ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5168/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 7 mai 2008 reclamanta

SC U.B. SA Constanța a chemat în judecată D.R.A.O.V. Constanța, D.J.A.O.V. Constanța

și A.N.V., solicitând restituirea accizelor în cuantum de 530.051 RON achitate în

mod nedatorat pe parcursul anului 2007, ca urmare a aplicării eronate a prevederilor

legale, dobânda legală aferentă acestei sume, până la data introducerii cererii,

precum și până la data achitării efective a debitului, cu cheltuieli de judecată

.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că este o societate cu capital integral privat care desfășoară

operațiuni de bunkeraj al navelor maritime în porturile naționale, inclusiv în Portul

Constanța.

În vederea desfășurării

activității sale, menționează reclamanta, în anul 2007 a achiziționat de la state

terțe combustibil pentru motor în vederea livrării ulterioare către nave aflate

sub pavilionul unor state membre ale U.E., produse ce erau depozitate în antrepozitul

aflat în incinta Portului Constanța, aparținând SC O.T. SA , până la stabilirea

unei destinații finale.

Fiind autorizată atât

ca antrepozit fiscal cât și ca antrepozit vamal, această societate avea regim suspensiv

de plată a datoriilor.

La scoaterea mărfurilor

din regimul suspensiv al antrepozitului reclamanta era obligată să achite datoriile

de natură vamală și fiscală ce incumbau operațiunii de punere în circulație pe teritoriul

României, teritoriu comunitar.

Cu toate acestea, susține

reclamanta, Biroul Vamal Constanta, aplicând în mod eronat dispozițiile legale,

a obligat-o să achite accizele aferente produselor achiziționate, condiționând aprobarea

operațiunii de punere în libera circulație respectivelor produse de asumarea datoriei

de 530.051 RON.

În urma contestației administrative

i s-a comunicat că este îndreptățită la restituirea sumei de 232.627 RON, motiv

pentru care a fost nevoie să formuleze acțiunea în justiție.

Reclamanta apreciază că

decizia devenea exigibilă la momentul când scotea marfa din antrepozitul fiscal,

sens în care ar fi fost obligată la plata acesteia. Cu toate acestea, prin excepția

de la regulă deveneau incidente dispozițiile art. 201 alin. (1) lit. b) C.

fisc.

La 7 iulie 2008 reclamanta

a făcut precizări în legătură cu obiectul cererii și temeiul juridic iar la 8 septembrie

2009 și-a definitivat petitul cererii solicitând:

anularea deciziei D.R.A.O.V.

Constanta din 05 mai 2008 ca nelegală și netemeinică;

restituirea accizelor

in cuantum de 206.424 RON achitate nedatorat în anul 2007;

obligarea la dobânda legală

aferentă sumei de 323.637 RON de la data perceperii și până la data restituirii

sale efective -25 iunie 2008;

obligarea la dobânda legală

aferentă sumei de 206,424 RON de la data perceperii sale în mod nedatorat și până

la data achitării sale efective;

obligarea la plata cheltuielilor

de judecată.

Curtea de Apel Constanța,

secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 757/CA din 22 septembrie 2008, a respins acțiunea astfel cum

a fost precizată la termenul din 8 septembrie 2008.

Cu privire la dobânda

aferentă sumei de 323.637 RON, instanța de fond a respins acest capăt de cerere

întrucât nu au fost efectuate operațiunile de compensare, pentru a se determina

în mod corect dacă contribuabilul mai are și alte datori către bugetul statului,

fiind incidente dispozițiile ordonanței nr. 1939/2006.

În legătură cu cererea

privind restituirea sumei de 206.424 RON, instanța a opinat că pentru a beneficia

de scutire de accize prevăzută de art. 201 C. fisc., depozitarea produselor accizabile,

acolo unde acciza nu a fost plătită, poate avea loc numai într-un antrepozit fiscal

autorizat conform dispozițiilor art. 163 lit. c) C. fisc., potrivit dispozițiilor

art. 178 C. fisc.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs reclamanta SC U.B. SA Constanța, susținând în esență că, hotărârea

instanței de fond este eronată în ce privește analiza regimului fiscal al dobânzilor,

că autoritățile vamale au constatat în urma verificărilor efectuate că nu au nici

o obligație fiscală restantă așa încât nu s-a efectuat nici o operațiune de compensare,

ci le-au restituit suma pe care au considerat-o încasată în mod nedatorat. Sub un

alt aspect recurenta arată că instanța de fond apreciază eronat că ordinul nr. 1939/2006

ar fi abrogat ordinul nr. 1899/2004, motiv pentru care consideră că procedura restituirii

accizelor aplicabile speței este ordinul nr. 1899/2004, potrivit căruia se restituie

și dobânda aferentă sumei nedatorate.

