ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3764/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3764/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Tribunalul Bacău, secția civilă,

prin sentința civilă nr. 1169 din 17 decembrie2008, a admis în parte

contestația formulată de contestatorii I.D.S. și S.M., în contradictoriu cu intimatul

Primarul municipiului Onești, și pe cale de consecință: a anulat în parte

dispoziția nr. 2325 din 08 mai 2007 emisă de Primarul Municipiului Onești, iar

acesta a fost obligat să emită o nouă dispoziție prin care să dispună

restituirea în natură a suprafeței de 418 mp identificată în perimetrul 3, 4, 5,

6 3 în schița anexă la raportul de expertiză întocmit de expertul T.V. și

acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 582 mp care nu poate fi restituită

în natură.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamantele

contestatoare sunt fiicele numitului S.I. Autorul reclamantelor a deținut pe

raza municipiului Onești imobilul compus din casă și teren curți, construcții

aferent în suprafață de 0,10 ha, astfel după cum rezultă din adeverința de rol agricol

din anul 1961 eliberată de Consiliul Local Onești la 14 septembrie 2001, înscris

care face dovada dreptului de proprietate potrivit art. 23 din Legea nr.

10/2001 și art. 231 lit. d) din H.G./2007.

Din această suprafață,

imobilul-construcție și suprafața de 648 mp au fost preluate în mod abuziv de

către autoritățile statului totalitar comunist prin Decretul de expropriere nr.

65 din 25 februarie 1962, iar diferența de până la 1.000 mp a fost preluată de

către aceleași autorități tară titlu. Această concluzie se desprinde din

împrejurarea că, în prezent, întreaga suprafață de teren se află în

proprietatea statului, în cauză devenind astfel aplicabile prevederile art. 1

lit. e) din H.G. 250/2007 în sensul că în cazul în care pentru imobilul

respectiv nu se poate face dovada formală a preluării de către stat faptul că

imobilul se regăsește în patrimoniul statului constituie o prezumție relativă

de preluare abuzivă, ori, în cauză, această prezumție nu a fost combătută de

pârâtă.

În prezent, clădirea

a fost demolată iar din terenul aferent, astfel după cum rezultă din raportul

de expertiză topo cadastru și suplimentul la raportul de expertiză, poate fi

restituită în natură suprafața de 418 mp liberă de construcții și rețele

edilitare nesemnalizate. Cu privire la restul suprafeței de teren aceasta este

ocupată cu bloc de locuințe, căi de acces și rețele edilitare, după cum rezultă

din același raport de expertiză.

Pentru motivele

arătate a fost anulată, în parte, dispoziția cu privire la întinderea

suprafeței de teren pentru care se recunoaște calitatea de persoane

îndreptățite și la modalitatea de acordare a despăgubirilor, a fost obligată

pârâta să emită o nouă dispoziție prin care să se dispună restituirea în natură

cum a fost identificată în schița anexă la raportul de expertiză și acordarea

de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 274/2005 pentru

diferența de 582 mp.

S-a mai observat că

nu s-a făcut dovada de către reclamantă cu privire la existența unor bunuri de

aceeași natură pe raza municipiului Onești care ar putea fi acordate în

compensare iar în ceea ce privește cererea de obligare la plata daunelor

cominatorii aceasta este proprie fazei de executare a hotărârilor, motiv pentru

care a fost respinsă de instanță.

Curtea de Apel Bacău,

secția civilă, prin decizia civilă nr. 68 din 21 iunie 2010 a respins apelul

declarat de Primarul municipiului Onești. Împotriva sentinței civile nr. 1169

din 17 decembrie2008 pronunțată de Tribunalul Bacău, ca nefondat.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Conform dispozițiilor

art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii

constând în restituire în natură sau prin echivalent, persoanele fizice,

proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora și

moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor îndreptățite.

Potrivit

dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a), ale art. 23 din Legea nr. 10/2001 și

ale art. 1 din Normele de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin

H.G. 250/2007, sarcina probei proprietății, a deținerii legale a acesteia la

momentul deposedării abuzive și a calității de persoane îndreptățite la

restituire, revine persoanei care pretinde dreptul.

În dovedirea

dreptului de proprietate al autorului lor – S.I. - intimatele-contestatoare au

administrat proba cu înscrisuri, prima instanță reținând în mod judicios prin

coroborarea acestor înscrisuri , că acestea au calitatea de persoane

îndreptățite la restituirea unei suprafețe de teren de 0,10 ha , și nu doar a suprafeței de 648 mp, cum a reținut apelanta prin dispoziția nr. 2325 din 08

mai 2007.

