ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3426/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3426/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

Cu notificarea Înregistrată la SC A. SA Onești,

reclamantul B.C.L. a solicitat retrocedarea în natură a

imobilului situat în orașul Onești, județul Bacău compus din construcții, 13

camere și anexe în suprafață de 504 mp, identificate prin procesul-verbal din

20 martie 1949, precum și din suprafață de 14.288 mp teren, imobil preluat de

stat, în mod abuziv, în baza Decretului-lege nr. 83/1949.

Prin decizia nr. 62 din 27 iunie 2001,

pârâta SC A. SA Onești

a respins cererea, reținând că

imobilul nu cade sub incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001, regimul său

juridic fiind reglementat prin dispozițiile Legii nr. 18/1991. Pârâta a reținut

că în procedura legilor fondului funciar reclamantului i-au fost acordate

despăgubiri conform art. 40 din Legea nr. 1/2000, cu mențiunea că a promovat,

în baza acelorași legi funciare, și o acțiune în justiție care face obiectul

dosarului nr. 5074/2000 al Curții de Apel Bacău.

Pârâta a susținut și faptul că

restituirea în natură a imobilului nici nu mai este posibilă întrucât vechilor

construcții li s-au făcut reparații capitale și li s-au adus îmbunătățiri,

fiind transformate, iar pe teren au fost edificate și construcții noi care,

împreună cu terenul menționat în certificatul de atestare seria BC nr. 20 din 20

martie 1994, Ie-a dobândit în proprietate prin cumpărare, în baza contractului

nr. 211/1994, de la FPS Bacău.

Prin contestația înregistrată la 3 august 2001,

reclamantul B.C.L. a cerut anularea deciziei nr. 62 din 27

iunie 2001 emisă de SC A. SA Onești și retrocedarea în natură a imobilului.

Reclamantul a susținut că imobilul cade sub

incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001 întrucât este vorba de o construcție

cu destinația de

locuință, situată în

intravilanul localității, care a fost preluată de stat fără titlu în sensul

art. 2 din Legea nr. 10/2001, caz în care, nu cade în sfera de aplicare a

legilor fondului funciar prin care se reglementează doar situația terenurilor

agricole preluate de stat și care s-au aflat în administrarea CAP - urilor și

IAS - urilor.

Totodată reclamantul a susținut (f. 39) că

imobilul nu a fost transformat în unul nou ca urmare a modificărilor care i-au

fost aduse de pârâtă, în realitate, actualul imobil aflându-se în granițele și

pe aceeași fundație cu cel preluat de stat, cu mențiunea că nu îi este opozabil

modul în care pârâta a dobândit acest imobil în proprietate.

Prin cererea formulată la 9 octombrie 2001,

pârâta SC A. SA Onești

a cerut, pe cale reconvențională,

ca în cazul în care cade în pretenții, reclamantul să fie obligat să-i

plătească contravaloarea îmbunătățirilor aduse construcțiilor vechi, anume 50

milioane lei precum și contravaloarea construcțiilor noi pe care le enumără [lit.

a)- j)], în sumă de 90.326.000 lei, conform valorii de inventar, cu rezerva că

își va majora câtimea obiectului la valoarea de circulație ce se va stabili pe

bază de expertiză.

La 14 septembrie 2001, pârâta a chemat în

garanție A.P.A.P.S. ulterior, A.V.A.S. Bacău

solicitând

ca, în cazul în care va cădea în pretenții aceasta să fie obligată să-l

despăgubească cu o sumă de bani ce se va stabili de către instanță.

La data de 16 noiembrie 2001,

reclamantul a precizat că prin cererea dedusă judecății înțelege să

solicite retrocedarea construcțiilor și a terenului aferent reprezentând cea 2

ha., astfel cum a fost delimitat prin procesul-verbal din 7 martie 1945 anume

„parc împrejurul clădirii, construcție din zid".

