ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2491/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I.Primul ciclu procesual

1.1 Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a IV-a civilă la data de 5 octombrie 2007 sub nr. x/2007, astfel cum a fost în mod repetat modificată, precizată și completată, reclamanții A., B., C., D. - decedat [având ca moștenitori pe E., C. și F.], F. și G. și intervenienții în interes propriu H. - decedat [având ca moștenitor pe I.] și J. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția Domeniilor Statului, Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, Municipiul București prin Primarul General, Primăria Sectorului 1 București prin Primar și Ministerul Finanțelor Publice să se constate nevalabilitatea titlului Statului cu privire la suprafața de 4.000 m.p. teren arabil situat în București, fosta K., fosta proprietate L., identificat conform schiței atașate acțiunii sub coordonatele A, B, C, D; să se constate caracterul abuziv al Decretului nr. 151/1950, în temeiul căruia s-a efectuat schimbul de terenuri între autorul M. și fostul Minister al Agriculturii și Silviculturii; să se constate nulitatea absolută a Actului de schimb autentificat sub nr. x din 28 iulie 1958 de Notariatul Raionului Stalin și să fie obligate pârâtele Agenția Domeniilor Statului și Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa să le lase, în deplină proprietate și liniștită posesie, terenul indicat.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin Sentința civilă nr. 497 din 12 martie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active și, pe cale de consecință, a respins cererea de chemare în judecată privind pe reclamantul G. ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă; a respins excepția lipsei calității procesuale active a celorlalți reclamanți și a intervenienților în interes propriu ca neîntemeiată; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și, pe cale de consecință, a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a Actului de schimb autentificat sub nr. x din 28 iulie 1958 de Notariatul Raionului Stalin formulat în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primarul General, Primăria Sectorului 1 București prin Primar, și Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa ca fiind formulat în contradictoriu cu persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; a respins excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a Actului de schimb autentificat sub nr. x din 28 iulie 1958 de Notariatul Raionului Stalin; a admis excepția inadmisibilității și, pe cale de consecință, a respins capătul de cerere având ca obiect revendicarea imobilului ca inadmisibil; a constatat nulitatea absolută a Actului de schimb autentificat sub nr. x din 28 iulie 1958 de Notariatul Raionului Stalin în contradictoriu cu pârâții Agenția Domeniilor Statului și Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut, în esență, că din Certificatul de moștenitor nr. x/1997 emis de pe urma defunctei N., rezultă că au calitate de moștenitori H. și J., fiul G. fiind renunțător. Ceilalți reclamanți și intervenienți în interes propriu și-au dovedit calitatea de moștenitori ai defunctului M. prin certificatele de moștenitor, actele de stare civilă și declarația de notorietate depuse la dosar.

Pârâții Municipiul București prin Primarul General, Primăria Sectorului 1 București prin Primar și Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa nu sunt părți în Actul de schimb autentificat sub nr. x din 28 iulie 1958 de Notariatul Raionului Stalin, care produce efecte doar între contractanți, motiv pentru care pârâții indicați nu au calitate procesuală pasivă pe capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a actului de schimb. Acest capăt de cerere este admisibil întrucât argumentele privind necesitatea parcurgerii procedurii instituite de legile speciale se referă doar la acțiunea în revendicare, instanțele de judecată fiind competente să verifice, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, legalitatea modului în care terenul în litigiu a fost preluat de stat, ceea ce presupune analizarea și a valabilității actului normativ în temeiul căruia s-a efectuat preluarea.

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, Tribunalul a reținut că, potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație. În acest sens, Tribunalul a constatat că terenul în litigiu intră în sfera de aplicare a legilor fondului funciar, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, art. 35 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, art. 22

3

din Legea nr. 290/2002 și art. 1 pct. 8 din H.G. nr. 1832/2005, întrucât legea prevede posibilitatea restituirii terenurilor aflate în administrarea stațiunilor de cercetare-dezvoltare, cu condiția ca terenul să fie preluat de la foștii proprietari, fără să fi fost necesar ca, anterior, bunul să se fi aflat în patrimoniul fostelor cooperative de producție, așa cum susțin reclamanții.

S-a mai reținut că, din actele dosarului, nu rezultă că reclamanții ar fi formulat o cerere de restituire/notificare în temeiul vreunei legi de restituire, pentru ca instanța să poată face aplicarea deciziei nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Nu s-a constatat încălcarea dispozițiilor art. 21 din Constituția României și a art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere că reclamanții și intervenienții în interes propriu aveau, raportat la dispozițiile art. 53 și urm. din Legea nr. 18/1991 și art. 12 alin. (6) din Legea nr. 1/2000, posibilitatea ca soluția pronunțată în procedura prealabilă să poată fi atacată în fața unei instanțe judecătorești (cauzele Glod contra României și Crișan contra României). S-a reținut că aceștia nu au invocat și nu au dovedit că neformularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate în termenele prevăzute de legile speciale menționate s-ar fi datorat unor cauze care exclud culpa lor, deși, pentru diferența de teren de 1 ha, reclamanții au urmat respectiva procedură, fiindu-le emis Titlul de proprietate nr. x/1994, astfel că neformularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate nu poate fi pusă decât pe seama lipsei de diligență a reclamanților și intervenienților. Prin urmare, raportat la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, Tribunalul a admis excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare.

