ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5168/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 7 mai 2008 reclamanta SC U.B. SA Constanța a chemat în judecată D.R.A.O.V. Constanța, D.J.A.O.V. Constanța și A.N.V., solicitând restituirea accizelor în cuantum de 530.051 RON achitate în mod nedatorat pe parcursul anului 2007, ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, dobânda legală aferentă acestei sume, până la data introducerii cererii, precum și până la data achitării efective a debitului, cu cheltuieli de judecată . În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este o societate cu capital integral privat care desfășoară operațiuni de bunkeraj al navelor maritime în porturile naționale, inclusiv în Portul Constanța.

În vederea desfășurării activității sale, menționează reclamanta, în anul 2007 a achiziționat de la state terțe combustibil pentru motor în vederea livrării ulterioare către nave aflate sub pavilionul unor state membre ale U.E., produse ce erau depozitate în antrepozitul aflat în incinta Portului Constanța, aparținând SC O.T. SA , până la stabilirea unei destinații finale. Fiind autorizată atât ca antrepozit fiscal cât și ca antrepozit vamal, această societate avea regim suspensiv de plată a datoriilor. La scoaterea mărfurilor din regimul suspensiv al antrepozitului reclamanta era obligată să achite datoriile de natură vamală și fiscală ce incumbau operațiunii de punere în circulație pe teritoriul României, teritoriu comunitar.

Cu toate acestea, susține reclamanta, Biroul Vamal Constanta, aplicând în mod eronat dispozițiile legale, a obligat-o să achite accizele aferente produselor achiziționate, condiționând aprobarea operațiunii de punere în libera circulație respectivelor produse de asumarea datoriei de 530.051 RON. În urma contestației administrative i s-a comunicat că este îndreptățită la restituirea sumei de 232.627 RON, motiv pentru care a fost nevoie să formuleze acțiunea în justiție. Reclamanta apreciază că decizia devenea exigibilă la momentul când scotea marfa din antrepozitul fiscal, sens în care ar fi fost obligată la plata acesteia. Cu toate acestea, prin excepția de la regulă deveneau incidente dispozițiile art. 201 alin. (1) lit. b) C. fisc.

La 7 iulie 2008 reclamanta a făcut precizări în legătură cu obiectul cererii și temeiul juridic iar la 8 septembrie 2009 și-a definitivat petitul cererii solicitând: anularea deciziei D.R.A.O.V. Constanta din 05 mai 2008 ca nelegală și netemeinică; restituirea accizelor in cuantum de 206.424 RON achitate nedatorat în anul 2007; obligarea la dobânda legală aferentă sumei de 323.637 RON de la data perceperii și până la data restituirii sale efective -25 iunie 2008; obligarea la dobânda legală aferentă sumei de 206,424 RON de la data perceperii sale în mod nedatorat și până la data achitării sale efective; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 757/CA din 22 septembrie 2008, a respins acțiunea astfel cum a fost precizată la termenul din 8 septembrie 2008. Cu privire la dobânda aferentă sumei de 323.637 RON, instanța de fond a respins acest capăt de cerere întrucât nu au fost efectuate operațiunile de compensare, pentru a se determina în mod corect dacă contribuabilul mai are și alte datori către bugetul statului, fiind incidente dispozițiile ordonanței nr. 1939/2006. În legătură cu cererea privind restituirea sumei de 206.424 RON, instanța a opinat că pentru a beneficia de scutire de accize prevăzută de art. 201 C. fisc., depozitarea produselor accizabile, acolo unde acciza nu a fost plătită, poate avea loc numai într-un antrepozit fiscal autorizat conform dispozițiilor art. 163 lit. c) C. fisc., potrivit dispozițiilor art. 178 C. fisc.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC U.B. SA Constanța, susținând în esență că, hotărârea instanței de fond este eronată în ce privește analiza regimului fiscal al dobânzilor, că autoritățile vamale au constatat în urma verificărilor efectuate că nu au nici o obligație fiscală restantă așa încât nu s-a efectuat nici o operațiune de compensare, ci le-au restituit suma pe care au considerat-o încasată în mod nedatorat. Sub un alt aspect recurenta arată că instanța de fond apreciază eronat că ordinul nr. 1939/2006 ar fi abrogat ordinul nr. 1899/2004, motiv pentru care consideră că procedura restituirii accizelor aplicabile speței este ordinul nr. 1899/2004, potrivit căruia se restituie și dobânda aferentă sumei nedatorate.

