ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 265/2019

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II civilă și de contencios administrativ și fiscal, la data de 13.03.2012 sub nr. x/2012, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Prefectura Județului Bacău și Unitatea Administrativ Teritorială Onești, anularea HCL nr. 13/3.02.2012.

În motivare, reclamanta a arătat că măsura exproprierii este neîntemeiată, abuzivă și nejudicios adoptată, întrucât investiția propusă poate fi realizată și sub altă modalitate și să treacă prin alte puncte cadastrale, ce pot fi determinate printr-o expertiză topocadastrală.

La data de 6.12.2012, reclamanta și-a completat cererea de chemare în judecată, arătând că HCL nr. 13/3.02.2012 este nelegală întrucât sunt expropriate alte persoane decât proprietarii de drept, că această hotărâre a fost aprobată cu nerespectarea etapelor prevăzute de Legea nr. 255/2012 și că exproprierea nu este necesară pentru întreaga suprafață. În ceea ce privește HCL nr. 22/10.04.2009, reclamanta a arătat că este nelegală întrucât aceasta a fost aprobată cu un an și jumătate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2010 și astfel nu poate fi completată prin HCL nr. 13/3.02.2012. În plus, aceasta nu indică temeiul de drept al exproprierii, anexele sale nu au fost afișate și menționează alte persoane decât adevărații proprietari.

La același termen, reclamanta a precizat că renunță la judecata în contradictoriu cu Prefectura Bacău, instanța luând act de modificarea cadrului procesual.

La termenul din 17.01.2013 a fost admisă excepția necompetenței funcționale a secției a II-a civile din cadrul Tribunalului Bacău și s-a trimis cauza secției I civile, unde a fost înregistrată sub nr. x/2012*.

La termenul din 22.02.2013, în temeiul art. 22 din Legea nr. 33/1994, instanța a dispus introducerea în cauză și a celorlalți proprietari vizați de hotărârea de expropriere, respectiv B. și C.

La termenul din 22.03.2013, pârâții B. și C. au depus o cerere prin care au solicitat obligarea UAT Onești la plata de daune interese în sumă de 120.000 RON, menționând că sunt proprietarii suprafeței de 8244 mp pentru care s-a demarat procedura de expropriere prin HCL nr. 48/16.08.2002, HCL nr. 22/10.04.2009 și HCL nr. 13/3.02.2012 și că în toată această perioadă nu au putut beneficia pe deplinătate de proprietatea lor, având anumite restricții.

În drept, a fost invocat art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Un prim ciclu procesual a fost finalizat în prezenta cauză prin Decizia nr. 2838 din data de 23.10.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care s-a stabilit că natura juridică a despăgubirilor solicitate face să nu fie aplicabile prevederile art. 25 din Legea nr. 33/1994.

Al doilea prim ciclu procesual a fost finalizat prin Decizia nr. 2466 din 10 11 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care cauza a fost trimisă spre rejudecare cu motivarea că nu au fost respectate îndrumările din prima decizie de casare, motivarea fiind contradictorie, sub aspectul temeiului juridic aplicabil cauzei, cererea privind acordarea despăgubirilor fiind greșit analizată doar prin raportare la prevederile Legilor nr. 33/1994 și nr. 255/2010, în contextul în care nu a operat exproprierea, iar reclamanții arată că nu au putut culege fructele proprietății lor la valoarea reală a acestora.

Al treilea ciclu procesual a fost finalizat prin Decizia nr. 2309 din 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care cauza a fost trimisă spre rejudecare cu motivarea că, prin decizia de casare ultimă - nr. 2466/10 noiembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă - s-a stabilit în mod irevocabil faptul că, urmare a notării în cartea funciară a celor două hotărâri ale consiliului local vizând propunerea de expropriere, intimații persoane fizice nu au mai putut culege fructele proprietății lor la valoarea reala a acesteia, fiind prejudiciați prin devalorizarea mișcătoarelor, iar cererea de despăgubiri trebuie raportată nu doar la prevederile Legilor nr. 33/1994 și 255/2010, ci și la dispozițiile dreptului comun. În acest context, problemele privind posibilitatea extinderii sau nu a cadrului procesual activ, din oficiu, de către instanță, în prezentul litigiu, sau cele privind opunerea pârâtei la modificarea cererii de chemare în judecată sunt în mod irevocabil tranșate, iar prezenta instanță de recurs nu le mai poate cenzura.