Tribunalul a admis capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a Actului de schimb autentificat sub nr. x din 28 iulie 1958 de Notariatul Raionului Stalin, cu motivarea că, raportat la dispozițiile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, Decretul nr. 151/1950 este nelegal, deoarece contravenea dispozițiilor art. 8 din Constituția din 1948 și art. 480 - 481 din C. civ., urmărind comasarea terenurilor, fără a ține seama de interesele proprietarilor și de voința acestora și fără a acorda o dreaptă despăgubire. În consecință, neconstituțional fiind, Decretul nr. 151/1950 nu a reprezentat un titlu valabil pentru preluare, astfel că actul de schimb autentificat sub nr. x din 28 iulie 1958 de Notariatul Raionului Stalin încheiat în baza acestuia este nul. Raportat la aceste considerente, Tribunalul a arătat că nu se mai impune a se verifica dacă actul normativ respectiv a fost aplicat cu respectarea condițiilor sale interne.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, intervenienții și pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Domeniilor Statului.

2.1. Apelanții-reclamanți au solicitat admiterea acțiunii în revendicare în contradictoriu cu pârâtele Agenția Domeniilor Statului și Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, arătând că Statul nu deține un titlu de proprietate cu privire la terenul revendicat, Actul de schimb autentificat sub nr. x din 28 iulie 1958 de Notariatul Raionului Stalin fiind lovit de nulitate absolută.

2.2. Apelanții-intervenienți în interes propriu au solicitat admiterea acțiunii în revendicare, susținând că terenul a intrat în proprietatea Statului în temeiul Decretului neconstituțional nr. 151/1950, deci fără un titlu valabil. Aceștia au arătat și că Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa trebuie să figureze, pentru opozabilitatea hotărârii, ca intimată, în condițiile în care între Agenția Domeniilor Statului și Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa s-a încheiat Contractul de concesiune nr. x din 17 iunie 2002 a unor suprafețe de teren, printre care și terenul revendicat.

2.3. Apelanta-pârâtă Agenția Domeniilor Statului a solicitat admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive pe capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a Actului de schimb autentificat sub nr. x din 28 iulie 1958 de Notariatul Raionului Stalin, neavând calitatea de parte contractantă, iar în subsidiar, respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat.

2.4. Apelantul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a solicitat admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive pe capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a Actului de schimb autentificat sub nr. x din 28 iulie 1958 de Notariatul Raionului Stalin, iar în subsidiar, respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat, arătând că nu a fost parte, nici în nume propriu și nici în calitate de reprezentant al Statului român. În cadrul actului de schimb, Statul român a fost reprezentat de Ministerul Agriculturii și Silviculturii, actualul Minister al Agriculturii și Dezvoltării Rurale. În temeiul art. 25 din Decretul nr. 31/1954 și art. 3 din H.G. nr. 386/2007, care instituie un mandat legal de reprezentare a Statului de către Ministerul Finanțelor Publice în fața instanțelor de judecată, Statul poate fi reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice numai în acea categorie de raporturi juridice în care, în virtutea personalității sale juridice, este parte în mod nemijlocit, adică fără să mai existe o altă persoană juridică, implicată într-un raport juridic de drepturi și obligații, în numele Statului.

În subsidiar, apelantul-pârât a arătat că în mod greșit prima instanță de fond a constatat nulitatea absolută a Actului de schimb autentificat sub nr. x din 28 iulie 1958 de Notariatul Raionului Stalin, deoarece, chiar dacă s-ar reține că Decretul nr. 151/1950 ar fi abuziv, actul de schimb încheiat între Republica Populară Română, prin Ministerul Agriculturii și Silviculturii și M. reprezintă voința părților, fiind respectate condițiile de fond și de formă cerute de legea civilă pentru actele translative de proprietate asupra terenurilor. În acest sens, actul de schimb a fost încheiat personal de autorul reclamanților și al intervenienților în interes propriu și de un delegat al Ministerului Agriculturii și Silviculturii, fiind autentificat prin procesul-verbal nr. x din 28 iulie 1958 al Notariatului de Stat Raionului Stalin și transcris în registrul de transcripțiuni al Tribunalului Raionului Stalin sub nr. x din 29 septembrie 1958, neputându-se reține nicio cauză de nulitate deoarece voința părților rezultă în mod neechivoc din partea finală a actului de schimb.