Apelanta a încercat

să acrediteze ideea că în speță ne aflăm doar în prezența unei preluări cu

titlu - vezi decretul de expropriere nr. 65 din 25 februarie 1962 (fila 106),

actul de preluare delimitând imobilele autorului intimatelor-contestatoare, respectiv

casă în suprafață de 6,42 mp, anexe în suprafață de 24,91 mp și teren în

suprafață de 648 mp.

Acest punct de vedere

urmează a fi înlăturat atâta timp cât nici o dispoziție a Legii nr. 10/2001 nu

prevede că instituția „preluării cu titlu” o exclude pe cea „fără titlu”.

Astfel, în adeverința

de rol eliberată la 14 ianuarie 2001 sub nr. 21889 de către Consiliul Local

Onești (vezi fila 7) se prevedea că doamna S.V. figura în registrul agricol din

anul 1961 volumul 1 poziția de rol 28 cu suprafața de 0,1 ha teren curți-construcții, situație confirmată de extrasul de rol sus-menționat mai sus , aflat

la fila 8 dosar.

Ori, din economia

textului art. 23 din Legea nr. 10/2001 rezultă că dreptul de proprietate și

calitatea de moștenitor al persoanelor îndreptățite se dovedesc cu înscrisuri, sintagma

„ acte doveditoare" făcând trimitere la orice înscris constatator al unui

act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ, cu efect translativ sau

declarativ de proprietate, care generează o prezumție relativă de proprietate

în favoarea persoanei ce îl invocă.

Așadar, din întreaga

suprafață de 1.000 mp care a aparținut autorului intimatelor-contestatoare, o

suprafață de 648 mp teren a fost preluată cu titlu - prin Decretul de

expropriere nr. 65 din 25 februarie 1962, iar diferența de 352 mp a fost

preluată fără titlu.

În speță devin

incidente dispozițiile art. 1 lit. a) din H.G. nr. 250/2007, în baza întregului

material probator în cauză s-a reținut că prima instanță a rezolvat judicios

problema întinderii suprafeței la care sunt îndreptățite

intimatele-contestatoare, urmând a fi înlăturat pentru considerentele

sus-arătate primul motiv de recurs.

S-a reținut a fi

nefondată și critica pârâtei ce viza identificarea imobilului în litigiu.

In ceea ce privește

expertiza S., aceasta nu a fost luată în considerare, întrucât expertul a făcut

simple aprecieri subiective - exemplu „este foarte clar că S.I. a deținut în

zona expropriată suprafața de 648 mp și nu există posibilitatea să fi avut

suprafața de 1.000 mp”.

Expertiza care a

identificat întreaga suprafață în litigiu, respectiv cu 1.000 mp teren - este

expertiza T. (vezi filele 212-213 și 223).

Referitor la critica

ce vizează faptul că suprafața de 418 mp nu este liberă de construcții, ci are

destinația de spațiu verde amenajat și aceasta este nefondată.

Astfel, dispozițiile

art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001 și art. 10.3 din Normele metodologice

de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007 trebuie

interpretate în sensul că sintagma „amenajări de utilitate publică” are în

vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv

suprafața de teren supusă unei amenajări destinate a servi nevoile comunității,

căi de comunicație, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi,

parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele. Ori, în speță, expertul

T. a constatat că suprafața de 418 mp este liberă de construcții, nu există pe

această suprafață rețele edilitare semnalizate.

Împotriva deciziei

civile mai sus menționată, a declarat recurs Primarul municipiului Onești,

criticând-o ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ., deoarece:

- În ciuda faptului

că instanța de apel a încuviințat proba cu expertiza topo-cadastrală, aceasta a

înlăturat-o motivat de faptul că, expertul a făcut simple afirmații subiective.

Procedând astfel, instanța de apel nu a realizat în realitate un control asupra

hotărârii atacate cu apel.

- Hotărârea instanței

de apel cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii.

Astfel, instanța de

apel avea de observat faptul că în dovedirea dreptului de proprietate au fost

depuse mai multe înscrisuri: extras de registrul agricol, Decretul de

expropriere nr. 65 din 25 februarie 1961, acte față de care instanța de apel nu

a ținut seama.

- Față de acțiunea

introductivă în cuprinsul căreia a fost formulat drept capăt de cerere distinct

solicitarea ca instanța să dispună restituirea în natură a terenurilor libere

de construcții, probatoriile efectuate în cauză au fost în mod greșit

administrate, conducând la reținerea eronată a situației juridice a imobilului

actual.

