ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3548/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința nr. 1069 din 21 noiembrie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea precizată, formulată de SC A. SA, a

anulat, în parte, decizia de impunere din 31 mai 2011, inclusiv raportul de inspecție

fiscală din 31 mai 2011, emise de pârâta D.G.F.P. Dolj, și a anulat decizia din

13 octombrie 2011 emise de pârâtă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut

că, prin precizarea la acțiune, reclamanta a arătat că obiectul contestației este

reprezentat de suma de 827.373 RON TVA și impozit suplimentar pe profit, necontestând

pct. A, B și C 1-3 din decizia de impunere.

În ce privește obligarea reclamantei la calculare

și aplicare a pro ratei, s-au avut în vedere concluziile expertizei contabile efectuate

în cauză. Părțile nu au contestat și expertul a reținut corect că reclamanta, în

calitate de persoană impozabilă conform art. 127 C. fisc., a efectuat în perioada

supusă controlului două tipuri de activități, activitate comercială, pentru care

și-a manifestat dreptul de deducere și colectare a TVA, și activitate de închiriere

a imobilului situat în Craiova, str. C.S., pentru care a notificat organele fiscale,

că solicită anularea opțiunii de taxare, această activitate fiind scutită de TVA,

fără drept de deducere.

Prima instanță a apreciat că reclamanta se încadrează

în prevederile art. 147 alin. (1) teza I C. fisc., fiind o persoană impozabilă cu

regim mixt, ceea ce are efecte asupra deducerii TVA.

Persoanele impozabile cu regim mixt nu sunt obligate

să deducă TVA pe bază de pro rata dacă se cunoaște destinația achizițiilor și sunt

evidențiate în coloane separate. În cazul reclamantei pârâta nu a arătat că destinația

achizițiilor nu a putut fi cunoscută de la început și că acestea puteau fi alocate

în mod concret în operațiuni cu drept de deducere, din concluziile expertizei contabile

rezultând că achizițiile contestate în cauză au fost utilizate în operațiunile fără

drept de deducere în activitatea de închiriere.

Astfel, instanța a apreciat că reclamanta, procedând

la deducerea 100% a TVA pentru operațiuni cu drept de deducere și prin nededucerea

TVA pentru achizițiile pentru operațiunea de închiriere, fără calcularea și aplicarea

pro ratei, nu a încălcat prevederile fiscale în materie de TVA.

În ce privește suma de 155.486,20 RON, indicată

la pct. 4 din decizia de impunere, reprezentând TVA aferent închirierii imobilului,

instanța a apreciat că a fost calculată în mod corect de organele fiscale, nefiind

corect înregistrată în contul 635, după cum s-a reținut și de către expertul contabil.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta

D.G.F.P. Dolj, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, pentru

următoarele motive, respectiv argumente:

- instanța de fond a reținut în mod eronat situația

de fapt care a determinat stabilirea suplimentară a bazei impozabile, având în vedere,

în mod exclusiv, concluziile raportului de expertiză, iar nu și obiecțiunile formulate

de pârâtă;

- în mod neîntemeiat instanța a reținut că persoanele

impozabile cu regim mixt nu ar fi obligate să deducă TVA pe baza pro ratei, dacă

ar cunoaște destinația achizițiilor și sunt evidențiate în coloane separate. Au

fost, astfel, încălcate prevederile art. 147 alin. (5) C. fisc.;

- referitor la diferența suplimentară de impozit

pe profit în sumă de 24.878 RON, instanța de recurs nu motivează în niciun fel admiterea

cererii introductive;

- inspecția fiscală a reținut în mod corect situația

de fapt, în sensul că societatea a înregistrat în debitul contului 635 „cheltuieli

cu alte impozite și taxe” suma totală de 155.486,20 RON prin creditul contului 4427

„TVA colectată”, cheltuieli pe care societatea le-a considerat deductibile, deși

nu a putut demonstra cu documente componența sumei menționate (conform Ordinului

pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene nr.

3055/2009).

- la pronunțarea hotărârii, instanța nu a avut

în vedere prevederile pct. 23 lit. b) din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare a C. fisc., potrivit cărora „În sensul art. 21 alin.

(1) C. fisc., sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri impozabile

și următoarele: (…) b) cheltuielile generate de taxa pe valoarea adăugată ca urmare

a aplicării proratei, în conformitate cu prevederile titlului VI „Taxa pe valoarea

adăugată” din C. fisc. (…) Reclamanta nu a calculat prorata pentru perioada supusă

inspecției fiscale, fapt recunoscut și de administratorul societății în nota explicativă

dată în fața organelor de control și evidențiat în deconturile de TVA întocmite,

unde a fost înscrisă o prorată de 100%, deși societatea realiza operațiuni scutite

fără drept de deducere în proporție de peste 90% din activitate.

Recurenta și-a încadrat în drept, din punct de

vedere procedural, criticile formulate în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond,

precum și, cu prioritate, motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304

pct. 5 C. proc. civ., care conduce la casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre

rejudecare, instanța de control judiciar reține că dispozitivul hotărârii este incomplet,

iar considerentele nu cuprind motivele de fapt și de drept pentru care au fost admise

și, respectiv, înlăturate cererile părților, fiind încălcate prevederile art. 261

alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, dispozitivul sentinței atacate cuprinde

mențiunea de anulare „în parte” a deciziei de impunere din 31 mai 2011 și a raportului

de inspecție fiscală din 31 mai 2011 emise de D.G.F.P. Dolj, fără, însă, a se preciza

valoarea obligațiilor fiscale anulate, fapt ce conduce la imposibilitatea punerii

în aplicare a acestui dispozitiv, în ipoteza rămânerii definitive a sentinței.

Totodată, suma totală ce reprezintă obiectul contestației

reclamantei, respectiv suma de 827.373 RON TVA și impozit suplimentar pe profit

se compune, la rândul său din mai multe sume, respectiv: 29.187 RON diferență suplimentară

impozit profit, 1.640 RON majorări de întârziere aferente, 794.386 RON diferență

suplimentară TVA și 6.469 RON majorări de întârziere aferente. În cuprinsul hotărârii

atacate, instanța de fond nu a analizat distinct fiecare din aceste sume, ce constituie

obligația fiscală suplimentară totală, pentru a justifica concluzia sa, astfel că

nu se pot cunoaște cu certitudine motivele de fapt și de drept care au condus la

soluția adoptată.

Pentru considerentele menționate, în baza

art. 312 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) cu referire la art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., recursul urmează a fi admis, dispunându-se casarea hotărârii atacate, cu trimiterea

cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea pronunțării asupra fiecăreia

din obligațiile fiscale ce constituie obiectul acțiunii și a precizării valorii

în limitele căreia actele administrativ-fiscale sunt menținute sau, respectiv, anulate.

Totodată, motivele de recurs invocate de recurentă

și care vizează fondul cauzei, vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de D.G.R.F.P. Craiova

(în calitate de succesoare în drepturi și obligații a D.G.F.P. Dolj) împotriva sentinței

nr. 1069 din 21 noiembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie

2014.