2.5 Prin Decizia civilă nr. 98 din 10 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, instanța a admis toate apelurile declarate în cauză, a desființat sentința civilă apelată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceluiași tribunal, reținând, în esență, că acțiunea în revendicare este admisibilă și Tribunalul București, secția a IV-a civilă nu a intrat în judecarea pe fond a cauzei.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel a reținut că revendicarea este admisibilă chiar dacă terenul revendicat de reclamanți face parte dintr-o suprafață mai mare, pentru care, după apariția legilor fondului funciar și, în special, după apariția Legii nr. 247/2005, au fost emise, până în prezent, 8 titluri de proprietate, prin care s-au retrocedat în compensare (dar nu pe același amplasament) diverse suprafețe de teren, titluri a căror valabilitate a fost constatată în instanță. Instituirea unei proceduri speciale administrative prin Legea nr. 10/2001 sau prin legile fondului funciar (Legea nr. 18/1991 și nr. 1/2000) nu poate îngrădi accesul liber la justiție și, respectiv, formularea acțiunilor în revendicare de drept comun - art. 480 C. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin Decizia civilă nr. 4077 din 29 iunie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală a admis recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul București prin Primarul General și Primăria Sectorului 1 București și de intervenienții în interes propriu, a casat decizia civilă recurată și a trimis cauza, spre rejudecarea apelurilor, la Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, reținând, în esență, că aplicarea prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. este nelegală, întrucât Tribunalul a analizat temeinicia acțiunii în revendicare, considerentele sentinței cuprinzând, de fapt, criterii aplicate de prima instanță în compararea titlurilor de proprietate ce se opun.

De asemenea, a constatat, în recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, omisiunea instanței de apel de a analiza motivul de apel prin care pârâtul a susținut că nu are calitate procesuală pasivă, în ceea ce privește capătul de cerere în constatarea nulității actului de schimb autentificat sub nr. x din 28 iulie 1958 de Notariatul Raionului Stalin.

A fost admis și recursul intervenienților reținându-se că acestora li s-a creat o situație mai grea în propria cale de atac, ceea ce atrage nulitatea deciziei astfel pronunțate, în condițiile în care Curtea de Apel, prin admiterea apelului declarat de intervenienți, a desființat, în totalitate, hotărârea primei instanțe, sentință care le era favorabilă în privința capătului de cerere privind constatarea nulității actului de schimb, fără a arăta considerentele pentru care a dispus această măsură, întrucât decizia recurată nu face referire la motivele de apel formulate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice sub acest aspect.

II. Al doilea ciclu procesual

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut că autorii reclamanților și intervenienților au fost proprietarii unei suprafețe de 14.000 m.p. teren, care a constituit obiectul unui contract de schimb cu autoritățile Statului Român, act încheiat în fața notarului, în anul 1958. Reclamanții și intervenienții au refuzat sau au neglijat să promoveze sau să finalizeze demersuri pe calea legilor speciale de reparație adoptate de Statul Român în materie imobiliară funciară, mai exact Legea nr. 18/1991, Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005, Legea nr. 1/2009, din motive care nu au fost dovedite, în cauză, a fi fost fortuite. Prin urmare, aceștia că nu se pot prevala de dreptul comun, cale subsidiară de acțiune, condiționată de parcurgerea etapelor reglementate de legile speciale, având în vedere decizia în interesul Legii nr. 33/2008 prin care s-a stabilit prevalența legii speciale în concurs cu dreptul comun, sub rezerva respectării normelor Convenției Europene a Drepturilor Omului și cauza Atanasiu vs. România prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat cu privire la subsidiaritatea dreptului fostului proprietar, de a cere respectarea "bunului" său, de transformarea acestuia într-o "valoare patrimonială" pe calea procedurilor prevăzute de legile speciale de reparație și de epuizarea căilor de atac prevăzute de respectivele legi.

În legătură cu apelurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Domeniilor Statului, s-a reținut că reclamanții au invocat nulitatea actului în baza argumentului că schimbul nu s-a efectuat pentru suprafețe egale, așa cum prevedea art. 5 din Decretul nr. 151/1950 și că acest act normativ contravenea Constituției din anul 1948 și C. civ. în vigoare la data respectivă.

Instanța de apel a constatat că Decretul nr. 151/1950 nu a încălcat dispoziția constituțională, ci chiar i-a dat eficiență, întrucât terenul proprietatea autorilor reclamanților nu a fost confiscat sau naționalizat, ci a fost recunoscut ca valoare juridică și a constituit, în virtutea acestei recunoașteri, obiect al unui contract de schimb încheiat chiar cu autoritățile de la acea vreme. În același timp, Constituția din anul 1948 prevedea încurajarea cooperației sătești și crearea de "întreprinderi agricole" pentru "a stimula ridicarea agriculturii", iar Decretul nr. 151/1950 tocmai acest proces îl concretiza, prin "comasarea de terenuri" și pentru eliminarea "proprietății parcelare fărâmițate" și "asigurarea condițiunilor cele mai prielnice pentru întovărășirile agricole". Nu a fost examinată neconcordanța, invocată de reclamanți, a Decretului nr. 151/1950 cu C. civ. din acea perioadă, întrucât s-a considerat că părțile nu au precizat care sunt dispozițiile neconcordante, pentru ca acestea să poată fi cercetate.

În ceea ce privește nerespectarea art. 5 din Decretul nr. 151/1950, referitor la diferența suprafețelor de teren schimbate, aceasta nu a fost considerată o cauză de nulitate a actului, în condițiile în care schimbul a fost ratificat de autorul reclamanților în fața autorității locale și a notarului public, fapt care nu poate fi interpretat altfel decât sub forma unui acord al celor doi proprietari pentru suprafețele schimbate. Este adevărat că actul ar fi fost considerat valabil încheiat, potrivit art. 7 din Decretul nr. 151/1950, chiar și în lipsa semnăturii autorului reclamanților și intervenienților, dar numai într-o atare situație s-ar fi putut accepta nulitatea actului, prin vădita înfrângere a voinței unuia dintre proprietarii coschimbași. Semnând actul, autorul proprietar a achiesat la prevederile sale, și, consfințind voința părților în aplicarea unui text legal, actul nu poate fi apreciat altfel decât valabil.

