără calcularea și aplicarea pro ratei, nu a încălcat prevederile fiscale în materie de TVA.

În ce privește suma de 155.486,20 RON, indicată la pct. 4 din decizia de impunere, reprezentând TVA aferent închirierii imobilului, instanța a apreciat că a fost calculată în mod corect de organele fiscale, nefiind corect înregistrată în contul 635, după cum s-a reținut și de către expertul contabil. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta D.G.F.P. Dolj, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive, respectiv argumente: - instanța de fond a reținut în mod eronat situația de fapt care a determinat stabilirea suplimentară a bazei impozabile, având în vedere, în mod exclusiv, concluziile raportului de expertiză, iar nu și obiecțiunile formulate de pârâtă; - în mod neîntemeiat instanța a reținut că persoanele impozabile cu regim mixt nu ar fi obligate să deducă TVA pe baza pro ratei, dacă ar cunoaște destinația achizițiilor și sunt evidențiate în coloane separate.

Au fost, astfel, încălcate prevederile art. 147 alin. (5) C. fisc.; - referitor la diferența suplimentară de impozit pe profit în sumă de 24.878 RON, instanța de recurs nu motivează în niciun fel admiterea cererii introductive; - inspecția fiscală a reținut în mod corect situația de fapt, în sensul că societatea a înregistrat în debitul contului 635 „cheltuieli cu alte impozite și taxe” suma totală de 155.486,20 RON prin creditul contului 4427 „TVA colectată”, cheltuieli pe care societatea le-a considerat deductibile, deși nu a putut demonstra cu documente componența sumei menționate (conform Ordinului pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene nr. 3055/2009).

- la pronunțarea hotărârii, instanța nu a avut în vedere prevederile pct. 23 lit. b) din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a C. fisc., potrivit cărora „În sensul art. 21 alin. (1) C. fisc., sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri impozabile și următoarele: (…) b) cheltuielile generate de taxa pe valoarea adăugată ca urmare a aplicării proratei, în conformitate cu prevederile titlului VI „Taxa pe valoarea adăugată” din C. fisc. (…) Reclamanta nu a calculat prorata pentru perioada supusă inspecției fiscale, fapt recunoscut și de administratorul societății în nota explicativă dată în fața organelor de control și evidențiat în deconturile de TVA întocmite, unde a fost înscrisă o prorată de 100%, deși societatea realiza operațiuni scutite fără drept de deducere în proporție de peste 90% din activitate.

Recurenta și-a încadrat în drept, din punct de vedere procedural, criticile formulate în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și, cu prioritate, motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., care conduce la casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare, instanța de control judiciar reține că dispozitivul hotărârii este incomplet, iar considerentele nu cuprind motivele de fapt și de drept pentru care au fost admise și, respectiv, înlăturate cererile părților, fiind încălcate prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ. Astfel, dispozitivul sentinței atacate cuprinde mențiunea de anulare „în parte” a deciziei de impunere din 31 mai 2011 și a raportului de inspecție fiscală din 31 mai 2011 emise de D.G.F.P.

Dolj, fără, însă, a se preciza valoarea obligațiilor fiscale anulate, fapt ce conduce la imposibilitatea punerii în aplicare a acestui dispozitiv, în ipoteza rămânerii definitive a sentinței. Totodată, suma totală ce reprezintă obiectul contestației reclamantei, respectiv suma de 827.373 RON TVA și impozit suplimentar pe profit se compune, la rândul său din mai multe sume, respectiv: 29.187 RON diferență suplimentară impozit profit, 1.640 RON majorări de întârziere aferente, 794.386 RON diferență suplimentară TVA și 6.469 RON majorări de întârziere aferente. În cuprinsul hotărârii atacate, instanța de fond nu a analizat distinct fiecare din aceste sume, ce constituie obligația fiscală suplimentară totală, pentru a justifica concluzia sa, astfel că nu se pot cunoaște cu certitudine motivele de fapt și de drept care au condus la soluția adoptată.

Pentru considerentele menționate, în baza art. 312 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) cu referire la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, dispunându-se casarea hotărârii atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea pronunțării asupra fiecăreia din obligațiile fiscale ce constituie obiectul acțiunii și a precizării valorii în limitele căreia actele administrativ-fiscale sunt menținute sau, respectiv, anulate. Totodată, motivele de recurs invocate de recurentă și care vizează fondul cauzei, vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.G.R.F.P. Craiova (în calitate de succesoare în drepturi și obligații a D.G.F.P. Dolj) împotriva sentinței nr. 1069 din 21 noiembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2014.