ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 942/2015

Decizia nr. 942/2015

Asupra recursurilor de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția comercială, de contencios administrativ fiscal, sub nr. x/90 din 8 iulie 2008, astfel cum a fost modificată prin cererile aflate la filele 40 și 62, 63 dosar, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele SC B. SRL Craiova și SC C. SRL Craiova, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 70.000 euro despăgubiri, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat prin executarea necorespunzătoare a operațiunii de branșare a curentului electric.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 969 și urm. C. civ. și art. 1073 și urm. C. civ.

Pârâta SC B. SA Craiova a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive motivat de faptul că s-a înființat ulterior executării lucrării, respectiv în anul 2007, iar obiectul său de activitate este acela de „consultanță pentru afaceri și management".

La rândul său pârâta SC C. SA Craiova a invocat excepția prematurității acțiunii pentru faptul că nu s-a îndeplinit procedura prealabilă a concilierii prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 476 din 25 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. x/90/2008, a fost respinsă cererea formulată de reclamant față de pârâta SC B. SA Craiova, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, și față de pârâta SC C. SA Craiova, ca inadmisibilă.

Reclamantul a formulat apel împotriva sentinței nr. 476/2009, soluționat de Curtea de Apel Pitești prin Decizia nr. 70/A/C din 17 iunie 2009, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 288 din 27 ianuarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în sensul admiterii apelului, a desființării sentinței si trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond. In motivarea deciziei pronunțate în apel s-a arătat că excepția lipsei calității procesuale pasive a SC B. SA nu a fost pusă în discuția părților, iar procedura prealabilă de conciliere a fost îndeplinită la data de 19 septembrie 2008, înainte de precizarea acțiunii.

În rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. x/90/2010.

La data de 29 mai 2010 pârâta SC C. SA a formulat întâmpinare prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive susținând că nu are nici un contract încheiat cu reclamantul.

În temeiul art. 60-63 C. proc. civ. pârâta SC C. SA Craiova a formulat cerere de chemare în garanție, depusă la filele 38, 39 din acest dosar, prin care a solicitat introducerea în cauză a societăților care au realizat lucrarea la imobilul reclamantului, respectiv SC D. SRL, care a realizat branșamentul, și SC E. SRL, care a realizat instalația electrică interioară, pentru ca în cazul în care pârâta va cădea în pretenții, societatea comercială ce,se va dovedi în culpă să fie obligată la plata despăgubirilor respective.

Prin sentința nr. 2271/Com din 7 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/288/2010 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor SC B. SA Craiova și SC C. SA și în consecință s-a respins acțiunea formulată de reclamant față de cele două pârâte ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, iar ca urmare a respingerii acțiunii principale s-a respins și cererea de chemare în garanție.

Reclamantul a declarat apel împotriva acestei sentințe, iar pârâta SC C. SA, prin consilier juridic, a formulat cerere de aderare la apel.

Prin Decizia civilă nr. 18/A/C din 6 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/90/2010 a fost admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinței nr. 2271/Com/2010, s-a constatat nul apelul declarat de pârâta SC C. SA Craiova, s-a casat sentința și s-a trimis cauza spre re judecare. In motivarea acestei decizii s-a arătat că reclamantul a încheiat raporturi juridice cu SC F. SA, dezmembrată ulterior în SC B. SA, și SC C. SA, de la care SC D. SRL, chemata în garanție a primit lucrarea în subantrepriză. în conținutul cererii de chemare în garanție s-a arătat că pârâtele sunt continuatoarele SC F. SA, deci, implicit, și-au recunoscut calitatea procesuală pasivă.

În ceea ce privește cererea de aderare la apel formulată de SC C. SA, instanța de apel a anulat-o, reținând că a nu a fost semnată de persoana ce angajează societatea, cu ștampila acesteia.

În rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. unic x/90/2010*.

În ședința publică din data de 15 decembrie 2011 instanța, din oficiu, a pus în discuția părților competența materială de soluționare a cauzei în raport de valoarea obiectului cererii, iar prin sentința civilă nr. 2801 din 15 decembrie 2011 a trimis cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

În conformitate cu dispozițiile sentinței civile nr. 2801/2011 cauza a fost înaintată Judecătoriei Rm. Vâlcea, unde a fost înregistrată sub nr. unic x/288/2012.

În ședința publică din data de 19 martie 2012, reclamantul, prin apărător, a invocat excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei de către judecătorie.

În urma analizării cu prioritate a acestei excepții, conform prevederilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Judecătoria Rm. Vâlcea, secția civilă, prin sentința civilă nr. 3578 din 26 martie 2012 a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția a ll-a civilă.

În temeiul art. 20 alin. (1) C. proc. civ. a constatat ivit conflictul negativ de competență, iar în baza art. 21 C. proc. civ. a înaintat cauza la Curtea de Apel Pitești pentru soluționarea acestui conflict. Prin sentința civilă nr. 27 din 20 aprilie 2012, pronunțată în Dosarul nr. x/46/2012, Curtea de Apel Pitești a stabilit competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția a ll-a civilă.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. x/90/2012.

A fost administrată proba cu expertiza tehnică specialitatea procese pirogene, expertiză specialitatea electrotehnică, expertiză tehnică specialitatea construcții și pentru evaluarea bunurilor mobile, au fost audiați martorii G., H., I., J., K., au fost depuse înscrisuri, s-au luat interogatorii părților și a fost atașat Dosarul penal nr. x/P/2007 în care s-au efectuat cercetări asupra împrejurărilor izbucnirii incendiului.

