ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1277/2010

Asupra recursului de față.

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC C.P. SRL, a

chemat în judecată pe pârâta SC B. SA solicitând obligarea pârâtei să-i predea

bunurile mobile și imobile dobândite prin procesele verbale de adjudecare din 7

decembrie și 9 decembrie 2004, să o despăgubeasă cu lipsa de folosință a

bunurilor și beneficiul nerealizat - evaluat la 1.000.000.000 lei să fie

obligată să ridice bunurile depozitate în spațiile proprietatea sa, să fie

obligată la plata sumei de 15.600.000 lei plată nedatorată și la cheltuieli de

judecată.

Pârâta, prin

cerere reconvențională, a solicitat instanței evacuarea reclamantei din spațiul

ocupat, repararea prejudiciului suferit și al beneficiului nerealizat, plata

daunelor cominatorii și a cheltuielilor de judecată.

Tribunalul

Buzău, prin sentința nr. 2402 din 22 octombrie 2007, a admis în parte acțiunea,

a obligat pe pârâtă la plata sumei de 819.448,19 lei pentru lipsa de folosință

a spațiilor adjudecate și a obligat-o să ridice bunurile din spațiile

reclamantei în termen de 30 de zile, să restituie suma de 1.560 lei plată nedatorată,

a luat act de renunțarea la primul capăt de cerere, a respins capătul de cerere

nr. 3 și cererea reconvențională și a obligat pe pârâtă la 21.154 lei

cheltuieli de judecată.

Instanța

de fond a reținut că imobilul „centrul de vinificație Greceanca” a fost

adjudecat la licitație publică de către reclamantă, care la data de 15

decembrie 2004 a și întabulat dreptul său în registrul de carte funciară, iar

pârâta a refuzat eliberarea Spațiului până la data de 18 iunie 2005,

împiedicând adjudecatarul să intre în posesia bunurilor și creându-i astfel un

prejudiciu pentru lipsa de folosință evaluat în raportul de expertiză.

În

privința excepțiilor lipsei calității procesuale pasive și a lipsei calității

procesuale active, instanța a reținut că pârâta avea custodia bunurilor scoase

la licitație și avea obligația predării acestora dobânditorului adjudecatar

care devenea proprietar, conform art. 155 C. proc. fisc., din momentul

încheierii procesului verbal de adjudecare.

Excepția

lipsei de interes a fost considerată superfluă în condițiile în care reclamanta

este proprietarul bunurilor reținute de pârâtă, iar procedura prealabilă

instituită de art. 720 C. proc. civ. nu era incidență întrucât obiectul

acțiunii nu era evaluabil în bani.

Curtea de Apel

Ploiești, prin Decizia nr. 236 din 15 decembrie 2008, a admis apelul pârâtei, a

schimbat în parte sentința apelată în sensul că a respins capetele de cerere

privind despăgubirile pentru lipsa de folosință și pentru plata nedatorată

înlăturând și plata cheltuielilor de judecată de 21.144 lei aferentă capetelor

de cerere respinse.

Instanța de

apel a reținut că reclamanta, adjudecatară a „centrului de vinificație

Geceanca” a intrat în posesia bunurilor imediat după câștigarea licitației, la

20 decembrie 2004, deși potrivit procesului verbal de adjudecare transferul se

executa la plata ultimei rate respectiv, 15 decembrie 2006. Prin aceasta,

reclamanta a împiedicat accesul în incinta unității atât a salariaților cât și

a organelor de control reținând totodată și stocurile de vin proprietatea

pârâtei, până la executarea silită a hotărârilor judecătorești care au

obligat-o să restituie bunurile pârâtei.

În privința

plății nedatorate, instanța de apel a considerat că niciuna dintre probele

administrate nu au făcut dovada acestei plăți.

Împotriva deciziei

astfel pronunțată, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Recurenta

susține că decizia recurată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a

legii întrucât art. 1 din Contractul de vânzare - cumpărare obligă pe vânător

la predarea bunurilor, după plata ultimei rate scadente; iar prin plata

anticipată a prețului la data de 18 martie 2005 a fost achitată ultima rată,

astfel încât înainte de 15 decembrie 2005 s-a transferat dreptul de

proprietate.

Instanța de

apel, susține recurenta a greșit respingând obligarea la prejudiciul creat de

pârâtă pentru lipsa de folosință a bunurilor cu motivarea că până la plata

ultimei rate nu poate folosi bunurile.

Expunând

situația de fapt recurenta consideră că a fost privată de dreptul de folosință.

În privința

motivelor contradictorii, străine de natura pricinii, recurenta critică decizia

instanței de apel care nejustificat a reținut refuzul reclamantei de a permite

pârâtei ridicarea stocurilor de vin, deși au existat demersuri începând cu luna

ianuarie 2005 pentru ca proprietatea să fie eliberată.

Totodată,

recurenta susține că reaua credință a pârâtei rezultă din procesele intentate

având ca obiect constatarea nulității licitației.

Recursul este nefondat

și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:

Prin

contractul de vânzare - cumpărare cu plata prețului în rate, reclamanta a

cumpărat bunurile imobile înscrise în Dosarul de executare nr. 10/2001 și în

raportul de evaluare, transferul proprietăți fiind condiționat de plata ultimei

rate, respectiv la 15 decembrie 2005.

Deși plata

ultimei rate a fost devansată, fiind achitată la data de 18 martie 2005, totuși

reclamanta-recurentă a intrat în posesia bunurilor anterior acesteia încheind

un contract de pază din data de 5 ianuarie 2005.

Astfel

nerespectarea obligațiilor contractuale de către reclamantă, prin, aproprierea

înainte de plata ultimei rate (18 martie 2005) a bunurilor nu o îndreptățește

la despăgubiri privind lipsa de folosință. Procesele - verbale din 12 martie și

6 mai 2005 confirmă existența în spațiile cumpărate a unor bunuri proprietatea

pârâtei la care a avut acces numai prin executarea silită a Ordonanței

Președințiale din 20 mai 2005 prin care recurenta cumpărătoarea imobilelor a

fost obligată să restituie stocurile de vin proprietate SC B. SA.

Așa dar,

instanța de apel, în considerarea condiției suspensive a vânzării (art. 1296 C.

civ.) respectiv a obligației de predare a lucrului numai după plata prețului

(art. 9 din contract și art. 1322 C. civ.), în mod judicios a constatat că

reclamanta recurentă a intrat în posesia bunurilor înainte de plata ultimei

rate astfel încât nu este îndreptățită să solicite despăgubiri pentru lipsa de

folosință - iar din această perspectivă nu sunt motive contradictorii sau

străine de natura pricinii în considerentele decizie atacate.

Existența unor

acțiuni judiciare, chiar dacă denotă o atitudine ostilă a pârâtei nu poate

justifica dreptul la despăgubiri pentru lipsa de folosință, cu atât mai mult cu

cât acesteia nu i s-a permis accesul în incinta unității mai înainte de

transferul dreptului de proprietate reclamntei.

În temeiul

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va

respinge ca nefondat recursul declarat împotriva Deciziei nr. 236 din 15

decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC C.PR. SRL Buzău împotriva Deciziei nr. 236 din 15 decembrie 2008

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială contencios

administrativ si fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

20 aprilie 2010.