ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3678/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3678/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 693/D din 7 septembrie 2008, Tribunalul Bacău, secția civilă, a admis

contestația formulată de contestatorii B.E., P.V., J.I.I. și V.N.I.; a anulat Dispoziția

nr. 3373 din 02 octombrie 2007 emisă de Primarul municipiului Onești; a dispus

restituirea în natură, către contestatori, a suprafeței de teren de 1600 mp

situată în Onești, județul Bacău, ca parte componentă a suprafeței de 22401 mp,

identificată în planul scară 1:500 anexă la raportul de expertiză tehnică întocmit

de expert C.P.; a dispus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII

din Legea nr. 247/2005 pentru suprafața de 28.588 mp teren situată în Onești,

jud. Bacău și identificată în planul scară 1:1000, anexă la raportul de

expertiză întocmit de expert C.P. și a obligat intimata să plătească contestatorilor

suma de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că, prin Dispoziția nr. 3373 din 02 octombrie 2007

emisă de Primarul municipiului Onești, s-a respins cererea ce a făcut obiectul

Notificării nr. 253/N din 13 noiembrie 2001 depusă de reclamanți la Prefectura Bacău, prin care aceștia au solicitat restituirea în natură a terenului în

suprafață de 1600 mp. și despăgubiri bănești pentru imobilul teren delimitat de

fosta Gârla Morii, râul Trotuș, râul Cașin și fostul abator, pe motiv că reclamanții

nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite în sensul art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001; că reclamanții nu au făcut dovada că preluarea imobilului

s-a făcut în mod abuziv și că nu au dovedit dreptul de proprietate cu privire

la imobilul solicitat, și nici calitatea de moștenitor.

În ceea ce privește

primul motiv reținut ca temei al soluției de respingere a notificării, s-a reținut

că prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu instituie în sarcina

solicitanților stabilirea cotelor - părți ideale din dreptul de proprietate

asupra imobilului solicitat, aceasta putându-se face și ulterior, potrivit

dreptului comun în materia succesiunilor.

Referitor la faptul

că solicitanții nu au făcut dovada că imobilul a fost preluat abuziv, s-a reținut

că însăși intimata a precizat, prin adresa nr. 17082 din 10 septembrie 2007, că

: „... corpul de proprietate a făcut obiectul unui decret de naționalizare de

aceea nu este identificat prin număr de parcelă pe planul cadastral XVI/1960,

scara 1/500.” Pe de altă parte, așa cum rezultă din declarațiile martorilor A.B.C.

și P.M., autorii contestatorilor, respectiv soții T., au deținut terenul solicitat

până în jurul anilor 1953-1954, când T.G. a fost trecut în rândul chiaburilor

de către regimul totalitar comunist și a fost deposedat abuziv de teren. În

aceste condiții devin incidente prevederile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001,

în sensul că imobilul a fost preluat fără temei legal.

Cu privire la motivul

referitor la dovada dreptului de proprietate, s-a reținut că, potrivit art. 22

din Legea nr. 10/2001, dreptul de proprietate se dovedește cu înscrisuri,

sintagma acte doveditoare făcând trimitere la orice înscris constatator al uni

act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ, cu efect translativ sau

declarativ de proprietate, care generează o prezumție relativă de proprietate

în favoarea persoanei care îl invocă, aceasta fiind și interpretarea dată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală,

prin decizia nr. 1938 din 21 februarie 2006.

În cauză, extrasul de

rol agricol pentru anul 1954, din care rezultă că T.G. figurează cu o suprafață

totală de 3,6 ha pe raza comunei Onești (în prezent Municipiul Onești), este un

act administrativ cu efect declarativ de proprietate, care nu a putut fi

combătut de către intimată.

Contestatorii au făcut

dovada prin actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei și asupra calității

de moștenitori, aceștia având vocație succesorală la succesiune deschisă după

defunctul T.G.

