ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2126/2024

Ședința publică din data de 10 octombrie 2024

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la 18 octombrie 2018, reclamantele Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu Șișești și Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții A., B., C., D., E. (în calitate de moștenitoare a vânzătorului F.), Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat de N.P. G. sub nr. x/07 decembrie 2007, prin care pârâții A., B., C. și D. au dobândit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe totale de 2.556 m.p. teren intravilan, reprezentând lotul x, situată în București, Șos. București-Ploiești, nr. 93, identificat cu nr. cadastral x, intabulat în C.F. nr. x; să dispună radierea din Cartea Funciară nr. x a localității București, cu număr cadastral x, a dreptului de proprietate asupra imobilului dobândit de pârâți în baza contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se solicită, intabularea dreptului de proprietate al Statului Român, domeniul public, în Cartea Funciară Specială a localității U.A.T. București, precum și înscrierea dreptului de administrare al reclamantei Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa asupra acestui imobil teren, în baza Legii nr. 45/2009, cu modificările și completările ulterioare.

La 24 aprilie 2019, având în vedere decesul pârâtei E., moștenitoarea lui F., reclamantele au formulat cerere modificatoare, prin care au solicitat introducerea, în cauză, a moștenitoarei H..

Prin sentința civilă nr. 272/24 februarie 2021, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate a punctului MF 108348 din Anexa 3 a H.G. nr. 1705/2006; a respins, ca neîntemeiate, excepțiile lipsei calității procesuale active, lipsei de interes și inadmisibilității acțiunii, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București și a respins cererea formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

A admis, în parte, cererea formulată de reclamantele Academia De Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu Șișești și Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, în contradictoriu cu pârâții A., B., C., D., H. și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Notar Public G. sub nr. x/07 decembrie 2007; a dispus ca, la rămânerea definitivă a prezentei sentințe, să se radieze din Cartea Funciară nr. x a localității București, cu număr cadastral x, dreptul de proprietate asupra imobilului dobândit de pârâți în temeiul contractului de vânzare-cumpărare menționat și a respins, în rest, cererea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu Șișești și Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, precum și pârâții B., C. și A..

De asemenea, a formulat apel și I., moștenitorul pârâtei D., care a învederat că autoarea sa a decedat anterior introducerii cererii de chemare în judecată, la 09 ianuarie 2017, depunând la dosar certificatul de deces și certificatul de moștenitor nr. 107/14 decembrie 2018 emis de Societatea Profesională Notarială J..

Prin decizia civilă nr. 663 A din 28 aprilie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de apelantul I. împotriva sentinței civile nr. 272/24 februarie 2021 pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă; a admis apelurile declarate de reclamantele Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu Șișești și Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, precum și apelurile declarate de pârâta A. și de pârâții C. și B. împotriva aceleiași sentințe.

A schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei D. și a respins cererea în contradictoriu cu aceasta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

A anulat, în parte, sentința apelată și a trimis cauza, spre rejudecare, primei instanțe, care va pune în discuție necesitatea introducerii, în cauză, a moștenitorului defunctei D., în condițiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ.

A păstrat sentința apelată, în privința soluției de respingere a cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, ca efect al admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București au declarat recurs pârâții A., C. și B..

4.1. În cuprinsul cererii de recurs, recurenta pârâtă A. a invocat următoarele critici, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.:

a. Instanța a încălcat principiile disponibilității, contradictorialității și dreptului la apărare - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, analiza bunei-credințe a reclamantelor de către instanță și aplicabilitatea art. 78 din C. proc. civ. depășesc cadrul prezentei cauze, nefiind aspecte puse în discuția contradictorie a părților.

După cum reiese din încheierea de dezbateri din 07 aprilie 2022, concluziile părților s-au limitat la excepția lipsei capacității procesuale de folosință și la excepțiile inadmisibilității și tardivității inadmisibilității acțiunii (cu privire la aceasta din urmă, instanța nu s-a mai pronunțat prin hotărâre). Instanța nu a invocat din oficiu și nu a pus în discuția contradictorie a părților motivele analizate în hotărâre, respectiv buna-credință a reclamantelor și incidența art. 78 C. proc. civ.

Întrucât întreaga motivare a instanței s-a axat, exclusiv, pe aspecte nesupuse dezbaterii contradictorii a părților, hotărârea este pronunțată cu încălcarea principiilor disponibilității, contradictorialității și dreptului la apărare, reglementate de art. 9, art. 13 și art. 14 din C. proc. civ., părțile neavând posibilitatea de a se apăra și de a-și exprima un punct de vedere.

b. Instanța de apel a încălcat și dispozițiile art. 38, art. 39, art. 56 alin. (3), art. 59, art. 412 alin. (1) pct. 1 și art. 415 C. proc. civ. - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Deși admite, în mod corect, excepția lipsei capacității procesuale de folosință și recunoaște consorțiul procesual pasiv obligatoriu, Curtea consideră, în mod greșit, că respingerea acțiunii, ca inadmisibilă, ar fi o sancțiune inechitabilă pentru reclamante, întrucât au fost de bună-credință și nu aveau cunoștință despre decesul pârâtei D.. Instanța de apel ajunge să ignore dispozițiile legale și să judece în echitate, deși chestiunea bunei sau relei credințe nu are legătură cu aplicabilitatea prevederilor legale incidente în cauză și nu ar fi trebuit să prezinte nicio relevanță în analiza excepției inadmisibilității acțiunii.

