ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1016/2018

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 13 martie 2012 pe rolul Tribunalului Bacău, reclamanta SC A. SRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu Prefectura Județului Bacău și unitatea administrativ teritorială a Municipiului Onești, să dispună anularea hotărârii Consiliului Local din 3 februarie 2012, ce a avut ca obiect exproprierea terenurilor și clădirilor proprietatea societății, în vederea executării obiectivului de utilitate publică "Pasaj CF Adjud - Ciceu peste DN 11, municipiul Onești".

La data de 6 decembrie 2012 reclamanta a completat cererea de chemare în judecată, arătând că hotărârea Consiliului Local din 3 februarie 2012 este nelegală, întrucât terenurile sunt expropriate de alte persoane decât proprietarii de drept, că această hotărâre a fost aprobată cu nerespectarea etapelor prevăzute de Legea nr. 255/2012 și că exproprierea nu este necesară pentru întreaga suprafață.

În ceea ce privește hotărârea Consiliului Local din 10 aprilie 2009, reclamanta a arătat că este nelegală, întrucât aceasta a fost aprobată cu un an și jumătate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2010. În plus, această hotărâre nu a indicat temeiul de drept al exproprierii, anexele sale nu au fost afișate și în cuprinsul lor se menționează alte persoane decât adevărații proprietari.

La termenul din 22 februarie 2013, în temeiul art. 22 din Legea nr. 33/1994, instanța a dispus introducerea în cauză și a celorlalți proprietari vizați de hotărârea de expropriere, respectiv B. și C.

La termenul din 22 martie 2013, pârâții B. și C. au depus o cerere prin care au solicitat obligarea unității administrativ teritoriale Onești la plata de daune interese în sumă de 120.000 RON, menționând că sunt proprietarii suprafeței de 8.244 mp pentru care s-a demarat procedura de expropriere prin hotărârea Consiliului Local din 16.08.2002, hotărârea Consiliului Local din 10.04.2009 și hotărârea Consiliului Local din 3.02.2012 și că, în toată această perioadă, nu au putut beneficia pe deplin de proprietatea lor, având anumite restricții. În drept, a fost invocat art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Prin Sentința nr. 1.652 din 22 noiembrie 2013 Tribunalul Bacău, secția I civilă, a respins cererea formulată de SC A. SRL, astfel cum a fost precizată, ca rămasă fără obiect.

A respins excepția prescripției dreptului la acțiune și a admis cererea formulată de pârâții-reclamanți B. și C.

A obligat pârâta unitatea administrativă Onești să plătească acestora suma de 120.000 RON, cu titlu de daune-interese.

A obligat-o pe această pârâtă să plătească reclamantei suma de 1.500 RON, cheltuieli de judecată.

În motivarea sentinței, tribunalul a reținut că reclamanta SC A. SRL este proprietara a două suprafețe de teren situate în Onești, una de 874 mp, număr cadastral x - dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X din 20.03.2007 - și cealaltă de 1.500 mp, număr cadastral nr. X - dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 17.12.1998.

Potrivit extrasului de carte funciară depus la dosar, B. și C. sunt proprietarii suprafeței de 8.324 mp teren, număr cadastral nr. X, teren situat tot în Onești.

Prin hotărârea Consiliului Local Onești din 10 aprilie 2009 s-a aprobat declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată, situate pe amplasamentul lucrării "Pasaj CF Adjud Ciceu peste DN 11, municipiul Onești", expropriator fiind Municipiul Onești prin Primar.

Potrivit anexei 1, imobilele expropriate erau următoarele: suprafața de 111 mp (nr. cadastral nr. X) - aparținând SC A. SRL, suprafața de 336 mp (nr. cadastral X) - aparținând lui B. și C. - și suprafața de 3.187 mp (nr. cadastral nr. X), aparținând SC A. SRL

La data de 15 aprilie 2009 hotărârea Consiliului Local a fost notată în cartea funciară.

