ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3764/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Tribunalul Bacău, secția civilă, prin sentința civilă nr. 1169 din 17 decembrie2008, a admis în parte contestația formulată de contestatorii I.D.S. și S.M., în contradictoriu cu intimatul Primarul municipiului Onești, și pe cale de consecință: a anulat în parte dispoziția nr. 2325 din 08 mai 2007 emisă de Primarul Municipiului Onești, iar acesta a fost obligat să emită o nouă dispoziție prin care să dispună restituirea în natură a suprafeței de 418 mp identificată în perimetrul 3, 4, 5, 6 3 în schița anexă la raportul de expertiză întocmit de expertul T.V. și acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 582 mp care nu poate fi restituită în natură.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Reclamantele contestatoare sunt fiicele numitului S.I. Autorul reclamantelor a deținut pe raza municipiului Onești imobilul compus din casă și teren curți, construcții aferent în suprafață de 0,10 ha, astfel după cum rezultă din adeverința de rol agricol din anul 1961 eliberată de Consiliul Local Onești la 14 septembrie 2001, înscris care face dovada dreptului de proprietate potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 și art. 231 lit. d) din H.G./2007. Din această suprafață, imobilul-construcție și suprafața de 648 mp au fost preluate în mod abuziv de către autoritățile statului totalitar comunist prin Decretul de expropriere nr. 65 din 25 februarie 1962, iar diferența de până la 1.000 mp a fost preluată de către aceleași autorități tară titlu.

Această concluzie se desprinde din împrejurarea că, în prezent, întreaga suprafață de teren se află în proprietatea statului, în cauză devenind astfel aplicabile prevederile art. 1 lit. e) din H.G. 250/2007 în sensul că în cazul în care pentru imobilul respectiv nu se poate face dovada formală a preluării de către stat faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul statului constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă, ori, în cauză, această prezumție nu a fost combătută de pârâtă. În prezent, clădirea a fost demolată iar din terenul aferent, astfel după cum rezultă din raportul de expertiză topo cadastru și suplimentul la raportul de expertiză, poate fi restituită în natură suprafața de 418 mp liberă de construcții și rețele edilitare nesemnalizate.

Cu privire la restul suprafeței de teren aceasta este ocupată cu bloc de locuințe, căi de acces și rețele edilitare, după cum rezultă din același raport de expertiză. Pentru motivele arătate a fost anulată, în parte, dispoziția cu privire la întinderea suprafeței de teren pentru care se recunoaște calitatea de persoane îndreptățite și la modalitatea de acordare a despăgubirilor, a fost obligată pârâta să emită o nouă dispoziție prin care să se dispună restituirea în natură cum a fost identificată în schița anexă la raportul de expertiză și acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 274/2005 pentru diferența de 582 mp.

S-a mai observat că nu s-a făcut dovada de către reclamantă cu privire la existența unor bunuri de aceeași natură pe raza municipiului Onești care ar putea fi acordate în compensare iar în ceea ce privește cererea de obligare la plata daunelor cominatorii aceasta este proprie fazei de executare a hotărârilor, motiv pentru care a fost respinsă de instanță. Curtea de Apel Bacău, secția civilă, prin decizia civilă nr. 68 din 21 iunie 2010 a respins apelul declarat de Primarul municipiului Onești. Împotriva sentinței civile nr. 1169 din 17 decembrie2008 pronunțată de Tribunalul Bacău, ca nefondat. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Conform dispozițiilor art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor îndreptățite.

Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a), ale art. 23 din Legea nr. 10/2001 și ale art. 1 din Normele de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. 250/2007, sarcina probei proprietății, a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și a calității de persoane îndreptățite la restituire, revine persoanei care pretinde dreptul. În dovedirea dreptului de proprietate al autorului lor – S.I.