În final, recurenta arată

că instanța a omis să se pronunțe asupra argumentelor legate de desfășurarea celor

9 operațiuni în regim de zonă liberă, potrivit cărora operațiunile se desfășoară

într-un regim suspensiv vamal.

Recursul este fondat pentru

considerentele ce se vor expune în continuare.

Recurenta-reclamantă SC

U.B. SA Constanța pe parcursul anului 2007 a achiziționat din Federația Rusă combustibil

pentru motor în vederea livrării ulterioare către nave aflate sub pavilionul unor

state membre ale U.E.

După achiziționare produsele

energetice în cauză erau depozitate în antrepozitul aflat în incinta Portului Constanța,

aparținând SC O.T. SA, până la stabilirea destinației fiscale.

O altă parte a produselor

erau transportate direct de pe navele necomunitare pe navele proprii aflate în incinta

danelor din Portul Constanța, aflate în folosința SC O.T. SA. Actualmente întreaga

suprafața a Portului Constanța este considerată zonă liberă, potrivit dispozițiilor

H.G. nr. 1908/2006.

Conform Normelor Tehnice

din 2007 privind aplicarea uniformă a reglementărilor vamale în zonele libere „mărfurile

necomunitare aflate în aceste perimetre, sunt considerate ca nefiind situate pe

teritoriul vamal al Comunității”.

Prin urmare, cât timp

se afla în cadrul zonelor libere, mărfurile necomunitare se află într-un regim vamal

suspensiv, nefiind supus drepturilor de import sau vreunei alte politici comerciale,

întrucât se apreciază că nu se află pe teritoriul Comunității Europene.

Așadar și cu privire la

această a doua categorie de operațiuni se impunea restituirea accizelor.

Operațiunilor desfășurate

de reclamantă le sunt aplicabile atât normele C. vam. cât și cele ale C. fisc.

Potrivit art. 119 C.

vam., regimul de antrepozitare vamală permite depozitarea într-un antrepozit vamal

a mărfurilor străine, fără ca acestea să fie supuse dreptului de import sau politicilor

comerciale, sau a mărfurilor românești.

Art. 111 C. vam. precizează

că regimul suspensiv economic se încheie atunci când mărfurile plasate în acest

regim primesc o nouă destinație, fiind puse în circulație.

Prevederile art. 101 C.

vam. menționează că, punerea în libera circulație conferă mărfurilor statut de mărfuri

românești (din 2007 comunitare) și atrage obligația plății datoriilor la import.

În cazul în speță, atât

timp cât mărfurile s-au aflat în antrepozitul vamal al SC O.T. SA, datoriile vamale

au fost suspendate.

Din punct de vedere fiscal

, art. 162 din Titlul VII al C. fisc. stabilește că pentru produsele enumerate (printre

care și cele achiziționate de recurenta-reclamantă, ca regulă că trebuie plătite

accize către bugetul de stat.

Potrivit art. 163 lit.

c) C. fisc., antrepozitul fiscal este locul aflat sub controlul autorităților competente,

în cadrul căruia produsele accizabile sunt deținute în regim suspensiv.

Acciza devine exigibilă

în conformitate cu dispozițiile art. 165, în momentul eliberării pentru consum,

definită de art. 166 ca „orice ieșire din regimul suspensiv sau orice import dacă

produsul nu este plasat în regim suspensiv. Cu toate acestea, prin excepția de la

regulă, art. 201 alin. (1) lit. b) C. fisc. prevede că: „sunt scutite de la plata

accizelor produsele energetice livrate în vederea utilizării drept combustibil pentru

motor pentru navigația în apele comunitare”.

Pct. 231 alin. (1) din

Normele metodologice de aplicare a C. fisc., în vigoare la data efectuării operațiunilor

în cauză, menționează că „scutirea se acordă direct cu condiția ca aprovizionarea

să se efectueze numai de la un antrepozit fiscal”.

