ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 157/2020
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 157/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17 decembrie 2019, petenții A. și B., părți în dosarul x/2014, în conformitate cu prevederile art. 82 și urm. din C. proc. civ. din 1865 coroborate cu cele ale art. 2812 alin. (1) din același cod, au formulat cerere de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 2491 din 16 decembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitând soluționarea cererii accesorii formulate prin întâmpinarea depusă de ei în calitate de intervenienții în interes propriu, cu privire la recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Domeniilor Statului și Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, privind obligarea acestora din urmă la plata cheltuielilor de judecată.
Susțin petenții că instanța a omis să se pronunțe asupra cererii lor privind acordarea cheltuielilor de judecată în recurs, ce are natura juridică a unei cereri accesorii.
Cât privește cheltuielile de judecată solicitate, acestea sunt reprezentate de contravaloarea onorariului avocațial plătit de intervenienții în interes propriu în recurs (14.153,86 RON), onorariu a cărui dovadă de achitare a fost depusă la dosarul cauzei. Precizează faptul că onorariul avocațial solicitat cu titlu de cheltuieli de judecată este aferent exclusiv întâmpinării formulate de intervenienții în interes propriu, iar nu și recursului declarat de aceștia.
Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit art. 2812 C. proc. civ.: "Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare."
Verificând incidența în cauză a acestui text de lege, Înalta Curte constată că, într-adevăr, cu ocazia dezbaterilor, intervenienții în interes propriu au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, solicitare cu caracter accesoriu, cu privire la care instanța a omis a se pronunța, cererea de completare a dispozitivului Deciziei nr. 2491 din 16 decembrie 2019 fiind astfel întemeiată.
Referitor la fondul cererii, având în vedere soluția pronunțată, de respingere a recursurilor principale, în legătură cu care intervenienții s-au apărat, beneficiind de asistență juridică calificată, precum și faptul că recursul acestora a fost respins în mod formal, fără a fi fost analizat efectiv, dat fiind caracterul său subsidiar afirmat chiar de recurenți, care nu au urmărit un câștig imediat pe plan procesual, ci subsecvent admiterii recursurilor principale, instanța constată că aceștia nu au dobândit calitatea de parte căzută în pretenții, nefiind în culpă procesuală, astfel că, în ceea ce îi privește, nu sunt incidente dispozițiile art. 276 C. proc. civ.
Prin urmare, în baza art. 274 C. proc. civ., instanța va obliga pe recurenții-pârâți Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, Agenția Domeniilor Statului și Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către petenți, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ. prin raportare la munca îndeplinită de avocat și, mai cu seamă, la caracterul lor rezonabil, dată fiind activitatea derulată în fața Înaltei Curți la cele două termene de judecată acordate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite cererea formulată de recurenții-intervenienți A. și B..
Dispune completarea dispozitivului Deciziei nr. 2491 din 16 decembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2014, în sensul că:
Obligă pe recurenții-pârâți Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, Agenția Domeniilor Statului și Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2020.
Procesat de GGC - CL