ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 225/2017

Decizia nr. 225/2017

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea depusă pe rolul Tribunalului București la data de 17 septembrie 2012 reclamanta SC A. SA a solicitat obligarea pârâților SC B. SPRL și a SCP C. SPRL la plata în solidar a sumei de 145.293,26 lei și 11.470,4 euro reprezentând prejudiciu, cu cheltuieli de judecată.

La data de 21 martie 2013 reclamanta a formulat cerere de completare a cadrului procesual pasiv prin introducerea în cauză în calitate de pârât a lui D..

La data de 17 mai 2013 reclamanta a formulat o nouă cerere de completarea a cadrului procesual pasiv prin introducerea în cauză a numitului E., la aceeași dată fiind dispusă suspendarea judecății cauzei conform art. 244 pct. 1 din vechiul C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a cererii ce face obiectul Dosarului nr. x/3/2008*.

La data de 23 ianuarie 2015 s-a dispus repunerea cauzei pe rol.

La 16 martie 2015 reclamanta a depus note de ședință în cuprinsul cărora a făcut precizări cu privire la motivele de drept invocate împotriva fiecărui pârât și obiectul cererii.

Prin Sentința civilă nr. 2797 din 22 mai 2015 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului E. și a fost respinsă acțiunea formulată împotriva acestui pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului D. și respinsă acțiunea formulată împotriva acestui pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului E. SPRL, ca neîntemeiată; a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune formulată de pârâtul E. SPRL, ca neîntemeiată. A fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâții SCP. B. SPRL, SCP C. SPRL, D. și E. și obligată pârâta C. SPRL la plata către reclamantă a sumei de 18.366 lei reprezentând despăgubiri. A fost respinsă cererea formulată împotriva pârâtului E. SPRL; a fost obligată pârâta C. SPRL la plata către reclamantă a sumei de 1.212,96 lei reprezentând cheltuieli de judecată și a fost obligată reclamanta la plata către E. SPRL a sumei de 1.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta SC A. SA. Pârâții SCP. C. SPRL și E. au formulat cerere de aderare la apel prin care au solicitat schimbarea în tot a Sentinței civile nr. 2797 din 22 mai 2015 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2012, în sensul respingerii/anulării ca perimate a cererii de chemare în judecată formulate de SC A. SA.

Prin Decizia civilă nr. 205/R din 2 februarie 2016, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a respins apelurile formulate de reclamanta SC A. SA împotriva Sentinței civile nr. 2797 din 22 mai 2015 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2012 și de pârâta SCP. C. SPRL împotriva aceleiași sentințe, în contradictoriu cu intimații-pârâți D. și SCP. B. SPRL și cu intimatul-pârât E., ca nefondate.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut în esență următoarele:

Apelul formulat de reclamanta SC A. SA:

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților E. și D., curtea a reținut că organizarea activității practicienilor în insolvență este reglementată de O.U.G. nr. 86/2006, iar în cauză se va avea în vedere forma acesteia în vigoare la data de 13 septembrie 2007, raportat la data deschiderii procedurii insolvenței reclamantei și numirii ca administrator judiciar a C. IPURL.

Potrivit art. 4 "(1) Practicienii în insolvență își exercită profesia în cabinete individuale, cabinete asociate, societăți civile profesionale. De asemenea, ei pot avea calitatea de colaboratori ori angajați ai unor societăți civile profesionale. (2) Un practician în insolvență își poate exercita activitatea într-o singură formă de organizare a profesiei și va putea avea calitatea de asociat într-o singură societate profesională sau întreprindere unipersonală."

Potrivit art. 5 "(1) Cabinetul individual se constituie pe baza deciziei practicianului în insolvență, înregistrată la Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România, denumită în continuare și UNPIR. (2) Bunurile constituite de practicianul în insolvență ca aport la cabinetul său se supun regulilor patrimoniului profesional de afectațiune. (3) Cabinetele individuale se pot asocia, prin contract, în scopul exercitării în comun a profesiei. Drepturile și obligațiile practicienilor în insolvență, titulari ai unor cabinete asociate, își păstrează caracterul personal și independent și nu pot fi cedate. În mod corespunzător, cabinetele individuale se pot asocia și cu societățile civile profesionale."

Art. 7 stabilea că "(1) Cabinetul individual își constituie patrimoniul inițial din aporturile titularului. Patrimoniul cabinetului individual este afectat exclusiv activității profesionale și are regimul patrimoniului profesional de afectațiune. (2) Patrimoniul profesional de afectațiune reprezintă totalitatea bunurilor, drepturilor și obligațiilor practicianului în insolvență afectate scopului exercitării profesiei sale, constituite ca o fracțiune distinctă a patrimoniului practicianului, separată de gajul general al creditorilor personali ai acestuia. (3) Creditorii ale căror creanțe sunt născute din activitatea profesională a practicianului în insolvență care are ca formă de exercitare a profesiei cabinetul individual vor urmări bunurile aflate în patrimoniul de afectațiune. Doar în măsura în care aceste bunuri nu sunt suficiente pot fi urmărite și celelalte bunuri aflate în proprietatea practicianului în insolvență."

Potrivit art. 8 "(1) Societatea civilă profesională cu răspundere limitată, denumită în continuare și SPRL, se constituie prin contract de societate, prin asocierea practicienilor în insolvență, persoane fizice. (2) Aportul social al asociaților poate fi în numerar, în natură și în industrie. (3) Aportul în industrie constă în activitatea profesională a practicianului în insolvență asociat. (4) Contractul de societate este supus înregistrării în Registrul societăților civile profesionale de practicieni în insolvență, denumit în continuare Registrul societăților profesionale, ținut la Secretariatul general al UNPIR. (5) SPRL are patrimoniu propriu de afectațiune. Obligațiile și răspunderea SPRL sunt garantate cu patrimoniul de afectațiune. Asociații SPRL răspund personal în limita aportului social al fiecăruia. (6) SPRL este supusă regimului transparenței fiscale, plata impozitului pe venit făcându-se de către asociați, și ține contabilitatea în partidă simplă potrivit reglementărilor contabile. (7) SPRL își poate constitui filiale care se înregistrează în Registrul societăților profesionale."

