ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 288/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Vâlcea, reclamantul P.T. a solicitat obligarea pârâtei SC C.S. Rm. Vâlcea la plata sumei de 70.000 Euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat datorită neexecutării în mod corespunzător a operațiunii de branșare a curentului electric. Ulterior, reclamantul și-a modificat și completat acțiunea în sensul că a solicitat introducerea în calitate de pârâte a SC C.V. SA Craiova și SC C.D. SA Craiova. Tribunalul Vâlcea, secția comercială și contencios administrativ fiscal, prin sentința nr. 476 din 25 martie 2009, a respins cererea reclamantului împotriva pârâtei SC C.V.

SA Craiova ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă și ca inadmisibilă față de pârâta SC C.D. SA Craiova. Instanța de fond a reținut că în raport de dispozițiile art. 3 alin. (1) pct. 23, art. 42 alin. (1) lit. a) și art. 48 din Legea nr. 13/2007 privind energia electrică, pârâta SC C.V. SA Craiova, care are ca activitate principală furnizarea de energie electrică, nu are calitate procesuală pasivă, deoarece dreptul pretins de reclamant nu poate fi realizat față de această pârâtă. Față de cealaltă pârâtă SC C.D. SA Craiova acțiunea reclamantului a fost respinsă, ca inadmisibilă, întrucât invitația la concilierea directă a fost comunicată pârâtei după data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv la 19 septembrie 2008, contrar dispozițiilor art. 720 1 C. proc.

civ. Prin Decizia nr. 70 din 17 iunie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, s-a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinței instanței de fond ce a fost desființată și cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeași instanță. S-a reținut în considerentele deciziei că prima instanță nu a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC C.V. SA Craiova. Referitor la admiterea excepției de inadmisibilitate a acțiunii față de pârâta SC C.D. SA Craiova s-a stabilit că reclamantul și-a precizat acțiunea la 3 decembrie 2008, iar procedura de conciliere s-a realizat la 19 septembrie 2008 deci anterior sesizării instanței.

Pârâta C.D. SA cu sediul în Craiova a declarat recurs împotriva acestei decizii în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a solicitat în principal respingerea recursului și în subsidiar declinarea competenței în favoarea instanței de la sediul său, respectiv Craiova. S-a susținut că recurenta nu a primit invitația la conciliere și nu există o viză de primire a societății în acest sens. Că reclamantul nu a făcut dovada că ar fi realizat anterior cererii de chemare în judecată, concilierea cu C.D. SA. Recurenta a invocat că sediul social este în Craiova și deci competența de soluționare a cauzei în primă instanță revenea instanței de la sediul pârâtului conform art. 5 și 7 alin. (1) C. proc.

civ., respectiv instanței din Craiova. Prin întâmpinare intimatul – reclamant P.T. a solicitat respingerea recursului întrucât a făcut dovada că a invitat-o pe recurentă la conciliere și a depus confirmarea de primire în acest sens. Referitor la excepția necompetenței instanței s-a invocat că în speță competența este cea prevăzută de art. 10 pct. 4 C. proc. civ., în raport de care Tribunalul Vâlcea este instanța competentă să soluționeze litigiul. Recursul pârâtei SC C.D. SA Craiova nu este fondat. Critica recurentei că intimatul – reclamant nu a făcut dovada efectuării concilierii directe anterior formulării acțiunii nu poate fi reținută cât timp acesta a depus la dosar confirmarea de primire din partea SC C.D.

SA Craiova a invitației la conciliere înregistrată la registratura societății la data de 19 septembrie 2008, deci anterior precizării acțiunii reclamantului din 3 decembrie 2008. În altă ordine de idei, chiar în situația în care nu s-ar fi efectuat concilierea, nerespectarea dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ., nu duce automat la nulitatea concilierii, ci numai dacă partea dovedește o vătămare. Nici cea de-a doua critică privind necompetența teritorială a instanței nu este întemeiată. Pe de o parte excepția nu a fost propusă în condițiile prevăzute de art. 136 C. proc. civ. și întrucât nu este o excepție de ordine publică nu poate fi invocată în fața instanței de recurs. Pe de altă parte, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 10 pct. 4 C. proc.

civ., conform cărora în afară de instanța domiciliului pârâtului, mai sunt competente „în cererile privitoare la obligații comerciale, instanța locului unde obligația a luat naștere sau aceea a locului plății. Cum în speță, plata lucrărilor executate s-a efectuat pe teritoriul județului Vâlcea, instanța competentă din punct de vedere teritorial este Tribunalul Vâlcea care a soluționat litigiul în primă instanță. Pentru considerentele reținute, urmează ca potrivit dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefundat, recursul declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC C.D. SA Craiova împotriva deciziei nr. 70/ A-C din 17 iunie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2010.