ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 83/2019

Asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea/F din 28 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2018, s-a constatat că prin sentința penală nr. 290/F din 20.12.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3/03.01.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a menținut măsura arestării provizorii în vederea extrădării a numitului A. până la predarea acestuia, conform art. 57 din Legea nr. 302/2004.

S-a constatat lipsită de obiect verificarea legalității și temeiniciei arestării provizorii a persoanei extrădate A..

S-a dispus ca arestarea provizorie în vederea extrădării să nu depășească termenul prevăzut de art. 43 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv 30 de zile calculat de la data de 31.01.2019, convenită pentru predare cu autoritățile din S.U.A., cu excepția modificării datei de predare conform art. 57 alin. (6) din același act normativ (forță majoră).

S-a respins cererea persoanei extrădate A. de a se constata încetată de drept măsura arestării provizorii în vederea predării.

S-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Cu privire la cererea formulată de persoana extrădabilă A. - de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, Curtea de apel a reținut că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, mai exact, cea referitoare la relevanta excepției de neconstituționalitate pentru soluționarea fondului cauzei, motiv pentru care cererea a fost respinsă ca inadmisibilă.

S-a reținut că persoana extrădată A. a susținut că textul legal criticat încalcă art. 23 din Constituția României privind libertatea individuală, precum și art. 4 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu privire la dreptul la libertate și siguranță, deoarece judecătorul învestit cu soluționarea cererii de extrădare, în cazul în care hotărăște admiterea cererii de extrădare a unei persoane aflate în stare de arest provizoriu în vederea extrădării, este obligat de lege să dispună menținerea stării de arest provizoriu în vederea extrădării, până la predarea persoanei extrădate. Or, având în vedere că momentul predării este unul incert, care depinde de foarte mulți factori, durata arestării se poate prelungi pentru o perioadă lungă de timp care nu poate fi determinată în concret la momentul la care este dispusă măsura privativă de libertate. Mai mult decât atât, legea nu instituie obligația instanței de a verifica periodic, necesitatea menținerii arestării provizorii, iar astfel se creează premisele unor situații vădit nelegale, în care persoanele pot fi arestate pentru o perioadă lungă de timp fără să cunoască cât va dura privarea de libertate și fără ca organele judiciare să verifice dacă se impune în continuare arestarea.

În speță, Curtea a reținut, însă, că procedura având ca obiect extrădarea și predarea numitului A. către autoritățile din S.U.A. a fost finalizată, hotărârea privind extrădarea rămânând definitivă la data de 03.01.2019. Cum prin aceeași hotărâre definitivă a fost menținută și arestarea provizorie în vederea extrădării sus-numitului până la predare, s-a observat ca o eventuala constatare a neconstituționalității dispozițiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 în prezenta procedura (ce vizează între altele solicitarea de a se constata ca măsura arestării provizorii a încetat de drept), derulată după rămânerea definitivă a sentinței, nu ar putea avea nicio influență asupra situației sale juridice.

Curtea a considerat că s-ar fi putut pune problema existenței unei relevanțe pentru fondul cauzei numai în eventualitatea în care excepția de neconstituționalitate ar fi fost invocată în procedura vizând extrădarea, în fata instanței de control judiciar învestite cu soluționarea contestației formulate de persoana extrădabilă împotriva hotărârii prin care instanța de fond a făcut aplicarea textului legal criticat, iar nu și într-o procedură ulterioară, cum este cea pendinte. Prin solicitarea de a se constata încetată de drept arestarea provizorie, numitul A. încearcă să obțină în mod artificial realizarea unui control de constituționalitate al unei dispoziții legale care să conducă la modificarea unei soluții anterioare și rămasă definitivă, într-un alt dosar penal.

Pe de alta parte, din moment ce a fost deja stabilită data predării numitului A., și anume la 31.01.2019, s-a constatat ca motivele care l-au determinat pe acesta să invoce neconstituționalitatea textului legal criticat (cum ar fi durata incertă a arestării provizorii determinată de incertitudinea momentului predării) nu subzistă, astfel că lipsa conformității cu legea fundamentală ce ar putea fi constatată nu ar putea influența soluționarea cauzei pendinte.

Împotriva dispoziției din încheierea/F din 28 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2018, de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, a formulat recurs persoana solicitată A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 07 februarie 2019, fiind repartizată aleatoriu la termenul din data de 12 februarie 2019.