Prin sentința nr. 3105 din 26 mai 2014, Tribunalul Vâlcea, secția a ll-a civilă, a admis, în parte, cererea formulată de reclamant; a obligat pe pârâta SC C. SA, să plătească reclamantului sumele de 159.654 lei, despăgubiri civile și 15.311 lei, cheltuieli de judecată; a luat act că reclamantul renunță la judecată față de pârâta SC B. SA; a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC C. SA Craiova împotriva chematei în garanție SC D. SRL, obligând-o pe aceasta la plata către pârâta SC C. SA Craiova a sumelor de 159.654 lei, despăgubiri civile și 12.600 lei, cheltuieli de judecată; a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC C. SA Craiova împotriva chematei în garanție SC E. SRL Vaideeni; a obligat pe pârâtă la plata sumei de 6.000 lei, către chemata în garanție SC E. SRL Vaideeni.

Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele:

În noaptea de 13-14 decembrie 2007, locuința proprietatea reclamantului, situată în com. Popești satul Curtea județul Vâlcea a fost distrusă, împreună cu bunurile mobile aflate în interior, din cauza unui incendiu izbucnit în jurul orelor 23,00.

Din procesul verbal întocmit de către Departamentul de Pompieri Vâlcea, care a intervenit la stingerea incendiului, rezultă că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric cauzat de un conductor defect (fila 9 vol. I).

Din depoziția martorului G. (fila 498 vol. II) rezultă că în seara respectivă în jurul orelor 23- 23,00 a observat fluctuații ale intensității luminii becurilor electrice. Când a ieșit din casă a constatat că și la celelalte locuințe din preajmă se observau aceleași fluctuații iar la locuința reclamantului s-a observat o flacără ce pornea de la tabloul de siguranțe și urca până deasupra consolei electrice. Martorul a arătat că prin ferestre, în interiorul casei nu se observa vreo urmă de incendiu.

Martorul I. a arătat că a observat cum flacăra a izbucnit mai întâi la blocul de măsură și protecție după care s-a propagat la consolă.

Cei doi martori au fost reaudiați și au expus în mod detaliat starea de fapt observată, declarațiile lor fiind concordante.

La data de 15 decembrie 2007, reclamantul, prin mandatar L., a formulat o plângere penală pentru cercetarea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs incendiul. Prin rezoluția din 16 aprilie 2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu a dispus clasarea cauzei constatând că sursa probabilă a fost un scurt circuit electric.

Din raportul de expertiză tehnică efectuat de către ing. M., specialist în procese pirogene a rezultat că incendiul a izbucnit ca urmare a unui scurt circuit trifazat în instalația de branșament ce face legătura între rețeaua publică de alimentare cu energie electrică și blocul de măsură și protecție (contorul și cele trei siguranțe) amplasat pe peretele exterior al locuinței reclamantului. Expertul a arătat că cea mai probabilă cauză o constituie deteriorarea în timp a izolației conductorilor prin frecarea cu partea superioară a țevii consolei de branșament. Expertul a arătat că instalația de branșament, inclusiv contorul sunt proprietatea pârâtei SC C. SA.

Concluzia expertului titular a fost contrazisă de către expertul N., propus de pârâta SC C. SA, acesta arătând că incendiul putea izbucni din diferite surse (țigară aprinsă, jar de la sobă, scântei de la coșuri, aparate de încălzit electrice, supracurenți în conductoare electrice, întrucât reclamantul deținea aparate de putere mai mare decât cea autorizată, contacte electrice imperfecte și nu în ultimă instanță un incendiu provocat deliberat de autori necunoscuți) însă nu în condițiile arătate de expertul titular deoarece branșamentul a fost corect realizat în condiții standard.

În cauză, a fost efectuată și o expertiză tehnică specialitatea electrotehnică, expertul susținând că incendiul nu putea izbucni din defecțiuni ale branșamentului deoarece în acest caz toate locuințele care se alimentau cu energie din postul de transformare respectiv ar fi rămas fără energie electrică, urmare a acționării siguranțelor din postul de transformare. Blocul de măsură și protecție a fost supus la teste de către fabricant și s-a constatat că acesta nu întreține arderea. Expertul a mai arătat că este posibil și un scurt circuit la instalația interioară, bazat pe depoziția martorului J. care a arătat că atunci când a efectuat lucrările de izolare cu polistiren a casei a simțit un curent electric de mică intensitate.

Din coroborarea probelor administrate, prima instanță a constatat că sursa incendiului o constituie o defecțiune apărută la instalația de branșament, între blocul de măsură și protecție și consola de susținere a cablului electric.

Susținerile expertului propus de către pârâtă în sensul că incendiul ar fi putut avea alte surse nu s-au confirmat, întrucât, pe de o parte, s-a dovedit că imobilul nu era locuit în momentul incendiului, iar pe de altă parte, există depozițiile martorilor care au arătat că incendiul a izbucnit din exterior. Pentru aceleași considerente trebuie înlăturată și concluzia expertului O. privind un scurtcircuit la instalația interioară.

S-a mai observat și faptul că expertizele au fost efectuate la mult timp după producerea incendiului, când probele materiale erau ca și inexistente, astfel încât nu poate fi negată puterea probatorie a declarațiilor martorilor, care au fost prezenți în primele momente ale izbucnirii incendiului.

Instalația de branșament a fost executată de către SC F. SA, prin subantreprenor, respectiv chemata în garanție SC D. SRL.

În consecință, pârâta, atât în calitate de proprietar dar și de executant contractual al lucrării de branșament, este răspunzătoare de calitatea lucrării precum și pentru prejudiciile cauzate prin executarea defectuoasă a lucrării.