În consecință, ceea ce rămâne de examinat în cauză sunt motivele de recurs care privesc răspunderea recurentului pârât Municipiul Onești, prin primar, cele privind nemotivarea hotărârii recurate și cuantificarea pretinsului prejudiciu.

Asupra primului motiv de recurs prin care se invocă faptul că, în cauză, nu ar răspunde pentru prejudiciul pretins pârâtul Municipiul Onești, prin primar, ci Consiliul local Onești, în calitate de autoritate deliberativă, instanța a apreciat că această critică este nefondată și nu poate fi primită deoarece, prin Hotărârile Consiliului Local Onești nr. 22/10.04.2009 și nr. 13/3.02.2013 au fost aprobate procedurile de expropriere a unor imobile proprietate privată, situate pe amplasamentul lucrării "Pasaj CF Adjud - Ciceu peste DN11, municipiul Onești", expropriator fiind Municipiul Onești, prin primar. Conform art. 12 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, reluate în art. 2 alin. (2) și alin. (3) lit. e) din Legea nr. 255/2010, expropriatorul prevăzut la alin. (2) este reprezentat în procedura exproprierii de unitatea administrativ-teritorială, motiv pentru care legitimatio ad causam, din perspectivă procesual pasivă, aparține expropriatorului Municipiul Onești, prin primar, iar nu autorității deliberative care, în virtutea atribuțiilor legale specifice, adoptă hotărârile privind declanșarea procedurilor de expropriere, proceduri în care, dacă vizează lucrări de interes local, calitatea de expropriator aparține unității administrativ-teritoriale, titulară a patrimoniului imobiliar și beneficiară a lucrării pentru care s-a dispus această procedură.

A fost considerat fondat cel d-al doilea motiv de recurs care se referă la neluarea în considerare a apărărilor apelantului-pârât privind reținerea unui prejudiciu de 120.000 RON, calculat pentru o suprafață aparținând intimaților-reclamanți mult mai mare decât cea reală și care nu era afectată în integralitate de culoarul de expropriere. Astfel, suma reținută drept prejudiciu este mult mai mare decât cea care li s-ar fi cuvenit acestora, fiind calculată la suprafețele pe care le aveau trecute în oferte intimații și nu la suprafața de 336 m.p.

Greșit, în cauza dedusă judecății, instanța de apel, în aprecierea cuantumului prejudiciului, s-a raportat la suprafața de teren de 3187 mp ce aparținea societății S.C. A. S.R.L., iar nu la suprafața de 336 mp, menționată în HCL nr. 22/10.04.2009 și nr. 13/3.02.2013, ca aparținând intimaților B. și D., ce făcea obiectul propunerii de exproprierii, fără a motiva, în fapt și în drept, această alegere.

În plus, stabilind o despăgubire de 0,20 euro/mp, instanța de apel nu a ținut seama de faptul că ofertele de închiriere pe care s-a întemeiat calculul cuantumului despăgubirii acordate în cauză intimaților au vizat suprafața de 600 mp și un spațiu de birou de 15 mp, conform Ofertei nr. 395/28.11.2012 și Contractului de închiriere teren nr. 1/5.02.2013, precum și suprafața de teren de 5500 mp, conform Ofertei nr. 195/12.01.2010 și nr. 198/6.01.2010, nerealizând nicio proporție între valoarea economică a unei suprafețe de teren pe care se află amplasat un birou sau a unei suprafețe foarte mari de teren, ca cea de 5500 mp, și cea afectată de notarea în cartea funciară a proiectului de expropriere, respectiv suprafața de 336 mp teren arabil, din totalul suprafeței de 8324 mp, conform extrasului de carte funciară nr. x-C1 a municipiului Onești și a hotărârilor menționate.

În același context procesual, ținând seama de rezolvarea excepției prescripției dreptului la acțiune, care nu a fost criticată prin prezentul recurs, intrând în puterea lucrului judecat, instanța de apel va trebui să stabilească însă momentul până la care se cuvin intimaților persoane fizice despăgubirile pretinse, în raport de data introducerii acțiunii, dar și de data la care a intervenit revocarea HCL nr. 22/10.04.2009 și HCL nr. 13/3.02.2012, prin HCL nr. 127 din 4 septembrie 2013, și atitudinea ulterioară a intimaților B. și D., în sensul de a aprecia dacă există sau nu o pasivitate culpabilă a acestora în neridicarea notării procedurii de expropriere menționată în cartea funciară, după data revocării hotărârilor consiliului local.