În memoriul depus la dosarul cauzei, persoana extrădabilă, prin apărător ales, a precizat că a invocat excepția de neconstituționalitate în fața Curții de Apel București, într-o procedură în care instanța a a soluționat cererea de a se constata încetarea de drept a măsurii arestării provizorii în vederea predării. În opinia persoanei solicitate, motivele invocate în susținerea excepției de neconstituționalitatea au legătură directă cu soluționarea cauzei, întrucât legea nu instituie obligația instanței de a verifica periodic necesitatea menținerii arestării provizorii, fiind create premisele unor situații vădit nelegale, în care persoanele pot fi arestate pentru o perioadă lungă de timp fără să cunoască durata privării de libertate și fără ca organele judiciare să verifice dacă se impune în continuare arestarea. De asemenea, s-a susținut că legea nu oferă posibilitatea judecătorului de a alege o măsură alternativă arestării. Altfel, există riscul ca măsura arestării provizorii în vederea predării să fie vădit disproporționată raportat la gravitatea faptei pentru care se dispune extrădarea sau la periculozitatea persoanei extrădate.

În ceea ce privește analiza pe fond a excepției de neconstituționalitate, recurentul a susținut că judecătorul învestit cu soluționarea cererii de extrădare, în cazul în care hotărăște admiterea cererii de extrădare a unei persoane aflate în stare de arest provizoriu în vederea extrădării, este obligat de lege să dispună menținerea stării de arest provizoriu în vederea extrădării, până la predarea persoanei extrădate. Având în vedere că momentul predării este unul incert, care depinde de foarte mulți factori, durata arestării se poate prelungi pentru o perioadă lungă de timp care nu poate fi determinată în concret la momentul la care este dispusă măsura privativă de libertate. Mai mult decât atât, a susținut că legea nu instituie obligația instanței de a verifica periodic, necesitatea menținerii arestării provizorii. Astfel, în opinia acestuia, se creează premisele unor situații vădit nelegale, în care persoanele pot fi arestate pentru o perioadă lungă de timp fără să cunoască cât va dura privarea de libertate și fără ca organele judiciare să verifice dacă se impune în continuare arestarea.

Recurentul a susținut că obligația instanței de a verifica legalitatea și temeinicia măsurii arestării este prevăzută în articolul 23 din Constituție, fiind una dintre garanțiile dreptului la libertate individuală. Curtea Constituțională a arătat în repetate rânduri că dispozițiile art. 23 alin. (5) și (6) impun obligația organelor judiciare de a verifica periodic dacă măsura arestării este legală și temeinică (CCR, decizia nr. 308/2007).

Recurentul a susținut că regula instituită de Constituție este aceea că măsurile privative se verifică o dată la 30 zile, singura excepție fiind faza de judecată, când termenul de verificare este mai lung, astfel că nu există nicio rațiune, logică sau juridică, pentru care măsura arestării în vederea predării să nu mai fie verificată după ce instanța s-a pronunțat asupra extrădării. În acest sens, a invocat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - cauzele Konolos c. României și Strelets c. Rusiei.

De asemenea, recurentul a susținut că situațiile persoanelor cu privire la care se dispune extrădarea sunt diferite, iar faptele nu au aceeași gravitate, astfel că judecătorul trebuie să aibă posibilitatea de a alege o măsură alternativă arestării. Altfel, există riscul ca măsura arestării provizorii în vederea predării să fie vădit disproporționată raportat la gravitatea faptei pentru care se dispune extrădarea sau la periculozitatea persoanei extrădate.

Așadar, recurentul a invocat principii consacrate la nivel european care au fost preluate de legislația internă, art. 9 alin. (2) C. proc. pen. prevăzând că orice măsura privativă sau restrictivă de libertate se dispune în mod excepțional și doar în cazurile și în condițiile prevăzute de lege. De asemenea, a fost invocat art. 202 alin. (3) C. proc. pen. care prevede că orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.

În opinia recurentului, există o vădită neconcordanță între prevederile Legii nr. 302 din 2004, legislația procesual penală și principiile constituționale, întrucât, în timp ce C. proc. pen. și Constituția impun obligația organelor judiciare de a verifica periodic necesitatea menținerii arestării preventive, dispozițiile Legii nr. 302/2004 nu cuprind o asemenea obligație în cazul arestării provizorii în vederea predării.