Totodată, reclamantul a solicitat să se

respingă excepția inadmisibilității cererii de retrocedare, argumentată pe

faptul că ar fi beneficiat în procedura Legilor nr. 18/1991, nr. 169/1997 și

nr. 1/2000 de reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață de

7,65 ha teren arabil, susținând că restituirea conacelor boierești preluate în

mod abuziv de stat nu este reglementată prin dispozițiile legilor funciare mai

sus arătate.

Prin sentința civilă nr. 655 din 31 mai 2006,

Tribunalul Bacău

a respins excepția inadmisibilității

acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive invocate de chemata în

garanție A.V.A.S. București.

Prin aceeași sentință a fost admisă

contestația, a fost anulată decizia nr. 62 din 27 ianuarie 2001 și pârâta SC A.

SA Onești a fost obligată să emită decizie privind restituirea în natură a

imobilelor construcții, conform notificării depuse de contestator.

Totodată, au fost respinse, ca prematur

formulate, cererea reconvențională precum și cererea de chemare în garanție

deduse judecății de pârâta SC A. SA Onești.

În motivarea sentinței instanța a reținut că

imobilul a cărui retrocedare se solicită este situat în intravilanul

Municipiului Onești, caz în care, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.

8 din Legea nr.

10/2001 și nu poate

fi primită excepția inadmisibilității invocată de chemata în garanție.

Instanța a reținut că pârâta are calitatea de

unitate deținătoare în sensul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece

la data emiterii deciziei conform clauzelor contractului de privatizare aceasta

deținea doar 70% din capitalul social al societății iar restul de 30% era

deținut de fostul FPS actualul A.V.A.S., valoarea acestui procent fiind mai mare

decât valoarea construcțiilor solicitate a fi retrocedate.

Referitor la terenul în suprafață de 14.288 mp,

tribunalul a constatat că prin decizia civilă nr. 562 din 10 februarie 2004, Înalta

Curte de Casație și Justiție a anulat certificatul de atestare a dreptului de

proprietate emis în favoarea pârâtei și a apreciat că aceasta nu mai poate

pretinde vreun drept cu privire la acesta iar, referitor la construcții, a

reținut că valoarea îmbunătățirilor și a construcțiilor nou edificate are o

pondere de doar 12,01%, caz în care, nu poate fi primită apărarea pârâtei în

sensul că imobilul vechi ar fi fost transformat într-unui nou.

Instanța a reținut că în conformitate cu

dispozițiile art. 19, art. 21, art. 25 și art. 26 din Legea nr. 10/2001, dat

fiind că pârâta nu mai este proprietara terenului în litigiu iar construcțiile

au suferit unele modificări, se impune o negociere între cele două părți, sens

în care aceasta urmează să emită o nouă decizie pentru soluționarea în fond a

notificării, soluție în raport de care a apreciat ca fiind prematură cererea

reconvențională (eventualele pretenții formulate de pârâtă putând fi analizate

numai în raport de modul de rezolvare a situației construcțiilor prin

negociere) precum și cererea de chemare în garanție.

Tribunalul a reținut și că A.V.A.S. are

calitate procesuală pasivă în cauză întrucât se justifică ca hotărârea să-i fie

opozabilă în condițiile în care s-ar aplica dispozițiile art. 19 alin. (4) și art.

2 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâta

și chemata în garanție.

În motivarea apelului pârâta a susținut că

în mod greșit prima instanță a reținut că ponderea îmbunătățirilor aduse

imobilelor vechi este de doar 12,01%, deși s-a probat că din patrimoniul

autorului reclamantului au fost preluate opt construcții cu un grad de uzură de

20 - 90% și că de-a lungul timpului șase dintre acestea au dispărut iar cele

două rămase au suportat numeroase îmbunătățiri.

Pârâta a susținut că în prezent pe

teren sunt edificate 13 construcții și că după privatizare a investit și a

amenajat zona transformând-o într-un complex turistic comercial. Ca atare, cât

timp aria construcțiilor noi este de 380% în raport cu forma celor inițiale,

prin luarea în considerație a drumurilor și parcărilor amenajate, pârâta a

susținut că, în raport de art. 29 din Legea nr. 10/2001, reclamantul este

îndreptățit doar la măsuri reparatorii prin echivalent, soluție care se impune

și în raport de dispozițiile art. 11, art. 18 lit. c), art. 29 alin. (1) și

(2), art. 45 din Legea nr. 10/2001.