Față de aceste dispoziții incidente în cauză, Curtea a reținut că soluția dată de prima instanță excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților E. și D. este legală și temeinică.

Prima instanță a stabilit înțelesul noțiunii de "patrimoniu de afectațiune" menționat de dispozițiile alin. (5) al art. 9 din O.U.G. nr. 86/2006 prin coroborarea acestui din urmă text cu dispozițiile art. 7 alin. (2), care reglementau chiar patrimoniul profesional de afectațiune.

Curtea a constatat că în mod corect prima instanță a stabilit înțelesul dispozițiilor art. 9 alin. (5), prin coroborarea cu dispozițiile art. 7 alin. (2) pentru că, și în opinia instanței, nu s-ar putea statua că primele dispoziții ar putea fi înțelese făcându-se abstracție de ultimele chiar dacă art. 7 face parte din Secțiunea 1 a Ordonanței nr. 86/2006 cu denumirea marginală "Persoane fizice independente".

Cu alte cuvinte, în condițiile în care legiuitorul a înțeles să definească patrimoniul profesional de afectațiune în cuprinsul actului normativ care reglementează organizarea activității practicienilor în insolvență la secțiunea referitoare la cabinetul individual nu se poate susține că această definiție nu se impune și în situația în care este vorba despre o persoană juridică, respectiv SPRL constituit în temeiul art. 9 din același act normativ.

Patrimoniul profesional de afectațiune reprezintă totalitatea bunurilor, drepturilor și obligațiilor practicianului în insolvență afectate scopului exercitării profesiei sale, constituite ca o fracțiune distinctă a patrimoniului practicianului, separată de gajul general al creditorilor personali ai acestuia.

Prin reglementarea patrimoniului de afectațiune se permite astfel profesionistului autorizat să desfășoare o profesie autorizată să afecteze, prin propria voință, o parte a patrimoniului său acelei activități iar creanțele născute ca efect al desfășurării activității să fie acoperite doar cu acea parte a patrimoniului, fără ca ceilalți creditori personali să își poată realiza creanțele asupra acestei părți de patrimoniu.

Se constată astfel că prima instanță a reținut în mod corect că art. 9 alin. (5) teza finală instituie posibilitatea urmăririi bunurilor asociaților, afectate patrimoniului SPRL, pentru satisfacerea creanțelor respectivei societăți, iar pentru aceasta nu este necesar un titlul executoriu împotriva asociatului personal, fiind suficient titlul executoriu obținut împotriva societății care beneficiază de patrimoniul de afectațiune.

Fără a relua considerentele primei instanțe, curtea de apel a subliniat că faptele ilicite și prejudiciabile pretins a fi săvârșite de organele de conducere ale persoanelor juridice în legătură cu funcțiile încredințate sunt faptele ilicite ale însăși persoanei juridice nu ale celor doi pârâți persoane fizice care au activat în cadrul persoanelor juridice ca practicieni în insolvență.

A apreciat instanța de apel că în mod corect s-a reținut că activitatea organelor sale de conducere și administrare ale persoanei juridice este însăși activitatea acesteia și răspunderea este a societății.

Față de aceste considerente, curtea de apel a constatat că instanța de fond reținând că societatea este cea care răspunde în fața terților pentru faptele săvârșite de organele de conducere, nu a făcut nicio confuzie între dispozițiile legale menționate, astfel cum a susținut apelanta-reclamantă.

De asemenea, a arătat Curtea că nu se poate reține că instanța de fond a negat existenta răspunderii reglementate de legiuitor la art. 9 alin. (5) raportat la art. 41 din O.U.G. nr. 86/2006, având în vedere că instanța a arătat că răspunderea reglementată de art. 9 alin. (5) presupune urmărirea bunurilor aflate în patrimoniul de afectațiune și că este vorba despre urmărirea în fapt a patrimoniului asociatului, dar limitat la valoarea aportului adus.

În ceea ce privește solidaritatea invocată de apelanta-reclamantă între persoanele juridice chemate în judecată și practicienii în insolvență chemați în judecată, Curtea a constatat că în mod corect prima instanță a statuat în sensul că art. 41 invocat de parte nu reglementează o astfel de ipoteză.

În ceea ce privește susținerea apelantei reclamante potrivit căreia pârâților persoane fizice le sunt aplicabile dispozițiile art. 1, 2, 4 alin. (1), art. 3 din O.U.G. nr. 86/2006 și dispozițiile art. 3 pct. 27 și 19 alin. (5) din Legea nr. 85/2006, Curtea a reținut că într-adevăr, acestora le sunt aplicabile aceste dispoziții pentru că au calitatea de practicieni în insolvență, aspect necontestat, iar dispozițiile invocate stabilesc competența practicianului în insolvență, formele de exercitare a acestei profesii.

S-a constatat însă că invocarea acestor dispoziții este insuficientă pentru a justifica calitatea procesuală pasivă a acestora în prezentul litigiu.

Curtea a reținut că prin Sentința civilă nr. 4241 din 23 aprilie 2013 în care s-a reținut în privința C. IPURL că: "în sarcina acestuia a fost însă reținută o încălcare continua a obligației de a acționa pentru recuperarea sumelor achitate după desființarea titlului executoriu, respectiv 5 februarie 2010, data la care a fost desființat titlul executoriu și 11 decembrie 2010, data la care a devenit irevocabila sentința de închidere a procedurii de faliment și radiere a creditorului SC F. SRL", acest fapt nefiind este de natură să justifice calitatea procesuală pasivă a pârâtului E..