Raționamentul Curții încalcă dispozițiile art. 38, art. 39, art. 56 alin. (3), art. 59, art. 412 alin. (1) pct. 1 și art. 415 din C. proc. civ., întrucât a extins, în mod nelegal, regula transmiterii calității procesuale și la ipoteza în care partea era decedată anterior formulării cererii de chemare în judecată. Altfel spus, folosindu-se de prevederile art. 78 din C. proc. civ., instanța a lăsat, fără niciun efect, regula stabilită de art. 38-39 din același cod.

În ipoteza în care, în cursul procesului civil, una dintre părți decedează, art. 39 coroborat cu art. 412 și 415 C. proc. civ. reglementează transmiterea calității procesuale de la partea decedată la moștenitor, litigiul fiind suspendat de drept până la identificarea și introducerea acestuia din urmă. Dacă partea decedase anterior formulării cererii de chemare în judecată, regula este admiterea excepției lipsei capacității de folosință și respingerea acțiunii pentru acest motiv. Totodată, dacă instanța constată că acțiunea nu poate fi judecată în lipsa persoanei decedate, acțiunea se va respinge, ca inadmisibilă, față de celelalte părți rămase în litigiu.

Prin urmare, ulterior admiterii excepției lipsei capacității de folosință, instanța era obligată să admită excepția inadmisibilității, având în vedere că, prin contractul de vânzare autentificat sub nr. x/07 decembrie 2007 de către B.N.P. G., cei trei cumpărători au dobândit în indiviziune terenul în suprafață de 7.224 m.p., respectiv B. - o cotă indiviză de 36%, A. - o cotă indiviză de 36% și D. -o cotă indiviză de 28%. Condițiile transmiterii calității procesuale nu sunt îndeplinite în cauză, întrucât decesul s-a produs în 2017, iar acțiunea a fost formulată în anul 2018.

Terenul fiind dobândit în indiviziune, o acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare nu poate fi formulată decât în contradictoriu cu toți cumpărătorii. Acțiunea ce face obiectul prezentei cauze a fost formulată împotriva tuturor cumpărătorilor, însă unul dintre aceștia era decedat anterior formulării acțiunii.

În aceste condiții, instanța trebuia să admită excepția inadmisibilității acțiunii, deoarece, odată cu admiterea excepției lipsei capacității de folosință a pârâtei D., consorțiul procesual pasiv obligatoriu reglementat de art. 59 C. proc. civ. nu mai era îndeplinit.

Astfel cum a fost stabilit și în jurisprudență, după admiterea excepției lipsei capacității procesuale de folosință, instanța a rămas învestită cu cererea formulată în contradictoriu cu ceilalți doi cumpărători, acțiunea devenind inadmisibilă în absența tuturor cumpărătorilor.

c. Cea de-a treia critică vizează nemotivarea soluției privind excepția inadmisibilității acțiunii, motivarea Curții fiind atât contradictorie, cât și străină de natura cauzei - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pârâții au invocat excepțiile lipsei capacității procesuale de folosință și inadmisibilității acțiunii, reclamantele susținând excepția tardivității formulării excepției inadmisibilității, apreciind că aceasta putea fi ridicată doar prin întâmpinare.

Din această perspectivă, instanța de apel s-a pronunțat, în mod temeinic, numai asupra excepției lipsei capacității procesuale de folosință. Excepția tardivității nu a fost analizată, lipsind orice referire la aceasta. Excepția inadmisibilității este de ordine publică și poate fi invocată oricând, nu doar prin întâmpinare, cum susțin intimatele reclamante.

De asemenea, excepția inadmisibilității a fost analizată precar, întrucât, deși instanța admite premisa inadmisibilității, și anume, obligativitatea consorțiului procesual pasiv, continuă prin analiza bunei-credințe și a incidenței art. 78 C. proc. civ., chestiuni ce nu au nicio legătură cu excepția inadmisibilității, fiind atât motive străine de natura cauzei, dar și aspecte nesupuse discuției contradictorii a părților; așadar, excepțiile tardivității și inadmisibilității sunt nemotivate de către instanță, ceea ce se circumscrie motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Hotărârea cuprinde și motive străine de natura cauzei, întrucât buna-credință a reclamantelor nu are nicio legătură cu obiectul prezentei cauze și, cu atât mai puțin, cu excepția inadmisibilității. Instanța nu indică norma legală care o obligă să analizeze buna-credință a reclamantelor, judecând în echitate. Excepția inadmisibilității este de ordine publică și nu implică decât analiza imposibilității continuării judecării cauzei, în absența unuia dintre cumpărători, precum și neîndeplinirea condițiilor de transmitere a calității procesuale pasive în cursul litigiului, având în vedere data producerii decesului pârâtei D..

Chiar și în ipoteza în care buna-credință este relevantă pentru soluționarea litigiului, instanța trebuia să aibă în vedere prevederile art. 194 lit. a) C. proc. civ., care impun reclamantului obligația de a depune toate diligențele pentru a se asigura, în primul rând, că pârâții sunt în viață și pentru a obține adresele la care să fie citați. Or, instanța dovedește o atitudine părtinitoare, alegând să le protejeze pe reclamante, deși se prevalează de propria culpă.

Aceeași situație se regăsește și în ceea ce privește incidența art. 78 din C. proc. civ.. Inadmisibilitatea a fost invocată din perspectiva decesului pârâtei D. și obligativității consorțiului procesual pasiv, constând în participarea tuturor cei trei cumpărători, chestiuni ce sunt admise de către instanță, pentru ca, ulterior, să continue analiza cu privire la buna-credință și art. 78, chestiuni ce nici nu au fost invocate de părți sau de instanță și nici nu sunt relevante pentru excepția în discuție.

Recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului și, în principal, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel; în subsidiar, casarea cu reținere, admiterea apelului declarat de pârâtă, admiterea excepției inadmisibilității acțiunii în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/07 decembrie 2007 de B.N.P. G. și respingerea cererii, ca atare.