Admițând faptul că procesul de evaluare a unor despăgubiri este un sistem complex ce ar trebui să conțină toate cercetările, informațiile, raționamentele, analizele și concluziile necesare pentru a ajunge la o valoare rezonabilă a acestora, ce ar trebui să însoțească o măsură de limitare a conținutului dreptului de proprietate, instanța de recurs apreciază însă că aceste despăgubiri trebuie raportate în mod necesar la natura și caracteristicile proprietății - amplasament, destinație, utilizările acesteia, la stadiul în care se află piața, în raport de criteriul cerere-ofertă, dar și de tranzacțiile concrete având ca obiect imobile similare sau comparabile, aspecte de fapt a căror stabilire intră în atributul exclusiv al instanțelor fondului.

Al patrulea ciclu procesual a fost finalizat prin Decizia civilă nr. 1016 din 22.03.2018, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că excepția nulității recursului pentru nemotivare este nefondată deoarece criticile prezentate de recurenții-pârâți pot fi circumscrise motivului prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., că instanța de apel nu a argumentat de ce a reținut intervalul 22 martie 2011 - 1 octombrie 2013 ca fiind cel în raport de care trebuie să se calculeze cuantumul despăgubirilor și că a reținut greșit data introducerii acțiunii în despăgubiri, că este nefondată critica vizând suprafața la care trebuie să se raporteze instanța de apel, întrucât acest aspect a fost tranșat irevocabil prin Decizia nr. 2309 din 23 noiembrie 2016.

Rejudecând apelul, prin Decizia nr. 780 din 24 septembrie 2018, pronunțată Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a fost admis apelul formulat de pârâtul Municipiul Onești prin Primar, împotriva Sentinței civile nr. 1652/22 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. x/2012, a fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că a fost obligată pârâta UAT Onești să plătească pârâților-reclamanți B. și C. suma de 1983,86 euro, calculată la cursul euro-leu la data plății efective (în loc de 120.000 RON), cu titlu de daune interese, au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Instanța de apel a motivat, asupra chestiunii vizând suprafața de teren pe care Curtea de Apel Bacău trebuie să o aibă în vedere la stabilirea prejudiciului, că nu mai poate face aprecieri, deoarece, așa cum s-a reținut prin ultima decizie de casare, încă din 23 11 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit cu putere de lucru judecat că suprafața la care trebuie să se raporteze instanța de apel este cea de 336 mp, care a făcut obiectul propunerii de expropriere, menționată în HCL 22/10 aprilie 2009 și în HCL 13/03 februarie 2013, ca aparținând intimaților B. și C.

Cu privire la perioada pentru care se datorează despăgubiri, Curtea a observat că pârâții au învestit instanța cu cererea în despăgubiri la data de 22 martie 2013 și, fiind vorba despre despăgubiri periodice, acestea sunt supuse termenului de prescripție de 3 ani, calculați anterior datei introducerii cererii în despăgubiri.

Invocându-se lipsa dreptului de a culege fructele și de a dispune de suprafața de 336 mp, sunt incidente dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958 întrucât, pentru fiecare zi curge o prescripție distinctă (lipsa de folosință este una "succesivă", zilnică) asemenea cazului perceperii chiriei, astfel încât perioada pentru care pârâții B. și C. sunt îndreptățiți la despăgubiri pentru lipsa de folosință a suprafeței de 336 mp este 22 martie 2010 - 1 octombrie 2013.

Curtea a reținut că de la 1 octombrie 2013 dreptul de proprietate asupra terenului putea fi exercitat nestingherit de către pârâții-intimați E., întrucât la această dată Municipiul Onești prin Primar a solicitat rectificarea cărții funciare, în sensul radierii notării privind începerea procedurii de expropriere astfel că toate prerogativele dreptului prevăzut de art. 480 C. civ. 1864 au devenit efective de la această dată.