Potrivit art. 1073 C. civ. de la 1864, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la dezdăunare. Ca atare, în caz de executare necorespunzătoare din punct de vedere calitativ a lucrării contractate, executantul, adică pârâta SC C. SA răspunde pentru prejudiciile cauzate reclamantului.

Așa fiind, în temeiul art. 969 și art. 1073 C. civ. de la 1864, prima instanță a admis în parte cererea formulată de reclamant și a obligat pe pârâta SC C. SA la plata sumei de 159.654 lei, despăgubiri civile justificate prin contravaloarea locuinței și a bunurilor mobile distruse în incendiu, contravaloare determinată prin expertizele tehnice efectuate în cauză de către experții P. și R. În temeiul art. 274 C. proc. civ. pârâta a fost obligată și la plata sumei de 15.311 lei, cheltuieli de judecată justificate prin taxele de timbru în toate fazele procesuale, onorariul de avocat, costurile expertizelor efectuate în cauză.

Întrucât pârâta SC C. SA a efectuat lucrarea de branșament în subantrepriză, prin chemata în garanție SC D. SRL, căreia îi sunt imputabile defecțiunile calitative ale lucrării, în temeiul art. 60 C. proc. civ., prima instanță a admis cererea de chemare în garanție și a obligat pe chemata în garanție la plata sumei de 159.654 lei, către pârâtă, cu titlu despăgubiri civile precum și la plata sumei de 12.600 lei, cheltuieli de judecată, justificate prin onorariul de avocat și costul expertizelor, în limitele precizate de către pârâtă prin concluziile scrise depuse la dosar.

Față de chemata în garanție SC E. SRL Vaideeni, cererea de chemare în garanție a fost respinsă, întrucât nu s-au descoperit vicii constructive la instalația electrică interioară care să fi constituit factorul cauzal al declanșării incendiului. în temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâta a fost obligată la plata sumei de 6.000 lei, către chemata în garanție cu titlu cheltuieli de judecată justificate prin onorariul de avocat.

Întrucât față de pârâta SC B. SA, reclamantul a renunțat la judecată, în temeiul art. 246 C. proc. civ., prima instanță a luat act de renunțarea la judecată.

Împotriva sentinței nr. 3105 din 26 mai 2014, în termen legal, au formulat apel pârâta SC C. SA și chemata în garanție SC D. SRL.

Recurenta - pârâtă a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat și pe fond, modificarea sentinței, în sensul respingerii cererii, ca nefondată.

Recurenta - chemată în garanție SC D. SRL a solicitat admiterea recursului și anularea sentinței atacate, ca fiind netemeinică și nelegală.

Prin Decizia nr. 351/A/C din 13 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelurile declarate de pârâta SC C. SA, și de către chemata în garanție SC D. SRL, împotriva sentinței nr. 3105 din 26 mai 2014, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, intimați fiind reclamantul A. și chemata în garanție SC E. SRL, Vaideeni.

A schimbat, în parte, sentința, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată.

A înlăturat dispozițiile referitoare la admiterea cererii de chemare în garanție a SC D. SRL, la obligarea acesteia la despăgubiri și la cheltuieli de judecată.

A menținut în rest sentința.

A obligat pe intimatul-reclamant să plătească apelantei-pârâte 19.002 lei cheltuieli de judecată.

A obligat pe apelanta-pârâtă să plătească 2.402 lei cheltuieli de judecată către apelanta-chemată în garanție SC D. SRL și 1.000 lei cheltuieli de judecată către SC E. SRL, sume pe care intimatul-reclamant este obligat să le plătească apelantei-parate.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Instanța de apel a pornit analiza apelurilor de la premisa că elementele acțiunii civile (părțile, obiectul și cauza) servesc la individualizarea acesteia în raport cu o altă acțiune și determină cadrul procedural în care se desfășoară judecata.

Sub aspectul părților, cadrul procesual subiectiv a fost clarificat în etapele procesuale anterioare. Astfel, prin sentința nr. 2271 din 7 decembrie 2010,Tribunalul Vâlcea a respins atât cererea de chemare în judecată, cât și cererea de chemare în garanție. împotriva acesteia a formulat apel reclamantul, iar pârâta a formulat cerere de aderare la apel, cu privire la respingerea cererii de chemare în garanție. Prin Decizia nr. 18 din 6 aprilie 2011, rămasă irevocabilă prin nerecurare, Curtea de Apel Pitești (Dosar nr. x/90/2010) a admis apelul reclamantului, însă a anulat cererea de aderare la apel, de unde rezultă că, în ciclul procesual ce a urmat, cererea de chemare în garanție nu mai trebuia soluționată, întrucât soluția de respingere a acesteia a intrat în puterea lucrului judecat.

Prin urmare, s-a dezlegat prin Decizia nr. 18 din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel Pitești că pârâta are calitate procesuală pasivă, aflându-se în raporturi juridice contractuale cu reclamantul, cu privire la executarea instalației electrice.

În privința obiectului cererii de chemare în judecată nu sunt necesare clarificări, reclamantul tinzând prin promovarea cererii de chemare în judecată la repararea prejudiciului suferit.

Ceea ce comportă însă o analiză din perspectiva cadrului procesual obiectiv, este cauza cererii de chemare în judecată. Sub acest aspect, instanța de apel a luat act că reclamantul, căruia îi aparține prerogativa stabilirii limitelor în care va avea loc judecata, în virtutea principiului disponibilității, și-a întemeiat cererea pe instituția juridică a răspunderii civile contractuale, invocând executarea necorespunzătoare a lucrării de branșare la instalația de energie electrică, care ar fi condus la izbucnirea incendiului; în drept, cererea este întemeiată pe prevederile art. 959 și art. 1073 C. civ. de la 1865.

