ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1277/2010

Asupra recursului de față. Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC C.P. SRL, a chemat în judecată pe pârâta SC B. SA solicitând obligarea pârâtei să-i predea bunurile mobile și imobile dobândite prin procesele verbale de adjudecare din 7 decembrie și 9 decembrie 2004, să o despăgubeasă cu lipsa de folosință a bunurilor și beneficiul nerealizat - evaluat la 1.000.000.000 lei să fie obligată să ridice bunurile depozitate în spațiile proprietatea sa, să fie obligată la plata sumei de 15.600.000 lei plată nedatorată și la cheltuieli de judecată. Pârâta, prin cerere reconvențională, a solicitat instanței evacuarea reclamantei din spațiul ocupat, repararea prejudiciului suferit și al beneficiului nerealizat, plata daunelor cominatorii și a cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Buzău, prin sentința nr. 2402 din 22 octombrie 2007, a admis în parte acțiunea, a obligat pe pârâtă la plata sumei de 819.448,19 lei pentru lipsa de folosință a spațiilor adjudecate și a obligat-o să ridice bunurile din spațiile reclamantei în termen de 30 de zile, să restituie suma de 1.560 lei plată nedatorată, a luat act de renunțarea la primul capăt de cerere, a respins capătul de cerere nr. 3 și cererea reconvențională și a obligat pe pârâtă la 21.154 lei cheltuieli de judecată. Instanța de fond a reținut că imobilul „centrul de vinificație Greceanca” a fost adjudecat la licitație publică de către reclamantă, care la data de 15 decembrie 2004 a și întabulat dreptul său în registrul de carte funciară, iar pârâta a refuzat eliberarea Spațiului până la data de 18 iunie 2005, împiedicând adjudecatarul să intre în posesia bunurilor și creându-i astfel un prejudiciu pentru lipsa de folosință evaluat în raportul de expertiză.

În privința excepțiilor lipsei calității procesuale pasive și a lipsei calității procesuale active, instanța a reținut că pârâta avea custodia bunurilor scoase la licitație și avea obligația predării acestora dobânditorului adjudecatar care devenea proprietar, conform art. 155 C. proc. fisc., din momentul încheierii procesului verbal de adjudecare. Excepția lipsei de interes a fost considerată superfluă în condițiile în care reclamanta este proprietarul bunurilor reținute de pârâtă, iar procedura prealabilă instituită de art. 720 C. proc. civ. nu era incidență întrucât obiectul acțiunii nu era evaluabil în bani. Curtea de Apel Ploiești, prin Decizia nr. 236 din 15 decembrie 2008, a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a respins capetele de cerere privind despăgubirile pentru lipsa de folosință și pentru plata nedatorată înlăturând și plata cheltuielilor de judecată de 21.144 lei aferentă capetelor de cerere respinse.

Instanța de apel a reținut că reclamanta, adjudecatară a „centrului de vinificație Geceanca” a intrat în posesia bunurilor imediat după câștigarea licitației, la 20 decembrie 2004, deși potrivit procesului verbal de adjudecare transferul se executa la plata ultimei rate respectiv, 15 decembrie 2006. Prin aceasta, reclamanta a împiedicat accesul în incinta unității atât a salariaților cât și a organelor de control reținând totodată și stocurile de vin proprietatea pârâtei, până la executarea silită a hotărârilor judecătorești care au obligat-o să restituie bunurile pârâtei. În privința plății nedatorate, instanța de apel a considerat că niciuna dintre probele administrate nu au făcut dovada acestei plăți.

Împotriva deciziei astfel pronunțată, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Recurenta susține că decizia recurată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii întrucât art. 1 din Contractul de vânzare - cumpărare obligă pe vânător la predarea bunurilor, după plata ultimei rate scadente; iar prin plata anticipată a prețului la data de 18 martie 2005 a fost achitată ultima rată, astfel încât înainte de 15 decembrie 2005 s-a transferat dreptul de proprietate. Instanța de apel, susține recurenta a greșit respingând obligarea la prejudiciul creat de pârâtă pentru lipsa de folosință a bunurilor cu motivarea că până la plata ultimei rate nu poate folosi bunurile.

Expunând situația de fapt recurenta consideră că a fost privată de dreptul de folosință. În privința motivelor contradictorii, străine de natura pricinii, recurenta critică decizia instanței de apel care nejustificat a reținut refuzul reclamantei de a permite pârâtei ridicarea stocurilor de vin, deși au existat demersuri începând cu luna ianuarie 2005 pentru ca proprietatea să fie eliberată. Totodată, recurenta susține că reaua credință a pârâtei rezultă din procesele intentate având ca obiect constatarea nulității licitației.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune: Prin contractul de vânzare - cumpărare cu plata prețului în rate, reclamanta a cumpărat bunurile imobile înscrise în Dosarul de executare nr. 10/2001 și în raportul de evaluare, transferul proprietăți fiind condiționat de plata ultimei rate, respectiv la 15 decembrie 2005. Deși plata ultimei rate a fost devansată, fiind achitată la data de 18 martie 2005, totuși reclamanta-recurentă a intrat în posesia bunurilor anterior acesteia încheind un contract de pază din data de 5 ianuarie 2005. Astfel nerespectarea obligațiilor contractuale de către reclamantă, prin, aproprierea înainte de plata ultimei rate (18 martie 2005) a bunurilor nu o îndreptățește la despăgubiri privind lipsa de folosință.

Procesele - verbale din 12 martie și 6 mai 2005 confirmă existența în spațiile cumpărate a unor bunuri proprietatea pârâtei la care a avut acces numai prin executarea silită a Ordonanței Președințiale din 20 mai 2005 prin care recurenta cumpărătoarea imobilelor a fost obligată să restituie stocurile de vin proprietate SC B. SA. Așa dar, instanța de apel, în considerarea condiției suspensive a vânzării (art. 1296 C. civ.) respectiv a obligației de predare a lucrului numai după plata prețului (art. 9 din contract și art. 1322 C. civ.), în mod judicios a constatat că reclamanta recurentă a intrat în posesia bunurilor înainte de plata ultimei rate astfel încât nu este îndreptățită să solicite despăgubiri pentru lipsa de folosință - iar din această perspectivă nu sunt motive contradictorii sau străine de natura pricinii în considerentele decizie atacate.

Existența unor acțiuni judiciare, chiar dacă denotă o atitudine ostilă a pârâtei nu poate justifica dreptul la despăgubiri pentru lipsa de folosință, cu atât mai mult cu cât acesteia nu i s-a permis accesul în incinta unității mai înainte de transferul dreptului de proprietate reclamntei. În temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva Deciziei nr. 236 din 15 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.PR. SRL Buzău împotriva Deciziei nr. 236 din 15 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială contencios administrativ si fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2010.