Privitor la modul de calcul al despăgubirii, Curtea a reținut că, pentru perioada 22 martie 2011 - 1 octombrie 2013, expertul tehnic judiciar F. a calculat o valoare a prejudiciului de 1434,20 euro. Cum în perioada 22 martie 2010 - 22 martie 2011 sunt 365 zile, iar valoarea lipsei de folosință calculată de expert pentru fiecare zi a fost de 1,455 euro rezultă că la suma de mai sus se adaugă 531,075 euro pentru care se datorează o dobândă de 18,58 euro (s-a luat în considerare o dobândă pentru anul 2010 de 3,5% la euro, așa cum a fost calculată de expert și pentru anul 2011, având în vedere că pentru următorii 2 ani 2012 - 2013 s-a calculat aceeași dobândă de 3,2%). Instanța a apreciat că nu se mai impune efectuarea unui supliment la expertiză întrucât, pe de o parte, aceasta era o acțiune cronofagă - se au în vedere multiplele casări și perioada de timp scursă de la data formulării cererii - dar și una mult mai costisitoare decât însăși eventuala diferență de dobândă.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs, în termenul legal, Municipiul Onești, reprezentat legal prin Primar, și pârâții B. și C.

În recursul declarat de Municipiul Onești, reprezentat legal prin Primar, s-au invocat motivele de nelegalitate prevăzute dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. s-a arătat că motivarea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, instanța de apel făcând referire la atragerea răspunderii civile delictuale fără a verifica îndeplinirea tuturor condițiilor legale angajării acestei răspunderi.

Cu privire la condițiile îndeplinirii răspunderii civile delictuale instanța de apel nu a analizat în ce măsură sunt îndeplinite și poate fi antrenată răspunderea Municipiului Onești pentru prejudiciul creat, aceste aspecte făcând obiectul criticii prin cererea de apel.

Astfel, deși printr-o hotărâre a Consiliului local Onești - în calitate de autoritate deliberativă, respectiv prin H.C.L. nr. 22/2009, a fost aprobată declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor pentru executarea "Pasaj CF Adjud-Ciceu peste DN11, municipiul Onești", s-a arătat instanței de apel faptul că autoritatea executivă a Municipiului Onești prin Primar a inițiat un proiect de hotărâre privind revocarea H.C.L. Onești nr. 22/2009 și a H.C.L. nr. 13/20012, proiect care, în ședința ordinară din data de 28 februarie 2013, cu 3 voturi pentru, 11 abțineri și un vot împotrivă, a fost respins de către consilierii locali.

Municipiul Onești, reprezentat legal prin Primar, a inițiat acest proiect de hotărâre de consiliu local, în vederea degrevării de sarcini a imobilelor situate pe amplasamentul lucrării Pasaj CF Adjud - Ciceu peste DN11, municipiul Onești, însă Consiliul local Onești, în calitate de autoritate deliberativă, a respins acest proiect supus dezbaterii.

Instanța de apel s-a limitat numai să indice baza legală a hotărârii pronunțate, fără a analiza și condițiile îndeplinirii răspunderii civile delictuale, ocazie cu care trebuia să se pronunțe și asupra situației descrise de noi în cererea de apel.

Municipiul Onești, reprezentat legal prin Primar, persoană juridică de drept public, în conformitate cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, nu este emitentul actului de aprobare a declanșării procedurii de expropriere, nefiindu-i imputabilă grevarea de sarcini a imobilelor expropriate după cum, la data de 28 februarie 2013, Municipiul Onești, prin primar, a promovat cu mult înainte de revocarea propriu-zisă a actelor administrative, un proiect de revocare. Revenind în data de 04.09.2013 cu un nou proiect de hotărâre privind revocarea hotărârilor Consiliului local Onești, acesta este aprobat prin H.C.L. nr. 127/04.09.2013, fiind revocate hotărârile contestate.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 teza II din C. proc. civ., respectiv încălcarea Legii nr. 215/2001, se arată că această lege este clară în privința atribuțiilor celor două autorități: executivă - Municipiul prin Primar și deliberativă - Consiliul Local, aspect care trebuia avut în vedere la stabilirea răspunderii și întinderii prejudiciului.

Consiliul local Onești, în calitate de autoritate deliberativă, se bucură de autonomie locală, ia inițiativă și hotărăște în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități publice, locale sau centrale. Acesta, fără a fi parte în prezenta cauză, a hotărât în conformitate cu prevederile art. 36, 45 și 115 din Legea nr. 215/005, prin emiterea celor două acte administrative, inițierea procedurii de expropriere.

