ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1285/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC D.R. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC. R.R. SA solicitând constatarea nulității a 29 de facturi fiscale emise pentru livrarea produsului calor economic 3, facturi la care acciza a fost stabilită nelegal la nivelul celei pentru motorină, obligarea pârâtei să emită facturi cu acciza aferentă produsului calor economic 3 și la plata sumei de 354.515 lei plată nedatorată prin stabilirea cuantumului greșit al accizei. Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 2671/ COM din 23 septembrie 2008, a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei pentru obligarea la plata sumei nedatorate, a admis acțiunea reclamantei constatând nulitatea celor 29 de facturi, a obligat pe pârâtă să emită facturi pentru produsul livrat cu acciza aferentă acesteia și a obligat-o la restituirea sumei de 354.515 lei.

Instanța de fond a reținut că prin emiterea celor 29 de facturi au fost încălcate normele imperative relative la determinarea prețului, respectiv a art. 175 alin. (2) și (3) C. fisc., Decizia nr. 65 din 19 februarie 2002 a Ministerului Finanțelor și dispozițiilor pct. 5 alin. (4) din normele de aplicare a C. fisc., acciza la produsul calor economic 3 fiind aceea aplicabilă produsului „păcură”. Curtea de Apel Constanța, prin Decizia comercială nr. 221/ COM din 23 decembrie 2008 a respins ca nefondat apelul, considerând că produsul calor economic 3 a fost livrat de către pârâtă cu acciza care nu corespundea normelor de tarifare. Împotriva deciziei astfel pronunțate, pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Recurenta susține că instanța de apel a reținut greșit incidente cauzei dispozițiile pct. 5 alin. (4) al normelor aprobate de H.G. nr. 44/2004 și art. 175 C. fisc., nesocotind Decizia nr. 65 din 19 februarie 2007 a M.F.P. care nu este o normă de interpretare unitară a H.G. nr. 44/2004, ci interpretează probleme de normă fiscală în vederea eliminării interpretării aferente a legii și nu poate produce efecte retroactive. Recursul este fondat: Prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, stabilesc în competența instanțelor de contencios administrativ litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și celor care privesc taxele și impozitele, contribuții, datorii vamale și accesoriile acestora, de până la 5 milioane lei, se soluționează în fond de tribunalele administrativ - fiscale.

Față de obiectul litigiului ce privește accesoriile la taxele prevăzute în legislația fiscală, competența de soluționare a cauzei aparține instanței de contencios administrativ și fiscal. Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și art. 312 alin. (3) C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat împotriva Deciziei nr. 221/ COM din 23 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, va admite apelul împotriva sentinței nr. 2671/ COM din 23 septembrie 2008 a Tribunalului Constanța pe care o va anula și va trimite cauza aceluiași tribunal spre rejudecare ca instanță de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC R. R. SA Constanța împotriva Deciziei nr. 221/ COM din 23 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și în consecință: Admite apelul pârâtei împotriva sentinței nr. 2671/ COM din 23 septembrie 2008 a Tribunalului Constanța, secția comercială, pe care o anulează și trimite cauza spre soluționare Tribunalului Constanța, ca instanță de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 20 aprilie 2010