ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 936/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 657 din 15 aprilie 2009 a Tribunalului Bacău, secția civilă, s-a respins contestația formulată de reclamantul P.R. în contradictoriu cu P.m.B., ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin cererea introductivă reclamantul a contestat dispoziția nr. 830 din 4 februarie 2008 a P.m.B. prin care i-a fost respinsă cererea de restituire în natură și s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru suprafața de 516 mp teren situat în Bacău și imobilul casă. S-a reținut de instanța de fond că pârâtul a dispus acordarea de despăgubiri pentru imobilele solicitate prin notificare, deoarece casa a fost demolată iar terenul este ocupat de o stradă, un bloc și o alee de acces.

În cauză, la instanța de fond s-a efectuat o expertiză tehnică din care rezultă că 162,11 mp sunt ocupați de str. Ana Ipătescu cu trotuar, 146,84 mp sunt ocupați de spațiu aferent blocurilor, iar pe suprafața de 68,76 mp se află o stație de preepurare împrejmuită de SC P. SA, situație în care prima instanță a apreciat că în mod justificat nu s-a dispus restituirea în natură a terenului. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul arătând, în esență, că expertiza dispusă de instanță nu este relevantă și conține în cuprinsul ei exprimări și aprecieri personale ale expertului fără o corectă verificare a stării fizice și juridice a terenului în cauză. A mai arătat că a formulat obiecțiuni care i-au fost admise, iar suplimentul la expertiză întocmit de același expert nu răspunde la nici o obiecție, situație în care se impune efectuarea unei noi expertize.

Prin decizia civilă nr. 32 din 29 martie 2010 Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale a respins ca nefondat apelul reclamantului constatând că, în urma efectuării expertizei din apel s-a reținut că din cei 516 mp reprezentând terenul în litigiu, suprafața de 412 mp este teren ocupat de construcții, fiind afectată de rețele edilitare, imposibil de restituit în natură, iar suprafața de 104 mp este ocupată de stația de preepurare aparținând SC P. SA Bacău și care, potrivit opiniei expertului, este liber de construcții și poate fi restituit în natură. Instanța de apel a apreciat însă că, atâta timp cât pe suprafața de 104 mp se află o stație de preepurare aparținând SC P. SA Bacău, nu se poate reține afirmația expertului la faptul că această suprafață de teren ar fi liberă de construcții, aspect ce însă nu a fost analizat, conform principiului neagravării situației în propria cale de atac.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul, arătând că imobilul notificat este parțial liber și poate fi restituit în natură, instanța neobservând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001. A mai arătat că nici din expertiza efectuată la fond și nici din cea efectuată în apel nu s-a putut stabili situația juridică a suprafeței de teren de 104 mp presupuși a fi în proprietatea SC P. SA Bacău, iar primăria a încălcat dispozițiile art. 26 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, în sensul că nu și-a îndeplinit obligația de a identifica entitatea deținătoare.

Recursul este nefondat pentru următoarele motive: Respectarea principiului ierarhiei în exercitarea căilor de atac impune nu numai ca părțile să le exercite în ordinea instituită de legiuitor, partea care nu a declarat apel neputând declara recurs, dar și faptul că partea care a declarat apel dar nu a formulat o anumită critică prin intermediul acestei căi de atac împotriva sentinței primei instanțe, nu o poate formula pentru prima oară în recurs. Critica reclamantului privind nerespectarea, de către P.M.B., a dispozițiilor art. 26 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, respectiv, a obligației identificării unității deținătoare, este formulată pentru prima oară în recurs, reprezentând o critică omisso medio ce nu mai poate fi avută în vedere cu prilejul soluționării acestei căi de atac.

Referitor la solicitarea de restituire în natură a terenului în litigiu, în mod corect instanțele anterioare au respins contestația formulată de reclamant împotriva dispoziției nr. 830 din 4 februarie 2008 a P.m.B., de respingere a cererii de restituire, constatând că suprafața solicitată este afectată de utilități publice. Astfel, potrivit legii speciale de reparație, prin teren liber restituibil în natură se înțelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, parcări trotuare), existența sau utilizarea unor amenajări subterane (conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru).

Potrivit art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, sintagma „amenajări de utilitate publică" are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv, suprafața de teren supusă unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume, căi de comunicație (străzi, alei, trotuare, etc), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele. Dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 stabilesc că, în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

Ipoteza restituirii în natură a construcțiilor nedemolate sau demolate parțial și a terenului liber are scopul de a limita restituirea în natură numai la acele suprafețe de terenuri care nu sunt ocupate de construcții noi ori nu sunt afectate servitutilor legale și altor amenajări de utilitate publică. În cazul în care o parte din terenul aferent construcției demolate are o astfel de afectațiune, restituirea se va limita numai la partea de teren liberă, iar dacă terenul este afectat în totalitate, restituirea în natură se va converti în măsuri reparatorii în echivalent. Este adevărat că Legea nr. 10/2001 republicată consacră principiul restituirii în natură, dar în același timp, reglementează și excepțiile care fac imposibilă această măsură, iar una dintre aceste excepții este ipoteza prevăzută de art. 10 alin. (3) cu referire la terenurile afectate de amenajări de utilitate publică.

În speță, cu prilejul judecării apelului, având în vedere caracterul devolutiv al acestei căi de atac, s-a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice, ale cărei concluzii au stabilit că din suprafața totală de teren de 516 mp situată în intravilanul municipiului Bacău, 412 mp sunt ocupați de construcții, fiind teren afectat de rețele edilitare, iar suprafața de 104 mp este ocupată de o stație de preepurare aparținând SC P. SA Bacău. Împrejurarea că expertul și-a exprimat opinia în sensul că suprafața de 104 mp ar reprezenta teren liber ce poate fi restituit în natură nu poate fi reținută, în contextul în care același expert atestă că pe suprafața de teren în discuție există o stație de preepurare aparținând SC P. SA Bacău, iar părțile nu au administrat probatorii din care să rezulte o altă situație de fapt.

Ca atare, având în vedere că atât instanța de fond, cât și cea de apel au stabilit corect, pe baza probatoriilor administrate în cauză, că suprafața de teren revendicată este afectată de utilități publice care o fac improprie restituirii în natură, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.R., împotriva deciziei civile nr. 32 din 29 martie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2011.