ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3678/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 693/D din 7 septembrie 2008, Tribunalul Bacău, secția civilă, a admis contestația formulată de contestatorii B.E., P.V., J.I.I. și V.N.I.; a anulat Dispoziția nr. 3373 din 02 octombrie 2007 emisă de Primarul municipiului Onești; a dispus restituirea în natură, către contestatori, a suprafeței de teren de 1600 mp situată în Onești, județul Bacău, ca parte componentă a suprafeței de 22401 mp, identificată în planul scară 1:500 anexă la raportul de expertiză tehnică întocmit de expert C.P.; a dispus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru suprafața de 28.588 mp teren situată în Onești, jud. Bacău și identificată în planul scară 1:1000, anexă la raportul de expertiză întocmit de expert C.P.

și a obligat intimata să plătească contestatorilor suma de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin Dispoziția nr. 3373 din 02 octombrie 2007 emisă de Primarul municipiului Onești, s-a respins cererea ce a făcut obiectul Notificării nr. 253/N din 13 noiembrie 2001 depusă de reclamanți la Prefectura Bacău, prin care aceștia au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 1600 mp. și despăgubiri bănești pentru imobilul teren delimitat de fosta Gârla Morii, râul Trotuș, râul Cașin și fostul abator, pe motiv că reclamanții nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite în sensul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001; că reclamanții nu au făcut dovada că preluarea imobilului s-a făcut în mod abuziv și că nu au dovedit dreptul de proprietate cu privire la imobilul solicitat, și nici calitatea de moștenitor.

În ceea ce privește primul motiv reținut ca temei al soluției de respingere a notificării, s-a reținut că prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu instituie în sarcina solicitanților stabilirea cotelor - părți ideale din dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat, aceasta putându-se face și ulterior, potrivit dreptului comun în materia succesiunilor. Referitor la faptul că solicitanții nu au făcut dovada că imobilul a fost preluat abuziv, s-a reținut că însăși intimata a precizat, prin adresa nr. 17082 din 10 septembrie 2007, că : „... corpul de proprietate a făcut obiectul unui decret de naționalizare de aceea nu este identificat prin număr de parcelă pe planul cadastral XVI/1960, scara 1/500.” Pe de altă parte, așa cum rezultă din declarațiile martorilor A.B.C.

și P.M., autorii contestatorilor, respectiv soții T., au deținut terenul solicitat până în jurul anilor 1953-1954, când T.G. a fost trecut în rândul chiaburilor de către regimul totalitar comunist și a fost deposedat abuziv de teren. În aceste condiții devin incidente prevederile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001, în sensul că imobilul a fost preluat fără temei legal.

Cu privire la motivul referitor la dovada dreptului de proprietate, s-a reținut că, potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, dreptul de proprietate se dovedește cu înscrisuri, sintagma acte doveditoare făcând trimitere la orice înscris constatator al uni act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ, cu efect translativ sau declarativ de proprietate, care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă, aceasta fiind și interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 1938 din 21 februarie 2006. În cauză, extrasul de rol agricol pentru anul 1954, din care rezultă că T.G. figurează cu o suprafață totală de 3,6 ha pe raza comunei Onești (în prezent Municipiul Onești), este un act administrativ cu efect declarativ de proprietate, care nu a putut fi combătut de către intimată.

Contestatorii au făcut dovada prin actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei și asupra calității de moștenitori, aceștia având vocație succesorală la succesiune deschisă după defunctul T.G. S-a mai reținut, că în contradicție cu susținerile intimatei, s-a făcut dovada de către contestatori cu privire la preluarea abuzivă a imobilului, precum și a dreptului de proprietate și a calității de moștenitori; că, din raportul de expertiză efectuat în cauză, a rezultat că suprafața solicitată a fi restituită în natură este liberă de construcții, astfel că nu există impedimente la restituire, restul suprafeței deținute de autorii contestatorilor fiind ocupată de două stadioane, terenuri de tenis, parcări, iar cu privire la această din urmă suprafață, se impune acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Prin decizia civilă nr. 42 din 19 aprilie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze cu minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții P.V., B.E., J.I.I., V.N.I.; a admis apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Onești; a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a respins, ca nefondată, contestația formulată de reclamanți; a obligat apelantul - pârât să plătească expertului tehnic T.M. suma de 225 lei reprezentând supliment de onorariu și a obligat pe oricare dintre apelanții-reclamanți să plătească apelantului-pârât suma de 725 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată ( onorariu expert) aferente apelului. Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că hotărârea primei instanțe este nelegală, deoarece a fost dată cu încălcarea legii, respectiv a dispozițiilor pct. 22.1 din H.G.