Mai mult decât atât, deși în cuprinsul cererii de apel s-a arătat că nu a fost dovedit prejudiciul, instanța nu a luat în considerare acest aspect și a reținut prejudiciul de 1983,60 euro, deși reclamanții, în aceasta perioadă, au avut drept de folosință asupra terenului, nefiind posibilă justificarea unui prejudiciu. De asemenea, dacă instanța de recurs ar reține culpa Municipiului Onești, trebuie recalculată perioada pentru care se pot calcula aceste prejudicii, raportat la probatoriile administrate în prezenta cauză, dar și la acțiunile sau inacțiunile părților implicate.

În condițiile atragerii răspunderii civile delictuale instanța de apel avea obligația să își motiveze hotărârea, fiind necesar să stabilească în concret dacă Municipiul Onești, prin Primar, se face vinovat de producerea prejudiciului în condițiile în care nu este emitentul actelor administrative, iar, în măsura în care s-ar fi reținut totuși vinovăția, să se pronunțe asupra perioadei pentru care se face vinovat de producerea acestui prejudiciu, respectiv în ce măsură Municipiul Onești, prin Primar, în calitate de autoritate executivă, poate fi considerat vinovat din 28 februarie 2013 și până la adoptarea actului de revocare - HCL nr. 127/04.09.2013 - de așa zisul prejudiciul creat intimaților.

Consecința nemotivării hotărârii influențează direct cuantumul prejudiciului reținut în sarcina Municipiului Onești, care nu poate fi considerat culpabil de neadoptarea de către autoritatea deliberativă a actului de revocare, această atribuție aparținând exclusiv Consiliului local, sau culpabil de un prejudiciu mai mare decât cel aferent culoarului de expropriere.

Recurenții-pârâți B. și C. au formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 din C. proc. civ., astfel cum s-a precizat la termenul din 13 februarie 2019.

În motivarea acestuia s-a arătat că, prin deciziile de casare pronunțate în cele 3 cicluri jurisdicționale, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că nu Consiliul Local Onești, ci Municipiul Onești, prin Primar, are calitate procesuală pasivă în cauză, așa cum a susținut pârâtul; că Municipiul Onești, prin Primar, prin notarea în Cartea Funciară a H.C.L. nr. 22/2009 și nr. 13/2013, vizând propunerea de expropriere a suprafeței 8324 m.p., a adus atingere proprietății prin limitarea posibilității de a beneficia deplin de toate atributele dreptului de proprietate; a fost respinsă în mod irevocabil excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât; au fost stabilite în mod irevocabil temeiul de drept al acțiunii și a fost stabilită, în mod irevocabil culpa pârâtului în producerea prejudiciului cauzat recurenților prin notarea în Cartea Funciară a hotărârilor de declanșare a procedurii de expropriere.

În rejudecarea cauzei, după casarea dispusă prin Decizia nr. 2309/23.11.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea de Apel Bacău a avut de stabilit doar întinderea prejudiciului.

În Sentința civilă nr. 1652 din 22.11.2013 instanța a arătat cu claritate care sunt proprietarii terenurilor în litigiu: conform înscrisurilor de la filele x, reclamanta S.C. A. S.R.L. este proprietara a două suprafețe de teren situate în Onești, str. x x, una de 874 mp, nr. cadastral x, dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 553/20.03.2007 și cealaltă de 1500 mp, nr. cadastral nr. 2147 dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 2912/17.12.1998.

Potrivit extrasului de carte funciară de la dosar, B. și C. sunt proprietarii suprafeței de 8324 mp teren nr. cadastral x, situat tot în Onești, str. x.

Din extrasele de Carte Funciară și actele de proprietate, aflate în dosarul de fond la paginile 36 - 45, se poate constata cu ușurință că suprafața de 336 mp are număr cadastral x și face parte din Actul de proprietate nr. x/20.03.2007, avându-l ca proprietar pe S.C. A. S.R.L.

Suprafața de 3187 m.p.(supusă exproprierii) face parte din cei 8324 m.p. cu număr cadastral x ce le aparține recurenților E., conform extrasului de carte funciară nr. x Această suprafață se regăsește și în Plan topografic - Anexa 3 la H.C.L. nr. 22/2009.