Instanța de apel a considerat că și dacă s-ar reține, astfel cum a susținut apelanta-reclamantă, că faptele ilicite reținute în sarcina C. G. au fost de fapt săvârșite în perioada în care forma de organizare a acesteia era G., acest aspect nu este de natură să justifice calitatea procesuală pasivă a pârâtului persoană fizică.

Curtea a respins ca nefondat și al doilea motiv de apel potrivit căruia, pe de o parte, s-a reținut puterea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 4142/2013 cu încălcarea dreptului la apărare și principiului contradictorialității, iar pe de altă parte că soluția pronunțată în temeiul acestei sentințe este nelegală.

Curtea de apel a constatat că Sentința civilă nr. 4241 din 23 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, în dosarul nr. x/3/2008* și Decizia civilă nr. 96/R/2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în același dosar au fost depuse la dosarul cauzei de prima instanță.

Este adevărat că prima instanță nu a pus în dezbaterea contradictorie a părților puterea de lucru judecat a acestei sentințe, dar Curtea a apreciat că în cauză nu a fost încălcat dreptul reclamantei la apărare și nici nu s-a încălcat principiul contradictorialității.

Instanța de apel a constatat că reclamanta prin administrator a arătat la termenul de judecată din data de 17 mai 2013 că a formulat o cerere de suspendare a cauzei, având în vedere că pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă, se află Dosarul nr. x/3/2008* în care se solicită angajarea răspunderii pârâtei C. SPRL cu privire la aspecte legate de procedura insolvenței, aspecte despre care a arătat că sunt reluate și în prezenta cauză.

Ulterior, la data de 19 noiembrie 2014, reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol a prezentului dosar arătând că Dosarul nr. x/3/2008* a fost soluționat irevocabil prin pronunțarea de către Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a Deciziei civile nr. 96 din 13 ianuarie 2014.

Prin notele de ședință depuse în data de 17 martie 2015 reclamanta și-a exprimat poziția cu privire la excepția perimării invocate de pârâta SCP B. SPRL, în susținerea argumentelor sale fiind menționată atât Sentința civilă nr. 4241 din 23 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2008*, cât și întregul parcurs al litigiului.

Instanța de apel a reținut că față de soluția pronunțată în acest dosar reclamanta și-a restrâns valoarea prejudiciului solicitat în prezenta cauză la suma de 126.927,26 lei și 18.366 lei.

Din această expunere a înscrisurilor depuse de reclamantă la dosarul cauzei Curtea a constatat, fără dubiu, că aceasta nu numai că a cunoscut conținutul Sentinței civile nr. 4241 din 23 aprilie 2013 pronunțate de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2008*, dar a și susținut puterea de lucru judecat a acesteia în prezenta cauză.

Mai mult, prin concluziile scrise depuse la dosarul de fond, reclamanta a făcut referire la Sentința civilă nr. 4241 din 23 aprilie 2013. Împrejurarea că a menționat această sentință doar în privința pârâților E. și C.G. a fost apreciată ca fără relevanță, nefiind aptă să ducă la concluzia susținută de aceasta în sensul că nu a fost respectat principiul contradictorialității și astfel i-a fost încălcat dreptul la apărare.

În cauză, nu numai că reclamanta a avut această posibilitate de a-și spune părerea cu privire la toate actele depuse în cauză, dar a și uzat de ea, poziția sa cu privire la această sentință fiind exprimată atât în notele scrise, cât și prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei.

În plus, pe lângă argumentele deja expuse, Curtea a reținut și faptul că reclamanta a fost parte în Dosarul nr. x/3/2008*, în cauză nefiind încălcat principiul contradictorialității.

În ceea ce privește susținerea potrivit căreia, din aceleași motive, reclamantei i-a fost încălcat dreptul la apărare, Curtea a constatat că și aceasta este neîntemeiată.

Realizarea dreptului la apărare este asigurată prin respectarea dreptului părții de a cunoaște pretențiile și apărările celeilalte părți pentru a-și putea asigura apărarea astfel cum consideră necesar. În ipoteza susținută de apelanta-reclamantă este vorba despre a cunoaște aspectele care interesează soluționarea cauzei din perspectiva judecătorului învestit cu tranșarea litigiului.

Astfel cum s-a reținut cu ocazia analizării criticilor referitoare la încălcarea principiului contradictorialității Curtea a constatat că în cauză reclamanta a cunoscut Sentința civilă nr. 4241 din 23 aprilie 2013 și implicațiile procedurale pe care aceasta le putea genera în litigiul de față, fapt ce rezultă din notele de ședință în cuprinsul cărora a susținut puterea de lucru judecat a acestei sentințe în prezentul litigiu.

În condițiile în care reclamanta a fost parte în litigiul finalizat prin această sentință, a invocat această hotărâre în prezentul dosar și a apreciat că aceasta se impune cu putere de lucru judecat, nu poate să susțină, nemulțumită fiind de soluția pronunțată de prima instanță, că aceasta din urmă nu a respectat dispoziții procedurale care i-au adus atingere dreptului la apărare.

În plus, Curtea a apreciat că dreptul la apărare al reclamantei este respectat și prin prisma faptului că aceasta a exercitat calea de atac împotriva sentinței primei instanțe.

Oricum, chiar și în situația în care s-ar fi constatat încălcarea dispozițiilor procedurale în sensul afirmat de apelanta reclamantă, Curtea a reținut că sancțiunea nu ar fi fost anularea hotărârii cu privire la acest capăt de cerere, având în vedere că dispozițiile art. 297 din vechiul C. proc. civ. sunt clare în privința soluțiilor care se pot pronunța de instanța de apel.