Alin.(4) al aceluiași

punct din Norme prevede că: „se pot aproviziona cu produse energetice destinate

exclusiv utilizării drept combustibil pentru motor pentru navigație în apele comunitare

pentru navigația pe căile navigabile interioare, la prețuri fără accize”.

a) operatorii economici

care dețin autorizația ca distribuitori de combustibil pentru motor pentru navigație.

b) persoana care deține

certificat de autorizare pentru navigație.

Alin. (5) „statuează operatorii

economici prevăzuți la alin. (2) lit. a) și alin. (4) lit. a) trebuie să se autorizeze

ca antrepozite fiscale de depozitare. Această obligație revine operatorilor economici

care dispun de spații de depozitare corespunzătoare și efectuează operațiuni de

alimentare cu combustibil pentru motor a navelor.

Întrucât pe parcursul

anului 2007 recurenta –reclamantă a obținut două autorizații de la Autoritatea Navală

Română pentru desfășurarea operațiunilor de transporturi navale de mărfuri și/sau

persoane, se încadrează în dispozițiile mai sus enunțate, trebuind să beneficieze

de scutirea directă la prețuri de livrare fără accize.

În situația agenților

economici enunțată la lit. b) a textului citat nu există obligația autorizării ca

antrepozit fiscal.

O astfel de interpretare

este confirmată și de Ministerul Economiei și Finanțelor prin adresa din 30 mai

2007, cât și de A.N.V. prin adresa din 4 iulie 2007, prin care se concluzionează

că recurenta-reclamantă trebuia să beneficieze de scutirea directă de accize.

De reținut și faptul că,

deși normele legale nu s-au mai modificat până la sfârșitul anului 2007, începând

cu al doilea semestru al anului 2008, recurenta-reclamantă nu a mai achitat astfel

de accize, întrucât autoritatea vamală nu a mai condiționat operațiunile sale de

Bunkerat de plată acestor taxe.

Întrucât până la data

pronunțării recurentei-reclamante i-a fost restituită suma de 3213.627 RON, care

i-a fost acordată în procedura administrativ jurisdicțională, urmează a se anula

decizia atacată și pentru diferența de 206.424 RON, ce urmează a-i fi restituită

reclamantei.

Cu privire la capetele

de cerere privind obligarea pârâtei și la plata dobânzilor pentru sumele reținute

fără a fi datorate și acestea sunt întemeiate.

Prin decizia de regularizare

din 2 aprilie 2008, emisă de D.J.A.O.V. Constanța pentru restituirea sumei de 323.637

RON se precizează că suma aprobată la rambursare urmează procedura prevăzută de

O.G. nr. 92/2003 și de Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 1899/2004.

Acest ordin poartă titulatura

„pentru aprobarea Procedurii de restituire și rambursare a sumelor de la buget ,

precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite

sau rambursate cu depășirea termenului legal.

Susținerea intimatei-pârâte

potrivit căreia nu se aplică acest ordin, ci Ordinul Ministrului Finanțelor nr.

1939 din 15 noiembrie 2006 nu corespunde realității.

Ordinul invocat se referă

la aprobarea Procedurii de compensare a creanțelor fiscale rezultate din raporturi

juridice vamale și de restituire a eventualelor diferențe.

În cazul în speță intimata-pârâtă

recunoaște faptul că recurenta-reclamantă nu are alte datorii fiscale, astfel că

nu se impune compensarea cum greșit a apreciat instanța de fond.

Așa fiind se va admite

recursul declarat în sensul admiterii acțiunii.

Văzând și dispozițiile

art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de SC U.B. SA Constanța împotriva sentinței civile nr. 757/CA din 22 septembrie

2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că admite acțiunea precizată de reclamantă.

Anulează în parte decizia

nr. 83 din 2 aprilie 2008 precum și adresa din 5 mai 2008 emise de A.N.V. - D.R.A.O.V.

Constanța.

Obligă pârâta la restituirea

și a accizelor în sumă de 206.424 RON, cu dobânda legală de la data perceperii sale

și până la achitarea efectivă.

Obligă pârâta la dobânda

legală aferentă sumei de 323.637 RON, de la data perceperii și până la data restituirii

efective – 25 iunie 2008.

Obligă pârâta să plătească

reclamantei suma de 5.950 RON cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 noiembrie 2009.