Plecând de la obiectul și cauza cererii de chemare în judecată, astfel determinate de către reclamant, ceea ce face obiect de probațiune în cauză, în cererea principală - și prin urmare ceea ce trebuie stabilit pe baza probelor sunt următoarele cinci elemente: existența unui contract în virtutea căruia pârâtei îi revin anumite obligații (1); neîndeplinirea ori îndeplinirea necorespunzătoare de către pârâtă (ori de către persoanele pentru fapta cărora este ținută să răspundă) a unora dintre aceste obligații (2); culpa acestor persoane (3); prejudiciul suferit de către reclamant (4) și legătura de cauzalitate dintre fapta pârâtei (neîndeplmirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a unor obligații contractuale) și acest prejudiciu (5).

Primul element din enumerarea de mai sus, și anume existența raportului juridic contractual dintre reclamant și pârâta SC C. SA, ca succesoare a SC F. SA, a fost stabilit cu putere de lucru judecat prin Decizia nr. 18 din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel Pitești (Dosar nr. x/90/2010). Cel de-al treilea element, și anume existența unui prejudiciu, este în afara oricărei contestări, fiind dovedit faptul că în noaptea de 13/14 decembrie 2007 casa aparținând reclamantului, împreună cu toate bunurile mobile existente în ea, au pierit în incendiu.

Ceea ce este necesar a se stabili sunt celelalte trei elemente, și anume faptul că a existat o neîndeplinire ori o îndeplinire necorespunzătoare și culpabilă a unei obligații din contract, care să fi cauzat incendiul.

În fața primei instanțe a fost administrat un probatoriu complex, din a cărui analiză prima instanță a desprins concluzia că incendiul a fost cauzat de o defecțiune la instalația de branșament, localizată între blocul de măsură și protecție (Blocul de Măsură și Protecție) și consola de susținere a cablului electric, iar această defecțiune este rezultatul unei executări defectuoase a branșamentului.

Probele pe care și-a întemeiat această concluzie sunt depozițiile martorilor G. și I., care au relatat că incendiul (flacăra) a pornit de la Blocul de Măsură și Protecție și a urcat spre consola de susținere.

Ceea ce nu se desprinde însă din relatările de martor este în ce a constat defectul instalației electrice, care ar fi produs scurtcircuitul și, subsecvent, flacăra.

Instanța de apel a observat că localizarea scurtcircuitului este importantă mai degrabă din perspectiva cererii de chemare în garanție, însă nu are relevanță sub aspectul cererii principale, de vreme ce raportul juridic contractual dintre reclamant și pârâtă are ca obiect atât instalația electrică exterioară (branșamentul), cât și instalația electrică interioară.

Ceea ce este determinant pentru atragerea răspunderii contractuale a pârâtei este dovedirea împrejurării că a avut loc un scurtcircuit ca urmare a unei executări defectuoase, necalitative a instalației electrice.

Prima instanță a considerat că producerea unui scurtcircuit este o dovadă în sine a faptului că instalația electrică a fost realizată în mod necorespunzător, însă instanța de apel a avut în vedere că, așa cum au susținut experții cauzei, un scurtcircuit poate avea o multitudine de cauze, fără a se limita la un defect de execuție. Scurtcircuitele pot rezulta din una din următoarele cauze (pagina 22 din Raportul de expertiză M., fila 102 verso dosar fond; pagina 18 din Raportul expertului consilier N., specializarea procese pirogene și incendii, fila 165 dosar fond): distrugerea izolației conductoarelor electrice prin străpungeri datorate solicitărilor mecanice, chimice; manevre greșite în timpul exploatării; introducerea accidentală între părțile conductoare a unor corpuri străine; ruperea conductoarelor sub acțiunea sarcinilor mecanice.

La rândul lor, solicitări mecanice exercitate asupra conductorilor pot avea drept cauze fie executarea necorespunzătoare a instalației, fie alte cauze, ulterioare executării lucrării de branșament și independente de fapta cocontractantului, cum ar fi străpungeri ale izolației, voite sau întâmplătoare - potrivit celei de-a doua lucrări.

Așadar, nici constatarea din procesul verbal întocmit la fața locului de Inspectoratu Situațiilor de Utgență (fila 9 dosar fond) potrivit căruia sursa probabilă a incendiului o constituie un scurtcircuit produs de un conductor defect nu face dovada unei fapte ilicite a pârâtei, deoarece defectarea unui conductor poate interveni oricând pe parcursul utilizării acestuia și poate avea cauze multiple.

Cei trei experți (doi numiți de instanță, unul consilier), cu specializări complementare - procese pirogene, electrotehnică - au avansat diferite ipoteze privind cauza incendiului ori cauza scurtcircuitului. Nu face obiectul învestirii instanței a stabili care ipoteză este mai plauzibilă; chestiunea esențială ce trebuia a fi stabilită, pentru admiterea cererii principale, era aceea de a releva fapta ilicită contractuală, și anume în ce a constat defectul instalației electrice, care ar fi produs scurtcircuitul și, subsecvent, flacăra. însă, o atare faptă ilicită contractuală cauzatoare de prejudicii nu se desprinde din constatările experților și nici ale martorilor.