4.2 În cuprinsul cererii de recurs, recurenții pârâți C. și B. au invocat următoarele critici, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.:

a. În ceea ce privește excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei D., hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, deoarece, deși instanța de apel, în mod corect, a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei D., decedată anterior formulării cererii de chemare în judecată, în mod greșit a dispus respingerea cererii doar în contradictoriu cu defuncta.

Curtea trebuia să anuleze, în totalitate, cererea de chemare în judecată și nu să trimită cauză, spre rejudecare, în fond, cu punerea în discuție a introducerii în cauză a moștenitorului pârâtei D..

Decesul pârâtei a fost cunoscut de către părți, iar instanța a aflat despre această împrejurare abia în apel, cu ocazia formulării căii de atac de către I., în calitate de unic moștenitor al defunctei, care a arătat că decesul mamei sale a survenit în anul 2017, cu un an înainte de data formulării cererii de chemare în judecată.

Rezultă, în mod evident, că cererea de chemare în judecată a fost formulată împotriva unei persoane fără capacitate de folosință, nefiind, astfel, întrunite condițiile de exercitare a acțiunii civile, conform art. 32 coroborat cu art. 40 și art. 56 C. proc. civ. - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În argumentarea incidenței motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu privire la încălcarea normelor de drept material de către instanța de apel, au fost învederate următoarele aspecte:

Prin trimiterea cauzei, spre rejudecare, către instanța de fond și introducerea în cauză a moștenitorului pârâtei D., instanța de apel a încălcat normele privind cadrul procesual.

Instanța de apel a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ., însă nu a pus în discuția părților dacă înțeleg să formuleze cerere de introducere, în cauză, a altei persoane.

În speță, este incidentă situația unui apel declarat de către moștenitorul unei pârâte predecedate la momentul formulării acțiunii civile, față de care nicio parte nu a solicitat introducerea acestuia în proces.

Instanța de apel, fără temei juridic, trimite cauza, spre rejudecare, ca urmare a împrejurării că reclamantele nu pot fi sancționate pentru faptul că nu cunoșteau că pârâta D. era decedată la momentul introducerii acțiunii.

Reclamantele aveau însă obligația stabilirii cadrului procesual pasiv, inclusiv de a cunoaște dacă toate persoanele cu care intenționează să se judece sunt în viață, rezultând că această situație este determinată de culpa exclusivă a părților menționate.

Potrivit art. 204 alin. (1) C. proc. civ., reclamantele puteau să solicite modificarea cererii de chemare în judecată, respectiv introducerea, în cauză, a moștenitorului defunctei D., până la primul termen la care au fost legal citate în fața primei instanțe. Or, modificarea cadrului procesual în faza apelului nu este permisă de lege.

De asemenea, prin trimiterea cauzei, spre rejudecare, în fond, instanța a depășit limitele devolutive ale apelului, prevăzute de art. 477 alin. (1) C. proc. civ., întrucât niciuna dintre părți nu a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare. Instanța de apel a încălcat și dispozițiile art. 478 alin. (1) C. proc. civ., deoarece Curtea nu poate modifica cadrul procesual stabilit de către prima instanță.

Mai mult, instanța de apel încalcă și dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., întrucât, în prezentul litigiu, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege care să permită trimiterea cauzei, spre rejudecare, la fond. Astfel, instanța de fond nu a soluționat litigiul fără a intra în judecata fondului și nici judecata în fond nu s-a realizat în lipsa părții nelegal citate. Drept urmare, neîndeplinirea uneia dintre aceste două condiții strict prevăzute de lege nu poate determina trimiterea spre rejudecare, chiar și în situația în care părțile formulează, în apel, o astfel de solicitare.

Curtea a încălcat și principiul disponibilității, deoarece era ținută să judece în limitele stabilite de părți, iar, conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ., nu poate depăși limitele învestirii sale.

Prin soluția pronunțată, chiar dacă s-a admis, în parte, apelul pârâților, s-a creat părților o situația mai grea în propria cale de apel, nerespectându-se, astfel, dispozițiile art. 481 C. proc. civ.

Pentru aceste motive, recurenții au solicitat anularea, în tot, a cererii de chemare în judecată ca urmare a admiterii excepției lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei D., decedată la data introducerii acțiunii.

b. Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, recurenții pârâți susțin incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Decizia Curții de Apel a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură care determină nulitatea acțiunii, precum si cu aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.).

Astfel, instanța de apel, în mod greșit și fără temei legal, a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, motivat de inexistența culpei reclamantelor în cunoașterea decesului pârâtei D. la momentul formulării cererii.

Reclamantele sunt în culpă cu privire la necunoașterea intervenirii decesului pârâtei D. anterior formulării acțiunii, întrucât reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual prin intermediul cererii de chemare în judecată.

Prin respingerea excepției inadmisibilității cererii și trimiterea cauzei, spre rejudecare, cu punerea în discuție a introducerii moștenitorului defunctei, instanța de apel încalcă dispozițiile legale imperative privind modificarea cererii de chemare în judecată, principiul disponibilității, efectul devolutiv al apelului.

Recurenții reiterează susținerile prezentate la motivul anterior de recurs, vizând posibilitatea reclamantelor de a recurge la dispozițiile art. 204 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, deși constată că, prin decesul pârâtei D., nu există consorțiu procesual pasiv, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată vizând constatarea nulității absolute a unui act juridic, instanța de apel respinge excepția admisibilității și trimite cauza, spre rejudecare, ceea este eronat.

c. Soluția instanței de apel cuprinde și motive contradictorii (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), în sensul că, pe de o parte, admite excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei D. și trimite cauza spre rejudecare, cu punerea în discuție a introducerii de către instanța de fond a moștenitorului defunctei, iar, pe de altă parte, menține definitiv soluția excepției lipsei calității procesuale pasive a O.C.P.I. în contradictoriu cu defuncta D..