S-a mai reținut, că în

contradicție cu susținerile intimatei, s-a făcut dovada de către contestatori cu

privire la preluarea abuzivă a imobilului, precum și a dreptului de proprietate

și a calității de moștenitori; că, din raportul de expertiză efectuat în cauză,

a rezultat că suprafața solicitată a fi restituită în natură este liberă de

construcții, astfel că nu există impedimente la restituire, restul suprafeței

deținute de autorii contestatorilor fiind ocupată de două stadioane, terenuri

de tenis, parcări, iar cu privire la această din urmă suprafață, se impune

acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Prin decizia civilă

nr. 42 din 19 aprilie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze cu

minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale a respins, ca nefondat,

apelul declarat de reclamanții P.V., B.E., J.I.I., V.N.I.; a admis apelul

declarat de pârâtul Primarul municipiului Onești; a schimbat în tot sentința

apelată în sensul că a respins, ca nefondată, contestația formulată de

reclamanți; a obligat apelantul - pârât să plătească expertului tehnic T.M.

suma de 225 lei reprezentând supliment de onorariu și a obligat pe oricare

dintre apelanții-reclamanți să plătească apelantului-pârât suma de 725 lei, cu

titlu de cheltuieli de judecată ( onorariu expert) aferente apelului.

Pentru a dispune

astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că hotărârea primei instanțe

este nelegală, deoarece a fost dată cu încălcarea legii, respectiv a dispozițiilor

pct. 22.1 din H.G. nr. 498/2003 și a pct. 23.1 din H.G. nr. 250/2007, și

netemeinică, deoarece s-a întemeiat pe o greșeală gravă de fapt decurgând

dintr-o apreciere eronată a probelor administrate în cauză.

Astfel, prin notificarea

formulată în baza Legii nr. 10/2001, contestatorii au solicitat o suprafață de 7 ha de teren agricol situată în intravilanul Municipiului Onești , alta decât cea de 7 ha și 9200 mp care le-a fost reconstituită prin Titlul de proprietate nr. 87459 din 01 iunie 1994 (

a se vedea în acest sens precizările formulate oral de apelanta B.E. în fața

instanței de apel la termenul de judecată din 02 februarie 2009 - fila 34 verso

dosar).

Pentru suprafața de

teren pe care contestatorii pretind că au avut-o în proprietate autorii lor și

care a făcut obiectul notificării la Legea nr. 10/2001, nu există însă acte

doveditoare ale dreptului de proprietate în sensul legii, respectiv H.G. nr. 498/2001

și H.G. nr. 250/2007.

Toate înscrisurile

depuse la dosarul cauzei de către contestatori, inclusiv extrasele din rolul agricol,

se referă doar la suprafața de teren care le-a fost reconstituită la Legea nr. 18/1991. Conform registrului agricol, autorii contestatorilor au deținut ulterior anilor

1951, 1952 o suprafață totală de 7.64 ha , din care doar 0,13 ha sunt individualizate ca fiind teren curți-construcții.

Sintagma „acte

doveditoare ale dreptului de proprietate” prevăzută de Legea nr. 10/2001 este

clar definită de pct. 22.1 din H.G. nr. 498/2003 și de pct. 23.1 din H.G. nr.

250/2007.

Conform acestor texte

de lege, dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat se poate

face cu înscrisuri, nu și cu martori. Or, în cauză, reclamanții înșiși au

recunoscut că nu dețin nici un alt act pentru suprafața de teren solicitată

prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001.

Dovada dreptului de

proprietate constituie o condiție esențială pentru a putea beneficia de

dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar, în lipsa acestei dovezi, cei care au

formulat notificările nu pot obține măsurile reparatorii prevăzute de acest act

normativ.

Prin înscrisurile noi

depuse în apel, reclamanții au făcut doar dovada calității de moștenitori

legali ai defuncților T.G. și T.S.

Prima instanță nu a

modificat obiectul acțiunii, ci doar a calificat obiectul acesteia, respectiv a

luat act de precizările formulate de reclamanți în legătură cu acest element al

cererii de chemare în judecată.