Astfel, lecturând cele trei lucrări de specialitate, instanța de apel a observat că numai în expertiza M. (filele 92 -103 dosar fond), expertul în procese pirogene și incendii sugerează, dar fără a se exprima ferm și lămurit, faptul că scurtcircuitul ar fi rezultatul unei soluții tehnice nepotrivite/greșite, afirmând că: „Am înțeles că soluția tehnică folosită la branșamentul casei nu se mai aplică". Expertul, care de altfel nu este specialist în electrotehnică, se limitează la această afirmație, fără să arate în ce constă defectul, greșeala ori inadecvarea soluției tehnice folosite.

A mai arătat acest expert că, urmare a acțiunii în timp a unor fenomene naturale, (raze solare, intemperii) s-a ajuns la frecarea cablurilor de marginea țevii (consolei) la partea ei superioară, prin frecare s-a deteriorat materialul izolator și s-a produs scurtcircuitul (pct. 21 din raport, fila 102 dosar). Nu rezultă însă dacă montarea consolei, a cablurilor s-a făcut în mod necorespunzător, iar din exprimarea folosită, în lipsa altor precizări, ar rezulta că frecarea cablurilor s-a produs ca urmare a acțiunii unor factori naturali (precipitații, chiciură, vânt, raze solare) iar nu ca urmare a unor factori umani, a unei erori sau greșeli de execuție.

S-a efectuat o lucrare de expertiză de către expertul specializarea electrotehnică O. (filele 231-248 dosar fond), care a analizat dosarele instalației electrice de branșament, respectiv de utilizare și, pe baza acestora, nu a identificat niciun defect de execuție, ci dimpotrivă, a constatat că lucrarea a fost efectuată în mod corespunzător, scurtcircuitul nu putea să aibă loc în instalația de branșament și că, în opinia sa, exprimată în lucrarea scrisă dar și în lămuririle verbale date în instanță, filele 635-636), scurtcircuitul a avut drept cauză un defect de izolație, sesizat de martorul Croitorescu, localizat în aval de Blocul de Măsură și Protecție (deci în instalația electrică de utilizare, proprietatea reclamantului) și care nu a fost remediat la timp. Potrivit acestui expert, sursa incendiului nu putea fi localizată în amonte de Blocul de Măsură și Protecție, în branșament, deoarece, în acest caz, flacăra nu s-ar fi transmis în aval, întrucât Blocul de Măsură și Protecție nu întreține arderea (afirmație dovedită cu certificatele emise și prin experimentul efectuat de producătorul acestuia).

Reclamantul a avansat ipoteza (concluzii scrise, filele 459-463) că scurtcircuitul s-a produs ca urmare a executării necorespunzătoare a instalației de branșament, prin aceea că: la capătul consolei prin care treceau conductorii electrici nu a fost montat un guler (manșon) de etanșare din porțelan sau un capac de protecție; a fost folosit un alt tip de conductor decât cel care ar fi trebuit folosit; nu s-au luat măsuri specifice unei case din lemn, de protecție împotriva incendiului; priza de pământ a fost executată cu materiale improvizate și fără a-i fi măsurată rezistența.

În cauză, modul de executare, de asamblare și de montare a consolei de branșament a fost o chestiune supusă dezbaterilor și pentru care prima instanță a solicitat lămuriri suplimentare, fiind, într-adevăr o chestiune esențială, care a și determinat repunerea cauzei pe rol la 20 ianuarie 2014 (fila 491 dosar fond), alături de necesitatea reaudierii martorilor pentru ca aceștia să descrie în detaliu modul de propagare a incendiului.

În mod just a constatat prima instanță că se impune a se verifica dacă vreun act normativ special prevede sau nu obligativitatea unui manșon de porțelan la capătul țevii consolei; în acest scop, a dispus audierea expertului O., care a avut loc în ședința publică din 28 aprilie 2014 (filele 635-636), concomitent cu audierea expertului N., totodată învederând că și părțile pot depune înscrisuri cu privire la acest aspect.

În susținerea afirmației sale cu privire la obligativitatea acestui manșon sau guler, reclamantul a depus la fila 497 din dosarul de fond un înscris, pentru a face dovada că țeava consolei trebuia echipată în mod obligatoriu cu capac de protecție și guler de etanșare. înscrisul reprezintă o corespondență electronică (e-mail) trimis de pe adresa de e-mail a utilizatorului A. către apărătorul său din cauză și către alți doi destinatari, în care acesta, reclamantul, descrie componența unui suport acoperiș complet echipat. Fiind vorba de o corespondență, s-a reținut că ea nu are forță probantă cu privire la aspectul pus în discuție, cu atât mai mult cu cât emană de la însuși partea care se prevalează de ea.

În susținere, reclamantul a invocat Normativul SC T. SA nr. 155/1992, însă curtea de apel, verificând conținutul acestui normativ, adoptat prin Decizia nr. 232 din 7 aprilie 1992 a vicepreședintelui Consiliului de Administrație al SC T. SA, care reglementează condițiile generale de proiectare și execuție a branșamentelor electrice pentru clădirile civile, astfel încât să fie asigurată securitatea persoanelor, diminuarea pierderilor de energie și împiedicarea utilizării ilicite a energiei, constată că nu cuprinde prescripții referitoarea la montarea unui guler sau manșon de porțelan.

De asemenea, niciunul dintre experții care au întocmit lucrări și care au fost și reaudiați pentru acest motiv nu a relevat obligativitatea unui astfel de manșon, ori vreun alt defect de construcție a branșamentului electric ori a unei alte părți a instalației, care să fie imputabil executantului.

Dimpotrivă, expertul consilier N. a arătat că instalația a fost executată conform normativelor naționale și internaționale în vigoare, neexistând obligativitatea montării manșonului de protecție (filele 167, 636 dosar).