Au fost respinse celelalte critici din apelurile pârâților, cu privire la calitatea lor procesuală pasivă, apreciindu-se că prezența acestora în proces se justifică nu doar pentru opozabilitate, în cazul Agenției Domeniilor Statului, dar și în calitate de reprezentant al autorității statale, parte a contractului, în cazul Ministerului Finanțelor Publice.

În al doilea rând, s-a reținut că instanța de apel a nesocotit dezlegările date prin decizia de casare, revenind asupra excepției inadmisibilității acțiunii în revendicare, întemeiate pe dreptul comun, deși Înalta Curte de Casație și Justiție apreciase că prima instanță a analizat fondul pretențiilor deduse judecății, astfel că, instanța de apel, ca instanță de trimitere, trebuia să soluționeze cauza din perspectiva comparării titlurilor opuse de părți, dând preferință titlului mai bine caracterizat.

Înalta Curte a constatat că sunt întemeiate și criticile formulate de reclamanții Mincu și de intervenienți, cu privire la motivarea superficială a hotărârii recurate, din care nu rezultă cum au fost comparate titlurile de proprietate invocate de părți, care au fost criteriile aplicate și de ce s-a dat preferabilitate titlului statului, spre a se putea ajunge la soluția respingerii acțiunii reclamanților, ca neîntemeiată. S-a reținut nemotivarea și în ceea ce privește soluția dată excepțiilor invocate de apelanții pârâți, neprecizându-se temeiul de drept care ar justifica calitatea procesuală a pârâților Agenția Domeniilor Statului și Ministerul Finanțelor Publice.

III. Al treilea ciclu procesual

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut, în primul rând, că pârâții nu au formulat critici directe împotriva dispoziției instanței de fond, prin care a fost constatată nelegalitatea Decretului nr. 151/1950, însă, criticile asupra acestui aspect sunt implicite în apelul declarat de Ministerul Finanțelor. Critica formulată de Ministerul Finanțelor a fost considerată ambiguă, deoarece neconstituționalitatea Decretului nr. 151/1950 atrage nulitatea absolută a actului de schimb, indiferent de respectarea condițiilor de fond și de formă ale contractului în sine, nefiind de conceput, din punct de vedere juridic, existența unui contract legal încheiat în baza unei legi neconstituționale, raportat la principiul quod nullum est nullum producit effectum. De altfel, și instanța de fond a raționat în același mod, în sensul că, reținând neconstituționalitatea Decretului nr. 151/1950, nu a mai verificat dacă actul de schimb a fost încheiat cu respectarea cerințelor de fond și de formă, considerând inutilă verificarea condițiilor interne ale actului în raport de constatarea neconstituționalității Decretului nr. 151/1950, în baza căruia a fost încheiat actul.

De aceea, având în vedere motivarea sentinței, apelantul Ministerul Finanțelor a formulat o critică ce nu poate produce niciun efect, deoarece s-a referit la condițiile de fond și de formă ale actului de schimb (neanalizate de instanța de fond), acceptând, implicit, constatarea nelegalității Decretului nr. 151/1950, deși singurul motiv pentru anularea actului de schimb a fost constatarea nelegalității acestui act normativ. Pentru a da un efect criticii formulate de Ministerul Finanțelor, instanța a considerat că trebuie să analizeze inclusiv constituționalitatea Decretului nr. 151/1950, sens în care a avut în vedere dispozițiile art. 84 C. proc. civ., care permit calificarea criticii respective, principiul voinței reale a părții, ce rezultă din întregul act și, de asemenea, principiul în baza căruia orice act trebuie analizat în sensul în care poate produce un efect, și nu în sensul în care nu ar produce niciun efect. A mai arătat instanța că, în cazul în care ar considera că Ministerul Finanțelor nu a criticat, nici chiar implicit, dispoziția instanței de fond, de constatare a neconstituționalității Decretului nr. 151/1950, celelalte critici ar trebui respinse fără nicio altă analiză, simpla constatare a neconstituționalității conducând la nulitatea actului.

Pentru aceste motive, Curtea de Apel a apreciat că este învestită, implicit, și sub acest aspect, pentru a da un efect criticilor, în ansamblu.

Sub un prim aspect, instanța a constatat că este sesizată cu o acțiune în revendicare de drept comun, în care este necesară compararea titlurilor de proprietate ale părților din proces, în baza art. 480 - 481 C. civ.. În acest context, atât Ministerul Finanțelor Publice, cât și Agenția Domeniilor Statului, au calitate procesuală, deoarece Agenția Domeniilor Statului se află în posesia bunului, iar Ministerul Finanțelor, în calitate de reprezentant al Statului, este chemat să se apere asupra legalității și constituționalității unui act emis de legiuitor, și anume Decretul nr. 151/1950. Ca atare, criticile din ambele apeluri ale pârâților, privind lipsa calității lor procesuale, au fost respinse.