Astfel, prin această decizie, Curtea anulează o parte dintre actele efectuate față de o persoană fără capacitate de folosință și, totodată, menține, ca fiind valabile, actele realizate cu privire la calitatea procesual pasivă a O.C.P.I., încălcând dispozițiile privind condițiile exercitării acțiunii civile prevăzute de art. 40, precum și art. 56 alin. (3) C. proc. civ.

Instanța de apel ignoră că hotărârea judecătorească pe care a pronunțat-o reprezintă un act juridic civil, care, pentru a fi valabil, trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 1179 alin. (1) C. civ., respectiv capacitatea părților, consimțământul părților, un obiect determinat și licit și o cauză licită și morală. Capacitatea de a încheia acte juridice reprezintă o condiție de fond, esențială, de validitate și generală a actului juridic civil, iar nerespectarea acesteia atrage nulitatea absolută a actului juridic, conform art. 1246 alin. (1) și art. 1247 C. civ.

În prezenta speță, capacitatea de folosință a pârâtei D. a încetat la data decesului său în anul 2017, astfel că hotărârea pronunțată de instanța de apel împotriva unei persoane fără capacitate este lovită de nulitate absolută.

În consecință, recurenții solicită admiterea recursului și respingerea cererii de chemare în judecată, ca inadmisibilă.

Intimatul pârât Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor pârâților și menținerea sentinței primei instanțe în ceea ce privește admiterea excepției lipsei calității sale procesual pasive.

Recurenta pârâtă A. și I. au depus întâmpinări, prin care au solicitat admiterea recursurilor pârâților Cătăniciu, respectiv al tuturor pârâților.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, recurenta pârâtă A. depunând punct de vedere.

Prin încheierea din 25 aprilie 2024, completul de filtru a admis, în principiu, recursurile declarate de pârâții A., C. și B. împotriva deciziei civile nr. 663 A/2022 din 28 aprilie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă și a fixat termen de judecată la 10 octombrie 2024, ora 9:00, în ședință publică, complet C4, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

În esență, în argumentarea soluției pronunțate, Curtea de Apel a considerat că se impune admiterea apelurilor declarate de reclamante și de pârâții C. și B., respectiv de pârâta A., determinat de împrejurarea că, la data introducerii cererii de chemare în judecată, D., citată în calitate de pârâtă, era decedată, ceea ce a condus la admiterea excepției lipsei capacității procesuale de folosință a părții menționate. Totodată, a constatat că reclamantele au fost de bună-credință în legătură cu decesul pârâtei D., aflând despre eveniment cu ocazia exercitării apelului de către moștenitorul acesteia, I., reținând și împrejurarea că, în dosarul primei instanțe, persoana decedată a fost citată la adresa indicată în contractul de vânzare-cumpărare în litigiu, iar procedura de citare a fost considerată ca fiind legal îndeplinită.

În acest context, instanța de apel, în urma admiterii căilor de atac declarate de părți, a schimbat, în parte, sentința apelată, a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei D. și a respins, ca atare, acțiunea formulată în contradictoriu cu aceasta; a anulat, în parte, aceeași hotărâre judecătorească și a trimis cauza, spre rejudecare, primei instanțe, pentru a pune în discuție necesitatea introducerii, în cauză, a moștenitorului defunctei D., în condițiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ., păstrând sentința în ce privește soluția de respingere a cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul O.C.P.I., ca efect al admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive.

a. Contrar opiniei recurentei pârâte A., nu se poate reține încălcarea principiilor disponibilității, respectării dreptului la apărare și al contradictorialității, astfel cum sunt prevăzute de dispozițiile art. 9, art. 13 și art. 14 C. proc. civ., referitor la constatarea bunei-credințe a reclamantelor în legătură cu decesul pârâtei D. la data introducerii cererii de chemare în judecată și cu incidența dispozițiilor art. 78 C. proc. civ.

În primul rând, soluția de anulare, în parte, a sentinței și de trimitere a cauzei, spre rejudecare, în vederea supunerii dezbaterii a necesității introducerii, în litigiu, a moștenitorului pârâtei D., în condițiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ., reprezintă rezultatul juridic firesc al admiterii excepției lipsei capacității procesuale de folosință a părții menționate, soluție care nu poate fi decisă decât cu ocazia deliberării, în prealabil, asupra excepției în discuție, care a determinat motivul anulării sentinței. Prin urmare, sub acest aspect, nu se putea invoca, în timpul dezbaterilor orale, evident anterioare deliberării, o chestiune derivată din soluția ce urma a fi dată asupra excepției lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei.

Totodată, chiar și în cazul în care ar fi fost prefigurată modalitatea de rezolvare a excepției enunțate, punerea în dezbatere a incidenței art. 78 alin. (2) C. proc. civ., în contextul bunei-credințe reținute în favoarea reclamantelor, raportat la procedura de citare legal îndeplinită în dosarul primei instanțe, ar fi constituit o antepronunțare asupra apelurilor declarate de părți, ceea ce este interzis judecătorului prin dispozițiile C. proc. civ. (art. 42 alin. (1) pct. 1 din Cod).