Prin hotărârea Consiliului Local Onești din 3 februarie 2012 a fost completată hotărârea anterior menționată, aprobându-se sumele individuale aferente despăgubirilor estimate conform rapoartelor de evaluare întocmite, după cum urmează: 7.600 Euro pentru suprafața de 111 mp (nr. cadastral X) - către SC A. SRL, 23.000 euro pentru suprafața de 336 mp (nr. cadastral X) - către B. și C. și 56.000 euro pentru suprafața de 3.187 mp (nr. cadastral nr. X) - către SC A. SRL

Prin hotărârea Consiliului Local Onești din 4 septembrie 2013 s-a aprobat revocarea hotărârii Consiliului Local din 10 aprilie 2009 și a hotărârii Consiliului Local din 3 februarie 2012.

În contextul în care actele a căror anulare se solicită au fost desființate de organul emitent, instanța a apreciat că acțiunea principală, astfel cum a fost completată și precizată, a rămas fără obiect.

În ceea ce privește cererea de obligare la plata de despăgubiri formulată de B. și C., analizând cu prioritate, conform art. 137 C. proc. civ., excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârât, tribunalul a reținut că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora termenul de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.

Or, față de data introducerii cererii de chemare în judecată și precizările pârâților-reclamanți privind perioada pentru care se solicită daune-interese, s-a reținut că acțiunea a fost formulată în termenul legal de prescripție și, astfel, excepția invocată de pârât nu este întemeiată, drept pentru care aceasta a fost respinsă.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirii, instanța a apreciat că suma solicitată este rezonabilă, raportat la diferența dintre suma menționată în oferta inițială și contractul de închiriere (3.200 RON X 8 luni), precum și la suma menționată în ofertă (0,2 euro X 3.187 mp X 36 luni).

Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, care prin Decizia nr. 69 din 23 aprilie 2014 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul Onești prin Primar împotriva sentinței pronunțate de tribunal.

Recursul declarat de același pârât împotriva hotărârii pronunțate în apel a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, care, prin Decizia nr. 2.838 din 23 octombrie 2014, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea lămuririi obiectului procesului și pentru a se stabili dacă, în lipsa unei exproprieri efective, litigiul putea purta în sistemul Legii nr. 33/1994 sau, în caz contrar, dacă despăgubirile puteau fi cerute conform dreptului comun.

După lămurirea acestui aspect, s-a statuat că se impune a se analiza în ce măsură instanța putea sau nu să lărgească, din oficiu, sfera subiectivă a procesului, precum și împotriva cui trebuia îndreptată acțiunea, respectiv momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție a dreptului la acțiune.

În rejudecare, Curtea de Apel Bacău, secția I-a civilă, a pronunțat Decizia nr. 625 din 30 iunie 2015, a admis apelul formulat de pârâtul Municipiul Onești prin Primar și, schimbând în parte sentința, a respins acțiunea în despăgubiri formulată de B. și C., ca nefondată.

A menținut dispozițiile sentinței apelate referitoare la respingerea acțiunii principale, formulată de SC A. SRL, astfel cum a fost completată și precizată, ca rămasă fără obiect, precum și dispozițiile referitoare la respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că în contextul în care procedura de expropriere nu a mai fost finalizată și față de precizarea făcută de intimatul-reclamant B., cu privire la temeiul juridic al acțiunii, acțiunea vizând plata despăgubirilor nu poate fi primită.

S-a reținut, totodată, că acțiunea în plata despăgubirilor a fost formulată de intimații B. și C. la data de 22 martie 2013 și precizată la data de 19 aprilie 2013, aceasta fiind promovată în termenul general de prescripție care curge de la data comunicării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii (respectiv hotărârea Consiliului Local nr. x/2012), astfel cum prevăd dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010.

Împotriva deciziei pronunțate de curtea de apel în rejudecare, au declarat recurs intimații-reclamanți B. și C.

Prin Decizia nr. 2.838 din 23 octombrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că prin decizia anterioară de casare, instanței de trimitere i s-a solicitat lămurirea cadrului procesual, respectiv să stabilească dacă litigiul se supune dispozițiilor speciale din materia exproprierii ori dreptului comun.

