ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3426/2008

Asupra recursului de față, constată următoarele: Cu notificarea Înregistrată la SC A. SA Onești, reclamantul B.C.L. a solicitat retrocedarea în natură a imobilului situat în orașul Onești, județul Bacău compus din construcții, 13 camere și anexe în suprafață de 504 mp, identificate prin procesul-verbal din 20 martie 1949, precum și din suprafață de 14.288 mp teren, imobil preluat de stat, în mod abuziv, în baza Decretului-lege nr. 83/1949. Prin decizia nr. 62 din 27 iunie 2001, pârâta SC A. SA Onești a respins cererea, reținând că imobilul nu cade sub incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001, regimul său juridic fiind reglementat prin dispozițiile Legii nr. 18/1991. Pârâta a reținut că în procedura legilor fondului funciar reclamantului i-au fost acordate despăgubiri conform art. 40 din Legea nr. 1/2000, cu mențiunea că a promovat, în baza acelorași legi funciare, și o acțiune în justiție care face obiectul dosarului nr. 5074/2000 al Curții de Apel Bacău.

Pârâta a susținut și faptul că restituirea în natură a imobilului nici nu mai este posibilă întrucât vechilor construcții li s-au făcut reparații capitale și li s-au adus îmbunătățiri, fiind transformate, iar pe teren au fost edificate și construcții noi care, împreună cu terenul menționat în certificatul de atestare seria BC nr. 20 din 20 martie 1994, Ie-a dobândit în proprietate prin cumpărare, în baza contractului nr. 211/1994, de la FPS Bacău. Prin contestația înregistrată la 3 august 2001, reclamantul B.C.L. a cerut anularea deciziei nr. 62 din 27 iunie 2001 emisă de SC A. SA Onești și retrocedarea în natură a imobilului.

Reclamantul a susținut că imobilul cade sub incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001 întrucât este vorba de o construcție cu destinația de locuință, situată în intravilanul localității, care a fost preluată de stat fără titlu în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001, caz în care, nu cade în sfera de aplicare a legilor fondului funciar prin care se reglementează doar situația terenurilor agricole preluate de stat și care s-au aflat în administrarea CAP - urilor și IAS - urilor. Totodată reclamantul a susținut (f. 39) că imobilul nu a fost transformat în unul nou ca urmare a modificărilor care i-au fost aduse de pârâtă, în realitate, actualul imobil aflându-se în granițele și pe aceeași fundație cu cel preluat de stat, cu mențiunea că nu îi este opozabil modul în care pârâta a dobândit acest imobil în proprietate.

Prin cererea formulată la 9 octombrie 2001, pârâta SC A. SA Onești a cerut, pe cale reconvențională, ca în cazul în care cade în pretenții, reclamantul să fie obligat să-i plătească contravaloarea îmbunătățirilor aduse construcțiilor vechi, anume 50 milioane lei precum și contravaloarea construcțiilor noi pe care le enumără [lit. a)- j)], în sumă de 90.326.000 lei, conform valorii de inventar, cu rezerva că își va majora câtimea obiectului la valoarea de circulație ce se va stabili pe bază de expertiză. La 14 septembrie 2001, pârâta a chemat în garanție A.P.A.P.S. ulterior, A.V.A.S. Bacău solicitând ca, în cazul în care va cădea în pretenții aceasta să fie obligată să-l despăgubească cu o sumă de bani ce se va stabili de către instanță.

La data de 16 noiembrie 2001, reclamantul a precizat că prin cererea dedusă judecății înțelege să solicite retrocedarea construcțiilor și a terenului aferent reprezentând cea 2 ha., astfel cum a fost delimitat prin procesul-verbal din 7 martie 1945 anume „parc împrejurul clădirii, construcție din zid". Totodată, reclamantul a solicitat să se respingă excepția inadmisibilității cererii de retrocedare, argumentată pe faptul că ar fi beneficiat în procedura Legilor nr. 18/1991, nr. 169/1997 și nr. 1/2000 de reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață de 7,65 ha teren arabil, susținând că restituirea conacelor boierești preluate în mod abuziv de stat nu este reglementată prin dispozițiile legilor funciare mai sus arătate.

Prin sentința civilă nr. 655 din 31 mai 2006, Tribunalul Bacău a respins excepția inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive invocate de chemata în garanție A.V.A.S. București. Prin aceeași sentință a fost admisă contestația, a fost anulată decizia nr. 62 din 27 ianuarie 2001 și pârâta SC A. SA Onești a fost obligată să emită decizie privind restituirea în natură a imobilelor construcții, conform notificării depuse de contestator. Totodată, au fost respinse, ca prematur formulate, cererea reconvențională precum și cererea de chemare în garanție deduse judecății de pârâta SC A. SA Onești. În motivarea sentinței instanța a reținut că imobilul a cărui retrocedare se solicită este situat în intravilanul Municipiului Onești, caz în care, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 și nu poate fi primită excepția inadmisibilității invocată de chemata în garanție.