Nu în ultimul rând, nu era necesară punerea în discuție a dispozițiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ. de către instanța de apel, deoarece nu Curtea a dispus aplicarea acestui text de lege, părțile urmând să dezbată în contradictoriu, conform art. 14 C. proc. civ., și, corespunzător, să-și exercite dreptul la apărare (art. 13 C. proc. civ.) în legătură cu introducerea, în litigiu, a moștenitorului pârâtei D. în fața instanței de rejudecare.

De asemenea, nu se poate reține încălcarea principiului disponibilității părților în procesul civil, reglementat de art. 9 C. proc. civ., în contextul în care judecătorului cauzei i se permite și, uneori, chiar i se impune obligația de a pune în discuție, din oficiu, anumite chestiuni necesare soluționării juste și legale a cauzei, cum este și necesitatea introducerii altor persoane în proces, conform art. 78 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care litigiul nu se poate desfășura în absența lor. Aceasta este și ipoteza acțiunii în nulitate, în cadrul căreia, în mod obligatoriu, trebuie să participe la judecată toate părțile semnatare ale actului juridic supus cenzurii instanței sau, după caz, moștenitorii lor.

În raport cu argumentele arătate, este evident corectă, la acest moment procesual, soluția instanței de apel de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii pentru lipsa coparticipării procesuale pasive, menționată în considerentele deciziei atacate.

Referitor la nepronunțarea de către Curte asupra excepției tardivității inadmisibilității acțiunii, recurenta pârâtă nu justifică interes în formularea unei asemenea apărări, în condițiile în care reclamantele au invocat-o, iar recurenta nu ar fi obținut niciun beneficiu procesual în ceea ce privește soluționarea excepției respective, indiferent de modul în care Curtea ar fi rezolvat incidentul procedural în discuție.

În concluzie, nu sunt întrunite cerințele motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din perspectiva criticilor formulate în cadrul primului motiv de recurs.

b. Nu sunt întemeiate nici susținerile subsumate aceluiași caz de casare, privind încălcarea dispozițiilor art. 38, art. 39, art. 56 alin. (3), art. 59, art. 412 alin. (1) pct. 1 și art. 415 C. proc. civ.

Contrar opiniei recurentei pârâte, în mod corect, Curtea de Apel a luat în considerare buna-credință a reclamantelor determinat de necunoașterea decesului pârâtei D. anterior introducerii cererii de chemare în judecată.

Astfel, nu se poate reține că instanța ar fi judecat în echitate, în sensul de argument moral al regulilor juridice, dar în afara acestora din urmă, în contextul în care înseși dispozițiile procesual civile fac referire la buna-credință în exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor procedurale (art. 12 C. proc. civ.). Conform alin. (1) din textul de lege enunțat, drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință și, în egală măsură, potrivit alin. (3), partea trebuie să-și îndeplinească obligațiile procesuale în aceiași parametri, în caz contrar răspunzând patrimonial și putând fi obligată și la plata unei amenzi judiciare (alin. (2). Ca atare, buna-credință reprezintă un corolar al regulilor procesual civile, reglementat de lege și de care nu se poate face abstracție în judecata unei cauze, inclusiv sub aspectul aplicării sau înlăturării unor măsuri procedurale defavorabile părții care a exercitat drepturile sau și-a îndeplinit obligațiile cu rea sau cu bună-credință. În condițiile în care instanța de apel a reținut, în fapt, că reclamantele au cunoscut decesul pârâtei, intervenit anterior introducerii cererii de chemare în judecată, abia cu ocazia exercitării apelului de către moștenitorul acesteia, I., nu putea dispune aplicarea unei sancțiuni (respingerea acțiunii, ca inadmisibilă, pentru lipsa coparticipării procesuale pasive) în defavoarea părții care nu a fost în culpă pentru lipsa informației asupra evenimentului în discuție, procedura de citare cu pârâta, la domiciliul indicat în contractul de vânzare-cumpărare, fiind considerată legal îndeplinită. Or, de vreme ce, în cadrul procedurii de citare realizate prin intermediul instanței, nu s-a putut cunoaște decesul pârâtei, în caz contrar, dovezile respective întorcându-se la dosar cu mențiunea "persoană decedată", este puțin probabil ca o persoană fizică, chiar parte în dosar, dar care nu dispune de autoritatea instanței de judecată, să poată beneficia de mai multe mijloace prin care să ia cunoștință despre un eveniment în care nu a fot implicată. În consecință, în mod corect, Curtea de Apel a dat relevanță, în soluționarea cauzei, bunei-credințe a reclamantelor în legătură cu aspectul sus menționat.

Criticile referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 38, art. 39, art. 56 alin. (3), art. 59, art. 412 alin. (1) pct. 1 și art. 415 C. proc. civ. sunt, de asemenea, neîntemeiate. Nu se poate reține că, făcând referire la dispozițiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel ar fi extins regula transmiterii calității procesuale și la ipoteza persoanei decedate anterior introducerii cererii de chemare în judecată, lăsând fără efect dispozițiile art. 38-39 din același cod. În realitate, niciunul dintre textele de lege sus-enunțate nu au legătură cu ipoteza din speță, în care pârâta D. era deja decedată la data sesizării primei instanțe, întrucât vizează transmiterea calității procesuale pe parcursul procesului (art. 38-39 C. proc. civ.), ceea ce presupune că decesul părții a intervenit ulterior înregistrării cererii, respectiv suspendarea litigiului în cazul în care moștenitorii nu sunt cunoscuți la data decesului, precum și condițiile reluării judecății (art. 412 alin. (1) pct. 1, art. 415 pct. 2 C. proc. civ.).