În rejudecarea apelului, Curtea de Apel Bacău, având în vedere considerentele deciziei de casare, cu referire la prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., raportat la precizările formulate de intimații D. și față de dispozițiile art. 129 C. proc. civ., a pus în vedere intimaților D., la termenul de judecată din 25 mai 2016, să precizeze în scris temeiul juridic al pretențiilor în sumă de 120.000 RON pentru care acțiunea ce a fost admisă la fond și cu privire la care s-a formulat apel.

Intimații B. și C. au precizat că temeiul juridic al pretențiilor îl reprezintă dispozițiile legii speciale privind exproprierea (Legea nr. 255/2010), care se completează cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum și cu cele ale C. civ. și ale C. proc. civ., art. 480 din C. civ., art. 44 din Constituția României, art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Prin Decizia nr. 786 din 29 iunie 2016, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Municipiul Onești prin Primar, împotriva Sentinței civile nr. 1.652 din data de 22 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2012**, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. și B. și intimata-reclamantă SC A. SRL.

Curtea, în considerarea principiului disponibilității părților, precum și principiului rolului activ al judecătorului, în raport de temeiul juridic indicat de intimați-reclamanți D., raportat la considerentele obligatorii ale deciziei de casare a Înaltei Curții de Casație și Justiție, a reținut că temeiul juridic al pretențiilor în sumă de 120.000 RON îl constituie dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., art. 480 - 481 C. civ. și art. 44 din Constituția României.

Raportat la acest temei juridic, curtea a constatat ca sunt întemeiate pretențiile reclamanților D., prejudiciul fiind determinat de faptul că, urmare a notării în cartea funciară a celor două hotărâri de Consiliu local vizând propunerea de expropriere (nr. x/2009 și nr. x/2013), reclamanții nu au mai putut culege fructele proprietății lor la valoarea reală a acesteia, fiind astfel prejudiciați.

Fapta cauzatoare de prejudicii a constat în declanșarea de către apelanta-pârâtă a unei proceduri de expropriere nelegală, aspect stabilit, cu putere de lucru judecat prin Sentința civilă nr. 884/2004 a Tribunalului Bacău, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 341/2005 a Curții de Apel Bacău.

Astfel, fiind vorba de diferență chirie lunară neîncasată, urmare a declanșării procedurii exproprierii, pe ultimii 3 ani anteriori formulării acțiunii (22 martie 2013), Curtea a reținut ca temeinică și legală soluția primei instanțe de respingere a excepției prescripției acțiunii, având în vedere și dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, apelul fiind respins ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâtul Municipiul Onești prin Primar, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate și, pe fond, respingerea cererii formulate de către B. și C.

Prin Decizia civilă nr. 2.309 din data de 23 noiembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2012***, s-a admis recursul declarat de pârâtul Municipiul Onești, prin Primar împotriva Deciziei civile nr. 786 din 29 iunie 2016 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, s-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza pentru rejudecare la aceeași curte de apel.

Instanța de casare a reținut că instanța de apel, în aprecierea cuantumului prejudiciului, s-a raportat la suprafața de teren de 3.187 mp, ce aparținea societății SC A. SRL, iar nu la suprafața de 336 mp, menționată în hotărârea Consiliului Local din 10.04.2009 și din 3.02.2013 ca aparținând intimaților B. și C., ce făcea obiectul propunerii de exproprierii, fără a motiva în fapt și în drept această alegere.

În plus, stabilind o despăgubire de 0,20 euro/mp, instanța de apel nu a ținut seama de faptul că ofertele de închiriere pe care și-a întemeiat calculul cuantumului despăgubirii acordate în cauză intimaților au vizat suprafața de 600 mp și un spațiu de birou de 15 mp, conform ofertei din 28.11.2012 și contractului de închiriere teren din 5.02.2013, precum și suprafața de teren de 5.500 mp, conform ofertei din 12.01.2010 și din 6.01.2010. Curtea de Apel nu a realizat nicio proporție între valoarea economică a unei suprafețe de teren pe care se află amplasat un birou sau a unei suprafețe foarte mari de teren, ca cea de 5.500 mp, și cea afectată de notarea în cartea funciară a proiectului de expropriere, respectiv suprafața de 336 mp teren arabil, din totalul suprafeței de 8.324 mp, conform extrasului de carte funciară nr. x a Municipiului Onești și hotărârilor menționate.

