ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2098/2018

După deliberare, asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, la 16.06.2004, sub nr. x/2004, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dezbată succesiunea de pe urma defunctului C.

Prin sentința civilă nr. 947 din 29.01.2009, pronunțată în dosarul nr. x/2004, Judecătoria Sectorului 3 București a dispus ieșirea din indiviziune a pârâților A. și B., în conformitate cu încheierea de admitere în principiu din 12.06.2997, în natură; a atribuit reclamantului A., lotul 1 din suprafața de 300 mp, conform raportului de expertiză tehnică cadastrală efectuat în cauză și completările raportului de expertiză (anexa nr. 5); a atribuit pârâtei B., lotul 2 conform raportului de expertiză tehnică cadastrală efectuat în cauză.

Prin decizia civilă nr. 909/A din 27.06.2014, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelantul-pârât D. și de apelantul-reclamant-pârât A., împotriva sentinței civile nr. 15414 din 08.10.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dosarul nr. x/2011, în contradictoriu cu intimata-pârâtă-reclarnantă B. și cu intimatul - pârât C.

Prin decizia civila nr. 405 din 26 aprilie 2016, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de recurentul - reclamant A., precum și de recurentul-pârât D., împotriva deciziei civile nr. 909/A din 27.06.2014,pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a formulat recurs recurentul-reclamant A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 31 ianuarie 2017.

Prin încheierea din data de 14 martie 2017, Înalta Curte a suspendat judecata recursului, conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât a constatat lipsa părților legal citate și faptul ca niciuna dintre acestea nu a solicitat judecata în lipsă.

Cauza a fost repusă din oficiu pe rol, în vederea discutării excepției perimării recursului, fixându-se termen la data de 29 mai 2018.

Asupra excepției de perimare a cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice alta cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, daca a rămas in nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu", în sensul prevederilor legale mai sus expuse, perimarea se înfățișează ca o sancțiune ce se răsfrânge asupra întregii activități judiciare, care este determinată de lipsa de stăruința a părților în soluționarea litigiului dedus judecății.

Curtea Constituțională prin decizia nr. 311 din 15 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial nr. 25 din 17 ianuarie 2002, a statuat că "perimarea reprezintă o sancțiune procedurală determinată de necesitatea de a curma starea de incertitudine creată asupra raporturilor juridice deduse judecății prin cererea lăsată în nelucrare timp de un an, din vina părții."

Așadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Ca urmare, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.

Aceasta este și situația în speță, unde, după suspendarea judecății cauzei pentru lipsa părților, măsură dispusă la termenul din data de 14 martie 2017, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății recursului.

De asemenea, Înalta Curte reține că, în speță, nu este incidență o cauză neimputabilă părților sau necesitatea îndeplinirii din oficiu a unui act de procedură, care să conducă la întreruperea termenului de perimare. In raport de aceste considerente și având în vedere că în cauză a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecății pricinii, timp în care niciuna dintre părți nu a solicitat continuarea judecății recursului, iar în această perioadă nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 252 alin. (1) C. proc. civ., va constata perimat recursul declarat de reclamantul-pârât A. împotriva deciziei nr. 405 din 26 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul formulat de reclamantul-pârât A. împotriva deciziei nr. 405 din 26 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29.05.2018.