Pe de altă parte, instanța de apel a dispus anularea, în parte, a sentinței și trimiterea cauzei la prima instanță, în vederea dezbaterii necesității introducerii, în cauză, a moștenitorului pârâtei D., fără ca, la acest moment procesual, să se poată prefigura care va fi poziția părților în legătură cu participarea succesorului în prezentul litigiu și, subsecvent, nici în legătură cu dispoziția instanței privind acest aspect, cu atât mai mult cu cât măsura organului judiciar este condiționată de acordul tuturor părților în sensul participării terțului.

Nu în ultimul rând, contrar opiniei recurentei, chiar și în cazul în care partea era decedată la data introducerii cererii de chemare în judecată, aplicarea sancțiunii pentru lipsa capacității procesuale de folosință a acesteia putea fi surmontată prin formularea unei modificări a acțiunii inițiale în condițiile art. 204 C. proc. civ.. În mod simetric, și instanța de judecată, în cazul în care aceasta are dreptul sau chiar obligația să dispună anumite măsuri procedurale, cum este dezbaterea introducerii, în proces, a moștenitorului pârâtei decedate, este, ulterior, obligată să dispună soluția care se impune asupra cererii de chemare în judecată în raport cu poziția procesuală a părților pe chestiunea enunțată și textul de lege aplicat (art. 78 alin. (2) C. proc. civ.). Ca atare, nu instanța de apel, ci prima instanță este cea care va hotărî, în raport cu atitudinea procesuală a tuturor celorlalte părți, asupra continuării procesului cu moștenitorul introdus în litigiu sau, după caz, asupra excepției inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea litisconsorțiului procesual pasiv obligatoriu în ipoteza acțiunii în nulitate. În alți termeni, verificarea îndeplinirii condițiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ., cu toate consecințele juridice care se impun, reprezintă atributul primei instanțe, iar nu al instanței de prim control judiciar. În acest sens, se au în vedere și dispozițiile art. 78 alin. (3) și (5) C. proc. civ., conform cărora introducerea, în cauză, a altei persoane va fi dispusă până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanțe (evident, cu acordul tuturor părților în proces) și hotărârea prin care a fost respinsă cererea este supusă numai apelului.

De asemenea, cum prima instanță va hotărî asupra introducerii sau respingerii cererii de introducere, în cauză, a moștenitorului pârâtei decedate, în raport cu dispozițiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ., aceeași instanță va stabili și soluția asupra excepției inadmisibilității acțiunii raportat la litisconsorțiul procesual pasiv obligatoriu, neputându-se, astfel, dispune, în apel, respingerea acțiunii ca inadmisibilă pentru motivul evocat de recurentă și, în consecință, neputându-se reține nici încălcarea art. 59 C. proc. civ. de către Curte.

Trebuie subliniat și că, în cazul introducerii moștenitorului în proces, acesta va participa în nume propriu, iar nu în calitate de moștenitor al pârâtei decedate anterior introducerii cererii de chemare în judecată, ca urmare a transmisiunii calității procesuale pasive pe parcursul litigiului către succesorul său, I.. Ca atare, și din această perspectivă nu se poate reține încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 38-39 C. proc. civ.

Referitor la critica vizând dispozițiile art. 56 alin. (3) din același cod, recurenta nu menționează în ce constă nerespectarea acestui text de lege, în condițiile în care excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei D. a fost admisă în apel, iar nu respinsă ca tardiv formulată (teza I a textului de lege enunțat), pârâta neîndeplinind nici un act de procedură în cauză, care, astfel, să fie susceptibil de nulitate absolută (teza a II-a).

În concluzie, susținerile corespunzătoare acestui motiv de recurs nu sunt întemeiate din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

c. În cadrul acestui motiv de recurs, pârâta a invocat nemotivarea soluției privind excepția inadmisibilității acțiunii, motivarea contradictorie și motivarea străină de natura cauzei.

În primul rând, cele trei ipoteze ale motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se exclud reciproc, argumentarea instanței într-o hotărâre judecătorească neputând lipsi și, în același timp, să fie și contradictorie și străină de natura cauzei în legătură cu același aspect dedus judecății. În realitate, în cadrul prezentului motiv de recurs, pârâta aduce, în esență, aceleași critici ca și cele subsumate motivelor anterioare.

Pe de altă parte, procedând totuși la analiza individuală a celor trei variante prevăzute în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că niciuna dintre acestea nu se regăsește în decizia recurată. Nu se poate reține că hotărârea instanței de apel este nemotivată în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a lipsei litisconsorțiului procesual pasiv obligatoriu, în considerentele deciziei arătându-se că nu se justifică respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, în contextul în care procedura de citare la domiciliul indicat în contractul de vânzare-cumpărare cu pârâta decedată a fost apreciată ca fiind legal îndeplinită în primă instanță, iar reclamantele au fost de bună-credință sub acest aspect, cunoscând decesul cu ocazia declarării apelului de către moștenitorul lui D. (pag. 16, ultimele patru paragrafe din decizia atacată).