De asemenea, ținând seama de rezolvarea excepției prescripției dreptului la acțiune, care nu a fost criticată în recursul cu a cărui soluționare fusese învestită, intrând în puterea lucrului judecat, Înalta Curte a reținut că instanța de apel trebuie să stabilească momentul pană la care se cuvin intimaților persoane fizice despăgubirile pretinse, în raport de data introducerii acțiunii, dar și de data la care a intervenit revocarea hotărârii Consiliului Local din 10.04.2009 și hotărârii Consiliului Local din 3.02.2012, prin hotărârea Consiliului Local din 4 septembrie 2013, și atitudinea ulterioară a intimaților B. și C., în sensul de a aprecia dacă există sau nu o pasivitate culpabilă a acestora în neridicarea notării procedurii de expropriere menționată în cartea funciară după data revocării hotărârilor consiliului local.

Cum întinderea prejudiciului și redimensionarea cuantumului acestuia sunt aspecte de fapt a căror stabilire intră în atributul exclusiv al instanțelor fondului, presupunând verificări de fapt și administrări de probe incompatibile cu structura actuală a recursului și pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție, Înalta Curte a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare.

În rejudecare, Curtea de Apel Bacău a pronunțat Decizia nr. 1.055 din data de 18 decembrie 2017, prin care a admis apelul declarat de pârâtul Municipiul Onești prin Primar împotriva Sentinței civile nr. 1.652 din 22 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2012.

A schimbat, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că a obligat pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Onești să plătească pârâților-reclamanți B. și C. suma de 1.434,20 euro, calculată la cursul leu-euro la data plății efective, cu titlu de daune-interese.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate și a compensat cheltuielile de judecată efectuate de părți în apel, reprezentând onorariu expert.

Împotriva acestei decizii, pârâții B. și C. au declarat, în termen legal, recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

Primul motiv de recurs vizează perioada pentru care se datorează despăgubiri, recurenții-pârâți arătând că în mod greșit instanța de apel a dispus ca expertul să evalueze despăgubirile pentru perioada cuprinsă între 22.03.2011 - 01.10.2013, având în vedere data înregistrării acțiunii prin care au solicitat obligarea pârâtului Municipiul Onești prin Primar la despăgubiri, respectiv data de 22 martie 2013. În conformitate cu dispozițiile Decretului nr. 167/1958, calculând 3 ani în urmă, rezultă anul 2010, iar nu anul 2011 - astfel cum a reținut curtea de apel.

Al doilea motiv de recurs se referă la suprafața de teren pentru care s-a dispus acordarea daunelor, recurenții-pârâți arătând că în mod greșit instanța de apel a acordat daune pentru suprafața de 336 mp, suprafață care, astfel cum reiese din extrasele de carte funciară și din actul de vânzare-cumpărare din 20.03.2007, ar aparține intimatei-reclamante SC A. SRL. Precizează că suprafața supusă exproprierii - de 3.187 mp - face parte din cei 8.324 mp cu număr cadastral x ce aparține pârâților D., conform extrasului de carte funciară, suprafață ce se regăsește în plan topografic la Anexa 3 la hotărârea Consiliului Local nr. x/2009.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, luând în considerare aspectele dezlegate prin hotărârile de casare anterioare, Înalta Curte reține următoarele:

Prealabil analizării recursului, întrucât prin concluziile verbale prezentate în fața instanței reprezentanta intimatului-pârât Municipiul Onești prin Primar a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate de recurenții-pârâți în niciunul dintre motivele de nelegalitate menționate în cuprinsul cererii de recurs, respectiv art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea căii de atac dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Instanța constată că criticile prezentate de recurenții-pârâți în cuprinsul cererii de recurs se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., considerent pentru care, având în vedere dispozițiile art. 137 C. proc. civ., respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât Municipiul Onești prin Primar, urmând a supune analizei temeinicia motivelor invocate.