Mai mult decât atât, capătul superior al consolei metalice era prevăzut cu o clemă de întindere pentru branșament trifazat, cu armătură metalică, având rolul de a realiza trecerea conductoarelor din aer în țeava metalică (raport expertiză N., filele 164, 167 dosar fond coroborat cu deviz - fila 125).

Expertul M. a identificat, din studierea documentațiilor instalațiilor electrice, o serie de neconformități față de Normativul C 56-02, relative la modul de efectuare a recepției și a verificărilor.

Instanța de apel a constatat că toate aceste neconformități identificate de către expert privesc deficiențe sau lacune ale documentației instalației electrice, cu privire la condițiile în care fost efectuate verificări, recepții parțiale și finale, aspecte care nu s-a dovedit că ar avea legătură de cauzalitate cu pretinsul scurtcircuit imputabil pârâtei, în condițiile în care investitorul este parte în procedura de organizare a recepției.

Ipoteza scurtcircuitului localizat în branșament, susținută de expertul M., dincolo de faptul că nu constituie în sine o dovadă a unei fapte ilicite a pârâtei în modul de executare a instalației electrice, nu este confirmată de niciunul din ceilalți doi experți, ci dimpotrivă, inclusiv expertul numit de instanță, O., specialist în electrotehnică, a exclus-o. Nici Inspectoratu Situațiilor de Urgență nu a reținut o atare localizare a scurtcircuitului, așa cum în mod eronat a susținut expertul M. în lucrarea sa, atunci când se referă la procesul verbal întocmit de acest inspectorat (fila 101 verso dosar fond, față de fila 9).

Este adevărat că doi dintre martori, G. și I. (filele 81, 89, 498, 634) au relatat că focul ar fi izbucnit în amonte de Blocul de Măsură și Protecție, la exteriorul casei. Cu privire la aceste două mărturii, instanța de apel a reținut, pe de o parte, faptul că localizarea focarului într-o anumită porțiune a instalației nu constituie o dovadă în sine a culpei pârâtei, dar și anumite elemente care ar putea să altereze, chiar involuntar, obiectivitatea martorilor, și anume: martorii au fost audiați la termene diferite, ceea ce lasă posibilitatea influențării uneia din depoziții de către cealaltă, mai ales în contextul relației de rudenie între cei doi martori (bunic-nepot); percepția evenimentului a avut loc pe timp de noapte; martorii s-au contrazis cu privire la intervalul orar în care au perceput și respectiv au anunțat incendiul - indicând fie ora 1 (fila 90), fie 23-23,30 (filele 81, 498, 636) în condițiile în care incendiul a fost anunțat la 112 ora 1,16 (fila 94 verso), precum și cu privire la cine a fost primul care a observat incendiul, fiecare susținând că el a fost cel care l-a anunțat pe celălalt (filele 498, 634).

Instanța de apel a observat că deși au fost administrate toate probele pentru aflarea adevărului, acestea nu au relevat aspectele esențiale pentru a atrage răspunderea pârâtei și anume neîndeplinirea culpabilă a unei obligații izvorâte din contract, sau din lege {lato sensu, incluzând normativele aplicabile), manifestată în forma îndeplinirii necorespunzătoare a obligației de execuție a instalației electrice.

În cauză, instanța de apel a constatat că nu s-a făcut proba faptei ilicite a pârâtei, constând într-o abatere de la obligațiile contractuale sau de la standardele legale, uzuale în privința modului de execuție a instalației electrice.

Prin urmare, nefiind dovedit primul din elementele care condiționează răspunderea civilă contractuală - fapta ilicită, deși a rezultat un prejudiciu, el nu poate fi pus în legătură cu vreo faptă a pârâtei, pentru a atrage obligația de dezdăunare din partea ei.

În ceea ce privește apelul chematei în garanție SC D. SRL, a fost găsită întemeiată critica acesteia cu privire la faptul că cererea formulată împotriva sa nu mai trebuia repusă în discuție în judecata de fond ce a urmat după pronunțarea Decizia nr. 18 din 6 aprilie 2011. Prin această decizie, rămasă irevocabilă, Curtea de Apel Pitești (Dosar nr. x/90/2010) a admis apelul reclamantului, însă a anulat cererea de aderare la apel, de unde rezultă că soluția de respingere a cererii incidentale a intrat în puterea lucrului judecat.

Drept urmare, s-a admis apelul acestei chemate în garanție și s-a înlăturat dispoziția din sentință prin care s-a soluționat această cerere.

A fost menținută în rest sentința (cu privire la respingerea cererii de chemare în garanție a SC E. SRL, și cheltuielile de judecată datorate acestei chemate în garanție la fond).

Văzând dispozițiile art. 274 C. proc. civ., raportat la soluțiile pronunțate în apel, a fost obligată partea căzută în pretenții la plata cheltuielilor de judecată efectuate de partea cu care se află în raport juridic procesual.

Astfel, intimatul-reclamant a plătit apelantei-pârâte SC C. SA 19.002 lei cheltuieli de judecată.

În baza acelorași dispoziții legale, a obligat pe apelanta-pârâtă să plătească 2.402 lei cheltuieli de judecată către apelanta-chemată în garanție SC D. SRL și 1.000 lei cheltuieli de judecată către SC E. SRL. Având în vedere că în cuantumul cheltuielilor de judecată efectuate de apelanta-pârâtă se includ și cele datorate de aceasta cu acest titlu chematelor în garanție, aceste sume vor fi suportate de către intimatul-reclamant, care a căzut în pretenții față de apelanta-pârâtă.

Soluția de acordare a cheltuielilor de judecată a avut în vedere că între reclamant și cele două chemate în garanție nu există raport juridic procesual, fiecare parte datorând cheltuielile de judecată față de partea cu care se află în raport procesual și față de care a căzut în pretenții.

