ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5415/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5415/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând asupra cauzei de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., reține următoarele: Prin Decizia civilă nr. 2897 din 25 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost respins, ca tardiv formulat, recursul declarat de pârâții Primarul Municipiului Pitești, Primăria Municipiului Pitești și Municipiul Pitești împotriva Deciziei nr. 62 din 26 septembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Pentru a decide astfel, instanța a reținut că pârâții nu au respectat termenul de declarare al căii de atac prevăzut de art. 301 C. proc. civ. Împotriva acestei decizii Primarul Municipiului Pitești, Primăria Municipiului Pitești și Municipiul Pitești au formulat contestație în anulare.
În motivare, s-a arătat că procedura de citare cu pârâții Primarul Municipiului Pitești, Primăria Municipiului Pitești și Municipiul Pitești nu a fost legal îndeplinită la termenul de judecată din data de 28 mai 2013, citațiile fiind emise abia la data de 21 mai 2013, cu încălcarea art. 89 alin. (1) C. proc. civ. Soluționarea recursului s-a făcut fără a se pune în discuția părților excepția de tardivitate a formulării recursului, pârâții fiind astfel în imposibilitatea de a-și pregăti apărările pe acest aspect. În mod greșit a fost respins recursul ca tardiv formulat. Astfel, decizia recurată a fost comunicată pârâților la data de 30 octombrie 2012, iar cererea de recurs a fost trimisă, prin poșta specială, conform borderoului din 13 noiembrie 2012. Contestația în anulare a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și art. 317 alin. (2) C. proc.
civ. Analizând contestația în anulare, Înalta Curte urmează să o respingă, ca nefondată, pentru următoarele considerente: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres prevăzute de lege. Potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ.
hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare "când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii" (alin. (1) pct. 1) și "contestația în anulare poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond" (alin. (2)). Contestatorii susțin că procedura de citare pentru data de 28 mai 2013 nu a fost legal îndeplinită, aceștia primind citațiile la data de 24 mai 2013, cu încălcarea art. 89 alin. (1) C. proc.
civ. Acest motiv de contestație în anulare este nefondat, întrucât în dosarul de recurs se află dovezile de citare pentru termenul de judecată din data de 28 mai 2013, pe care pârâții Primarul Municipiului Pitești, Primăria Municipiului Pitești și Municipiul Pitești le-au primit, sub semnătură, la data de 17 ianuarie 2013. Mai arată contestatorii și că recursul a fost depus prin poșta specială, în termen, așa încât soluția instanței de recurs de respingere, ca tardiv formulat, nu este corectă. Acest motiv de contestație în anulare se circumscrie art. 318 alin. (1) C. proc. civ. Soluția instanței de recurs este corectă, față de împrejurarea că recursul formulat de pârâții Primarul Municipiului Pitești, Primăria Municipiului Pitești și Municipiul Pitești a fost înregistrat pe rolul Curții de apel Ploiești după expirarea termenului prevăzut de art. 301 C. proc.
civ. Înscrisul atașat contestației în anulare, respectiv borderoul din 13 noiembrie 2012 nu face dovada ce înscris a expediat Primăria Municipiului Pitești către Curtea de Apel Ploiești, așa încât și acest motiv al contestației în anulare este nefondat. Celelalte chestiuni invocate în cadrul prezentei cereri, prin care contestatorii fac referire la excepția tardivității recursului, care nu ar fi fost pusă în discuția părților, reprezintă chestiuni ce nu pot fi avute în vedere pe calea extraordinară de atac a contestației în anulare. Pentru aceste considerente, contestația în anulare va fi respinsă, ca nefondată. Văzând dispozițiile art. 274 C. proc. civ., precum și înscrisul aflat la dosar, urmează să oblige pe contestatorii Primarul Municipiului Pitești, Primăria Municipiului Pitești și Municipiul Pitești la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul reclamant A.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorii Primarul Municipiului Pitești, Primăria Municipiului Pitești și Municipiul Pitești împotriva Deciziei civile nr. 2897 din 25 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Obligă pe contestatorii Primarul Municipiului Pitești, Primăria Municipiului Pitești și Municipiul Pitești la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul reclamant A.M. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2013. Procesat de GGC - CL
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.