ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 59/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, prin decizia civilă nr. 129, pronunțată la data de 07 martie 2017, în dosarul nr. x/2016, a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentele A. și B. împotriva deciziei civile nr. 2093 A/10.06.2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimatele - pârâte Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor București.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de revizuire a reținut, în esență, următoarele motive:

Potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

"Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: (…) 8. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri".

Decizia civilă nr. 2093A pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2013, a rămas definitivă la data de 10 iunie 2015, în condițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Decizia civilă nr. 2381 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2013, a rămas definitivă, raportat la aceleași dispoziții legale, la data de 24 iunie 2015.

De la această dată, a constatat instanța, a început să curgă termenul pentru exercitarea căii de atac a revizuirii, termen care, calculat în condițiile art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., s-a împlinit la data de 24.07.2015.

Cum cererea de revizuire a fost formulată abia la data de 24.02.2016 (potrivit art. 183 C. proc. civ. și mențiunilor de pe plicul atașat), a reținut instanța, rezultă că termenul legal imperativ prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost depășit, și cum, potrivit art. 185 C. proc. civ., neexercitarea căii de atac în termenul legal imperativ atrage sancțiunea procedurală a decăderii, curtea a admis excepția tardivității și a respins cererea de revizuire ca atare.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen, revizuentele A. și B., solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei civile recurate, și, pe fond, admiterea cererii de revizuire; cu cheltuieli de judecată, în baza art. 497 Noul C. proc. civ.

În recursul lor, întemeiat în drept pe prevederile pct. 6, 7 și 8 ale art. 488 Noul C. proc. civ., recurentele- revizuente A. și B. au relevat istoricul din dosar și au criticat decizia recurată ca nelegală și netemeinică, invocând, în esență, următoarele motive de recurs:

Decizia civilă nr. 2093 A pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2013, nu a rămas definitivă la data de 10 iunie 2013, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 Noul C. proc. civ., întrucât, susțin recurentele- revizuente, fac dovada cu citația aflată la dosar că dosarul nr. x/2013 s-a repus pe rol de Tribunalul București, secția a III-a civilă, stadiu procesual: apel la data de 13.01.2016, pentru respectarea dispozitivului deciziei civile nr. 2093 A din 01.06.205 cu privire la recursul declarat de acestea împotriva încheierii din 22.01.2014 a Judecătoriei Sectorului 3 București.

Recurentele- revizuente consideră că în cuprinsul acestei decizii civile a Tribunalului București s-a strecurat o eroare materială, întrucât, pe citația lor scrie că au calitatea de apelante în proces cu A.N.R.P., iar pe data de 13.01.2016, Tribunalul București, secția a III-a civilă a judecat recursul lor, care a fost admis cu privire la excepțiile de neconstituționalitate ridicate la Judecătoria Sectorului 3 București, la Legea nr. 165/2013.

Față de această citație prin care s-a repus dosarul pe rol pe data de 13.01.2016, iar revizuirea lor a fost înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, Registratura Generală, la data de 27.01.2016, susțin recurentele- revizuente că cererea lor de revizuire este în termenul legal de o lună, conform art. 511 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, aceea a Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2013, la data de 13.01.2016, decizia civilă nr. 44 R.

În continuare, recurentele- revizuente A. și B. au relevat, pe larg, istoricul hotărârilor judecătorești pronunțate în dosar și considerente în susținerea cererii de revizuire pentru care, în opinia lor, sunt îndeplinite condițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ.

Față de dispozițiile art. 490 alin. (2) teza I C. proc. civ., cu referire la art. 471 alin. (5) din Legea nr. 134/2010- noul C. proc. civ., raportat la art. XVII alin. (3) și art. XV alin. (3) din Legea nr. 2/2013, se constată că la dosar nu a fost depusă întâmpinare, în recurs, de către intimatele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților București și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor București.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cât privește recursul formulat, se observă, în prealabil, că prezentarea în sinteză a acestuia nu corespunde temeiului de drept invocat- art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 7 și pct. 8 Noul C. proc. civ., conform căruia, casarea unor hotărâri se poate cere: când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, și, respectiv, când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, nefiind dezvoltate critici în sensul evocatelor texte.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte consideră că pentru a fi încadrate în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., susținerile dezvoltate de recurente trebuiau să demonstreze încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situația de fapt stabilită, or, în cazul de față, instanța de revizuire a aplicat în mod legal dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., cu respectarea condițiilor cerute de textul legal evocat.