Pârâta a invocat și faptul că este o societate

integral privatizată în proporție de 100%, ca urmare a încheierii contractelor

de vânzare-cumpărare nr. 211 din 27 aprilie 1994 cu FPS și nr. 52 din 3 iunie

1994 cu FPP

Moldova și reiterează

apărarea că își întemeiază dreptul de proprietate asupra construcțiilor în

litigiu, inclusiv asupra terenului, pe aceste contracte.

În consecință, pârâta afirmă că în mod

greșit prima instanță a reținut că este un simplu detentor al terenului ca urmare

a anulării certificării de atestare a dreptului de proprietate, act necesar

doar pentru a justifica înregistrarea acestuia în patrimoniul unei societăți

comerciale cu capital integral de stat în vederea privatizării.

Totodată pârâta critică soluția pronunțării

asupra cererii de chemare în garanție și a cererii reconvenționale.

Chemata în garanție A.V.A.S. a reiterat

excepția inadmisibilității cererii dedusă judecății și pe cea a lipsei

calității sale procesuale pasive.

Prin decizia civilă nr. 198 din 16 aprilie

2007, Curtea de Apel Bacău

a respins apelurile pentru

aceleași considerente reținute și de tribunal.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâta

SC A. SA Onești și chemata în garanție A.V.A.S. București.

În motivarea recursului pârâta

a invocat că prin contractele de privatizare a dobândit în proprietate

imobilul în litigiu, având la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001

statutul de societate comercială integral privatizată, situație în care, în

raport de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, nu putea fi obligată la

restituirea imobilului, fostul proprietar putând beneficia doar de despăgubiri

în condițiile art. 29 din lege. Recurenta a susținut că soluția se impunea și

în raport de art. 18 lit. c) din lege, cu mențiunea că instanțele de fond nu au

motivat înlăturarea aplicării acestor dispoziții și, respectiv, a efectelor

juridice a celor două contracte de privatizare, nr. 211 și nr. 52, care,

nefiind anulate, au putere de lege.

Totodată, pârâta reiterează apărarea potrivit

căreia calitatea sa de proprietară asupra imobilului nu este afectată de faptul

anulării certificatului de atestare a dreptului de proprietate, aceasta cu atât

mai mult cu cât prin hotărârea de anulare nu s-a recunoscut un drept asupra

terenului în favoarea reclamantului.

Pârâta susține și că nu se poate reține

incidența dispozițiilor art. 492, art. 494 C. civ. cu privire la construcțiile

existente pe terenul în suprafață de 14288 mp cât timp ea a edificat

construcțiile noi și a modificat construcțiile vechi în calitate de proprietar.

Totodată, pârâta susține că în mod greșit instanța a respins cererea

reconvențională și cererea de chemare în garanție.

În motivarea recursului, chemata în garanție A.V.A.S.

a reiterat excepția inadmisibilității cererii, în raport de

dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Chemata în garanție a susținut că atâta

timp cât reclamantul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în

baza Legii nr. 18/1991, el nu mai poate solicita despăgubiri și în procedura

Legii nr. 10/2001, cu mențiunea că, în speța supusă analizei, reclamantul nu a

dovedit nici faptul că preluarea imobilului ar fi fost una abuzivă.

Chemata în garanție reiterează excepția

lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că potrivit legii nu

are competența de a acorda despăgubiri sau de a restitui imobilele care au avut

destinația de casă de locuit iar prin cererea de chemare în judecată nu se cere

anularea vreunui act al său.

Analizând recursurile, Înalta Curte

constată că sunt fondate prin următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 8 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în

extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării,

precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului

funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra

terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările

și completările ulterioare.