Pe fond, instanța de apel a constatat, în baza art. 6 din Legea nr. 213/1998, că Decretul nr. 151/1950 a fost constituțional și a respectat tratatele internaționale la care România era parte la data faptelor. Ca atare, în baza unui decret constituțional, autorul reclamanților a cedat o suprafață de teren în favoarea statului, în schimbul unei suprafețe de teren echivalente, pe care a primit-o în schimb, iar contractul de schimb a fost legal încheiat, cu respectarea tuturor condițiilor de fond și formă. În concluzie, titlul de proprietate asupra terenului revendicat de reclamanți și de intervenienți aparține statului, ceea ce impune respingerea acțiunii în revendicare, ca neîntemeiată.

Înalta Curte a înlăturat concluzia instanței de apel în ceea ce privește interpretarea pe care aceasta a dat-o conținutului cererii de apel formulate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în sensul că se critică, implicit, constatarea nelegalității Decretului nr. 151/1950. În condițiile în care, cu încălcarea art. 287 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu a arătat motivele de fapt și de drept pentru care prima instanță ar fi constatat, greșit, neconstituționalitatea decretului în baza căruia a fost încheiat actul de schimb, instanța de apel a depășit limitele de învestire (modul de soluționare fiind grefat pe respectarea cerințelor de fond și de formă ale actului de schimb, impuse de decretul reținut astfel constituțional), ceea ce atrage aplicarea art. 304 pct. 5 din același cod și art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

IV. Al patrulea ciclu procesual

Instanța de apel a reținut că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă care derivă din aceea de reprezentant al Statului Român, într-un proces în care se invocă nulitatea absolută, pentru nelegalitate și neconstituționalitate, a unui act emis de legiuitor, respectiv Decretul nr. 151/1950.

În privința nulității actului de schimb, Curtea a reținut că acesta respectă condițiile de fond și de formă impuse de legea aplicabilă la momentul întocmirii lui, cu referire specială la voința părților și, prin urmare, nu se impune anularea acestuia.

Critica privind lipsa calității procesuale pasive a Agenției Domeniilor Statului a fost respinsă ca nefondată, pârâta fiind unitatea deținătoare a bunului și, în consecință, cea obligată la lăsarea posesiei, în cadrul acțiunii în revendicare.

Critica din apelul formulat de intervenienții J. și H. referitoare la greșita admitere a excepției lipsei calității procesual pasive a pârâților Municipiul București prin Primarul General, Primăria sectorului 1 București prin Primar, și Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa a fost considerată nefondată întrucât pârâții indicați nu sunt părți în actul a cărui nulitate se solicită și nici nu dețin posesia imobilului în litigiu.

În ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii în revendicare, această chestiune a fost deja dezlegată ca urmare a desființării, în totalitate, a hotărârii primei instanțe, în baza deciziei nr. 98 din 10 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, iar, prin decizia nr. 4077 din 29 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că motivul desființării vizează doar nemotivarea capătului de cerere referitor la constatarea nulității actului de schimb.

În apelul formulat de reclamanți s-a reținut că actul de schimb a fost legal încheiat, cu respectarea tuturor condițiilor de fond și formă prevăzute de Decretul nr. 151/1950. Nefiind probată valoarea inegală a terenurilor schimbate, nu s-a reținut critica ce privește încălcarea principiului echității, avut în vedere de legiuitor. De asemenea s-a reținut constituționalitatea Decretului nr. 151/1950 și caracterul formal al criticii privind neconcordanța dispozițiilor C. civ. cu cele ale Decretului nr. 151/1950. Referitor la art. 480 C. civ., constatându-se că ambele părți dețin titluri de proprietate valabile, ca urmare a realizării schimbului și că, de soarta capătului de cerere privind constatarea nulității schimbului depinde și soarta acțiunii în revendicare, și această cerere a fost respinsă.

Pe de altă parte, reclamanții nu aveau interesul să conteste hotărârea primei instanțe, prin care s-a reținut neconstituționalitatea Decretului nr. 151/1950, de vreme ce, sub acest aspect, sentința le era favorabilă.

Procedând la reverificarea constituționalității Decretului, instanța de apel a depășit limitele de învestire prin apelul reclamanților, dar a încălcat și puterea de lucru judecat a sentinței apelate, care s-a pronunțat în sensul neconstituționalității actului normativ, aspect necontestat de niciunul dintre apelanți, motive care se circumscriu incidenței cazurilor de casare, respectiv de modificare, prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

De asemenea, s-a reținut că decizia de casare anterioară a fost încălcată și pentru faptul că aspectul neconstituționalității Decretului nr. 151/1950 reprezenta o chestiune dezlegată de prima instanță care, nefiind contestată de apelanți, intrase în puterea de lucru judecat, în condițiile art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ.

