ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3111/2017

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 4337 din 26 septembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinței civile nr. 2686/21.04.2016 pronunțate de către Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., a casat în parte sentința recurată și, rejudecând, a respins în totalitate plângerea ca nefondată, menținând soluția referitoare la respingerea excepției lipsei calității de reprezentant a MAI.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că intimatul-reclamant, prin cererea adresată instituției recurente a solicitat comunicarea următoarelor informații:

"câți angajați în domeniul logisticii are MAI;

"câți angajați în domeniul logisticii cu statut de polițist sunt angajați în MAI;

"câți angajați în domeniul logisticii cu statut de personal contractual și/sau funcționar public sunt angajați în MAI;

"ce activități de poliție îndeplinesc angajații MAI din domeniul logisticii;

"care este normativul în baza căruia activitățile de logistică sunt considerate identice cu cele de poliție;".

Prin adresa de răspuns nr. 254287/10.12.2015, instituția recurentă a menționat că relațiile solicitate la punctele 1, 2 și 3 nu fac parte din categoria informațiilor publice; și că polițistul este funcționar public cu statut special și cu atribuțiile prevăzute de legea nr. 360/2002.

Or, prima instanță interpretând prevederile art. 1 raportat la art. 6 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public potrivit cărora,,orice persoană are dreptul să solicite și să obțină de la autoritățile și instituțiile publice, în condițiile prezentei legi, informațiile de interes public" precum și prevederile art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001, prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației, în mod corect a reținut că informațiile solicitate de intimatul reclamant sunt publice, câtă vreme, pârâtul prin adresa de răspuns nu a menționat temeiul legal în baza căruia informațiile solicitate la punctele 1, 2 și 3 nu fac parte din categoria informațiilor publice și nici instanța nu a identificat o prevedere specială în acest sens. De altfel, prin cererea de recurs, instituția recurentă nici nu s-a mai apărat în acest mod, renunțând la susținerea potrivit căreia aceste informații de la punctele anterior indicate nu ar fi publice.

Curtea de Apel a reținut că prima instanță a interpretat greșit prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 554/2001, atunci când a reținut ca fiind nejustificat refuzul instituției publice de comunicarea informațiilor prin raportare la furnizarea acestora, care, cu alte cuvinte, ar însemna pentru autoritate o prelucrare a acestora prin realizarea unei statistici nu în sensul Legii organizării și funcționării statisticii în România nr. 226/2009, ci în sensul solicitărilor formulate de reclamant, fiind vizate două categorii de angajați (cei din domeniul logisticii cu statut de polițist precum și cei din domeniul logisticii cu statut de personal contractual și/sau funcționar public, de la nivelul întregului minister). Or, legea citată nu îl impune în sarcina autorităților/instituțiilor publice această obligație, informațiile putând fi comunicate doar în forma lor brută/așa cum sunt deținute de autoritatea publică, iar nu prelucrate/selectate astfel cum a solicitat reclamantul (pentru că implicit comunicarea informațiilor presupunea o prelucrare/filtrare după criteriile arătate, la nivelul întregului minister), motiv pentru care recursul va fi admis.

Împotriva acestei hotărâri, A. a formulat cerere de revizuire.

Prin decizia nr. 636 din 13 februarie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a disjuns cererea de revizuire întemeiată pe disp. art. 509 alin. (1) pct. -ele 1 și 5 noul C. proc. civ. de cererea de revizuire întemeiată pe disp. art. 509 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ. și a dispus formarea unui nou dosar în privința cererii de revizuire întemeiată pe disp. art. 509 alin. (1) pct. -ele 1 și 5 noul C. proc. civ. cu termen de judecată la data de 27.03.2017, cu citarea părților, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența materială de soluționare a cererii de revizuire, privind pe revizuentul A., în contradictoriu cu intimatul Ministerul Afacerilor Interne, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Astfel, Înalta Curte a fost învestită să soluționeze cererea de revizuire având ca temei de drept dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Revizuentul invocă contradicția unor hotărâri definitive, date de instanțe de același grad, sens în care face referire la deciziile civile nr. 4445/29.09.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, respectiv decizia nr. 4337/26.09.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015.

Examinând cauza și cererea de revizuire formulată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 509 pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (…) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Deci, invocarea motivului de revizuire prevăzut de textul legal anterior enunțat presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

- să existe două hotărâri, definitive, cea de-a doua fiind dată cu încălcarea principiului autorității lucrului judecat, indiferent dacă prin ele s-a rezolvat sau nu fondul litigiului;

- cele două hotărâri definitive trebuie să se fi dat în aceeași "pricină", dar în dosare diferite.

Pentru existența acestui motiv de revizuire se cere să existe identitate de părți, de cauză și de obiect, adică "elementele caracteristice lucrului judecat", hotărârile să fi fost date în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Cererea de revizuire este admisibilă numai dacă partea nu a avut cunoștință de existența primei hotărâri ori dacă, în cel de-al doilea litigiu, invocându-se excepția autorității lucrului judecat, instanța a omis să soluționeze această excepție. În cazul în care excepția a fost respinsă, împotriva hotărârii nu se poate face cerere de revizuire, întrucât, judecându-se o asemenea cerere, instanța ar realiza un control judiciar asupra hotărârii prin care s-a respins excepția autorității lucrului judecat.

Condițiile indicate trebuie îndeplinite cumulativ, iar neîndeplinirea uneia dintre condiții duce la respingerea cererii de revizuire.

Așa cum s-a arătat, această condiție presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză, care sunt elementele lucrului judecat, condiții care trebuie îndeplinite cumulativ, iar în cauză aceste condiții nu sunt îndeplinite.

Printr-o definiție cu caracter general, obiectul litigiului reprezintă pretenția pe care o formulează și o susține reclamantul prin acțiunea sa.

C. proc. civ., în cadrul condițiilor cerute pentru admisibilitatea cererii de revizuire mai impune, pe lângă îndeplinirea elementelor autorității de lucru judecat și condiția potrivit căreia, în al doilea proces, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța a omis să se pronunțe asupra ei.

În legătură cu această condiție revizuentul nu a precizat dacă este sau nu îndeplinită.

Înalta Curte constată că între cele două cauze nu există tripla identitate (părți, obiect și cauză), astfel încât să existe autoritate de lucru judecat care să fi fost încălcată, iar pe de altă parte, dacă s-ar reține existența acestui caz, Decizia nr. 4337/26.09.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015 nu poate încălca autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 4445 pronunțată la data de 29.09.2016 în dosarul nr. x/2015 prin care s-a admis excepția lipsei calității de reprezentat a domnilor B. și C., aflându-ne practic în situația opusă raționamentului revizuentului. Cu alte cuvinte o hotărâre pronunțată la data de 26.09.2016 nu poate încălca autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri din data de 29.09.2016.

Această condiție impusă de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. are în vedere tocmai caracterul forței obligatorii a unei hotărâri judecătorești, iar pe calea extraordinară a revizuirii poate fi schimbată o hotărâre judecătorească irevocabilă numai în condițiile și cazurile expres prevăzute de lege, pentru că altfel s-ar aduce atingere principiului securității raporturilor juridice, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 513 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei 4337 din 26 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2017.