ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1285/2010

Asupra recursului de

față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC D.R. SRL a chemat în

judecată pe pârâta SC. R.R. SA solicitând constatarea nulității a 29 de facturi

fiscale emise pentru livrarea produsului calor economic 3, facturi la care

acciza a fost stabilită nelegal la nivelul celei pentru motorină, obligarea pârâtei

să emită facturi cu acciza aferentă produsului calor economic 3 și la plata

sumei de 354.515 lei plată nedatorată prin stabilirea cuantumului greșit al

accizei.

Tribunalul

Constanța, prin sentința civilă nr. 2671/ COM din 23 septembrie 2008, a respins

ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei pentru

obligarea la plata sumei nedatorate, a admis acțiunea reclamantei constatând

nulitatea celor 29 de facturi, a obligat pe pârâtă să emită facturi pentru

produsul livrat cu acciza aferentă acesteia și a obligat-o la restituirea sumei

de 354.515 lei.

Instanța de fond a reținut că prin

emiterea celor 29 de facturi au fost încălcate normele imperative relative la

determinarea prețului, respectiv a art. 175 alin. (2) și (3) C. fisc., Decizia

nr. 65 din 19 februarie 2002 a Ministerului Finanțelor și dispozițiilor pct. 5 alin.

(4) din normele de aplicare a C. fisc., acciza la produsul calor economic 3

fiind aceea aplicabilă produsului „păcură”.

Curtea de Apel

Constanța, prin Decizia comercială nr. 221/ COM din 23 decembrie 2008 a respins

ca nefondat apelul, considerând că produsul calor economic 3 a fost livrat de

către pârâtă cu acciza care nu corespundea normelor de tarifare.

Împotriva

deciziei astfel pronunțate, pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta susține că instanța de apel a reținut greșit incidente

cauzei

dispozițiile pct. 5 alin. (4) al normelor aprobate de H.G. nr. 44/2004

și art. 175 C.

fisc., nesocotind Decizia nr. 65 din 19 februarie 2007 a

M.F.P. care nu

este o normă de interpretare

unitară a H.G. nr. 44/2004, ci interpretează probleme de

normă fiscală în

vederea

eliminării interpretării aferente a legii și nu poate produce efecte

retroactive.

Recursul

este fondat:

Prevederile art.

10 din Legea nr. 554/2004, stabilesc în competența instanțelor de contencios

administrativ litigiile privind

actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale

și

județene, precum și celor care privesc taxele și impozitele, contribuții,

datorii vamale și accesoriile acestora, de până la 5 milioane lei, se

soluționează în fond de tribunalele administrativ - fiscale.

Față de

obiectul litigiului ce privește accesoriile la taxele prevăzute în legislația

fiscală, competența de soluționare a cauzei

aparține

instanței de contencios administrativ și fiscal.

Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 3 C.

proc. civ.

și art. 312 alin. (3) C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție

va admite

recursul declarat împotriva Deciziei nr. 221/ COM din 23

decembrie 2008 pronunțată de Curtea de

Apel Constanța, va admite

apelul împotriva

sentinței nr. 2671/ COM din 23 septembrie 2008 a

Tribunalului Constanța pe care o va anula și va trimite cauza aceluiași

tribunal

spre rejudecare ca instanță de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de pârâta SC R.

R. SA

Constanța împotriva Deciziei nr. 221/ COM din 23

decembrie 2008

pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal,

pe

care o casează și în consecință:

Admite

apelul pârâtei împotriva sentinței nr. 2671/ COM

din 23 septembrie 2008 a Tribunalului Constanța, secția comercială,

pe

care o anulează și trimite cauza spre soluționare Tribunalului

Constanța, ca instanță de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședința publică, astăzi 20 aprilie 2010