Cu toate acestea, apelanta-pârâtă, căreia i s-a admis apelul declarat în raportul juridic principal, are dreptul la rambursarea atât a cheltuielilor de judecată efectuate de ea, cât și acelora la plata cărora a fost obligată față de apelata-chemată în garanție.

Sub aspectul cuantumului cheltuielilor acordate, s-au avut în vedere următoarele: pârâta a efectuat la fond 12.600 lei cheltuieli de judecată, la care se adaugă 2.402 lei (taxă de timbru) și 4000 lei onorariu avocat în recurs, rezultând 19.002 lei.

Apelanta-chemată în garanție SC D. SRL a efectuat cheltuieli de judecată în apel în cuantum de 2.402 lei constând în taxă de timbru; cheltuielile din contractul de muncă al consilierului juridic angajat al acesteia (filele 102-105, 107 dosar recurs) nu pot fi luate în considerare sub acest aspect, deoarece, potrivit contractului, salariul acestuia reprezintă contraprestația pentru întreaga activitate specifică profesiei de consilier juridic, nefiind datorată exclusiv pentru dosarul de față.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurentul-reclamant A. și recurenta-chemată în garanție SC D. SRL Vlăduceni.

I. În recursul său, recurentul-reclamant a adus următoarele critici deciziei recurate:

Recurentul-reclamant a invocat în acest sens dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ., practica instanței supreme și a Curții Europene a Dreptului Omului.

S-a reproșat instanței de apel faptul că, ajungând la concluzia că localizarea scurtcircuitului este mai importată din perspectiva cererii de chemare în garanție, însă nu are relevanță sub aspectul cererii principale, nu s-a mai preocupat să analizeze situațiile care atrăgeau răspunderea chematei în garanție pentru executarea necorespunzătoare a lucrării subcontractate cu SC C. SA.

Sub acest aspect s-a arătat că la dosarul cauzei existau dovezi certe ale executării necorespunzătoare a lucrării, invocând raportul de expertiză întocmit de expertul M.

S-a mai reproșat faptul că instanța de apel a înlăturat probele științifice și a mers pe supoziții, de pildă în cazul manșonului care trebuia montat la capătul consolei, s-a susținut că la dosarul cauzei există o factură de cumpărare a acestuia, ceea ce înseamnă că acest manșon era necesar, făcând trimitere și la norme emise de către SC T. SA.

Instanța de apel nu s-a preocupat de analiza condițiilor răspunderii SC C. SA, rezultate din contractul de distribuire a curentului electric, analizând doar existența sau inexistența deficiențelor la executarea lucrării de branșament.

Recurentul-reclamant a mai susținut că din probe rezultă cu claritate că scurtcircuitul s-a produs în amonte de Blocul de Măsură și Protecție și că, indiferent din a cui vină s-a produs, responsabilitatea producerii incendiului este a pârâtei, care avea obligația contractuală de a menține în perfectă stare de funcționare rețeaua sa de distribuție, din probele administrate rezultând că siguranțele de la punctul de transformare nu au acționat, fapt ce ar fi dus la întreruperea alimentării cu energie electrică.

a) Sub un prim aspect recurentul-reclamant a arătat că, pentru motivele arătate la pct. 1, hotărârea instanței de apel este și lipsită de temei legal.

b) Un alt motiv de nelegalitate privește aplicarea greșită a prevederilor legale cu referire la pretinsa autoritate de lucru judecat a situației reținute în Decizia instanței de apel, nr. 18 din 6 aprilie 2011.

În această privință recurentul-reclamant a susținut că, în mod greșit, instanța de apel a reținut că prin Decizia nr. 18/2011 a Curții de Apel Pitești a fost admis apelul reclamantului, însă a fost anulată cererea de aderare la apel a SC C. SA, aceasta însemnând că, în ciclul procesual ce a urmat, cererea de chemare în garanție nu mai trebuia soluționată, deoarece soluția de respingere a acesteia a intrat în puterea lucrului judecat.

S-a susținut de către recurentul-reclamant că primul ciclu procesual nu a privit soluționarea fondului procesului, ci doar aspectul legat de procedura prealabilă, aceasta însemnând că nu era îndeplinită tripla identitate de elemente, prevăzută de art. 1201 C. civ., în legătură cu cauza juridică din cele două hotărâri.

c) Soluția instanței de apel este nelegală și cu privire la modul în care a rezolvat problema cheltuielilor de judecată.

Sub acest aspect, s-a arătat că soluția instanței de apel nu este legală în ce privește obligarea la plata de cheltuieli de judecată către chematele în garanție, deoarece nu a existat raport juridic între recurentul-reclamant și chematele în garanție, mai ales că, pe fondul cauzei, s-a reținut că un astfel de raport juridic nu a existat.

II. Recurenta-chemată în garanție SC D. SRL Vlăduceni a adus următoarele critici deciziei recurate.

Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată și cu încălcarea legii.

Astfel, datorită faptului că apărătorul său a fost arestat pentru săvârșirea unei infracțiuni, a fost nevoit să-și angajeze un consilier juridic, însă a încheiat cu acesta un contract de muncă cu timp parțial, din 14 august 2014, dar numai pe perioada derulării Dosarului nr. x/90/2012, contract depus la dosarul cauzei.

Potrivit fișei postului, consilierul juridic avea atribuțiile de a asigura consultanță juridică și asistență juridică numai pentru prezentul dosar, astfel încât salariul stabilit reprezintă contraprestația doar pentru activitatea depusă în acest dosar și nicidecum pentru altă activitate.

