ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 936/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 936/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 657 din 15 aprilie 2009 a
Tribunalului Bacău, secția civilă, s-a respins contestația formulată de
reclamantul P.R. în contradictoriu cu P.m.B., ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a
reținut că prin cererea introductivă reclamantul a contestat dispoziția nr. 830
din 4 februarie 2008 a P.m.B. prin care i-a fost respinsă cererea de restituire
în natură și s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din
Legea nr. 247/2005 pentru suprafața de 516 mp teren situat în Bacău și imobilul
casă.
S-a reținut de instanța de fond că pârâtul a dispus
acordarea de despăgubiri pentru imobilele solicitate prin notificare, deoarece
casa a fost demolată iar terenul este ocupat de o stradă, un bloc și o alee de
acces.
În cauză, la instanța de fond s-a efectuat o
expertiză tehnică din care rezultă că 162,11 mp sunt ocupați de str. Ana
Ipătescu cu trotuar, 146,84 mp sunt ocupați de spațiu aferent blocurilor, iar
pe suprafața de 68,76 mp se află o stație de preepurare împrejmuită de SC P.
SA, situație în care prima instanță a apreciat că în mod justificat nu s-a
dispus restituirea în natură a terenului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel
reclamantul arătând, în esență, că expertiza dispusă de instanță nu este
relevantă și conține în cuprinsul ei exprimări și aprecieri personale ale
expertului fără o corectă verificare a stării fizice și juridice a terenului în
cauză.
A mai arătat că a formulat obiecțiuni care i-au fost
admise, iar suplimentul la expertiză întocmit de același expert nu răspunde la
nici o obiecție, situație în care se impune efectuarea unei noi expertize.
Prin decizia civilă nr. 32 din 29 martie 2010 Curtea
de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă,
asigurări sociale a respins ca nefondat apelul reclamantului constatând că, în
urma efectuării expertizei din apel s-a reținut că din cei 516 mp reprezentând
terenul în litigiu, suprafața de 412 mp este teren ocupat de construcții, fiind
afectată de rețele edilitare, imposibil de restituit în natură, iar suprafața
de 104 mp este ocupată de stația de preepurare aparținând SC P. SA Bacău și
care, potrivit opiniei expertului, este liber de construcții și poate fi
restituit în natură.
Instanța de apel a apreciat însă că, atâta timp cât
pe suprafața de 104 mp se află o stație de preepurare aparținând SC P. SA
Bacău, nu se poate reține afirmația expertului la faptul că această suprafață
de teren ar fi liberă de construcții, aspect ce însă nu a fost analizat,
conform principiului neagravării situației în propria cale de atac.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs
reclamantul, arătând că imobilul notificat este parțial liber și poate fi
restituit în natură, instanța neobservând că în cauză sunt aplicabile
dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001.
A mai arătat că nici din expertiza efectuată la fond
și nici din cea efectuată în apel nu s-a putut stabili situația juridică a
suprafeței de teren de 104 mp presupuși a fi în proprietatea SC P. SA Bacău,
iar primăria a încălcat dispozițiile art. 26 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, în
sensul că nu și-a îndeplinit obligația de a identifica entitatea deținătoare.
Recursul este nefondat pentru următoarele motive:
Respectarea principiului ierarhiei în exercitarea
căilor de atac impune nu numai ca părțile să le exercite în ordinea instituită
de legiuitor, partea care nu a declarat apel neputând declara recurs, dar și
faptul că partea care a declarat apel dar nu a formulat o anumită critică prin
intermediul acestei căi de atac împotriva sentinței primei instanțe, nu o poate
formula pentru prima oară în recurs.
Critica reclamantului privind nerespectarea, de către
P.M.B., a dispozițiilor art. 26 pct. 2 din Legea nr. 10/2001, respectiv, a
obligației identificării unității deținătoare, este formulată pentru prima oară
în recurs, reprezentând o critică omisso medio ce nu mai poate fi avută în
vedere cu prilejul soluționării acestei căi de atac.
Referitor la solicitarea de restituire în natură a
terenului în litigiu, în mod corect instanțele anterioare au respins
contestația formulată de reclamant împotriva dispoziției nr. 830 din 4
februarie 2008 a P.m.B., de respingere a cererii de restituire, constatând că
suprafața solicitată este afectată de utilități publice.
Astfel, potrivit legii speciale de reparație, prin
teren liber restituibil în natură se înțelege terenul neconstruit sau neafectat
de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces (existența pe
terenul respectiv a unor străzi, parcări trotuare), existența sau utilizarea
unor amenajări subterane (conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol,
electricitate de mare calibru).
Potrivit art. 10.3 din Normele metodologice de
aplicare a Legii nr. 10/2001, sintagma „amenajări de utilitate publică"
are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice,
respectiv, suprafața de teren supusă unor amenajări destinate a deservi nevoile
comunității, și anume, căi de comunicație (străzi, alei, trotuare, etc), dotări
tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de
locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele.
Dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
stabilesc că, în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror
construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial,
restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile
rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate
măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Ipoteza restituirii în natură a construcțiilor
nedemolate sau demolate parțial și a terenului liber are scopul de a limita
restituirea în natură numai la acele suprafețe de terenuri care nu sunt ocupate
de construcții noi ori nu sunt afectate servitutilor legale și altor amenajări
de utilitate publică.
În cazul în care o parte din terenul aferent
construcției demolate are o astfel de afectațiune, restituirea se va limita
numai la partea de teren liberă, iar dacă terenul este afectat în totalitate,
restituirea în natură se va converti în măsuri reparatorii în echivalent.
Este adevărat că Legea nr. 10/2001 republicată
consacră principiul restituirii în natură, dar în același timp, reglementează
și excepțiile care fac imposibilă această măsură, iar una dintre aceste
excepții este ipoteza prevăzută de art. 10 alin. (3) cu referire la terenurile
afectate de amenajări de utilitate publică.
În speță, cu prilejul judecării apelului, având în
vedere caracterul devolutiv al acestei căi de atac, s-a dispus efectuarea unei
noi expertize tehnice, ale cărei concluzii au stabilit că din suprafața totală
de teren de 516 mp situată în intravilanul municipiului Bacău, 412 mp sunt
ocupați de construcții, fiind teren afectat de rețele edilitare, iar suprafața
de 104 mp este ocupată de o stație de preepurare aparținând SC P. SA Bacău.
Împrejurarea că expertul și-a exprimat opinia în
sensul că suprafața de 104 mp ar reprezenta teren liber ce poate fi restituit
în natură nu poate fi reținută, în contextul în care același expert atestă că
pe suprafața de teren în discuție există o stație de preepurare aparținând SC P.
SA Bacău, iar părțile nu au administrat probatorii din care să rezulte o altă
situație de fapt.
Ca atare, având în vedere că atât instanța de fond,
cât și cea de apel au stabilit corect, pe baza probatoriilor administrate în
cauză, că suprafața de teren revendicată este afectată de utilități publice
care o fac improprie restituirii în natură, Înalta Curte, în aplicarea
dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul
P.R., împotriva deciziei civile nr. 32 din 29 martie 2010 a Curții de Apel Bacău,
secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie
2011.