În ceea ce privește cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta SCP B. SPRL, curtea a reținut că potrivit art. 998 din vechiul C. civ., temeiul juridic al acțiunii reclamantei, "Orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara", iar conform art. 999 din același cod "Omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa." Din prevederile legale menționate, rezultă că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, se cer a fi întrunite următoarele condiții: existența unui prejudiciu; existența unei fapte ilicite; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existenta vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.

În acest condiții Curtea a reținut că prejudiciul pretins de reclamantă a fost în cuantum de 126.927, 26 lei.

Din susținerile reclamantei din cererea de chemare în judecată, coroborat cu Sentința civilă nr. 4241 din 23 aprilie 2013, Curtea a reținut că aceasta este suma pe care reclamanta a pus-o la dispoziția administratorului judiciar C. SPRL, cu privire la care a cerut administratorului să nu facă plata banilor până în momentul în care creanța devine certă prin pronunțarea unei hotărâri irevocabile în dosarul ce a generat titlul executoriu. Cu toate acestea administratorul C. SPRL a efectuat plata către SC F. SA fără a exista un tabel de distribuție la data de 17 septembrie 2009.

În ceea ce privește faptele ilicite imputate de reclamantă pârâtului SCP. B. SPRL, acestea sunt reprezentate de continuarea demersurilor juridice în Dosarul nr. x/87/2006, după 31 decembrie 2006, în "calitate" de lichidator judiciar al SC F. SA, în vederea obținerii titlului executoriu împotriva reclamantei, scopul urmărit fiind acela de a obține în mod nelegal un titlu împotriva apelantei și apoi de a întârzia soluționarea apelului, apoi a recursului, respectiv a rejudecării fondului pentru a bloca reclamanta de la formularea oricărei cereri de recuperare a prejudiciului creat.

Sesizat cu cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta din prezenta cauză în contradictoriu cu C. SPRL, Tribunalul București, secția a VII-a civilă, a reținut în Sentința civilă nr. 4241 din 23 aprilie 2013 în privința pârâtului că "neluarea de către administratorul judiciar a măsurilor de recuperare a sumelor achitate în baza unui titlul desființat, începând cu data de 5 februarie 2010 și până la data de 25 februarie 2011 când s-a dispus închiderea procedurii cu consecința degrevării sale de atribuții a condus la prejudicierea debitorului care a fost pus în imposibilitatea de a mai recupera suma de 126.927,26 lei de la creditorul SC F. SRL care, între timp și-a încetat existența ca persoană juridică." A mai apreciat că în cauză "sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998 - 999 C. civ., prin raportare la art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, respectiv o nerespectare de către administratorul judiciar a obligațiilor legale, care au fost de natură a conduce la prejudicierea debitorului, motiv pentru care urmează a admite cererea debitorului și a dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 126.927,26 lei."

Curtea de apel a opinat că această sentință se bucură de putere de lucru judecat, așa încât dezlegarea dată prin această decizie problemei de drept referitoare la persoana responsabilă pentru crearea în patrimoniul reclamantei a unui prejudiciu în cuantum de 126.927, 26 lei se impune în prezenta cauză, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă.

Instanța de apel a reținut în privința acestei sentințe efectul pozitiv al lucrului judecat care presupune că ceea ce a stabilit o instanță să nu fie contrazis de cea ulterioară. Potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) din vechiul C. civ., în relația dintre părți prezumția lucrului judecat are caracter absolut, ceea ce înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litigiu și succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.

Împrejurarea că Sentința civilă nr. 4241 din 23 aprilie 2013 a fost pronunțată în contradictoriu cu reclamanta SC A. SA și pârâtul C. SPRL, pârâtul SCP. B. SPRL, nefiind parte în acel litigiu a fost apreciată ca fiind fără relevanță în condițiile în care, este fără echivoc că prin fapta pârâtului C. SPRL s-a produs reclamantei prejudiciul în cuantum de 126.927,26 lei.

Pentru aceste considerente, Curtea a constatat că Sentința civilă nr. 4241 din 23 aprilie 2013 se bucură de putere de lucru judecat, conform art. 377 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., cu referire la art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2) C. civ., așa încât dezlegarea dată, prin această decizie, problemei de drept referitoare la persoana responsabilă de producerea prejudiciului în cuantum de 126.927,26 lei, disputat în acel litigiu se impune în prezenta cauză.

Cu alte cuvinte, în condițiile în care s-a stabilit irevocabil că SCP. C. SPRL este persoana responsabilă de producerea pagubei în patrimoniul reclamantei nu s-ar mai putea stabili că pentru același prejudiciu este responsabilă o altă entitate.

Instanța de apel a considerat că împrejurarea că în acel dosar nu au fost analizate faptele ilicite imputate pârâtului SCP. B. SPRL nu are nicio relevanță în condițiile în care reclamanta a fost parte în cel litigiu.

Curtea a reținut în plus, că scopul răspunderii civile delictuale este acela de a înlătura integral efectele faptei ilicite, iar nu să constituie o sursă de dobândire a unui venit suplimentar, în plus față de paguba suferită.

Cererea de aderare la apel formulată de SCP. C. SPRL a fost respinsă ca nefondată.

Curtea a constatat că prin cererea de aderare la apel, C. SPRL a susținut, pe de o parte că, deși excepția perimării a fost invocată în fața instanței de fond de către pârâtul B. SPRL, tribunalul în mod eronat nu s-a pronunțat asupra acesteia, iar de pe altă parte a solicitat admiterea excepției perimării și respingerea cererii de chemare în judecată ca perimată.