Cu privire la primul motiv de recurs, ce vizează perioada pentru care se datorează despăgubiri, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este fondat, sub dublu aspect:

a) Prin Decizia de casare nr. 2.309 din data de 23 noiembrie 2016, Înalta Curte a dispus ca instanța de apel să stabilească "momentul până la care se cuvin intimaților persoane fizice despăgubirile pretinse, în raport de data introducerii acțiunii, dar și de data la care a intervenit revocarea HCL din 10.04.2009 și HCL din 3.02.2012, prin HCL din 4 septembrie 2013, și atitudinea ulterioară a intimaților B. și C., în sensul de a aprecia dacă există sau nu o pasivitate culpabilă a acestora în neridicarea notării procedurii de expropriere menționată în cartea funciară după data revocării hotărârilor consiliului local."

Așadar, potrivit deciziei de casare, instanța de apel avea obligația de a determina perioada pentru care pârâților B. și C. li se datorează despăgubiri, fie în raport de data introducerii acțiunii în pretenții, fie în raport de data la care a intervenit revocarea hotărârii Consiliului Local din 10 aprilie 2009 și a hotărârii Consiliului Local din 3 februarie 2012, prin hotărârea Consiliului Local din 4 septembrie 2013.

Totodată, instanța de apel avea obligația de a arăta în considerentele deciziei pronunțate care sunt argumentele pentru care a optat pentru unul sau altul dintre momentele indicate prin decizia de casare, în funcție de care să calculeze apoi perioada pentru care pârâților B. și C. li se cuvin despăgubiri.

Or, curtea de apel nu a expus considerentele pentru care a reținut că data introducerii acțiunii în pretenții este momentul la care trebuia raportat termenul de prescripție extinctivă, înțelegând să calculeze cuantumul despăgubirilor pentru perioada "22 martie 2011 - 1 octombrie 2013", fără a argumenta de ce a reținut acest interval de timp ca fiind cel în raport de care să se calculeze cuantumul despăgubirilor.

b) Cu privire la cel de-al doilea aspect pentru care recursul apare ca fiind întemeiat, astfel cum au sesizat și recurenții-pârâți în cuprinsul motivelor de recurs, instanța de apel a reținut greșit data formulării acțiunii în pretenții de către pârâții B. și C. ca fiind data de 22 martie 2014, când, în realitate, cererea în despăgubiri a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 22 martie 2013 și precizată la data de 19 aprilie 2013.

Prin urmare, chiar dacă ar fi reținut că pârâților B. și C. li se datorează despăgubiri în raport de data introducerii acțiunii, curtea de apel ar fi trebuit să aibă în vedere data de 22 martie 2013 ca fiind data formulării cererii în despăgubiri, astfel cum rezultă din dosarul de fond.

Asupra celui de-al doilea motiv de recurs, ce privește suprafața pentru care se acordă despăgubirile, Înalta Curte constată că prin aceeași Decizie nr. 2.309 din data de 23 noiembrie 2016, instanța de casare a stabilit, în mod irevocabil, faptul că suprafața la care trebuie să se raporteze instanța de apel în aprecierea cuantumului prejudiciului este cea de 336 mp, menționată în hotărârea Consiliului Local din 10.04.2009 și în hotărârea Consiliului Local din 3.02.2013 ca aparținând intimaților B. și C., suprafață ce a făcut obiectul propunerii de expropriere.

Dat fiind această statuare a deciziei de casare, ce se impune instanțelor ulterioare în considerarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că această critică este nefondată.

Pentru considerentele expuse, constatând că se impune a fi stabilită în mod corect care este perioada pentru care se cuvin despăgubirile pentru pârâții B. și C., în funcție de care să fie calculată întinderea prejudiciului și cuantumul acestuia, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 315 C. proc. civ., urmează a admite recursul declarat de pârâții B. și C., a casa decizia recurată și a trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât Municipiul Onești prin Primar.

Admite recursul declarat de pârâții B. și C. împotriva Deciziei civile nr. 1.055 din data de 18 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza în vederea rejudecării la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 martie 2018.

Procesat de ED