Cartea Funciara G. a Municipiului Onești, conform extrasului aflat la dosarul de fond (paginile 36 - 45), se referă la o construcție ce aparține S.C. A. S.R.L. și care se află pe proprietatea recurenților E. Această carte funciară x-C1, în anexă, arată cu claritate că are zero m.p. de teren. A trece suprafața de teren de 8324 m.p., nr. cadastral x, ce aparține recurenților E., conform actelor de proprietate și extrasului de Carte Funciară nr. x, în proprietatea S.C. A. S.R.L., astfel cum se reține în cuprinsul Deciziei nr. 1055/2017 a Curții de Apel Bacău, fără a arăta în concret care au fost actele juridice ce au stat la baza luării acestei decizii, poate avea consecințe juridice ulterioare și le-ar aduce prejudicii recurenților.

Au fost astfel nesocotite dispozițiile art. 129 alin. (5) din C. proc. civ. care obligă judecătorii să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză. Eroarea pe care o transmite instanța de recurs, în urma casării cu trimitere spre rejudecare, este preluată de către instanța de apel, fără să dispună o readministrare a probelor și fără să țină cont de apărările părților din prezenta cauză.

Recurenții-pârâți B. și C. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de Municipiul Onești, prin Primar, ca neîntemeiat, deoarece se încalcă puterea de lucru judecat cu privire la toate motivele de recurs invocate.

Analizând recursul formulat de Municipiul Onești, prin Primar, Înalta Curte constată următoarele:

În argumentarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 din C. proc. civ., recurentul Municipiul Onești, prin Primar, susține în esență neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale pentru a fi obligat la plata de despăgubiri, mai întâi pentru că nu au fost analizate motivele de apel referitoare la antrenarea răspunderii recurentului pentru prejudiciul creat, în contextul în care nu recurentul este emitentul actului de declanșare a procedurii de expropriere, ceea ce face să nu îi poată fi imputată grevarea de sarcini a imobilelor expropriate și, mai apoi, pentru că au fost încălcate prevederile Legii nr. 215/2001 care stabilesc neechivoc atribuțiile celor două entități. Astfel, Municipiul Onești, prin Primar, este unitate executivă, pe când Consiliul Local Onești este entitate deliberativă, iar, în raport de aceste atribuții, nu s-a dovedit prejudiciul produs de către Municipiul Onești. Totodată, se invocă și împrejurarea că reclamanții au păstrat un drept de folosință asupra terenului, dar și faptul că Municipiul Onești, în calitate de autoritate executivă, nu poate fi considerat vinovat de producerea vreunui prejudiciu în perioada 28.02.2013 și până la adoptarea actului de revocare: H.C.L. nr. 127/4 09 2013, iar cuantumul prejudiciului reținut în sarcina recurentului trebuie reanalizat din perspectiva faptului că nu este culpabil pentru neadoptarea actului de revocare a măsurii exproprierii, care nu se afla în competența sa, și că nu îi poate fi imputat un prejudiciu mai mare decât cel aferent culoarului de expropriere.

Aceste critici, reiterate atât în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7, cât și al celui reglementat de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., susțin de fapt excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Onești, motivată de imposibilitatea producerii de către acesta, cu vinovăție, a unui prejudiciu, în calitate de organ administrativ, care nu ar avea atribuții în emiterea și revocarea actului de declanșare a procedurii de expropriere.

Asupra criticilor privind lipsa răspunderii Municipiului Onești pentru prejudiciul pretins și stabilirea răspunderii Consiliului Local Onești, în calitate de autoritate deliberativă, instanța de recurs s-a pronunțat în al patrulea ciclu procesual, în cuprinsul Deciziei civile nr. 2309/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, unde a statuat că legitimatio ad causam, din perspectivă procesual pasivă, aparține expropriatorului Municipiul Onești, prin Primar, iar nu autorității deliberative care, în virtutea atribuțiilor legale specifice, adoptă hotărârile privind declanșarea procedurilor de expropriere, proceduri în care, dacă vizează lucrări de interes local, calitatea de expropriator aparține unității administrativ-teritoriale, titulară a patrimoniului imobiliar și beneficiară a lucrării pentru care s-a dispus această procedură.