- intimatele-contestatoare au administrat proba cu înscrisuri, prima instanță reținând în mod judicios prin coroborarea acestor înscrisuri , că acestea au calitatea de persoane îndreptățite la restituirea unei suprafețe de teren de 0,10 ha , și nu doar a suprafeței de 648 mp, cum a reținut apelanta prin dispoziția nr. 2325 din 08 mai 2007. Apelanta a încercat să acrediteze ideea că în speță ne aflăm doar în prezența unei preluări cu titlu - vezi decretul de expropriere nr. 65 din 25 februarie 1962 (fila 106), actul de preluare delimitând imobilele autorului intimatelor-contestatoare, respectiv casă în suprafață de 6,42 mp, anexe în suprafață de 24,91 mp și teren în suprafață de 648 mp. Acest punct de vedere urmează a fi înlăturat atâta timp cât nici o dispoziție a Legii nr. 10/2001 nu prevede că instituția „preluării cu titlu” o exclude pe cea „fără titlu”.

Astfel, în adeverința de rol eliberată la 14 ianuarie 2001 sub nr. 21889 de către Consiliul Local Onești (vezi fila 7) se prevedea că doamna S.V. figura în registrul agricol din anul 1961 volumul 1 poziția de rol 28 cu suprafața de 0,1 ha teren curți-construcții, situație confirmată de extrasul de rol sus-menționat mai sus , aflat la fila 8 dosar. Ori, din economia textului art. 23 din Legea nr. 10/2001 rezultă că dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor al persoanelor îndreptățite se dovedesc cu înscrisuri, sintagma „ acte doveditoare" făcând trimitere la orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ, cu efect translativ sau declarativ de proprietate, care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei ce îl invocă.

Așadar, din întreaga suprafață de 1.000 mp care a aparținut autorului intimatelor-contestatoare, o suprafață de 648 mp teren a fost preluată cu titlu - prin Decretul de expropriere nr. 65 din 25 februarie 1962, iar diferența de 352 mp a fost preluată fără titlu. În speță devin incidente dispozițiile art. 1 lit. a) din H.G. nr. 250/2007, în baza întregului material probator în cauză s-a reținut că prima instanță a rezolvat judicios problema întinderii suprafeței la care sunt îndreptățite intimatele-contestatoare, urmând a fi înlăturat pentru considerentele sus-arătate primul motiv de recurs. S-a reținut a fi nefondată și critica pârâtei ce viza identificarea imobilului în litigiu. In ceea ce privește expertiza S., aceasta nu a fost luată în considerare, întrucât expertul a făcut simple aprecieri subiective - exemplu „este foarte clar că S.I.

a deținut în zona expropriată suprafața de 648 mp și nu există posibilitatea să fi avut suprafața de 1.000 mp”. Expertiza care a identificat întreaga suprafață în litigiu, respectiv cu 1.000 mp teren - este expertiza T. (vezi filele 212-213 și 223). Referitor la critica ce vizează faptul că suprafața de 418 mp nu este liberă de construcții, ci are destinația de spațiu verde amenajat și aceasta este nefondată. Astfel, dispozițiile art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001 și art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007 trebuie interpretate în sensul că sintagma „amenajări de utilitate publică” are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafața de teren supusă unei amenajări destinate a servi nevoile comunității, căi de comunicație, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele.

Ori, în speță, expertul T. a constatat că suprafața de 418 mp este liberă de construcții, nu există pe această suprafață rețele edilitare semnalizate. Împotriva deciziei civile mai sus menționată, a declarat recurs Primarul municipiului Onești, criticând-o ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., deoarece: - În ciuda faptului că instanța de apel a încuviințat proba cu expertiza topo-cadastrală, aceasta a înlăturat-o motivat de faptul că, expertul a făcut simple afirmații subiective. Procedând astfel, instanța de apel nu a realizat în realitate un control asupra hotărârii atacate cu apel. - Hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii.

Astfel, instanța de apel avea de observat faptul că în dovedirea dreptului de proprietate au fost depuse mai multe înscrisuri: extras de registrul agricol, Decretul de expropriere nr. 65 din 25 februarie 1961, acte față de care instanța de apel nu a ținut seama. - Față de acțiunea introductivă în cuprinsul căreia a fost formulat drept capăt de cerere distinct solicitarea ca instanța să dispună restituirea în natură a terenurilor libere de construcții, probatoriile efectuate în cauză au fost în mod greșit administrate, conducând la reținerea eronată a situației juridice a imobilului actual. Recursul nu este fondat. Reclamantele-intimate sunt fiicele autorului S.I. Acesta a deținut pe raza municipiului Onești imobilul compus din casă și teren aferent în suprafață de 0,10 ha, situație care rezultă din adeverința de rol din 1961 eliberată de Consiliul Local Onești la data de 14 septembrie 2001 – fila 7 dosar fond.

