ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 616/2019
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 616/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Deliberând, asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:
Motivele de recurs
Prin Decizia civilă nr. 534A din data de 29 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva Sentinței civile nr. 683/16.05.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, critica vizând următoarele aspecte:
Hotărârea este nelegală pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Autorul său, B., a fost instituit legatar universal de către testatoarea C. - acest aspect fiind tranșat în cauza de a format obiectul Dosarului nr. x/2009, prin Decizia civilă nr. 1516/2012 a Curții de Apel București -, iar reclamantul are calitatea de legatar universal al lui B.
Ignorând această decizie, instanțele au nesocotit prevederile art. 1200 pct. 4 din vechiul C. civ. Efectul pozitiv al lucrului judecat al Deciziei civile nr. 1516/2012 se impune și în prezentul proces, instanțele neputând nesocoti această hotărâre prin care s-a reținut calitatea de legatar universal a recurentului.
Considerentul din decizia recurată, în sensul că intimata-pârâtă Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat nu este ținută de cele stabilite prin Decizia nr. 1516/2012 a Curții de Apel București, este contrar prevederilor art. 1200 pct. 4 C. civ. Chiar dacă intimata-pârâtă este o terță persoană, aceasta nu poate să ignore ceea ce s-a statuat judecătorește în mod irevocabil.
Clauza din testamentul defunctei C. "împărțiți și vindeți tot ce mai rămâne" conferă vocație la întreaga moștenire întrucât ea nu se referă la bunuri determinate, ceea ce face ca legatul să fie unul universal, în condițiile art. 888 C. civ. Existența unor legate cu titlu particular, precum în speță, sau cu titlu universal care ar micșora emolumentul este irelevantă câtă vreme moștenirea nu a fost în integralitate absorbită prin legatele cu titlu particular instituite.
Analiza recursului
Recursul nu este întemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul A. a solicitat revendicarea imobilului situat în București, Șos. București - Ploiești nr. 107, km 11+500, în suprafață de 6 ha, compus din teren și construcțiile aflate pe acesta.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că imobilul revendicat a aparținut autoarei sale C., de la care a fost preluat de Statul Român, în mod abuziv, prin Decretul nr. 1/1950.
Prima instanță de fond a respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale active a reclamantului, iar instanța de apel a păstrat această soluție.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a arătat, în mod judicios, că Decizia civilă nr. 1055/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a stabilit în mod irevocabil că reclamantul nu are calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Șos. București - Ploiești nr. 107, fiind irevocabilă, se bucură de autoritate de lucru judecat deplină. Prin urmare, modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, face imposibilă statuarea diferită într-un litigiu ulterior.
Calitatea reclamantului de succesor - legatar universal al defunctei C. pentru imobile preluate de Statul Român nu mai poate fi pusă în discuție, urmare a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat în raport cu toate părțile vizate prin decizia sus-menționată.
Or, prin Decizia civilă nr. 1055/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că B. - autorul recurentului din prezentul dosar - a fost instituit legatar cu titlu particular prin testamentul lăsat de către C., motiv pentru care nu are calitate de persoană îndreptățită la restituirea imobilului situat în Șos. București - Ploiești nr. 107, vocația sa succesorală testamentară fiind limitată doar la bunuri mobile. Părți în litigiul finalizat prin această decizie au fost atât A., cât și Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.
În aceste condiții, instanța de recurs nu poate primi critica legată de aprecierea eronată de către instanțele de fond a dispozițiilor art. 888 C. civ., astfel încât să procedeze la o nouă calificare a legatului instituit în favoarea lui B.. În mod irevocabil s-a reținut că B. și D. au calitatea de legatari cu titlu particular pentru bunurile mobile individualizate prin testament.
Apoi, instanța de apel a arătat judicios că prin Decizia civilă nr. 1516/26 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie au fost menținute hotărârile instanțelor de fond anterioare, care în considerente rețineau calitatea de legatar universal a autorului reclamantului, calitate dobândită în baza testamentului întocmit de C.. De asemenea, s-a arătat că de statuările acestei decizii nu este ținută și Regia Autonomă Administrația Patrimoniului și Protocolului de Stat, care nu a fost parte în litigiu. Această dezlegare a instanței de apel este corectă, în condițiile în care în litigiul finalizat prin Decizia civilă nr. 1516/26 septembrie 2012 au figurat ca părți numai D. și A.
Faptul că prin două hotărâri judecătorești este dezlegată diferit aceeași chestiune de drept, ar putea forma numai obiect al unei revizuiri, în măsura în care sunt îndeplinite toate cerințele pentru admisibilitatea căii extraordinare de atac. Cum nu s-a probat desființarea deciziei 1055/2010, și cum aceasta este cea prin care s-a stabilit, în contradictoriu cu părțile din prezentul dosar, că B. - și apoi succesorul său, A. - este numai legatar cu titlu particular al defunctei C., în mod corect cererea în revendicare formulată în prezentul dosar a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale active.
Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că motivele de recurs formulate nu întrunesc cerințele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel încât a respins recursul ca nefondat, cu consecința rămânerii definitive a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 534A din data de 29 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 martie 2019.
Procesat de GGC - GV