Or, imobilului pentru care reclamantul a

formulat notificare, în raport de dispozițiile art. 8 alin. (1) teza a II-a, nu

intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

Astfel, prin notificarea transmisă

pârâtei SC A. SA Onești), reclamantul B.C.L., în calitate de moștenitor al

defunctului H.B., a cerut restituirea în natură a imobilului construcții și

suprafața de 14288 mp teren, situat în Onești, preluat de stat, în mod abuziv,

în baza Decretului-lege nr. 83/1949.

Referitor la suprafața de 14.288 mp,

prin decizia civilă nr. 562 din 10 februarie 2004 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, la cererea reclamantului

B.L.C., a fost anulat în parte certificatul de atestare a dreptului de

proprietate seria BC nr. 0020 din 20 martie 1994 emis de stat în favoarea

pârâtei SC A. SA Onești, reținându-se că regimul juridic al suprafeței de teren

mai sus arătată este cel reglementat prin dispozițiile Legii nr. 18/1991 a

fondului funciar.

Hotărârea judecătorească menționată este

irevocabilă și considerentele sale se bucură de autoritate de lucru judecat în

ceea ce privește chestiunea referitoare la regimul juridic al terenului care se

identifică cu cel pentru care reclamantul a formulat notificare și pe care sunt

amplasate construcțiile în litigiu în prezenta cauză.

Așa fiind, cât timp regimul juridic al

terenului este cel reglementat prin legile fondului funciar, pe cale de

consecință, și regimul juridic al construcțiilor existente pe astfel de

terenuri este cel reglementat prin aceleași legi de reparație.

Soluția se impune și în raport de

dispozițiile art. 1 din Legea nr. 1/2000, potrivit cărora, dispozițiile acestei

legi se aplică și în cazul restituirii construcțiilor accesorii terenurilor

agricole și silvice.

În acest sens sunt, de altfel, și

considerentele hotărârii judecătorești mai sus arătată, care fac trimitere la

dispozițiile art. 39 din Legea nr. 18/1991, dispoziții prin care se

reglementează situația juridică a terenurilor agricole preluate în baza

Decretul-lege nr. 83/1949.

Așa fiind, cum prin hotărâre

judecătorească irevocabilă s-a statuat că regimul juridic al terenului pentru

care reclamantul a formulat notificare este cel reglementat prin dispozițiile

legilor fondului funciar, caz în care, regimul juridic al construcțiilor

edificate pe acesta este, de asemenea, cel prevăzut de aceleași legi de

reparație, în mod eronat instanțele de fond au primit, solicitarea

reclamantului de a-i fi acordate măsuri reparatorii și în procedura prevăzută

de Legea nr. 10/2001, știut fiind și că, pentru același imobil, o persoană nu

poate apela decât la singură lege de reparație.

Pentru considerentele arătate, care fac de

prisos analizarea celorlalte critici formulate de recurente, înalta Curte va

admite recursurile declarate de pârâta SC A. SA Onești și de chemata în

garanție A.V.A.S. București, va modifica decizia recurată și va schimba în tot

sentința tribunalului, în sensul că, în raport de dispozițiile art. 8 alin. (1)

teza a

II

a din Legea nr. 10/2001, va respinge contestația

dedusă judecății de reclamantul B.C., ca neîntemeiată.

Pe cale de consecință, față de soluția

pronunțată asupra cererii de chemare în judecată, Înalta Curte urmează a consta

ca fiind rămase fără obiect cererea reconvențională și cererea de chemare în

garanție formulate de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC A. SA

Onești și recursul declarat de chemata în garanție A.V.A.S. București împotriva

deciziei civile nr. 198 din 16 aprilie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția

civilă.

Modifică decizia atacată în sensul că admite

apelurile declarate de pârâtă și de chemata în garanție și schimbă în tot sentința

civilă nr. 655 din 31 mai 2006 a Tribunalului Bacău:

Respinge contestația formulată de reclamantul

B.C.L. împotriva deciziei nr. 62 din 27 iunie 2001 emisă de pârâta SC A. SA

Onești, ca neîntemeiată.

Respinge cererea reconvențională și cererea de

chemare în garanție formulate de pârâtă, ca rămase fără obiect.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 29 mai 2008.