nr. 498/2003 și a pct. 23.1 din H.G. nr. 250/2007, și netemeinică, deoarece s-a întemeiat pe o greșeală gravă de fapt decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate în cauză. Astfel, prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, contestatorii au solicitat o suprafață de 7 ha de teren agricol situată în intravilanul Municipiului Onești , alta decât cea de 7 ha și 9200 mp care le-a fost reconstituită prin Titlul de proprietate nr. 87459 din 01 iunie 1994 ( a se vedea în acest sens precizările formulate oral de apelanta B.E. în fața instanței de apel la termenul de judecată din 02 februarie 2009 - fila 34 verso dosar). Pentru suprafața de teren pe care contestatorii pretind că au avut-o în proprietate autorii lor și care a făcut obiectul notificării la Legea nr. 10/2001, nu există însă acte doveditoare ale dreptului de proprietate în sensul legii, respectiv H.G.

nr. 498/2001 și H.G. nr. 250/2007. Toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către contestatori, inclusiv extrasele din rolul agricol, se referă doar la suprafața de teren care le-a fost reconstituită la Legea nr. 18/1991. Conform registrului agricol, autorii contestatorilor au deținut ulterior anilor 1951, 1952 o suprafață totală de 7.64 ha , din care doar 0,13 ha sunt individualizate ca fiind teren curți-construcții. Sintagma „acte doveditoare ale dreptului de proprietate” prevăzută de Legea nr. 10/2001 este clar definită de pct. 22.1 din H.G. nr. 498/2003 și de pct. 23.1 din H.G. nr. 250/2007. Conform acestor texte de lege, dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat se poate face cu înscrisuri, nu și cu martori.

Or, în cauză, reclamanții înșiși au recunoscut că nu dețin nici un alt act pentru suprafața de teren solicitată prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001. Dovada dreptului de proprietate constituie o condiție esențială pentru a putea beneficia de dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar, în lipsa acestei dovezi, cei care au formulat notificările nu pot obține măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ. Prin înscrisurile noi depuse în apel, reclamanții au făcut doar dovada calității de moștenitori legali ai defuncților T.G. și T.S. Prima instanță nu a modificat obiectul acțiunii, ci doar a calificat obiectul acesteia, respectiv a luat act de precizările formulate de reclamanți în legătură cu acest element al cererii de chemare în judecată.

În fața primei instanțe, primarul a semnat toate întâmpinările și obiecțiunile la expertiză, astfel că nu se poate reține că prima instanță i-ar fi încălcat în vreun mod dreptul la apărare. Împotriva acestei decizii, au declarat recurs, în termen legal, reclamanții B.E., P.V., J.I. și V.N.I., indicând ca temei legal al criticilor formulate art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea acestora au arătat că, în considerentele deciziei recurate, se susține că, prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, reclamanții au solicitat o suprafața de 7 ha de teren, situată în intravilanul Municipiului Onești, situată între râul Cașin, râul Trotuș, Gârla Morii și vecinul funciar M.P.

pe latura de sud, alta decât cea de 7 ha si 9200 mp, ce le-a fost reconstituita prin Titlul de proprietate nr. 87439 din 01 iunie 1994, pentru care însă nu au depus acte doveditoare ale dreptului de proprietate in sensul legii.

În realitate au depus la dosarul cauzei înscrisuri care dovedesc dreptul lor de proprietate pentru suprafața de teren solicitată în baza Legii nr. 10/2001, și anume: extras de pe tabloul colectiv de impunere a gospodăriilor agricole pe anul 1949, comuna Onești, plasa Targu Ocna, emis de către Arhivele Naționale - Direcția Jud. Bacău la data de 16 septembrie 2003; copie după registrul agricol pe anii 1951-1955, unde la capitolul 3 se identifica terenul cu o suprafață de 2,68 ha din totalul de 8 ha-restul de teren aflându-se în vatra satului la categoria pășune si neproductiv; copie după Hotărârea Comisie Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor nr. 735 din 28 februarie 1994 unde, la articolul 2, se admite propunerea Comisie locale Onești si atribuie urmașilor lui T.G.

si T.S. 1,68 ha teren intravilan liber de construcții pe vechiul amplasament, care nu a fost expropriat si care face parte din suprafața de 7 ha solicitata la Legea nr. 10/2001; adresa Primăriei Onești nr. 17082 din 11 septembrie 2007(fila 49) către petenta B.E., prin care se confirmă că defuncții T.G. și T.S. au deținut aproximativ 7ha teren situat intre Gala Morii, râul Trotuș, râul Cașin și locuitorul H.P.; extras de pe registrul agricol pentru anii 1948-1951, emis de către Arhivele Naționale - Direcția Jud. Bacău la data de 23 iulie 2007 și o declarație notarială pe proprie răspundere dată de către A.C., P.M. și H.P., vecin funciar cu T.G., la data de 17 martie 2003. S-a mai arătat, că ulterior pronunțării deciziei recurate, la data de 3 aprilie 2010, le-a fost emisă de către Arhivele Naționale - Direcția Județeană Bacău copie legalizata a actului de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 2216 din 01 martie 1930 de Tribunalul Bacău, prin care, G.M.