Înscrisul menționat mai sus face dovada dreptului de proprietate al reclamantelor I.D.S. și S.M., în condițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 și art. 23 1 lit. d) din H.G. 250/2007. În dovedirea dreptului de proprietate, reclamantele au administrat proba cu înscrisuri, iar instanțele de fond și apel au reținut în mod judicios faptul că acestea au calitatea de persoane îndreptățite, conform art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001 la restituirea unei suprafețe de teren de 0,10 ha și nu doar a suprafeței de 648 mp cum a reținut recurentul Primarul municipiului Onești.

Recurentul încearcă, fără a avea vreun fundament juridic, să acrediteze ideea că în cauză ne aflăm doar în prezența unei preluări cu titlu – acest sens a se vedea Decretul de expropriere nr. 65 din 25 februarie 1962 – fila 106 dosar fond, actul de preluare delimitând imobilele autorului reclamantelor, respectiv casă în suprafață de 6,42 mp, anexe în suprafață de 24,91 mp și teren în suprafață de 648 mp Această susținere urmează să fie înlăturată atâta timp cât nicio dispoziție a Legii nr. 10/2001 nu prevede că instituția „preluării cu titlu” o exclude pe cea „fără titlu”. Din cuprinsul adeverinței de rol eliberată la data de 14 ianuarie 2001, fila 7 dosar fond, rezultă că doamna S.V. a figurat în registrul agricol din anul 1961 vol. 1 poziția de rol cu suprafața de 0,1 ha teren, curți-construcții, situație confirmată de extrasul de rol, la fila 8 dosar fond.

Prin urmare, din economia textului art. 23 din Legea nr. 10/2001, rezultă că dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor al persoanelor îndreptățite se dovedesc cu înscrisuri, sintagma „acte doveditoare” făcând trimitere la orice înscris constatator al unui act juridic (civil, administrativ etc.) cu efect translativ sau declarativ de proprietate, care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei ce îl invocă. Așadar, din întreaga suprafață de 1.000 mp care a aparținut autorului reclamantelor, o suprafață de 648 mp teren a fost preluată cu titlu – prin Decretul de expropriere nr. 65 din 25 februarie 1962, iar diferența de 352 mp a fost preluată fără titlu. În speță, devin incidente dispozițiile art. 1 lit. a) din H.G.

nr. 250/2007. Față de cele învederate, se reține că instanța de apel a soluționat judicios problema întinderii suprafeței la care sunt îndreptățite reclamantele-intimate. Nefondată este și critica recurentului cu privire la identificarea imobilului în litigiu. Corect a fost soluționată de instanța de apel și critica referitoare la expertiza S., în sensul că acesta nu a fost luată în considerare întrucât expertul a făcut simple aprecieri subiective lipsite de relevanță juridică, cu privire la speța în cauză. Expertiza care a identificat întreaga suprafață în litigiu, respectiv 1000 mp teren, este expertiza T. – filele 212-213, 223 dosar fond. Nefondată este și critica referitoare la faptul că suprafața de 418 mp nu este liberă de construcții, ci are destinația de spațiu verde amenajat.

Astfel, dispozițiile art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001 și art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007 trebuie interpretate în sensul că sintagma „amenajări de utilitate publică” are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafața de teren supusă unei amenajări distincte a servi nevoile comunității, căi de comunicație, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele. Or, în cauză expertul T. a constatat că suprafața de 418 mp este liberă de construcții și nu există pe această suprafață rețele edilitare semnalizate. Față de cele reținute se va respinge ca nefondat recursul formulat de Primarul municipiului Onești, împotriva deciziei civile nr. 68 din 21 iunie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Onești împotriva deciziei nr. 68 din 21 iunie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2011.