S-a apreciat că soluția finală care a fost pronunțată de Curte asupra acțiunii cu care a fost învestită este consecința, printre altele, a omisiunii de a analiza în ce măsură un act normativ neconstituțional poate genera un act juridic (actul de schimb) apt să producă efectele specifice naturii sale (în speță, transferul dreptului de proprietate către coschimbași), chiar și în ipoteza în care contractul respectă condițiile prevăzute de legea sub imperiul căreia a fost încheiat (decretul nr. 151/1950), lege, însă, neconstituțională. Această chestiune prealabilă se impunea a fi lămurită înainte ca instanța de apel să verifice susținerile din apelul Ministerului Finanțelor Publice privind respectarea voinței părților și îndeplinirea condițiilor de fond și de formă ale contractului, raportat la actul normativ în baza căruia a fost încheiat, în condițiile în care Tribunalul nu a mai procedat la o asemenea examinare, a actului de schimb perfectat în raport de dispozițiile Decretului nr. 151/1950, reținute a fi neconstituționale.

Numai ulterior clarificării acestei probleme juridice, Curtea de Apel putea proceda la analiza încheierii actului de schimb cu respectarea sau nu a dispozițiilor Decretului nr. 151/1950, ținând seama de circumstanțele particulare ale speței, în care, cum s-a arătat, neconstituționalitatea actului normativ enunțat nu a fost contestată de apelanți.

În raport de răspunsul Curții la problema sus-enunțată, se poate trece la analiza corespondenței Decretului cu legislația națională în materie de libertate contractuală și de proprietate, în vigoare la data preluării (art. 480 C. civ.), având în vedere că valabilitatea măsurii de preluare trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, toate cerințele prevăzute în art. 6 din Legea nr. 213/1998 (corespondența cu dispozițiile constituționale, tratatele internaționale și legile în vigoare la data preluării).

Criticile referitoare la modul de soluționare a acțiunii în revendicare urmează a fi examinate de instanța de rejudecare, după ce vor fi lămurite aspectele legate de acțiunea în nulitate, de soluția căreia depinde soluția dată în revendicare.

Nu au fost primite apărările intimatei pârâte Agenția Domeniilor Statului, în sensul că acțiunea reclamanților nu poate fi promovată în condițiile dreptului comun, față de procedurile legilor speciale, pe care aceștia nu le-au urmat. Astfel cum s-a stabilit în ciclurile procesuale anterioare, în mod irevocabil, soluționarea acțiunii în revendicare urmează a se realiza prin compararea titlurilor de proprietate exhibate de părți (în mod evident, dacă se ajunge la constatarea că ambele părți dețin astfel de titluri), fără a se mai repune în discuție posibilitatea retrocedării imobilului în condițiile dreptului comun, raportat la procedurile prevăzute de legile speciale, pe care reclamanții nu le-au urmat.

Totodată, se vor avea în vedere și susținerile recurenților, referitoare la ocrotirea dreptului de proprietate în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 44 din Constituția României.

V. Ciclul procesual pendinte

În rejudecare, în fața instanței de apel, a fost administrată proba cu expertiză tehnică specialitatea topografie în vederea identificării și stabilirii deținătorului actual și a eventualelor suprapuneri cu privire la terenul revendicat în suprafață de 4.000 m.p., lot B, astfel cum fusese inițial identificat prin raportul de expertiză tehnică judiciară nr. 8634 din 28 noiembrie 2007 întocmit de expertul tehnic O. în dosar de fond nr. x/2007; precum și proba cu expertiza tehnică specialitatea evaluare imobiliară.

V.1 Prin Decizia nr. 1104 din 28 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a fost respinsă cererea formulată în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. de suspendare a judecării apelului până la soluționarea dosarului înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. x/2018; în temeiul art. 132 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, "Cererea precizatoare cu privire la obiectul acțiunii "formulată la data de 21 septembrie 2018 a fost calificată drept o cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată și a fost respinsă ca inadmisibilă, ca fiind formulată direct în apel; a fost respinsă ca rămasă fără obiect excepția tardivității formulării cererii modificatoare; au fost respinse apelurile declarate de apelanții-pârâți Agenția Domeniilor Statului și Ministerului Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București; a fost admis apelul declarat de apelanții-reclamanți A., B., C., E., C. și F. și de apelanții-intervenienți în interes propriu I. și J., a fost schimbată în parte sentința civilă apelată, în sensul că, în rejudecarea fondului: s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Domeniilor Statului pe capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a Actului de schimb autentificat sub nr. x din 28 iulie 1958 de Notariatul Raionului Stalin ca neîntemeiată; s-a constatat nulitatea absolută a Actului de schimb autentificat sub nr. x din 28 iulie 1958 de Notariatul Raionului Stalin; a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de reclamanți și intervenienții în interes propriu, au fost obligate pârâtele Agenția Domeniilor Statului și Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, să le lase reclamanților și intervenienților în interes propriu, în deplină proprietate și liniștită posesie, terenul în suprafață de 4.000 m.p., lot B, identificat prin raportul de expertiză tehnică judiciară nr. 8634 din 28 noiembrie 2007 întocmit de expertul tehnic O. în dosar de fond nr. x/2007, a fost menținută în rest sentința civilă apelată; în temeiul art. 213 alin. (2) C. proc. civ. din 1865, s-a stabilit onorariul definitiv pentru expertul tehnic judiciar P. la suma de 7.600 RON și au fost obligați apelanții-reclamanți la plata către Q. a diferenței de onorariu de expert de 4.200 RON și apelanții-intervenienți în interes propriu la plata către Q. a diferenței de onorariu de expert de 1.400 RON; au fost obligați apelanții-pârâți Agenția Domeniilor Statului și Ministerului Economiei și Finanțelor la plata către apelanții-intervenienți în interes propriu I. și J. a cheltuielilor de judecată de 16.632,27 RON reprezentând onorariu de avocat în apel; a fost obligată apelanta-pârâtă Agenția Domeniilor Statului la plata către apelanții-intervenienți în interes propriu I. și J. a cheltuielilor de judecată de 4.400 RON reprezentând onorariu de expert în apel; a fost obligată apelanta-pârâtă Agenția Domeniilor Statului la plata către apelanții-intervenienți în interes propriu I. și J. a cheltuielilor de judecată de 5.700 RON reprezentând onorariu de expert în apel.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut următoarele:

Municipiul București și Primăria Sectorului 1 nu sunt părți în apelul pendinte în condițiile în care, prin Sentința civilă nr. 497 din 12 martie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosar nr. x/2007, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul București, Primăria Sectorului 1 București și Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa pe capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a Actului de schimb autentificat sub nr. x din 28 iulie 1958 de Notariatul Raionului Stalin, soluție neapelată, iar Municipiul București și Primăria Sectorului 1 București nu au fost chemați în judecată pe capătul de cerere având ca obiect revendicarea terenului.

R. (decedat la 12 iunie 1963, cunoscut și ca M. ori S. ori M.) era proprietarul suprafeței de 1 ha și 4.000 m.p. situate pe K., fosta proprietate L., în baza Titlului definitiv de proprietate nr. x fără lună 1926 emis în baza Legii pentru reforma agrară promulgată la data de 17 iulie 1921. Calitatea de proprietar și, subsecvent, de coschimbaș a autorului M. rezultă în mod neechivoc din înscrisurile anexate titlului de proprietate (Tablou de numele proprietarilor loturilor din parcela Băneasa, poz. 73 + schița) și din cererea adresată ulterior autorităților în vederea înscrierii terenului primit la schimb în registrul de transcripțiuni.

Terenul primit la schimb a avut o suprafață de 1 ha, fiind compus dintr-un pogon [unitate de măsură pentru suprafețe de teren agricol egală cu 0,5 ha] situat în Băneasa Vatra Nouă [actualul cartier Vatra Nouă] și un pogon situat la linia forturilor [actuala T.], astfel cum rezultă din aceeași cerere indicată mai sus și din cererea depusă de unul din moștenitorii autorului în vederea aplicării dispozițiilor Legii nr. 18/1991.

Moștenitorilor autorului M. le-a fost reconstituit, pe un alt amplasament, dreptul de proprietate cu privire la o suprafață de 1 ha, fiind emis Titlul de proprietate nr. x din 1 martie 1994 de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a Municipiului București - Sectorul Agricol Ilfov, ei revendicând, prin cererea de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului pendinte, diferența de suprafață de teren de 4.000 m.p. în contradictoriu cu Statul român.

- obiectul pricinii pendinte este o acțiune în revendicarea terenului în suprafață de 4.000 m.p., admisibilă și formulată în condițiile dreptului comun, iar nu o acțiune în reconstituirea dreptului de proprietate, întemeiată pe legile fondului funciar;

- soluționarea acțiunii în revendicare urmează a se realiza prin compararea titlurilor de proprietate exhibate de părți (dacă se ajunge la constatarea că ambele părți dețin astfel de titluri), fără a se mai repune în discuție posibilitatea retrocedării imobilului în condițiile dreptului comun, raportat la procedurile prevăzute de legile speciale, pe care reclamanții nu le-au urmat, avându-se în vedere și susținerile părților referitoare la ocrotirea dreptului de proprietate în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 44 din Constituția României (decizia de casare nr. 2247 din 27 martie 2012);

- neconstituționalitatea Decretului nr. 151/1950 este un aspect definitiv dezlegat în proces, în sensul că, nefiind contestat de apelanții-pârâți, a intrat în puterea de lucru judecat, în condițiile art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2) C. civ. din 1865 (decizia civilă nr. 3353 din 27 noiembrie 2014);

- pentru a se ajunge la verificarea susținerilor din apelul pârâtului Ministerului Finanțelor Publice referitoare la respectarea voinței părților și la îndeplinirea condițiilor de fond și de formă ale contractului raportat la actul normativ în baza căruia a fost încheiat, instanța de apel trebuie să lămurească, cu titlu prealabil, în ce măsură un act normativ neconstituțional poate genera un act juridic (actul de schimb) apt să producă efectele specifice naturii sale (în speță, transferul dreptului de proprietate către coschimbași), în ipoteza în care contractul respectă condițiile prevăzute de legea sub imperiul căreia a fost încheiat (Decretul nr. 151/1950), lege neconstituțională. Instanța de apel trebuie să stabilească, pornind de la prezumția că actul de schimb respectă Decretul nr. 151/1950, dacă acesta poate genera un act de schimb apt să producă efectul transferului dreptului de proprietate către coschimbaș. Numai în subsidiar, instanța de apel va verifica dacă actul de schimb respectă dispozițiile Decretului nr. 151/1950 și, subsecvent, dacă Decretul nr. 151/1950, la rândul lui, respectă libertatea contractuală și dreptul de proprietate, prin raportate la art. 480 C. civ. din 1864 și la actualul art. 6 din Legea nr. 213/1998.