Pentru acest motiv s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, precum și judecarea cauzei în lipsă.

Atât recurentul-reclamant cât și recurenta-chemată în garanție au depus la dosarul cauzei întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursurilor formulate de părțile adverse.

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

I. În ce privește recursul declarat de recurentul-reclamant A.

Instanța de apel a arătat, pornind de la cererea de chemare în judecată, că aceasta este cea care stabilește cadrul procesual, că reclamantul și-a întemeiat cererea sa pe răspunderea contractuală, respectiv pe executarea necorespunzătoare a lucrărilor de executare a instalației electrice și a branșamentului la locuința unde s-a produs incendiul, ce au făcut obiectul contractului încheiat între părți în anul 2003.

Sub acest aspect, a arătat instanța de apel, că nu sunt relevante probele privind localizarea scurtcircuitului, deoarece acestea ar privi, mai degrabă, raportul dintre pârâta SC C. SA și chematele în garanție, iar nu executarea, corespunzătoare sau nu, în sine, a contractului de execuție a instalației electrice și a branșamentului.

Ca atare, instanța de apel a scos în evidență faptul că tocmai datorită modului în care recurentul-reclamant și-a conceput cererea de chemare în judecată nu poate analiza decât întrunirea condițiilor răspunderii contractuale, iar sub acest aspect a relevat faptul că, din întreg probatoriul administrat, nu se poate desprinde în ce ar consta fapta ilicită a SC C. SA, situație ce a condus la neîntrunirea elementelor răspunderii contractuale și, deci, la respingerea, pe fond, a cererii de chemare în judecată.

Criticile cu privire la existența unor dovezi certe referitoare la executarea necorespunzătoare a lucrării, la înlăturarea unor probe științifice și la reținerea altora, care nu erau esențiale, nu pot fi reținute, deoarece. în calea de atac, extraordinară, a recursului, instanța de recurs nu poate analiza decât nelegalitatea deciziei recurate, iar nu netemeinicia acesteia, pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ. fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.

Recurentul-reclamant se referă pentru prima dată în recurs la nerespectarea condițiilor din contractul de distribuire a curentului electric, or, acest lucru nu este permis de lege, în apel și recurs neputându-se schimba cauza juridică, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul invocând nerespectarea clauzelor din contractul de execuție a instalației electrice și a celei de branșament.

În ultima parte a motivelor de recurs de la pct. 1 recurentul pare să invoce o răspundere delictuală civilă a SC C. SA, sau o răspundere contractuală derivând din contractul de furnizare a energiei electrice, or, așa după cum s-a arătat mai sus, și după cum a reținut și instanța de apel, reclamantul și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe răspunderea contractuală derivând din contractul de executare a lucrării de branșament și respectiv a celei electrice, interioare.

a) Pentru aceleași considerente arătate la pct. 1, hotărârea instanței de apel are temei legal.

b) Construcția juridică a recurentului-reclamant nu poate fi reținută, fiind corectă reținerea instanței de apel, în sensul că, atâta timp cât cererea de aderare la apel a SC C. SA a fost anulată, această soluție nefiind reformată, ea a intrat în puterea lucrului judecat, iar cererea de chemare în garanție nu mai trebuia soluționată în următorul ciclu procesual.

Recurentul-reclamant face o confuzie cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 120

1

C. civ., în speță nefiind vorba de două pricini diferite, ci de una și aceeași pricină, în cicluri procesuale diferite, or, Decizia nr. 18/2011 a Curții de Apel Pitești a intrat în puterea lucrului judecat în ce privește cererea de aderare la apel a SC C. SA, deoarece soluția de anulare a acestei cereri a rămas irevocabilă, ea nemaiputând fi reanalizată în următorul ciclu procesual.

c) Nici criticile privind acordarea cheltuielilor de judecată nu pot fi reținute.

Este adevărat că între recurentul-reclamant și chematele în garanție nu au existat raporturi juridice, însă, în cazul cheltuielilor de judecată se pune problema culpei procesuale, iar nu a raporturilor juridice directe dintre părți, or, în speța de față, recurentul-reclamant este cel care a formulat cererea de chemare în judecată și a determinat pe pârâta SC C. SA să formuleze, la rândul ei, cerere de chemare în garanție, astfel încât, în mod corect, instanța de apel a stabilit că recurentului reclamant îi aparține culpa procesuală și în ce privește cheltuielile de judecată suportate de chematele în garanție.

II. Recursul formulat de recurenta-chemată în garanție SC D. SRL este nefondat pentru următoarele considerente:

Consilierul juridic al SC D. SRL este angajat pe durată nedeterminată, cu contract de muncă, acesta având, potrivit Legii nr. 514/2003, dreptul la remunerația de bază stabilită în baza contractului de muncă, salariul acestuia trebuind a fi achitat pe bază de stat de plată, însă nu prin factură, astfel încât aceasta nu poate fi luată în considerare ca și cheltuieli de judecată efectuate în cauza de față.

În baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ambele recursuri, ca nefondate.

În baza art. 274 C. proc. civ. va obliga pe recurenții A. și SC D. SRL Vlăduceni la plata sumei de 5.000 lei cheltuieli de judecată către intimata SC C. SA Craiova și a sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimata SC E. SRL Vaideeni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A. și chemata în garanție SC D. SRL Vladuceni, împotriva Deciziei nr. 351/A/C din 13 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenții A. și SC D. SRL Vladuceni la plata sumei de 5.000 lei cheltuieli de judecată către intimata SC C. SA Craiova și a sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimata SC E. SRL Vaideeni.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 26 martie 2015.