În final, recurenta arată că instanța a omis să se pronunțe asupra argumentelor legate de desfășurarea celor 9 operațiuni în regim de zonă liberă, potrivit cărora operațiunile se desfășoară într-un regim suspensiv vamal. Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare. Recurenta-reclamantă SC U.B. SA Constanța pe parcursul anului 2007 a achiziționat din Federația Rusă combustibil pentru motor în vederea livrării ulterioare către nave aflate sub pavilionul unor state membre ale U.E. După achiziționare produsele energetice în cauză erau depozitate în antrepozitul aflat în incinta Portului Constanța, aparținând SC O.T. SA, până la stabilirea destinației fiscale. O altă parte a produselor erau transportate direct de pe navele necomunitare pe navele proprii aflate în incinta danelor din Portul Constanța, aflate în folosința SC O.T.

SA. Actualmente întreaga suprafața a Portului Constanța este considerată zonă liberă, potrivit dispozițiilor H.G. nr. 1908/2006. Conform Normelor Tehnice din 2007 privind aplicarea uniformă a reglementărilor vamale în zonele libere „mărfurile necomunitare aflate în aceste perimetre, sunt considerate ca nefiind situate pe teritoriul vamal al Comunității”. Prin urmare, cât timp se afla în cadrul zonelor libere, mărfurile necomunitare se află într-un regim vamal suspensiv, nefiind supus drepturilor de import sau vreunei alte politici comerciale, întrucât se apreciază că nu se află pe teritoriul Comunității Europene. Așadar și cu privire la această a doua categorie de operațiuni se impunea restituirea accizelor.

Operațiunilor desfășurate de reclamantă le sunt aplicabile atât normele C. vam. cât și cele ale C. fisc. Potrivit art. 119 C. vam., regimul de antrepozitare vamală permite depozitarea într-un antrepozit vamal a mărfurilor străine, fără ca acestea să fie supuse dreptului de import sau politicilor comerciale, sau a mărfurilor românești. Art. 111 C. vam. precizează că regimul suspensiv economic se încheie atunci când mărfurile plasate în acest regim primesc o nouă destinație, fiind puse în circulație. Prevederile art. 101 C. vam. menționează că, punerea în libera circulație conferă mărfurilor statut de mărfuri românești (din 2007 comunitare) și atrage obligația plății datoriilor la import. În cazul în speță, atât timp cât mărfurile s-au aflat în antrepozitul vamal al SC O.T.

SA, datoriile vamale au fost suspendate. Din punct de vedere fiscal , art. 162 din Titlul VII al C. fisc. stabilește că pentru produsele enumerate (printre care și cele achiziționate de recurenta-reclamantă, ca regulă că trebuie plătite accize către bugetul de stat. Potrivit art. 163 lit. c) C. fisc., antrepozitul fiscal este locul aflat sub controlul autorităților competente, în cadrul căruia produsele accizabile sunt deținute în regim suspensiv. Acciza devine exigibilă în conformitate cu dispozițiile art. 165, în momentul eliberării pentru consum, definită de art. 166 ca „orice ieșire din regimul suspensiv sau orice import dacă produsul nu este plasat în regim suspensiv. Cu toate acestea, prin excepția de la regulă, art. 201 alin. (1) lit. b) C. fisc.