În realitate, prin criticile de recurs formulate, întemeiate în drept de recurente pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., s-a dedus spre analiză interpretarea greșită a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., în sensul că, decizia pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2013, nu a rămas definitivă la data de 10 iunie 2015, ci la data de 13 ianuarie 2016, și, astfel, revizuirea ar fi în termenul legal de o lună.

Cum art. 488 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ. vizează numai încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, iar nu și a legii procesuale, Înalta Curte va încadra critica formulată în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 Noul C. proc. civ., în raport cu care va proceda la verificarea legalității hotărârii recurate, reținând următoarele aspecte:

Prin dispozițiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece, se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

În speță, prin recursul formulat, recurentele- revizuente A. și B. critică decizia civilă pronunțată de instanța de revizuire ca fiind nelegală, întrucât, au susținut acestea, în mod greșit a respins ca tardivă cererea lor de revizuire, în condițiile în care, dosarul în care s-a pronunțat decizia revizuită a fost repus pe rol, pe data de 13 ianuarie 2016, iar cererea de revizuire, fiind înregistrată la 27.01.2016, a fost făcută în termenul procedural legal prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ.

Critica este nefondată.

Potrivit prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- temeiul de drept al cererii de revizuire formulate în speță de recurentele- revizuente, revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din acest act normativ, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

În cauză, recurentele- revizuente A. și B. au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 2093 A din 10 iunie 2015, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2013, pretins potrivnică deciziei civile nr. 2381/2015 din 24 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2013, care, au susținut revizuentele, încalcă autoritatea de lucru judecat a primeia.

Decizia a cărei revizuire se solicită a rămas definitivă, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., la data pronunțării, respectiv la 10 iunie 2015, aceleași dispoziții aplicându-se și în cazul celei de-a doua hotărâri în raport cu care s-a invocat contrarietatea.

Prin urmare, termenul prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru promovarea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din același act normativ a început să curgă de la data de 24 iunie 2015, data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

În cauză, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 2093 A din 10 iunie 2015, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2013, a fost formulată de revizuentele A. și B. la data de 27 ianuarie 2016, conform vizei aplicate pe rezoluția de înregistrare a cererii de revizuire la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă - dosar nr. x/2016 al Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Or, potrivit dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul în care putea fi introdusă, cel mai târziu, cererea de revizuire s-a împlinit la data de 24 iulie 2015, calculat în raport, de prevederile art. 181 alin. (1) pct. 3 din același act normativ.

Căci, în lumina acestui text, atunci când se invocă faptul că există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, termenul de revizuire de o lună curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună, în care se poate formula cerere de revizuire împotriva unei hotărâri judecătorești, întemeiată pe prevederile art. 509 pct. 8 alin. (1) Noul C. proc. civ., este socotit de la momentul pronunțării respectivei hotărâri, indiferent de momentul când partea interesată a luat cunoștință de motivele hotărârii atacate, iar acest fapt nu este de natură a încălca sau restrânge nici un drept procesual al părții.

Astfel, de principiu, hotărârea atacată prin intermediul revizuirii nu este criticată în raport de materialul dosarului existent la data pronunțării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanța de judecată la data pronunțării. De aceea, formularea și motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoașterea argumentării instanței care a stat la baza pronunțării hotărârii atacate și, pentru aceleași rațiuni, nu îngrădesc dreptul la apărare sau liberul acces la justiție al revizuenților.

Circumscris acestor considerente, Înalta Curte nu poate primi susținerea din recurs în sensul că, în condițiile în care dosarul în care s-a pronunțat decizia revizuită a fost repus pe rol, pe data de 13 ianuarie 2016, cererea de revizuire înregistrată la 27.01.2016 ar fi făcută în termenul procedural legal prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ.