În dezbateri, apărătorul ales al persoanei solicitate A. a susținut că decizia de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 este nelegală, hotărârea atacată fiind și nemotivată sub acest aspect.

S-a solicitat instanței de control judiciar să se constate faptul că au fost invocate prevederi legale care au legătură directă cu obiectul dosarului, dar și faptul că până în prezent Curtea Constituțională nu s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea acestui text de lege, motiv pentru care se impune sesizarea instanței de contencios administrativ cu excepția invocată.

Examinând recursul formulat de persoana solicitată A. împotriva dispoziției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Legat de admisibilitatea sesizării instanței de contencios constituțional, se constată că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În analiza condițiilor enumerate anterior, se constată că excepția a fost invocată de persoana solicitată A. într-un dosar aflat pe rolul instanței de judecată și are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, fără ca textul criticat să fie declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a instanței constituționale.

Textul de lege criticat, art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, are următorul conținut:

"În cazul în care curtea de apel constată că sunt îndeplinite condițiile de extrădare, hotărăște admiterea cererii de extrădare, dispunând totodată menținerea stării de arest provizoriu în vederea extrădării, până la predarea persoanei extrădate, conform art. 57."

Textele de lege pe care instanța de fond și-a întemeiat soluția au următorul conținut:

- art. 43 alin. (7) din Legea nr. 302/2004: "Măsura arestării în vederea predării încetează de drept dacă persoana extrădată nu este preluată de autoritățile competente ale statului solicitat, în termen de 30 de zile de la data convenită pentru predare, cu excepția cazului prevăzut la art. 57 alin. (6). În acest caz, instanța dispune punerea de îndată în libertate a persoanei extrădate și informează despre aceasta Ministerul Justiției și Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române."

- art. 57 din Legea nr. 302/2004 - Termene pentru predarea extrădatului

(1) Ministerul Justiției va face cunoscută de urgență autorității competente a statului solicitant soluția adoptată asupra extrădării, comunicându-i totodată un extras de pe hotărârea definitivă.

(2) Orice soluție de respingere totală sau parțială va fi motivată.

(3) În caz de acordare a extrădării, statul solicitant va fi informat despre locul și data predării, precum și asupra duratei arestului în vederea extrădării, executat de persoana extrădabilă.

(4) Locul predării va fi un punct de frontieră al României. Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române asigură, prin Biroul Național Interpol, predarea și informează despre aceasta Ministerul Justiției și curtea de apel competentă. Persoana extrădată este predată și preluată sub escortă.

(5) Sub rezerva cazului prevăzut la alin. (6), dacă persoana extrădată nu va fi preluată la data stabilită, ea va putea fi pusă în libertate la expirarea unui termen de 15 zile, socotit de la această dată; acest termen nu va putea fi prelungit decât cel mult cu încă 15 zile.

(6) În caz de forță majoră, care împiedică predarea sau primirea persoanei extrădate, autoritățile române și cele ale statului solicitant se vor pune de acord asupra unei noi date de predare, dispozițiile art. 56 alin. (3) fiind aplicabile.

În consecință, se solicită sesizarea Curții Constituționale cu o excepție care vizează un text de lege diferit de cele pe care instanța de fond și-a fundamentat soluția și care reglementează o situație juridică diferită de cea din cauza de față. O măsură privativă de libertate anterioară hotărârii prin care s-a dispus extrădarea se referă la o situație juridică diferită de cea creată de procedura unei măsuri privative de libertate ulterioară dispunerii extrădării, aplicată în vederea predării persoanei solicitate.

Examinând condițiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiția ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, având în vedere că instanța de fond și-a fundamentat măsurile dispuse pe art. 57 din Legea nr. 302/2004 (s-a menținut măsura arestării provizorii în vederea extrădării a numitului A. până la predarea acestuia, conform art. 57 din Legea nr. 302/2004) și nu pe dispoziția cuprinsă în art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 ce face obiectul cererii de sesizare a Curții Constituționale.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanța de judecată realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

Examenul legăturii excepției cu dosarul în care este invocată nu se face doar formal, prin raportare la stadiul proceduri, ci în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui ce invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală o are asupra acțiunii penale din speță (Încheierea nr. 128/23.02.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014). Într-o manieră similară s-a mai pronunțat instanța supremă și în alte cauze, statuând că această condiție nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul (Decizia nr. 3120 din 8 martie 2013 pronunțată în recurs de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a articolului unic din O.U.G. nr. 62/2010 și art. 1 și 2 din Legea nr. 117/2012).

Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepții de neconstituționalitate, impune justificarea unui interes de către autorul cererii. Stabilirea acestui interes se face de către instanța de judecată, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit și a efectului pe care decizia Curții Constituționale îl produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză (Decizia nr. 155/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Complet de 5 judecători).

În concret, se constată că prin sentința penală nr. 290/F din 20.12.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală (rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3/03.01.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) s-a dispus extrădarea și predarea, către autoritățile din S.U.A., a numitului A. față de care a fost emis un mandat de arestare de către Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Est al statului Kentucky la data de 05.07.2018.

Prin încheierea/F din 28 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, atacată în prezent de persoana extrădabilă, s-a constatat că s-a menținut măsura arestării provizorii în vederea extrădării până la predarea acesteia, hotărându-se că nu se impune verificarea legalității și temeinicei acestei măsuri.

Persoana solicitată a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, apreciind că această prevedere legală nu este conformă cu dispozițiile constituționale (art. 23 din Constituția României privind libertatea individuală), precum și art. 4 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu privire la dreptul la libertate și siguranță, întrucât lasă soluția la arbitrariul unei instanțe de judecată și nu prevedere un termen limită până la care poate fi luată măsura provizorie a arestării în vederea extrădării.

În consecință, textul a cărui constituționalitate se critică a fundamentat soluția instanței de fond conținută într-o hotărâre distinctă de cea din cauza de față. Înalta Curte apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată de persoana extrădabilă într-o cauză distinctă de cea soluționată prin sentința penală nr. 290/F din 20.12.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3/03.01.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (în care a fost invocat art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004), nu servește unui interes procesual actual într-o cauză în care instanța a fundamentat concluziile sale pe art. 43 alin. (7) și art. 57 din Legea nr. 302/2004 (încheierea/F din 28 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2018)

În acord cu opinia primei instanțe, se apreciază că nu prezintă relevanță în raport de obiectul cauzei, interesul procesual al persoanei extrădabile în a ridica o astfel de chestiune de neconstituționalitate justificându-se numai dacă era invocată în fața instanței învestită cu soluționarea pe fond a cererii de extrădare care a pus în discuție și măsura arestării provizorii sau cu ocazia soluționării contestației de către instanța de control judiciar.

Contrar argumentelor apărării, se constată că prima instanță nu a pus în discuție legalitatea și temeinicia măsurii arestării provizorii în vedere extrădării a numitului A., ci a constatat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 43 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare privind cooperarea judiciară internațională în materie penală care impun verificarea periodică a arestării provizorii în vederea extrădării înăuntrul unui termen care sa nu depășească 30 de zile. Acest text de lege este incident numai "în cursul soluționării cererii de extrădare", iar în speța de față cererea autorităților din S.U.A. a fost soluționată la data de 20.12.2018, data la care s-a decis menținerea măsurii arestării provizorii a numitului A. până la predare, iar dispozițiile instanței de fond au fost menținute în totalitate prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din 03.01.2019.

Pe de altă parte, pentru a răspunde criticilor apărării, se constată că, dispozițiile Legii nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală reglementează termene în vederea predării și prevede în mod expres încetarea de drept a măsurii, în funcție de respectarea termenului și a procedurii de predare a persoanei extrădate. De asemenea, potrivit art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privarea de libertate este justificată prin necesitatea de a garanta punerea în executare a unei decizii de extrădare, scop care justifică atât detenția anterioară, cât și cea posterioară deciziei de extrădare, până la momentul punerii sale în executare.

În final, se constată că excepția de neconstituționalitate invocată nu este de natură a mai produce efecte în cauză având în vedere că persoana solicitată A. a fost extrădată către Statele Unite ale Americii la data de 01 februarie 2019 în baza sentinței penale nr. 290/F din 20.12.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3/03.01.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (adresa Ministerului Afacerilor Externe - Inspectoratul General al Poliției Române - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - dosar).

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de persoana solicitată A. împotriva dispoziției date prin încheierea/F din 28 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2018, de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul persoană solicitată la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea avocatului ales, în cuantum de 35 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de persoana solicitată A. împotriva dispoziției date prin încheierea/F din 28 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2018, de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea avocatului ales, în cuantum de 35 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 februarie 2019.