prevede că: „sunt scutite de la plata accizelor produsele energetice livrate în vederea utilizării drept combustibil pentru motor pentru navigația în apele comunitare”. Pct. 231 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a C. fisc., în vigoare la data efectuării operațiunilor în cauză, menționează că „scutirea se acordă direct cu condiția ca aprovizionarea să se efectueze numai de la un antrepozit fiscal”. Alin.(4) al aceluiași punct din Norme prevede că: „se pot aproviziona cu produse energetice destinate exclusiv utilizării drept combustibil pentru motor pentru navigație în apele comunitare pentru navigația pe căile navigabile interioare, la prețuri fără accize”. a) operatorii economici care dețin autorizația ca distribuitori de combustibil pentru motor pentru navigație.

b) persoana care deține certificat de autorizare pentru navigație. Alin. (5) „statuează operatorii economici prevăzuți la alin. (2) lit. a) și alin. (4) lit. a) trebuie să se autorizeze ca antrepozite fiscale de depozitare. Această obligație revine operatorilor economici care dispun de spații de depozitare corespunzătoare și efectuează operațiuni de alimentare cu combustibil pentru motor a navelor. Întrucât pe parcursul anului 2007 recurenta –reclamantă a obținut două autorizații de la Autoritatea Navală Română pentru desfășurarea operațiunilor de transporturi navale de mărfuri și/sau persoane, se încadrează în dispozițiile mai sus enunțate, trebuind să beneficieze de scutirea directă la prețuri de livrare fără accize.

În situația agenților economici enunțată la lit. b) a textului citat nu există obligația autorizării ca antrepozit fiscal. O astfel de interpretare este confirmată și de Ministerul Economiei și Finanțelor prin adresa din 30 mai 2007, cât și de A.N.V. prin adresa din 4 iulie 2007, prin care se concluzionează că recurenta-reclamantă trebuia să beneficieze de scutirea directă de accize. De reținut și faptul că, deși normele legale nu s-au mai modificat până la sfârșitul anului 2007, începând cu al doilea semestru al anului 2008, recurenta-reclamantă nu a mai achitat astfel de accize, întrucât autoritatea vamală nu a mai condiționat operațiunile sale de Bunkerat de plată acestor taxe. Întrucât până la data pronunțării recurentei-reclamante i-a fost restituită suma de 3213.627 RON, care i-a fost acordată în procedura administrativ jurisdicțională, urmează a se anula decizia atacată și pentru diferența de 206.424 RON, ce urmează a-i fi restituită reclamantei.

Cu privire la capetele de cerere privind obligarea pârâtei și la plata dobânzilor pentru sumele reținute fără a fi datorate și acestea sunt întemeiate. Prin decizia de regularizare din 2 aprilie 2008, emisă de D.J.A.O.V. Constanța pentru restituirea sumei de 323.637 RON se precizează că suma aprobată la rambursare urmează procedura prevăzută de O.G. nr. 92/2003 și de Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 1899/2004. Acest ordin poartă titulatura „pentru aprobarea Procedurii de restituire și rambursare a sumelor de la buget , precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal. Susținerea intimatei-pârâte potrivit căreia nu se aplică acest ordin, ci Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 1939 din 15 noiembrie 2006 nu corespunde realității.

Ordinul invocat se referă la aprobarea Procedurii de compensare a creanțelor fiscale rezultate din raporturi juridice vamale și de restituire a eventualelor diferențe. În cazul în speță intimata-pârâtă recunoaște faptul că recurenta-reclamantă nu are alte datorii fiscale, astfel că nu se impune compensarea cum greșit a apreciat instanța de fond. Așa fiind se va admite recursul declarat în sensul admiterii acțiunii. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC U.B. SA Constanța împotriva sentinței civile nr. 757/CA din 22 septembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea precizată de reclamantă. Anulează în parte decizia nr. 83 din 2 aprilie 2008 precum și adresa din 5 mai 2008 emise de A.N.V. - D.R.A.O.V. Constanța. Obligă pârâta la restituirea și a accizelor în sumă de 206.424 RON, cu dobânda legală de la data perceperii sale și până la achitarea efectivă. Obligă pârâta la dobânda legală aferentă sumei de 323.637 RON, de la data perceperii și până la data restituirii efective – 25 iunie 2008. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 5.950 RON cheltuieli de judecată.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2009.