Deși apelanta a solicitat ca pe fond să se rejudece cauza pe baza actelor și susținerilor de la prima instanță în raport de care, în opinia sa, acțiunea trebuia respinsă ca nefondată, curtea a constatat că apelul nu cuprinde critici efective cu privire la soluția privind obligarea sa la plata către reclamantă a sumei de 18.366 lei reprezentând despăgubiri și a sumei de 1.212,96 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Față de dispozițiile art. 295 C. proc. civ., Curtea a apreciat că dacă apelanta ar fi fost nemulțumită de soluția privind obligarea sa la plata sumei de 18.366 lei reprezentând despăgubiri și a sumei de 1.212,96 lei reprezentând cheltuieli de judecată ar fi trebuit să arate în concret motivele pentru care ar fi apreciat că sentința pronunțată este nelegală sau/și netemeinică.

Cum apelanta nu a înțeles să arate care sunt motivele pentru care acțiunea formulată de SC A. SA ar fi trebuit respinsă în totalitate, Curtea a analizat cererea de aderare la apel formulată de SCP. C. SPRL cu respectarea principiului disponibilității, în condițiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ.

Analizând critica potrivit căreia instanța nu s-a pronunțat asupra excepției perimării Curtea, verificând dosarul primei instanțe, a constatat că în data de 20 martie 2015 aceasta s-a pronunțat asupra excepției perimării invocată de pârâtul B. SPRL.

Astfel, la acest termen de judecată excepția perimării a fost pusă în discuția părților și la același termen a fost soluționată în sensul respingerii.

În ceea ce privește soluția de respingere a excepției perimării, Curtea a constatat că aceasta este legală și temeinică pentru următoarele considerente:

Reclamanta SC A. SA a formulat prima cerere de chemare în judecată în data de 24 februarie 2012, cerere ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/3/2008*.

O a doua cerere fost formulată în data de 17 septembrie 2012 (prezentul Dosar nr. x/3/2012) - împotriva C. SPRL și a B. SPRL.

La data de 17 mai 2013, s-a dispus de către instanța de fond suspendarea Dosarului nr. x/3/2012 în temeiul art. 244 pct. 1 din vechiul C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a cererii ce face obiectul dosarului nr. x/3/2008*.

La data de 23 aprilie 2013 Tribunalul București a soluționat în fond Dosarul nr. x/3/2008*, fiind admisă în parte cererea reclamantei SC A. SA împotriva C. SPRL și asigurătorului acestui practician în insolvență.

Sentința a devenit irevocabilă prin respingerea recursului în data de 13 ianuarie 2014.

Cererea de repunere pe rol a fost formulată în data de 19 noiembrie 2014.

Curtea a constatat că în cauză sunt incidente dispozițiile din vechiul C. proc. civ., date fiind dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 potrivit cărora "Dispozițiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare".

Potrivit art. 248 orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Curtea constată că în data de 13 ianuarie 2014, dată la care Dosarul nr. x/3/2008 a fost soluționat irevocabil, a început să curgă termenul de perimare.

Cum cererea de repunere pe rol a fost formulată în data de 19 noiembrie 2014, rezultă că în cauză nu s-a împlinit termenul de perimare cum de altfel a reținut și prima instanță.

Împotriva acestei decizii, reclamanta SC A. SA a declarat recurs, pentru următoarele motive:

Un prim motiv de recurs vizează faptul că soluția pronunțata de instanța de apel cu privire la primul motiv de apel este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii - art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ.

Arată în acest sens recurenta că primul motiv de apel a vizat soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților E. și D., instanța considerând în mod nelegal că aceștia nu au calitate procesuală pasivă.

Recurenta susține că din dispozițiile art. 23 alin. (1), alin. (2) și alin. (3), raportat la art. 9 alin. (5), art. 41 alin. (1) din O.U.G. nr. 86/2006, rezultă că atât C. G. (forma de organizare în perioada săvârșirii actelor ilicite) cât și SCP. B. SPRL, au patrimoniu propriu de afectațiune, iar asociatul în cazul G. și asociații în cazul SPRL răspund personal în limita aportului social al fiecăruia.

Arată recurenta că prin soluția dată cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților E. și D. instanța a lipsit de efect juridic teza finală a art. 9 alin. (5) din O.U.G. nr. 86/2006.

Dispozițiile art. 5 și art. 7 din acest act normativ nu sunt aplicabile G. și SPRL în sensul că bunurile aduse ca aport la constituirea SPRL nu au părăsit niciodată patrimoniul asociatului, ci doar au fost afectate desfășurării activității SPRL, fără a intra în proprietatea societății. Recurenta apreciază că aceste dispoziții legale se aplică exclusiv cabinetelor individuale, nu formelor de exercitare a profesiei G. și SPRL.

Urmare a existentei patrimoniului de afectațiune, în mod evident acest patrimoniu este distinct de cel al constituenților societăților.

În cazul de față, răspunderea persoanelor juridice (G. și SPRL) față de recurentă a fost cauzată prin acțiunea succesivă a mai multor persoane, inclusiv fizice - practicienii în insolvență, ceea ce denotă o răspundere solidară a tuturor persoanelor (art. 1003 vechiul C. civ.). Pentru a putea analiza pe fond condițiile răspunderii civile delictuale este necesar ca acestea sa dobândească calitatea procesuală pasivă. Însăși această modalitate solidară de răspundere denotă calitatea procesuală pasivă a pârâților persoane fizice în cauză.

Arată recurenta că întreaga motivare a instanței de apel a fost realizată pe interpretarea noțiunii de patrimoniu de afectațiune, fără să analizeze prevederile art. 9 alin. (5) teza a II-a care instituie o răspundere personală limitată la aportul la capitalul social al constituentului.

Astfel, contrar motivării instanței de apel, din interpretarea corectă a dispozițiilor legale amintite mai sus, rezultă că pe lângă răspunderea cu propriul patrimoniu al persoanei juridice ca formă de organizare, există și răspunderea personală limitată a constituentului, în cauză E. și D., practicieni în insolvență.