Instanța a reținut că pârâta are calitatea de unitate deținătoare în sensul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece la data emiterii deciziei conform clauzelor contractului de privatizare aceasta deținea doar 70% din capitalul social al societății iar restul de 30% era deținut de fostul FPS actualul A.V.A.S., valoarea acestui procent fiind mai mare decât valoarea construcțiilor solicitate a fi retrocedate.

Referitor la terenul în suprafață de 14.288 mp, tribunalul a constatat că prin decizia civilă nr. 562 din 10 februarie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea pârâtei și a apreciat că aceasta nu mai poate pretinde vreun drept cu privire la acesta iar, referitor la construcții, a reținut că valoarea îmbunătățirilor și a construcțiilor nou edificate are o pondere de doar 12,01%, caz în care, nu poate fi primită apărarea pârâtei în sensul că imobilul vechi ar fi fost transformat într-unui nou.

Instanța a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 19, art. 21, art. 25 și art. 26 din Legea nr. 10/2001, dat fiind că pârâta nu mai este proprietara terenului în litigiu iar construcțiile au suferit unele modificări, se impune o negociere între cele două părți, sens în care aceasta urmează să emită o nouă decizie pentru soluționarea în fond a notificării, soluție în raport de care a apreciat ca fiind prematură cererea reconvențională (eventualele pretenții formulate de pârâtă putând fi analizate numai în raport de modul de rezolvare a situației construcțiilor prin negociere) precum și cererea de chemare în garanție. Tribunalul a reținut și că A.V.A.S. are calitate procesuală pasivă în cauză întrucât se justifică ca hotărârea să-i fie opozabilă în condițiile în care s-ar aplica dispozițiile art. 19 alin. (4) și art. 2 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâta și chemata în garanție. În motivarea apelului pârâta a susținut că în mod greșit prima instanță a reținut că ponderea îmbunătățirilor aduse imobilelor vechi este de doar 12,01%, deși s-a probat că din patrimoniul autorului reclamantului au fost preluate opt construcții cu un grad de uzură de 20 - 90% și că de-a lungul timpului șase dintre acestea au dispărut iar cele două rămase au suportat numeroase îmbunătățiri. Pârâta a susținut că în prezent pe teren sunt edificate 13 construcții și că după privatizare a investit și a amenajat zona transformând-o într-un complex turistic comercial.

Ca atare, cât timp aria construcțiilor noi este de 380% în raport cu forma celor inițiale, prin luarea în considerație a drumurilor și parcărilor amenajate, pârâta a susținut că, în raport de art. 29 din Legea nr. 10/2001, reclamantul este îndreptățit doar la măsuri reparatorii prin echivalent, soluție care se impune și în raport de dispozițiile art. 11, art. 18 lit. c), art. 29 alin. (1) și (2), art. 45 din Legea nr. 10/2001. Pârâta a invocat și faptul că este o societate integral privatizată în proporție de 100%, ca urmare a încheierii contractelor de vânzare-cumpărare nr. 211 din 27 aprilie 1994 cu FPS și nr. 52 din 3 iunie 1994 cu FPP Moldova și reiterează apărarea că își întemeiază dreptul de proprietate asupra construcțiilor în litigiu, inclusiv asupra terenului, pe aceste contracte.

În consecință, pârâta afirmă că în mod greșit prima instanță a reținut că este un simplu detentor al terenului ca urmare a anulării certificării de atestare a dreptului de proprietate, act necesar doar pentru a justifica înregistrarea acestuia în patrimoniul unei societăți comerciale cu capital integral de stat în vederea privatizării. Totodată pârâta critică soluția pronunțării asupra cererii de chemare în garanție și a cererii reconvenționale. Chemata în garanție A.V.A.S. a reiterat excepția inadmisibilității cererii dedusă judecății și pe cea a lipsei calității sale procesuale pasive. Prin decizia civilă nr. 198 din 16 aprilie 2007, Curtea de Apel Bacău a respins apelurile pentru aceleași considerente reținute și de tribunal.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâta SC A. SA Onești și chemata în garanție A.V.A.S. București. În motivarea recursului pârâta a invocat că prin contractele de privatizare a dobândit în proprietate imobilul în litigiu, având la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 statutul de societate comercială integral privatizată, situație în care, în raport de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, nu putea fi obligată la restituirea imobilului, fostul proprietar putând beneficia doar de despăgubiri în condițiile art. 29 din lege. Recurenta a susținut că soluția se impunea și în raport de art. 18 lit. c) din lege, cu mențiunea că instanțele de fond nu au motivat înlăturarea aplicării acestor dispoziții și, respectiv, a efectelor juridice a celor două contracte de privatizare, nr. 211 și nr. 52, care, nefiind anulate, au putere de lege.