4.1 Actul de schimb este lovit de nulitate pentru următoarele considerente:

Actul de schimb autentificat sub nr. x din 28 iulie 1958 de Notariatul Raionului Stalin a fost încheiat în temeiul Decretului Ministerului Agriculturii nr. 151/1950, publicat în Buletinul Oficial nr. 52 din 10 iunie 1950. Potrivit art. 5 din decretul ce a avut ca obiect comasarea loturilor fărâmițate prin schimburi de terenuri:

"Schimburile de terenuri se vor face la suprafețe egale urmărindu-se ca țărănimea muncitoare să primească pe cât posibil, terenuri de calitate și în poziții cât mai avantajoase. Schimburile aprobate sunt obligatorii pentru toți proprietarii ale căror terenuri sunt supuse comasării".

Potrivit art. 7:

"Actele de schimb vor fi formulate potrivit contractelor tip ce vor fi alcătuite de Ministerul Agriculturii. Ele vor fi obligatorii pentru părțile interesate chiar atunci când vor fi semnate numai de către una din acestea. În acest caz ele vor fi opozabile terților dacă vor fi prevăzute cu mențiunea Sfaturilor Populare comunale, în raza cărora se află loturile supuse schimbului, că schimbul a fost aprobat potrivit decretului de față".

Instanța de apel a constatat că neconstituționalitatea Decretului nr. 151/1950 este un aspect definitiv dezlegat în proces, astfel că actul de schimb încheiat cu respectarea condițiilor Decretului nr. 151/1950 nu poate fi valid, cu atât mai mult cu cât aspectele care au determinat reținerea neconstituționalității Decretului nr. 151/1950 - comasarea terenurilor fără a ține cont de interesele proprietarilor și de voința acestora și fără a acorda o dreaptă despăgubire - sunt incidente în ipoteza concretă a actului de schimb dedus judecății.

Într-o analiză subsidiară, trecând peste ipoteza de lucru stabilită de Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de apel a arătat că actul de schimb nu respectă nici dispozițiile Decretului nr. 151/1950 instituite în favoarea coschimbașilor - persoane fizice, în sensul că schimbul de teren nu s-a făcut la suprafețe egale [M. a dat 1,4 ha și a primit 1 ha], fără a se primi o dreaptă despăgubire ori a se face dovada, care îi incumba Statului, că terenul primit era de calitate sau în poziție mai avantajoasă decât cel dat la schimb.

Au fost respinse apărările formulate de apelantul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, în sensul că actul de schimb ar reprezenta voința părților, deoarece ar fi fost respectate condițiile de fond cerute de legea civilă pentru actele translative de proprietate asupra terenurilor. Actul de schimb nu este "încheiat personal" de autorul M., fiindu-i încălcată libertatea contractuală reglementată de C. civ. din 1864, întrucât nu a fost semnat decât de un delegat al Ministerului Agriculturii și Silviculturii și de Președintele Sfatului Popular al Raionului I.V. Stalin, în pofida existenței procesului-verbal nr. x din 28 iulie 1958 al Notariatului de Stat Raionului Stalin și al transcrierii în registrul de transcripțiuni al Tribunalului Raionului Stalin sub nr. x din 29 septembrie 1958.

4.2. Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Domeniilor Statului au calitate procesuală pasivă pe capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a actului de schimb, chiar dacă nu au figurat, formal, în calitate de părți, nici în nume propriu și nici în calitate de reprezentanți ai Statului român, la încheierea actului de schimb, având în vedere următoarele:

Actul de schimb a fost încheiat între Statul român [Republica Populară Română], prin Ministerul Agriculturii și Silviculturii și autorul apelanților, M., ambii în calitate de coschimbași, iar emitentul Decretului nr. 151/1950 a fost Ministerul Agriculturii. Potrivit dispozițiilor art. 3, 6 și 7, Statul român a fost reprezentat, la încheierea actelor de schimb în baza Decretului nr. 151/1950, de Ministerul Agriculturii și Silviculturii, în calitate de emitent al decretului și de organizator al tuturor procedurilor ce au stat la baza comasărilor (luarea hotărârilor, întocmirea normelor de efectuare a lucrărilor, redactarea contractelor tip etc.).

Cu toate acestea, nu se poate reține că Statul român ar urma să fie reprezentat în pricina pendinte tot de Ministerul Agriculturii și Silviculturii, actualul Minister al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, deoarece Decretul nr. 151/1950 a fost, între timp, abrogat, iar art. 25 din Decretul nr. 31/1954 și art. 3 alin. (1) lit. A) pct. 48 din H.G. nr. 386/2007, în vigoare la data demarării litigiului, au instituit un mandat legal de reprezentare a Statului român de către Ministerul Finanțelor Publice în fața instanțelor de judecată.

De asemenea, față de regimul juridic a