Arată recurenta că motivarea instanței de apel, în sensul că faptele ilicite sunt numai ale persoanelor juridice și nu ale organelor de conducere, este contrazisă de prevederile art. 9 alin. (5) teza a II-a din O.U.G. nr. 86/2006, coroborat cu art. 1003 din vechiul C. civ., acesta din urmă denotând solidaritatea și nu art. 41 din O.U.G. nr. 86/2006.

Mai mult decât atât, recurenta arată că instanța de apel a omis din analiză faptul că în speță persoanele juridice G. și SPRL sunt constituite în virtutea calității de profesionist în domeniul practicienilor în insolvență a asociaților.

Astfel, există răspunderea personală a asociaților generată de răspunderea profesională, aceasta nefiind reglementată față de forma de organizare, ci față de terții prejudiciați de faptele ilicite.

În privința interpretării dispozițiilor art. 297 din vechiul C. proc. civ., contrar opiniei instanței de apel, recurenta consideră că singura soluție posibilă este anularea în parte a hotărârii.

În următorul motiv de recurs, recurenta arată că reținerea puterii de lucru judecat a Sentinței civile nr. 4142/2013, cu privire la SCP. B. SPRL, este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii - art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ.

Arată în acest sens recurenta că în motivarea instanței de apel cu privire la încălcarea dreptului la apărare și principiul contradictorialității s-a reținut ca într-adevăr instanța de fond nu a pus în dezbaterea contradictorie a părților puterea lucrului judecat a Sentinței nr. 4142/2013 și cu toate acestea a considerat în mod nelegal că nu a fost încălcat dreptul său la apărare și nici principiul contradictorialității.

Susține recurenta că, deși a fost parte în Dosarul nr. x/3/2008* și cunoștea Sentința civilă nr. 4142/2013, nu se poate considera că putea anticipa excepțiile pe care le va invoca instanța.

Arată că dispozițiile art. 166, art. 129 alin. (4) din vechiul C. proc. civ., art. 24 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului se interpretează în sensul că instanța de judecată este obligată să pună în discuția părților orice excepție, tocmai pentru ca acestea să fie în cunoștință de cauză cu privire la motivele invocării excepției de către instanța și să poată aduce propriile argumente în combaterea excepției.

Recurenta susține că, necunoscând că instanța de fond va invoca excepția puterii de lucru judecat față de SCP. B. SPRL, a prezentat puterea de lucru judecat a sentinței numai în privința C. SPRL, fără a prezenta argumentele lipsei puterii de lucru judecat față de SCP. B. SPRL

Atâta vreme cât dreptul la apărare și principiul contradictorialității sunt guvernate de texte de lege imperative, iar instanța de apel a constatat că au fost încălcate de instanța de fond, în virtutea dispozițiilor art. 85, art. 127 din vechiul C. proc. civ., vătămarea dreptului procesual de a se aduce la cunoștința părților excepția, de a se pune în discuție orală și contradictorie în fața instanței s-a realizat explicit, vătămarea dreptului procesual neputând fi acoperită de note scrise sau formularea unei căi de atac, în acest sens aplicându-se și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pe fondul excepției puterii de lucru judecat a Sentinței civile nr. 4142/2013, instanța a considerat în mod nelegal, prin interpretarea greșită a efectelor pozitive a puterii de lucru judecat, că soluția instanței de fond ar fi corectă.

Arată că Dosarul nr. x/3/2008* aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă, a avut ca obiect cererea formulată de recurentă împotriva C. SPRL în temeiul art. 998 - 999 C. civ., raportat la art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, respectiv analizarea nerespectării de către administratorul judiciar a obligațiilor legale, care au fost de natură a conduce la prejudicierea debitorului.

În Dosarul nr. x/3/2008* nu putea fi atrasă răspunderea SCP. B. SPRL deoarece nu avea calitate procesuală pasivă, nefiind administratorul judiciar al recurentei, ci reprezentantul creditorului SC F. SRL.

Apreciază recurenta că în cauză, puterea lucrului judecat prin raportare la Sentința civilă nr. 4142/2013 putea să fie reținută numai în privința cererii față de C. SPRL, ca urmare a analizării unor fapte ilicite ale acesteia.

Recurenta arată că în Dosarul nr. x/3/2008*, raportat la limitarea impusă de art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, nu avea posibilitatea juridică de a atrage răspunderea pârâților E., D. și SCP. B. SPRL, drept pentru care acțiunea formulată și faptele ilicite supuse analizei instanței aparțineau C. SPRL, faptele ilicite reclamate față de D. și SCP. B. SPRL nefiind identice cu cele analizate în Sentința civilă nr. 4142/2013.

Susține recurenta că atâta vreme cât în cauză, prejudiciul său a fost cauzat de activitatea ilicită solidară a mai multor persoane, iar acțiunea nu este prescrisă, obținerea unei hotărâri favorabile împotriva unei persoane nu exclude de plano obținerea atragerii răspunderii civile delictuale și față de alte persoane care au săvârșit alte acte ilicite cu legătura de cauzalitate directă cu faptele ilicite săvârșite de C. SPRL.

Solidaritatea este prevăzută de art. 1003 din vechiul C. civ., or atâta vreme cât procedural în Dosarul nr. x/3/2008* nu puteau fi analizate faptele ilicite ale SCP. B. SPRL, această sentință nu are putere de lucru judecat și nici nu poate genera o sursă de dobândire a unui venit suplimentar.

Pentru ca în prezenta cauză să poată fi invocate dispozițiile art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. (2) din vechiul C. civ. în privința Sentinței civile nr. 4142/2013 ar trebui ca prezenta acțiune să tindă la negarea sau stabilirea contrară a ceea ce s-a statuat anterior.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și urm. din vechiul C. proc. civ., dispozițiile legale indicate în cerere și orice alte dispoziții legale incidente în speță.

