ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1679/2019
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1679/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2016, la data de 06.12.2016, reclamantele Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Pomicultura Băneasa prin mandatar Academia de Științe Agricole și Silvice (A.S.A.S.) și Academia de Științe Agricole și Silvice (A.S.A.S.) au solicitat, în contradictoriu cu pârâții A., B. S.R.L., Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliara București și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP C. sub nr. x/29 august 2007, prin care pârâta B. S.R.L. a dobândit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 28.000 mp teren intravilan, situată în București, Strada x 696, UAT București Sector 1 - Șoseaua București - Ploiești FN; să se dispună radierea din Cartea Funciară nr. x a localității București, cu același număr cadastral, provenita din conversia CF vechi nr. x având nr. cadastral provizoriu vechi x a dreptului de proprietate asupra imobilului dobândit de către pârâtă în baza contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate se solicită, intabularea dreptului de proprietate a Statului Român, domeniu public, în Cartea Funciară Specială a localității UAT București Sector 1, precum și înscrierea dreptului de administrare al reclamantei SCDP Băneasa asupra acestui imobil teren în baza Legii nr. 290/2002, Legii nr. 45/2009 cu modificările și completările ulterioare, actualmente aplicabilă.
La termenul din 5 septembrie 2017, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului OCPI și a disjuns cererile de chemare în garanție.
Hotărârea instanței de fond
Prin Sentința civilă nr. 1175 din 19 septembrie 2017, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis cererea principală, a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 29 august 2007 de BNP C. și a dispus radierea înscrierii dreptului de proprietate în favoarea S.C. B. S.R.L. din cartea funciară nr. x (nr. CF vechi x) și înscrierea în cartea funciară nr. x (nr. CF vechi x) a dreptului de proprietate în favoarea Statului Român, respectiv a dreptului de administrare în favoarea SCDP Băneasa, cu privire la imobilul situat în București, șos. București - Ploiești, Strada x 696, la data rămânerii definitive a hotărârii.
Hotărârea instanței de apel
Prin Decizia nr. 1539A din 3 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă; a admis excepția inadmisibilității excepției lipsei de interes în promovarea cererii de chemare în judecată; a respins excepția lipsei de interes, ca inadmisibilă; a respins apelul formulat de pârâții A. și B. S.R.L., prin administrator judiciar D., împotriva Sentinței civile nr. 1175 F din 19 septembrie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa și Academia de Științe Agricole și Silvice (A.S.A.S.), intimatul pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, intimatul-intervenient în nume propriu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, intervenientul accesoriu Cabinet Individual de Avocatură E..
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva Deciziei nr. 1539A din 3 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs intervenientul Cabinet Individual de Avocatură E., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 18 aprilie 2019.
Procedura de filtru
Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, prin Rezoluția din 24 aprilie 2019, comunicarea cererii de recurs, iar după îndeplinirea formalităților de comunicare, întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în raport de dispozițiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ.
La 5 iunie 2019, s-a înregistrat la dosar întâmpinarea formulată de intimații reclamanți Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa și Academia de Științe Agricole și Silvice (A.S.A.S.), prin care au învederat instanței că, în raport de dispozițiile art. 67 alin. (4) C. proc. civ., recursul declarat în cauză este neavenit, întrucât B. SRL - partea în favoarea căreia a formulat cererea de intervenție recurentul Cabinet Individual de Avocatură E. - nu a formulat recurs, iar în ce privește cheltuielile de judecată au arătat că le vor solicita pe cale separată.
La 20 iulie 2019, recurentul intervenient Cabinet Individual de Avocatură E. a depus la dosar o petiție, prin care a solicitat instanței să ia act de renunțarea la judecata recursului, conform dispozițiilor art. 463 C. proc. civ., motivat de împrejurarea că partea în favoarea căreia a intervenit în proces - B. S.R.L. - nu a exercitat calea de atac a recursului, astfel că, în raport de dispozițiile art. 67 alin. (4) C. proc. civ., recursul declarat de intervenient este neavenit.
În raport de cererea de renunțare la judecata recursului, s-a fixat termen la 3 octombrie 2019, în complet de filtru, fără citarea părților.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Asupra cererii de renunțare la judecata recursului, formulată de intervenientul Cabinet Individual de Avocatură E., Înalta Curte reține următoarele:
Procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, în conținutul căruia intră și dreptul părților de a face acte procedurale de dispoziție cu privire la drepturile subiective deduse judecății sau la mijloacele procedurale prin care se pot recunoaște ori stabili aceste drepturi.
Prin urmare, renunțarea la dreptul dedus judecății reprezintă un act procedural de dispoziție permis părților în procesul civil.
În raport de dispozițiile art. 463 C. proc. civ., având în vedere poziția exprimată de recurentul intervenient Cabinet Individual de Avocatură E. cu privire la calea de atac pe care a exercitat-o, Înalta Curte urmează să ia act de renunțarea la judecata recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de renunțarea la recursul declarat de intervenientul Cabinet Individual de Avocatură E. împotriva Deciziei nr. 1539A din 3 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2019.