Aceasta, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, în ceea ce privește momentul de la care curge termenul imperativ de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, textul art. 511 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ. este cât se poate de clar și expres:

"(1) Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: 8. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.", iar după distincția făcută de art. 634 Noul C. proc. civ., unele hotărâri sunt definitive chiar de la data pronunțării- cazul în speță, iar altele devin astfel la data expirării termenului de exercitare a unei căi de atac.

Într-adevăr, susținerea recurentelor- revizuente în sensul că dosarul nr. x/2013 al Tribunalului București, secția a III-a civilă a fost repus pe rol, se verifică, dar, astfel cum rezultă din rezoluția întocmită în acest sens, dosar, acesta a fost repus pe rol și s-a acordat termen 13 ianuarie 2016, cu citare apelanți, doar "pentru completarea dispozitivului deciziei nr. 2093 A/10.06.2015 cu privire la recursul declarat împotriva încheierii din 22.01.2014", soluția astfel pronunțată purtând doar asupra acestei încheieri, care a fost modificată în sensul că s-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale privind neconstituționalitatea art. 27, art. 29, art. 31 și art. 50 lit. c) din Legea nr. 165/2013.

Deci, neavând nicio legătură cu aspectul reținut în cuprinsul deciziei a cărei revizuire s-a solicitat, și care, în opinia recurentelor- revizuente ar justifica revizuirea hotărârii judecătorești pentru încălcarea autorității de lucru judecat:

"se arată în mod greșit în ultima filă a deciziei că subsemnatele- recurentele- revizuente, s.n.- nu am urmat procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 247/2005 și ulterior de Legea nr. 165/2013, lucru contrazis de decizia civilă nr. 2381/2015, pronunțată la data de 24.06.2015 de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2013.".

Așadar, cum problema procedurii administrative invocată drept motiv de revizuire a fost analizată prin decizia civilă nr. 2093 A din 10 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2013, iară nu prin decizia de completare a dispozitivului, termenul în care trebuia să fie exercitată revizuirea nu putea să înceapă să curgă decât de la data pronunțării deciziei pretins potrivnice cu aceasta, și anume, 24 iunie 2015 (decizia nr. 2381/2015).

A aprecia că termenul de revizuire ar avea ca punct de plecare data hotărârii pronunțate ulterior, în completarea de dispozitiv cu soluția de sesizare a Curții Constituționale privind neconstituționalitatea art. 27, art. 29, art. 31 și art. 50 lit. c) din Legea nr. 165/2013, astfel cum pretind recurentele- revizuente prin recursul formulat, s-ar eluda nepermis cerințele impuse de legiuitor în art. 511 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., termenul de revizuire începând să curgă de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri pretins potrivnice.

Față de aspectele mai sus menționate și de dispozițiile legale evocate, Înalta Curte constată că în mod legal și corect cererea de revizuire formulată de revizuentele A. și B. a fost respinsă ca tardivă.

Neexercitarea dreptului procesual- în speță, a revizuirii- în cadrul termenului imperativ stabilit de lege, atrage sancțiunea prevăzută de art. 185 alin. (1) Noul C. proc. civ., care este decăderea, iar consecința este rămânerea definitivă a hotărârii pe data expirării termenului, astfel încât, aceasta nu mai poate fi analizată.

Având în vedere această situație, cât și dispozițiile art. 185 Noul C. proc. civ., potrivit cărora, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea părții din dreptul de a exercita această cale extraordinară de atac, conform art. 185 alin. (1) teza I Noul C. proc. civ., afară de cazul când legea dispune altfel -ceea ce, în cauză, nu se poate reține-, sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei -ceea ce, în cauză, nu s-a susținut-, Înalta Curte constată că în mod legal instanța de revizuire a dat eficiență textului de lege sus- evocat și, pe cale de consecință, a respins cererea de revizuire ca fiind făcută cu depășirea termenului prevăzut de lege.

Nu vor fi reținute nici aserțiunile recurentelor referitoare la neanaliza în fond a cererii de revizuire, întrucât, în raport de soluția respingerii cererii de revizuire ca fiind tardiv formulată, nu se mai impunea cercetarea motivelor invocate de revizuente în susținerea cererii lor.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a Noul C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentele A. și B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentele A. și B. împotriva deciziei civile nr. 129 din 07 martie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2018.