Intimatul-pârât SCP B. SPRL a depus concluzii scrise.

Analizând motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Primul motiv de recurs vizează greșita soluționare de către instanța de apel a excepției lipsei calității procesual pasive a pârâților E. și D., recurenta invocând în acest sens dispozițiile art. 23 alin. (1), alin. (2) și (3), raportat la art. 9 alin. (5) și art. 41 alin. (1) din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență.

Având în vedere textele legale mai sus enumerate, recurenta arată că atât C. G. (forma de organizare a săvârșirii faptelor ilicite), cât și SC B. SPRL au patrimoniu propriu de afectațiune, iar asociatul în cazul IPURL și respectiv asociații în cazul SPRL răspund personal, în limita aportului social al fiecăruia, raportat la dispozițiile art. 1003 din vechiul C. civ. răspunderea persoanelor vinovate de producerea prejudiciului fiind solidară.

Cu privire la acest motiv de recurs, se impune precizarea că patrimoniul persoanei juridice este acel element constitutiv, care este alcătuit din totalitatea drepturilor și obligațiilor cu caracter patrimonial, care au ca titular persoana juridică însăși.

Patrimoniul persoanelor juridice este distinct de patrimoniul persoanelor fizice sau persoanelor juridice care intră în componența sa, acesta permițând persoanei juridice să aibă o răspundere patrimonială proprie și să participe la circuitul civil în nume propriu.

Trecând peste aceste considerente teoretice, Înalta Curte constată că în speță sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea practicienilor în insolvență, urmând a fi avute în vedere prevederile acestui act normativ actualizate la data de 13 septembrie 2007, așadar forma în vigoare la data deschiderii procedurii insolvenței față de recurenta-reclamantă și a numirii ca administrator judiciar al C. IPURL (19 decembrie 2008), instanța de apel raportându-se de asemenea, în soluționarea căii de atac cu care a fost învestită, la aceeași formă a actului normativ.

Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 86/2006, societatea civilă profesională cu răspundere limitată, denumită și SPRL, se constituie prin contract de societate, prin asocierea practicienilor în insolvență, persoane fizice, alin. (5) al aceluiași art. statuând că "SPRL are patrimoniu propriu de afectațiune. Obligațiile și răspunderea SPRL sunt garantate cu patrimoniul de afectațiune. Asociații SPRL răspund personal în limita aportului social al fiecăruia."

Conform art. 23 din același act normativ, "În mod excepțional, se poate constitui și o întreprindere profesională unipersonală cu răspundere limitată, denumită în continuare și IPURL, fie prin actul de voință al unui singur practician în insolvență, fie ca urmare a decesului, incompatibilității, retragerii sau excluderii unuia ori mai multor asociați dintr-o SPRL, care au ca efect reducerea asociaților la unul singur, dacă acest din urmă asociat optează pentru organizarea activității sale sub forma IPURL."

Definiția patrimoniului de afectațiune o regăsim în același act normativ la art. 7 alin. (2), în sensul că "Patrimoniul profesional de afectațiune reprezintă totalitatea bunurilor, drepturilor și obligațiilor practicianului în insolvență afectate scopului exercitării profesiei sale, constituite ca o fracțiune distinctă a patrimoniului practicianului, separată de gajul general al creditorilor personali ai acestuia."

Prin raportare la textele legale mai sus menționate, reiese că această definiție este aplicabilă și în cazul formei de organizare a societății civile profesionale cu răspundere limitată (SPRL), chiar dacă ea se regăsește în art. 7 alin. (2), ce reglementează cabinetul individual, în condițiile în care legiuitorul, făcând referire la patrimoniul propriu de afectațiune al SPRL nu a mai reluat definiția acestuia, expusă la un articol anterior, aceste aspecte fiind reținute în mod corect și de către instanța de apel.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (3) din O.U.G. nr. 86/2006, prevederile privitoare la SPRL se aplică și IPURL, în măsura compatibilității lor.

Conform dispozițiilor art. 9 alin. (5) din O.U.G. nr. 86/2006, obligațiile și răspunderea SPRL sunt garantate cu patrimoniul de afectațiune, asociații SPRL răspunzând personal în limita aportului social al fiecăruia.

Din interpretarea sistematică a dispoziției legale mai sus enunțate, prin raportare la art. 7 alin. (3) din O.U.G. nr. 86/2006, interpretare care constă în lămurirea înțelesului unei dispoziții legale ținându-se seama de legăturile sale cu alte dispoziții din același act normativ sau din alt act normativ, reiese că în cazul creanțelor născute din activitatea profesională a practicianului în insolvență, creditorii vor urmări bunurile aflate în patrimoniul de afectațiune, situație în care asociații SPRL răspund în limita aportului social al fiecăruia.

Raportat la aceste argumente, nu poate fi reținută incidența în cauză a solidarității pasive prevăzute de art. 1003 din vechiul C. civ., potrivit căruia "Când delictul sau cvasi-delictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sunt ținute solidar pentru despăgubire", în temeiul dispozițiilor art. 9 alin. (5) teza a II-a din O.U.G. nr. 86/2006, așa cum susține recurenta.

În mod corect a reținut curtea de apel că activitatea organelor de conducere și administrare ale persoanei juridice este activitatea acesteia și că răspunderea aparține societății.

Față de aspectele mai sus arătate, Înalta Curte constată că instanța de apel a soluționat în mod legal excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților E. și D..