În fața primei

instanțe, primarul a semnat toate întâmpinările și obiecțiunile la expertiză,

astfel că nu se poate reține că prima instanță i-ar fi încălcat în vreun mod

dreptul la apărare.

Împotriva acestei

decizii, au declarat recurs, în termen legal, reclamanții B.E., P.V., J.I. și V.N.I.,

indicând ca temei legal al criticilor formulate art. 304 pct. 8 și pct. 9 C.

proc. civ., iar în dezvoltarea acestora au arătat că, în considerentele deciziei

recurate, se susține că, prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, reclamanții

au solicitat o suprafața de 7 ha de teren, situată în intravilanul Municipiului

Onești, situată între râul Cașin, râul Trotuș, Gârla Morii și vecinul funciar M.P.

pe latura de sud, alta decât cea de 7 ha si 9200 mp, ce le-a fost reconstituita prin Titlul de proprietate nr. 87439 din 01 iunie 1994, pentru care însă nu

au depus acte doveditoare ale dreptului de proprietate in sensul legii.

În realitate au depus

la dosarul cauzei înscrisuri care dovedesc dreptul lor de proprietate pentru

suprafața de teren solicitată în baza Legii nr. 10/2001, și anume: extras de pe

tabloul colectiv de impunere a gospodăriilor agricole pe anul 1949, comuna Onești,

plasa Targu Ocna, emis de către Arhivele Naționale - Direcția Jud. Bacău la

data de 16 septembrie 2003; copie după registrul agricol pe anii 1951-1955,

unde la capitolul 3 se identifica terenul cu o suprafață de 2,68 ha din totalul de 8 ha-restul de teren aflându-se în vatra satului la categoria pășune si

neproductiv; copie după Hotărârea Comisie Județene pentru stabilirea dreptului

de proprietate asupra terenurilor nr. 735 din 28 februarie 1994 unde, la

articolul 2, se admite propunerea Comisie locale Onești si atribuie urmașilor

lui T.G. si T.S. 1,68 ha teren intravilan liber de construcții pe vechiul

amplasament, care nu a fost expropriat si care face parte din suprafața de 7 ha solicitata la Legea nr. 10/2001; adresa Primăriei Onești nr. 17082 din 11 septembrie 2007(fila

49) către petenta B.E., prin care se confirmă că defuncții T.G. și T.S. au

deținut aproximativ 7ha teren situat intre Gala Morii, râul Trotuș, râul Cașin

și locuitorul H.P.; extras de pe registrul agricol pentru anii 1948-1951, emis

de către Arhivele Naționale - Direcția Jud. Bacău la data de 23 iulie 2007 și o

declarație notarială pe proprie răspundere dată de către A.C., P.M. și H.P.,

vecin funciar cu T.G., la data de 17 martie 2003.

S-a mai arătat, că

ulterior pronunțării deciziei recurate, la data de 3 aprilie 2010, le-a fost

emisă de către Arhivele Naționale - Direcția Județeană Bacău copie legalizata a

actului de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 2216 din 01 martie 1930 de Tribunalul

Bacău, prin care, G.M. și soția sa, O.M., confirma că vând lui G.T. suprafața

de 7 ha teren în schimbul sumei de 10000 lei. Această suprafață se afla în

Onești, Jud. Bacau și este mărginită de apa Cașinului, apa Trotușului, Gârla

Morii și cu Obștea locuitorilor clacași din Onești.

S-a conchis, că toate

aceste înscrisuri, precum si raportul de expertiza tehnica judiciara întocmit

de către T.M., evidențiază faptul ca autorii constatatorilor, T.G. si T.S., au

deținut o suprafață de teren de aprox. 15 ha, din care le-a fost retrocedată suprafața de 7 ha si 9200 mp, prin reconstituirea dreptului de proprietate, conform

Titlului de Proprietate nr. 87459 din 01 iunie 1994, în baza Legii nr. 18/1991,

iar în baza Legii nr. 10/2001 s-a solicitat diferența de teren.