Recursul nu este

fondat.

Reclamantele-intimate

sunt fiicele autorului S.I. Acesta a deținut pe raza municipiului Onești

imobilul compus din casă și teren aferent în suprafață de 0,10 ha, situație care rezultă din adeverința de rol din 1961 eliberată de Consiliul Local Onești la

data de 14 septembrie 2001 – fila 7 dosar fond.

Înscrisul menționat

mai sus face dovada dreptului de proprietate al reclamantelor I.D.S. și S.M.,

în condițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 și art. 23

1

lit. d) din

H.G. 250/2007.

În dovedirea

dreptului de proprietate, reclamantele au administrat proba cu înscrisuri, iar

instanțele de fond și apel au reținut în mod judicios faptul că acestea au

calitatea de persoane îndreptățite, conform art. 3 și art. 4 din Legea nr.

10/2001 la restituirea unei suprafețe de teren de 0,10 ha și nu doar a suprafeței de 648 mp cum a reținut recurentul Primarul municipiului Onești.

Recurentul încearcă,

fără a avea vreun fundament juridic, să acrediteze ideea că în cauză ne aflăm

doar în prezența unei preluări cu titlu – acest sens a se vedea Decretul de

expropriere nr. 65 din 25 februarie 1962 – fila 106 dosar fond, actul de

preluare delimitând imobilele autorului reclamantelor, respectiv casă în

suprafață de 6,42 mp, anexe în suprafață de 24,91 mp și teren în suprafață de

648 mp Această susținere urmează să fie înlăturată atâta timp cât nicio

dispoziție a Legii nr. 10/2001 nu prevede că instituția „preluării cu titlu” o

exclude pe cea „fără titlu”.

Din cuprinsul

adeverinței de rol eliberată la data de 14 ianuarie 2001, fila 7 dosar fond,

rezultă că doamna S.V. a figurat în registrul agricol din anul 1961 vol. 1

poziția de rol cu suprafața de 0,1 ha teren, curți-construcții, situație

confirmată de extrasul de rol, la fila 8 dosar fond.

Prin urmare, din

economia textului art. 23 din Legea nr. 10/2001, rezultă că dreptul de

proprietate și calitatea de moștenitor al persoanelor îndreptățite se dovedesc

cu înscrisuri, sintagma „acte doveditoare” făcând trimitere la orice înscris

constatator al unui act juridic (civil, administrativ etc.) cu efect translativ

sau declarativ de proprietate, care generează o prezumție relativă de

proprietate în favoarea persoanei ce îl invocă.

Așadar, din întreaga

suprafață de 1.000 mp care a aparținut autorului reclamantelor, o suprafață de

648 mp teren a fost preluată cu titlu – prin Decretul de expropriere nr. 65 din

25 februarie 1962, iar diferența de 352 mp a fost preluată fără titlu.

În speță, devin

incidente dispozițiile art. 1 lit. a) din H.G. nr. 250/2007.

Față de cele

învederate, se reține că instanța de apel a soluționat judicios problema

întinderii suprafeței la care sunt îndreptățite reclamantele-intimate.

Nefondată este și critica

recurentului cu privire la identificarea imobilului în litigiu.

Corect a fost

soluționată de instanța de apel și critica referitoare la expertiza S., în

sensul că acesta nu a fost luată în considerare întrucât expertul a făcut

simple aprecieri subiective lipsite de relevanță juridică, cu privire la speța

în cauză.

Expertiza care a

identificat întreaga suprafață în litigiu, respectiv 1000 mp teren, este

expertiza T. – filele 212-213, 223 dosar fond.

Nefondată este și

critica referitoare la faptul că suprafața de 418 mp nu este liberă de

construcții, ci are destinația de spațiu verde amenajat.

Astfel, dispozițiile

art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001 și art. 10.3 din Normele metodologice

de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007 trebuie

interpretate în sensul că sintagma „amenajări de utilitate publică” are în

vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv

suprafața de teren supusă unei amenajări distincte a servi nevoile comunității,

căi de comunicație, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații

verzi, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele.

Or, în cauză expertul

T. a constatat că suprafața de 418 mp este liberă de construcții și nu există

pe această suprafață rețele edilitare semnalizate.

Față de cele reținute

se va respinge ca nefondat recursul formulat de Primarul municipiului Onești,

împotriva deciziei civile nr. 68 din 21 iunie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția

civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Onești împotriva deciziei

nr. 68 din 21 iunie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori,

familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 mai 2011.