De asemenea, este neîntemeiată și critica referitoare la raționamentul contradictoriu al instanței, evocat de recurentă prin paralelismul juridic la care ar fi apelat Curtea între două noțiuni care, în aparență, se exclud reciproc, dar cărora organul judiciar le-a recunoscut coexistența, respectiv coparticiparea procesual pasivă obligatorie a tuturor celor trei cumpărători ai bunului în litigiu în antiteză cu buna-credință a reclamantelor în legătură cu decesul pârâtei D. și aplicabilitatea dispozițiilor art. 78 C. proc. civ.. Astfel, instanța de apel a examinat progresiv cele două instituții juridice, reținând că, în cazul acțiunii în nulitate a unui contract de vânzare-cumpărare, se impune participarea în proces a tuturor părților contractante și, subsecvent, necesitatea dezbaterii introducerii moștenitorului pârâtei decedate la data sesizării primei instanțe cu cererea de chemare în judecată în raport cu dispozițiile art. 78-79 C. proc. civ., dar și cu buna-credință a reclamantelor în legătură cu cunoașterea evenimentului în discuție doar cu ocazia declarării apelului de către moștenitor. Cele două chestiuni nu se elimină una pe cealaltă, întrucât, pentru argumentele deja expuse în precedent, este posibil și, de altfel, și corect, ca instanța să constate, raportat la obiectul litigiului, că este obligatoriu litisconsorțiul și, totodată, să decidă că trebuie să asigure părților posibilitatea de a îndeplini obligația legată de cadrul procesual complet (prin introducerea, în cauză, a moștenitorului pârâtei decedate), în virtutea dreptului părților la un proces efectiv, astfel cum este reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Se impune a reaminti că toate acestea au ca premisă buna-credință a reclamantelor în legătură cu chemarea în judecată a pârâtei al cărei deces l-au cunoscut abia în apel, ceea ce semnifică, pe de altă parte, intenția lor de a garanta, prin modalitatea de formulare a acțiunii (cu indicarea, în calitate de pârâți, a tuturor părților contractului de vânzare-cumpărare), un asemenea cadru procesual complet.

În aceste condiții, nu se poate reține nici că decizia recurată ar conține considerente străine de natura cauzei, în contextul în care buna-credință a reclamantelor reprezintă un argument decisiv în tot raționamentul construit de instanța de apel, iar evocarea dispozițiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ. reprezintă tocmai textul legal care asigură modalitatea participării, în proces, a moștenitorului persoanei decedate. Or, cea de-a treia ipoteză din cuprinsul motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. presupune ca instanța să fi utilizat noțiuni sau instituții juridice care nu au legătură cu cauza dedusă judecății, ceea ce, pentru argumentele menționate, nu se regăsește în speță.

Referitor la neanalizarea excepției tardivității invocării inadmisibilității acțiunii, din perspectiva litisconsorțiului procesual pasiv obligatoriu, exact ca în cazul nepronunțării asupra acestei excepții, pârâta nu are interes în formularea unei astfel de critici, nefiind parte vătămată în legătură cu acest aspect, iar susținerea referitoare la posibilitatea formulării excepției inadmisibilității în orice stare a pricinii, nu numai prin întâmpinare, nu vizează argumentele instanței de apel, în contextul în care excepția enunțată nu a fost respinsă ca tardiv formulată.

În final, nu poate fi primită nici critica privind încălcarea dispozițiilor art. 194 lit. a) C. proc. civ., motiv ce se subsumează cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece cererea de chemare în judecată conține toate elementele indicate în textul de lege enunțat, iar chestiunea legată de diligențele suplimentare pe care ar fi trebuit să le efectueze reclamantele pentru a se asigura că pârâta D. este în viață, și, în caz afirmativ, că adresa domiciliului său este cea corectă reprezintă chestiuni de fapt, care, în consecință, sunt excluse de la examinarea prezentei instanțe, raportat la structura actuală a căii extraordinare de atac, astfel cum este configurată în art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În concluzie, pentru toate aceste argumente, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta A. ca nefondat, nefiind îndeplinite cerințele motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

În primul rând, în legătură cu calea de atac exercitată de cei doi pârâți, Înalta Curte subliniază că nu va examina acele critici care sunt comune cu cele analizate în cadrul căii de atac declarate de pârâta A., rămânând în discuție doar criticile noi în raport cu cele deja cenzurate. Prin urmare, nu vor fi analizate susținerile vizând greșita trimitere a cauzei, spre rejudecare, la prima instanță, pentru discutarea introducerii moștenitorului pârâtei D., încălcarea principiului disponibilității părților în procesul civil, culpa reclamantelor în asigurarea cadrului procesual corect, care ar fi cunoscut decesul pârâtei la data formulării cererii de chemare în judecată (chestiune de fapt), greșita respingere a excepției inadmisibilității acțiunii ca rezultat al admiterii excepției lipsei capacității de folosință și, deci, a neîntrunirii litisconsorțiului pasiv.

Din această perspectivă, susținerile formulate de pârâți sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

a. În primul rând, criticile subsumate acestui motiv de recurs se referă la încălcarea normelor procedural civile, astfel încât sunt susceptibile de încadrare în cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar nu în pct. 8 al aceluiași text de lege, care vizează nerespectarea dispozițiilor de drept substanțial.

Astfel, contrar opiniei recurenților, în mod corect, instanța de apel, în urma admiterii căilor de atac exercitate de părți, a dispus respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință doar în contradictoriu cu pârâta D., deoarece numai aceasta se afla în situația juridică respectivă. Ca atare, Curtea a procedat la aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 40 cu referire la art. 32 alin. (1) lit. a) și art. 56 C. proc. civ., în ceea ce o privește pe pârâta menționată, sancțiunea pentru neîntrunirea condiției de exercițiu a capacității procesuale de folosință fiind tocmai cea reținută de către instanță, și anume respingerea cererii pentru acest motiv.

De asemenea, așa cum s-a arătat și în precedent, era lipsit de utilitate ca instanța de apel să supună dezbaterii părților introducerea, în cauză, a moștenitorului pârâtei D., în condițiile în care nu Curtea putea să dispună o astfel de măsură, ci doar prima instanță față de dispozițiile art. 78 alin. (3) C. proc. civ.

Determinat de aceasta, nu se poate reține nici că instanța de apel ar fi modificat cadrul procesual în calea de atac, de vreme ce nu Curtea a decis participarea, în proces, a moștenitorului pârâtei decedate, ci tocmai, în vederea respectării cadrului procesual conform voinței părților, a dispus anularea, în parte, a sentinței și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la prima instanță, în condițiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ.