Prin urmare, aceste dezlegări au intrat sub puterea lucrului judecat și sunt obligatorii pentru judecătorii care soluționează procesul în ciclurile procesuale ulterioare, potrivit art. 315 din C. proc. civ., motiv pentru care nu pot fi reanalizate ca motive de recurs, din perspectiva art. 304 pct. 7 și 9 din C. proc. civ.

În completarea argumentelor aduse în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 și 9 din C. proc. civ. au fost enunțate, fără a fi dezvoltate, critici referitoare la nedovedirea elementelor care antrenează răspunderea civilă delictuală, precum: nedovedirea existenței prejudiciului ca urmare a faptului că reclamanții ar fi păstrat folosința terenului, nedovedirea întinderii acestui prejudiciu în perioada 28.02.2013 - 04.09.2013 întrucât Municipiul Onești, în calitate de autoritate executivă, nu este culpabil pentru neadoptarea actului de revocare a măsurii exproprierii, care nu se afla în competența sa, ca și lipsa culpei Municipiului Onești în producerea unui prejudiciu mai mare decât cel aferent culoarului de expropriere.

Analizând aceste critici, Înalta Curte observă că instanța de apel a avut în vedere, la stabilirea prejudiciului, lipsa dreptului de a culege fructele (fructus) și de a dispune de suprafața de teren (abusus), deci alte dezmembrăminte ale dreptului de proprietate decât dreptul de folosință (usus), invocat în recurs.

Critica referitoare la nedovedirea întinderii prejudiciului în perioada 28.02.2013 - 04.09.2013, datorate lipsei culpei Municipiul Onești, ca autoritate executivă, este nefondată pentru aceleași argumente, intrate sub puterea lucrului judecat, care motivează în cauză calitatea procesuală pasivă exclusivă a Municipiului Onești, obligat în raportul juridic dedus judecății la suportarea întregului prejudiciu stabilit de instanță.

Celelalte critici nu pot fi analizate ca motive de recurs deoarece sunt invocate formal, fără a menționa în concret care ar fi greșelile de interpretare sau de aplicare a legii identificate în raționamentul instanței de recurs.

Astfel fiind și luând în considerare argumentele anterior expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să respingă recursul, ca nefondat.

Analizând recursul declarat de pârâții B. și C., Înalta Curte constată următoarele:

Recurenții-pârâți invocă încălcarea prevederilor art. 129 alin. (5) din C. proc. civ., referitor la rolul activ al instanței, întrucât instanța de apel ar fi preluat, în considerarea greșită a mențiunilor din actul de expropriere, dezlegarea dată de instanță într-un ciclu procesual anterior, referitoare la titularul dreptului de proprietate asupra celor 336 mp de teren, fără a cerceta actele din dosar care dovedesc că altul este proprietarul acestui teren.

Altfel spus, recurenții susțin că, astfel cum rezultă din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 553/20.03.2007 de BNP H., nu ei sunt proprietarii acestui teren, pentru care li s-a recunoscut dreptul la despăgubiri în cuantum de 1983,86 euro, ci S.C. A. S.R.L.

Verificând conținutul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 553/20 03 2007 de BNP H., Înalta Curte constată că terenul în suprafață de 874 mp având nr. cadastral x, din care se susține că face parte suprafața de teren în litigiu de 336 mp, a fost înstrăinat de către recurenți către S.C. A. S.R.L. anterior exproprierii dispuse prin H.C.L. nr. 13/3 02 2013. Însă, în motivarea pe care a făcut-o, instanța de recurs s-a raportat exclusiv la titularul dreptului de proprietate menționat în actul de expropriere, respectiv la B. și C.

Potrivit art. 296 din C. proc. civ., instanța de apel poate păstra ori schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, fără ca apelantului să i se poată crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată.

Or, în ipoteza admiterii recursului declarat de pârâții B. și C., în condițiile în care recurentul Municipiul Onești nu critică greșita stabilire a titularului dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, recurenților li s-ar crea o situație mai grea în propria cale de atac, prin pierderea despăgubirilor ce le-au fost acordate.

Ca atare, recurenții-pârâți nu au interesul susținerii acestor critici în propriului lor recurs, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., și recursul declarat de pârâții B. și C. urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții B., C. și Municipiul Onești, prin Primar, împotriva Deciziei civile nr. 780 din 24 septembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 februarie 2019.

Procesat de GGC -NN