ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1665/2018

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10 martie 2015, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea de Supraveghere Financiară și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, a solicitat: (i) anularea deciziei nr. 1460/09.10.2014, emisă de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară; (ii) anularea deciziei nr. 1869/02.12.2014, emisă de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară; (iii) obligarea pârâtei Autoritatea de Supraveghere Financiară la plata cheltuielilor de judecată. Prin răspunsul la întâmpinare formulat de reclamantă la data 15 mai 2015, aceasta a precizat că înțelege să își modifice acțiunea, în sensul de a se judeca doar în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, precizare reiterată la termenul de judecată din data de 12 iunie 2015.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1798 din 19 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea de Supraveghere Financiară și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1798/19.06.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.A., criticând ca nelegală și netemeinică hotărârea atacată, întemeindu-și recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. Cât privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă consideră că hotărârea de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, prin considerente fiind preluat, în proporție majoritară, conținutul întâmpinării formulate de intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară. Recurenta-reclamantă apreciază că sentința de fond nu reflectă analiza judecătorului, ci punctul de vedere al intimatei-pârâte Autoritatea de Supraveghere Financiară, întâmpinarea constituind considerentele hotărârii, motiv pentru care consideră că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare. Cât privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă consideră, în esență, că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 145 din H.G. nr. 577/2002 și art. 12 alin. (5) - (7) din Legea nr. 137/2002. În susținerea acestui motiv de recurs, se învederează că instanța de fond a aplicat, în mod greșit, dispozițiile dreptului comun în materie, respectiv art. 130 din Regulamentul nr. 1/2006 și art. 240 din Legea nr. 297/2004, deși în cauză sunt aplicabile dispozițiile speciale ale Legii nr. 137/2002, dreptul de preferință al acționarilor și modalitatea de exercitare fiind prevăzute de art. 12 alin. (6) și alin. (7) din Legea nr. 137/2002 și nu acordate prin Hotărârea AGEA.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 08.12.2005, intimata-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, iar motivul de recurs privitor la încălcarea sau aplicarea greșită a legii este neîntemeiat. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 18.12.2015, intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind, în esență, că, prin sentința recurată, s-a realizat o analiză exhaustivă a tuturor motivelor invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea introductivă, iar reținerea argumentelor formulate de intimata-pârâtă este rezultatul analizării și soluționării pe fond a dosarului.

Procedura de soluționare a recursului Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 20 septembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat. Părțile nu au înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin încheierea din data de 31 ianuarie 2018, constatând că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.A. este fondat, pentru următoarele considerente: Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte îl apreciază a fi fondat, prin raportare la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 alin. (3) din Constituția României. Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede că: "(1) Hotărârea va cuprinde: … b)…motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților." Aceasta dispoziție are caracter imperativ, aspect care rezultă din folosirea, de către legiuitor, a expresiei "va cuprinde", stabilind o obligație în sarcina instanțelor de judecată, a cărei nerespectare atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 176 pct. 6 din C. proc. civ. Confirmând și întărind acest caracter imperativ, precum și sancțiunea nulității, legiuitorul a înțeles să reglementeze un motiv de nelegalitate distinct al hotărârii judecătorești, prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., și anume: "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii." Importanța motivării hotărârii judecătorești a fost subliniată și în jurisprudența europeană, fiind considerată un aspect al garanțiilor procesuale conferite de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, prin Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunțată în cauza Albina c. România, s-a reținut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului: "30. Curtea reamintește că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, și Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59]. 34. Conform jurisprudenței Curții, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri și decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60)." Aceste considerente au fost reluate și în cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010: "30. Curtea reamintește în primul rând principiile stabilite prin jurisprudența sa în ceea ce privește participarea efectivă a părților la procedură și obligația instanțelor de a "audia" argumentele acestora și de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii (a se vedea, printre multe altele, Albina împotriva României, nr. 57808/00, pct. 30 și 32, 28 aprilie 2005 și Boldea, citată anterior, pct. 28-30)." În ceea ce privește hotărârea pronunțată în cauză, Înalta Curte constată că, din cuprinsul acesteia, nu rezultă existența unei motivări proprii a instanței de judecată, toate considerentele fiind preluate din apărările formulate prin întâmpinare de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară. Art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. face trimitere la nevoia expunerii motivelor de fapt și de drept "pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților", ceea ce conduce la concluzia că motivarea trebuie sa cuprindă argumentele proprii judecătorului, simpla reluare a argumentelor uneia dintre părți nefiind suficientă. O astfel de motivare nu face dovada analizării efective a argumentelor părților și nu respectă rigorile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Deși instanța de fond a pronunțat o soluție asupra obiectului cererii de chemare în judecată, motivele expuse în cuprinsul sentinței recurate nu permit urmărirea silogismului logic prin care instanța a ajuns la această soluție, și nu dovedesc că judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, argumentele expuse de recurenta-reclamantă A. S.A. Hotărârea instanței de fond nu permite nici exercitarea controlului judiciar, instanța de recurs fiind în imposibilitatea de a analiza temeinicia sau netemeinicia soluției pronunțate, obligând la o casare cu trimitere spre rejudecare, deși, strict formal, Curtea de Apel București s-a pronunțat pe fondul cauzei. Prevederile art. 21 alin. (3) din Constituția României garantează dreptul la un proces echitabil, garanție ce nu poate fi respectată de o hotărâre judecătorească care se limitează la a "transcrie" în considerente argumentele părților, fără a fi trecute prin filtrul judecătorului. Este evident că soluția judecătorului, în orice cauză, indiferent de obiectul său, va fi pronunțată în favoarea uneia din părțile cauzei, prin raportare la motivele de fapt și de drept expuse de aceasta, motive care au convins instanța de judecată de justețea pretențiilor părții, dar instanța de judecată nu poate ignora obligația de motivare a hotărârii, prin preluarea integrală a argumentelor părții căreia i-a dat câștig de cauză. Prin urmare, se apreciază că, în cauza de față, considerentele hotărârii de fond nu respectă exigențele unei motivări corespunzătoare, care să ofere certitudinea analizării efective și complete a cauzei și a argumentelor părților, astfel încât se impune casarea integrală a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe. Pentru motivele expuse anterior, în raport de soluția de casare cu trimitere la rejudecare, Înalta Curte apreciază a fi inutilă analizarea celorlalte motive de recurs invocate de recurenta-reclamantă A. S.A., încadrate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de instanța de fond în rejudecare. În consecință, constatându-se incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., dispunându-se casarea sentinței civile nr. 1798 din 19 iunie 2015 și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.