și soția sa, O.M., confirma că vând lui G.T. suprafața de 7 ha teren în schimbul sumei de 10000 lei. Această suprafață se afla în Onești, Jud. Bacau și este mărginită de apa Cașinului, apa Trotușului, Gârla Morii și cu Obștea locuitorilor clacași din Onești. S-a conchis, că toate aceste înscrisuri, precum si raportul de expertiza tehnica judiciara întocmit de către T.M., evidențiază faptul ca autorii constatatorilor, T.G. si T.S., au deținut o suprafață de teren de aprox. 15 ha, din care le-a fost retrocedată suprafața de 7 ha si 9200 mp, prin reconstituirea dreptului de proprietate, conform Titlului de Proprietate nr. 87459 din 01 iunie 1994, în baza Legii nr. 18/1991, iar în baza Legii nr. 10/2001 s-a solicitat diferența de teren.

Examinând decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată următoarele: Potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite. În speță, prin decizia recurată, urmare a admiterii apelului pârâtului Primarul municipiului Onești, a fost respinsă , ca nefondată, contestația formulată de reclamanți împotriva Dispoziției nr. 3373 din 20 octombrie 2010 emisă de Primarul municipiului Onești, cu motivarea că reclamanții nu au făcut dovada „cu acte doveditoare, în sensul art. 23.1 din H.G.

nr. 250/2007 privind Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001”, a dreptului de proprietate asupra terenului ce a făcut obiectul notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, astfel că aceștia nu pot obține măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ și că toate actele depuse la doar se referă doar la suprafața de teren pentru care le-a fost reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991. Ulterior pronunțării deciziei recurate, recurenții-reclamanți au intrat în posesia actului de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 2216 din 1 martie 1930 la Tribunalul Județean Bacău, depus la fila 6 dosar recurs, din care rezultă că „G.T.” a cumpărat suprafața de „7 ha teren” situată în „com.

Onești”, act care, în condițiile art. 23.1 lit. a) din H.G. nr. 250/2007 privind Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, potrivit căruia prin acte doveditoare se înțelege „orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată încheiat înainte de intrarea în vigoare a Decretului nr. 221/1950 privitor la împărțirea sau înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcții și la interzicerea construirii fără autorizare, în măsura în care acesta se coroborează cu alte înscrisuri sau altele asemenea”, face dovada dreptului de proprietate.

În atare situație, trebuie să se stabilească dacă există identitate între G.T., cumpărătorul din actul de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 2216 din 01 martie 1930 la Tribunalul Județean Bacău, depus de recurenți în recurs și G.T., autorul reclamanților, iar în caz afirmativ să se verifice dacă terenul pentru care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate reclamanților, în temeiul Legii nr. 18/1991, prin titlul de proprietate nr. 87459 din 1 iunie 1994, în suprafață de 7 ha și 9200 mp este identic cu terenul dobândit de autorul acestora prin contractul de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 2216 din 1 martie 1930 la Tribunalul Bacău, sau cele două suprafețe sunt distincte, așa cum susțin recurenții-reclamanți, verificare ce urmează a fi făcută doar printr-o expertiză tehnică de specialitate, probă incompatibilă cu structura recursului potrivit art. 305 C. proc.

civ. Dacă se va constata că terenul dobândit prin actul de vânzare-cumpărare depus de recurenții-reclamanți în recurs este altul decât cel pentru care acestora li s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, trebuie să se stabilească regimul juridic al acestuia, respectiv dacă autorul reclamanților sau reclamanți au făcut sau nu acte de dispoziție asupra sa, dacă a fost preluat de stat în perioada de referință prevăzută de Legea nr. 10/2001, 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, și în măsura în care se va constata că terenul intră sub incidența Legii nr. 10/2001, să se stabilească măsurile reparatorii la care sunt îndreptățiți reclamanții în temeiul acestui act normativ.

Pentru aceste considerente, instanța, în baza art. 312 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de reclamanți și pârâtul Primarul municipiului Onești aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării va fi administrat probatoriul necesar, în sensul celor mai sus expuse și, se va ține seama de mijloacele de apărare invocate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții B.E., P.V., J.I. și V.N.I. împotriva deciziei nr. 42 din 19 aprilie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, pe care o casează. Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2011.