Examinând decizia în

limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., instanța constată următoarele:

Potrivit art. 314 C.

proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului

pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul

aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin

stabilite.

În speță, prin

decizia recurată, urmare a admiterii apelului pârâtului Primarul municipiului

Onești, a fost respinsă , ca nefondată, contestația formulată de reclamanți

împotriva Dispoziției nr. 3373 din 20 octombrie 2010 emisă de Primarul

municipiului Onești, cu motivarea că reclamanții nu au făcut dovada „cu acte doveditoare,

în sensul art. 23.1 din H.G. nr. 250/2007 privind Normele Metodologice de Aplicare

a Legii nr. 10/2001”, a dreptului de proprietate asupra terenului ce a făcut

obiectul notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, astfel că aceștia nu

pot obține măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ și că toate

actele depuse la doar se referă doar la suprafața de teren pentru care le-a

fost reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.

Ulterior pronunțării

deciziei recurate, recurenții-reclamanți au intrat în posesia actului de

vânzare-cumpărare transcris sub nr. 2216 din 1 martie 1930 la Tribunalul Județean Bacău, depus la fila 6 dosar recurs, din care rezultă că „G.T.” a

cumpărat suprafața de „7 ha teren” situată în „com. Onești”, act care, în

condițiile art. 23.1 lit. a) din H.G. nr. 250/2007 privind Normele Metodologice

de aplicare a Legii nr. 10/2001, potrivit căruia prin acte doveditoare se

înțelege „orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea

proprietății de către o persoană fizică sau juridică (act de vânzare-cumpărare,

tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată

încheiat înainte de intrarea în vigoare a Decretului nr. 221/1950 privitor la împărțirea

sau înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcții și la interzicerea

construirii fără autorizare, în măsura în care acesta se coroborează cu alte

înscrisuri sau altele asemenea”, face dovada dreptului de proprietate.

În atare situație,

trebuie să se stabilească dacă există identitate între G.T., cumpărătorul din

actul de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 2216 din 01 martie 1930 la Tribunalul Județean Bacău, depus de recurenți în recurs și G.T., autorul reclamanților, iar

în caz afirmativ să se verifice dacă terenul pentru care s-a dispus reconstituirea

dreptului de proprietate reclamanților, în temeiul Legii nr. 18/1991, prin

titlul de proprietate nr. 87459 din 1 iunie 1994, în suprafață de 7 ha și 9200 mp

este identic cu terenul dobândit de autorul acestora prin contractul de

vânzare-cumpărare transcris sub nr. 2216 din 1 martie 1930 la Tribunalul Bacău, sau cele două suprafețe sunt distincte, așa cum susțin

recurenții-reclamanți, verificare ce urmează a fi făcută doar printr-o

expertiză tehnică de specialitate, probă incompatibilă cu structura recursului

potrivit art. 305 C. proc. civ.

Dacă se va constata

că terenul dobândit prin actul de vânzare-cumpărare depus de recurenții-reclamanți

în recurs este altul decât cel pentru care acestora li s-a reconstituit dreptul

de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, trebuie să se stabilească regimul

juridic al acestuia, respectiv dacă autorul reclamanților sau reclamanți au

făcut sau nu acte de dispoziție asupra sa, dacă a fost preluat de stat în

perioada de referință prevăzută de Legea nr. 10/2001, 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989, și în măsura în care se va constata că terenul intră sub

incidența Legii nr. 10/2001, să se stabilească măsurile reparatorii la care

sunt îndreptățiți reclamanții în temeiul acestui act normativ.

Pentru aceste

considerente, instanța, în baza art. 312 C. proc. civ., va admite recursul, va

casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate

de reclamanți și pârâtul Primarul municipiului Onești aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării

va fi administrat probatoriul necesar, în sensul celor mai sus expuse și, se va

ține seama de mijloacele de apărare invocate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanții B.E., P.V., J.I. și V.N.I. împotriva deciziei nr. 42

din 19 aprilie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori,

familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, pe care o casează.

Trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 mai 2011.