Referitor la posibilitatea reclamantelor de a modifica acțiunea prin chemarea în judecată, în calitate de pârât, a moștenitorului lui D., conform art. 204 alin. (1) C. proc. civ., o astfel de voință procedurală trebuie subsumată posibilității acestor părți de a fi cunoscut decesul pârâtei în timp util (până la primul termen de judecată la care erau legal citate în primă instanță), pentru a-și exprima voința în acest sens. Or, reținându-se buna lor credință cu privire la necunoașterea evenimentului, este fără dubiu că nu li se poate imputa neformularea unei acțiuni modificatoare în condițiile art. 204 C. proc. civ.

Neîntemeiate sunt și afirmațiile recurenților privind încălcarea dispozițiilor art. 477 alin. (1) și art. 478 C. proc. civ.

Nu au fost încălcate limitele efectului devolutiv al apelului din perspectiva principiilor "tantum devolutum quantum appellatum" (instanța de apel va soluționa cauza numai în limitele a ceea ce s-a apelat), respectiv "tantum devolutum quantum iudicatum" (efectul devolutiv se limitează la ceea ce s-a judecat în primă instanță), astfel cum sunt reglementate în art. 477 și art. 478 C. proc. civ.. Contrar opiniei recurenților, reclamantele au solicitat, în apel, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, considerând hotărârea nelegală determinat de decesul pârâtei pe care nu l-au cunoscut, poziție procesuală consemnată în încheierea de amânare a pronunțării din 07 aprilie 2022. De altfel, nici nu era posibilă o astfel de solicitare din partea reclamantelor, în condițiile în care au cunoscut decesul pârâtei cu ocazia exercitării căii de atac de către moștenitorul acesteia din urmă. Coroborat cu posibilitatea invocării excepției lipsei capacității procesuale de folosință în orice stare a pricinii (56 alin. (3) C. proc. civ.) și cu dezbaterea introducerii moștenitorului pârâtei decedate de către prima instanță, în vederea asigurării unui cadru procesual complet, măsura trimiterii spre rejudecare apare ca fiind rezultatul juridic de ordin procesual firesc al admiterii excepției lipsei capacității procesuale de folosință, nefiind necesară o formulare expresă în acest sens de către părți. De asemenea, nu se poate reține nici încălcarea art. 478 alin. (1) C. proc. civ., întrucât instanța de apel nu a modificat cadrul procesual inițial, ci, admițând excepția lipsei capacității procesuale de folosință, a trimis cauza, spre rejudecare, la prima instanță.

Au mai susținut recurenții nerespectarea dispozițiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ., nefiind incidentă niciuna dintre ipotezele care să permită trimiterea cauzei spre rejudecare (neintrarea în cercetarea fondului, judecata în lipsa părții nelegal citate). Nici aceste critici nu pot fi primite. În raport cu circumstanțele particulare ale prezentului litigiu, în care decesul pârâtei D. a fost cunoscut de abia în apel, fără să poată fi reținută culpa reclamantelor sub acest aspect, prima instanță, judecând procesul în contradictoriu cu o persoană decedată, în realitate nu a realizat o judecată pe fond în ceea ce o privește pe pârâta D. și nici nu a dispus citarea singurei persoane care ar fi putut sta în proces, respectiv moștenitorul pârâtei decedate. Prin urmare, chiar dacă nu poate fi reținută o greșeală de judecată imputabilă primei instanțe, se poate considera că sunt întrunite ambele ipoteze ale art. 480 alin. (3) C. proc. civ., confirmându-se legalitatea dispoziției de trimitere spre rejudecare.

Referitor la încălcarea principiului disponibilității părților (art. 9 C. proc. civ.) și la depășirea limitelor de învestire, interzisă de art. 22 alin. (6) din același cod, aceste critici au fost deja analizate, Înalta Curte constatând că nu se impune reluarea argumentelor expuse în precedent.

Nu se poate reține nici încălcarea dispozițiilor art. 481 C. proc. civ., privind principiul neagravării situației unei părți în propria cale de atac - "non reformatio în peius". Astfel, principiul în discuție se aplică în mod efectiv atunci când numai partea care îl evocă a declarat cale de atac, ceea ce nu este cazul în speță, fiind în prezența și a apelului exercitat de reclamante. Pe de altă parte, încălcarea acestui principiu presupune ca prima instanță să fi pronunțat o hotărâre favorabilă pârâților, de respingere a acțiunii formulate de reclamanți, iar, în calea de atac, aceasta să fi fost reformată în defavoarea lor. Or, o asemenea ipoteză nu este incidentă în speță, soluția Tribunalului fiind de admitere, în parte, a cererii de chemare în judecată, de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâți și de radiere a dreptului lor de proprietate asupra imobilului din cartea funciară, în timp ce decizia Curții de Apel, determinată de aspectele procedurale evidențiate mai sus, este de anulare, în parte, a hotărârii primei instanțe și de trimitere a cauzei, spre rejudecare. Ca atare, în niciun caz nu se poate considera că partea care a pierdut procesul în primă instanță și care, în apel, a obținut o soluție de anulare a sentinței defavorabile se află într-o situație mai grea ca urmare a hotărârii pronunțate de instanța de prim control judiciar.

b. Criticile subsumate acestui motiv de recurs (greșita respingere a excepției inadmisibilității acțiunii, culpa reclamantelor în legătură cu decesul pârâtei D., încălcarea dispozițiilor legale privind modificarea acțiunii, a principiului disponibili