Totodată, pârâta reiterează apărarea potrivit căreia calitatea sa de proprietară asupra imobilului nu este afectată de faptul anulării certificatului de atestare a dreptului de proprietate, aceasta cu atât mai mult cu cât prin hotărârea de anulare nu s-a recunoscut un drept asupra terenului în favoarea reclamantului. Pârâta susține și că nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 492, art. 494 C. civ. cu privire la construcțiile existente pe terenul în suprafață de 14288 mp cât timp ea a edificat construcțiile noi și a modificat construcțiile vechi în calitate de proprietar. Totodată, pârâta susține că în mod greșit instanța a respins cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție.

În motivarea recursului, chemata în garanție A.V.A.S. a reiterat excepția inadmisibilității cererii, în raport de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001. Chemata în garanție a susținut că atâta timp cât reclamantul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, el nu mai poate solicita despăgubiri și în procedura Legii nr. 10/2001, cu mențiunea că, în speța supusă analizei, reclamantul nu a dovedit nici faptul că preluarea imobilului ar fi fost una abuzivă. Chemata în garanție reiterează excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că potrivit legii nu are competența de a acorda despăgubiri sau de a restitui imobilele care au avut destinația de casă de locuit iar prin cererea de chemare în judecată nu se cere anularea vreunui act al său.

Analizând recursurile, Înalta Curte constată că sunt fondate prin următoarele considerente: În drept, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.

Or, imobilului pentru care reclamantul a formulat notificare, în raport de dispozițiile art. 8 alin. (1) teza a II-a, nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001. Astfel, prin notificarea transmisă pârâtei SC A. SA Onești), reclamantul B.C.L., în calitate de moștenitor al defunctului H.B., a cerut restituirea în natură a imobilului construcții și suprafața de 14288 mp teren, situat în Onești, preluat de stat, în mod abuziv, în baza Decretului-lege nr. 83/1949. Referitor la suprafața de 14.288 mp, prin decizia civilă nr. 562 din 10 februarie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, la cererea reclamantului B.L.C., a fost anulat în parte certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria BC nr. 0020 din 20 martie 1994 emis de stat în favoarea pârâtei SC A. SA Onești, reținându-se că regimul juridic al suprafeței de teren mai sus arătată este cel reglementat prin dispozițiile Legii nr. 18/1991 a fondului funciar.

Hotărârea judecătorească menționată este irevocabilă și considerentele sale se bucură de autoritate de lucru judecat în ceea ce privește chestiunea referitoare la regimul juridic al terenului care se identifică cu cel pentru care reclamantul a formulat notificare și pe care sunt amplasate construcțiile în litigiu în prezenta cauză. Așa fiind, cât timp regimul juridic al terenului este cel reglementat prin legile fondului funciar, pe cale de consecință, și regimul juridic al construcțiilor existente pe astfel de terenuri este cel reglementat prin aceleași legi de reparație. Soluția se impune și în raport de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 1/2000, potrivit cărora, dispozițiile acestei legi se aplică și în cazul restituirii construcțiilor accesorii terenurilor agricole și silvice.

În acest sens sunt, de altfel, și considerentele hotărârii judecătorești mai sus arătată, care fac trimitere la dispozițiile art. 39 din Legea nr. 18/1991, dispoziții prin care se reglementează situația juridică a terenurilor agricole preluate în baza Decretul-lege nr. 83/1949. Așa fiind, cum prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a statuat că regimul juridic al terenului pentru care reclamantul a formulat notificare este cel reglementat prin dispozițiile legilor fondului funciar, caz în care, regimul juridic al construcțiilor edificate pe acesta este, de asemenea, cel prevăzut de aceleași legi de reparație, în mod eronat instanțele de fond au primit, solicitarea reclamantului de a-i fi acordate măsuri reparatorii și în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, știut fiind și că, pentru același imobil, o persoană nu poate apela decât la singură lege de reparație.

Pentru considerentele arătate, care fac de prisos analizarea celorlalte critici formulate de recurente, înalta Curte va admite recursurile declarate de pârâta SC A. SA Onești și de chemata în garanție A.V.A.S. București, va modifica decizia recurată și va schimba în tot sentința tribunalului, în sensul că, în raport de dispozițiile art. 8 alin. (1) teza a II a din Legea nr. 10/2001, va respinge contestația dedusă judecății de reclamantul B.C., ca neîntemeiată. Pe cale de consecință, față de soluția pronunțată asupra cererii de chemare în judecată, Înalta Curte urmează a consta ca fiind rămase fără obiect cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție formulate de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC A. SA Onești și recursul declarat de chemata în garanție A.V.A.S. București împotriva deciziei civile nr. 198 din 16 aprilie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția civilă. Modifică decizia atacată în sensul că admite apelurile declarate de pârâtă și de chemata în garanție și schimbă în tot sentința civilă nr. 655 din 31 mai 2006 a Tribunalului Bacău: Respinge contestația formulată de reclamantul B.C.L. împotriva deciziei nr. 62 din 27 iunie 2001 emisă de pârâta SC A. SA Onești, ca neîntemeiată. Respinge cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție formulate de pârâtă, ca rămase fără obiect. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2008.