Următorul motiv de recurs, ce vizează nelegala reținere a puterii de lucru judecat a Sentinței civile nr. 4142/2013 în privința intimatului-pârât SCP B. SPRL este, de asemenea, nefondat.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta invocă încălcarea de către instanța de apel a dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, respectiv a art. 85, art. 127, art. 166, art. 129 alin. (4) din vechiul C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Arată în acest sens că instanța de apel, deși a constatat că prima instanță nu a pus în dezbaterea părților puterea lucrului judecat a Sentinței nr. 4142/2013, a apreciat în mod nelegal că nu a fost încălcat dreptul recurentei la apărare și nici principiul contradictorialității.

Înalta Curte constată că dispozițiile art. 85 din vechiul C. proc. civ. nu este incident în cauză, potrivit acestei dispoziții legale "Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel."

În prezenta cauză recurenta nu invocă nelegala sa citare.

Art. 127 din același cod, potrivit căruia "Pricinile se dezbat verbal, dacă legea nu dispune altfel", reglementează principiul oralității procesului civil.

Art. 129 alin. (4) din vechiul C. proc. civ. invocat de recurentă instituie obligația judecătorului de a pune în discuția părților "orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare", inclusiv în ceea ce privește invocarea din oficiu a autorității de lucru judecat (art. 166 din același cod).

Cu privire la această obligație, în mod corect a reținut curtea de apel că în condițiile în care reclamanta SC A. SA a fost parte în Dosarul nr. x/3/2008*, în care s-a pronunțat de către Tribunalul București, secția a VII-a civilă, Sentința nr. 4241 din 23 aprilie 2013 și în condițiile în care în prezenta cauză a invocat puterea de lucru judecat a acestei hotărâri, nu se poate aprecia că dreptul său la apărare sau principiul contradictorialității a fost încălcat.

Nu poate fi acceptat punctul de vedere al recurentei în sensul că a invocat puterea de lucru judecat a Sentinței nr. 4241 din 23 aprilie 2013 numai cu privire la C. SPRL, nu și cu privire la SCP B. SPRL, unul din caracterele puterii de lucru judecat fiind obligativitatea, care face ca părțile să se supună efectelor lucrului judecat.

Ca urmare a exclusivității puterii de lucru judecat, care presupune ca un nou proces între aceleași părți, pentru același obiect și aceeași cauză să nu mai fie posibil și a incontestabilității, care face ca hotărârea definitivă să nu mai poată fi pusă în discuție de către părți sau procuror decât prin intermediul căilor de atac, reiese că recurenta-reclamantă SC A. SA nu putea invoca fragmentat puterea de lucru judecat, respectiv numai cu privire la intimatul-pârât SCP. C. G., nu și la SCP B. SPRL.

Puterea de lucru judecat este o prezumție legală absolută și irefragabilă reglementată de art. 1201 din vechiul C. civ.: "Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are aceleași obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate". Este în același timp și o excepție de fond, peremptorie și absolută, conform dispozițiilor art. 166 din vechiul C. proc. civ.

Ceea ce legitimează autoritatea de lucru judecat este adevărul care trebuie să stea la baza hotărârii, urmărind în același timp evitarea contrazicerilor dintre două hotărâri judecătorești, în sensul ca drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o hotărâre ulterioară, dată în alt proces.

Pentru a se verifica existența autorității de lucru judecat trebuie observată tripla identitate de elemente la care se referă art. 1201 din vechiul C. civ., respectiv identitatea de părți, obiect și cauză.

În ceea ce privește identitatea de părți, se poate opune reclamantului din prima cerere puterea de lucru judecat de pârâtul din a doua cerere, altul decât cel din primul proces, dacă are aceeași situație cu primul pârât, deoarece reclamantul a avut la dispoziție toate garanțiile dreptului la apărare în cadrul unor dezbateri contradictorii.

Prin Sentința civilă nr. 4241 din 23 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă în Dosarul nr. x/3/2008* s-a dispus în mod irevocabil obligarea pârâtului C. SPRL la plata sumei de 126.927 lei, cu titlu de despăgubiri către reclamanta SC A. SA, instanța reținând în considerente că în cauză sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998 - 999 C. civ., prin raportare la art. 22 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, respectiv o nerespectare de către administratorul judiciar C. SPRL a obligațiilor legale, care au fost de natură a conduce la prejudicierea reclamantei.

Printr-o hotărâre ulterioară nu poate fi contrazisă dezlegarea dată prin această hotărâre problemei de drept referitoare la persoana responsabilă pentru crearea în patrimoniul reclamantei a unui prejudiciu în sumă de 126.927 lei, prin hotărârea mai sus arătată, instanța stabilind în mod irevocabil că răspunderea aparține în exclusivitate C. SPRL.

Prin cererea dedusă judecății reclamanta solicită să se constate că pe lângă C. SPRL răspunderea pentru crearea prejudiciului în cuantum de 126.927 lei aparține și SCP B. SPRL, fapt ce presupune încălcarea puterii de lucru judecat a Sentințe civile nr. 4241 din 23 aprilie 2013, pronunțate de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2008*, fapt reținut în mod legal și de către instanța de apel.

Înalta Curte constată, de altfel, că în susținerea recursului, recurenta a arătat că solicită atragerea răspunderii solidare a SCP C. G. și a SCP B. SPRL pentru același prejudiciu în cuantum de 126.927 lei, care a făcut obiectul cauzei nr. x/3/2008*.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SA împotriva Deciziei civile nr. 205/R din 2 februarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Cererea intimatului-pârât SCP B. SPRL, privind obligarea recurentei-reclamante SC A. SA la plata sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, în temeiul art. 274 C. proc. civ., va fi respinsă, aceste cheltuieli nefiind dovedite, la dosar aflându-se numai factura aferentă onorariului de avocat, nu și dovada plății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SA împotriva Deciziei civile nr. 205/R din 2 februarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Respinge cererea intimatului-pârât SCP B. SPRL, privind obligarea recurentei-reclamante SC A. SA la plata sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2017.

Procesat de GGC - CL