ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5469/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5469/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția civilă, reclamanta P.G.C.F. a chemat în judecată pe pârâții Parohia Ortodoxă Fiziș și Statul Român, prin Consiliul Local Fiziș, solicitând anularea încheierii de intabulare nr. 2574/1949 și a înscrisurilor din C.F. Fiziș cu privire la numele Parohiei Ortodoxe Fiziș; anularea încheierii de intabulare nr. 670/70 înscrise pe numele Statului Român; restabilirea stării anterioare de C.F., respectiv pe numele reclamantei; obligarea pârâtei Parohia Ortodoxă Fiziș, în posesia căreia se află imobilele - ce reprezintă biserica și - teren aferent, împreună - ce reprezintă casa parohială și teren aferent, să le predea reclamantei în deplină posesiune și proprietate.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că cele două imobile (lăcaș de cult și casa parohială) deschise în petitul acțiunii au fost proprietatea tabulară a reclamantei până la desființarea cultului greco - catolic prin Decretul nr. 358/1948, după care au intrat în posesia nelegitimă a Parohiei Ortodoxe Fiziș, fiind apoi intabulate în C.F. în baza Cărții de Judecată nr. 31/1949 a Judecătoriei Populare Beiuș (încheierea nr. 2574/1949) cu titlu de expropriere, pentru ca apoi, prin încheierea nr. 670/1970, să intabuleze dreptul de proprietate Statul Român. Pârâta Parohia Ortodoxă și-a intabulat dreptul de proprietate în baza unei Cărți de Judecată dată în temeiul art. 37 alin. (4) din Decretul nr. 177/1948 (Legea cultelor), numai că la data emiterii Cărții de Judecată - 1949- cultul era desființat.
Cât privește Încheierea nr. 670/1970, prin care s-au înscris pe numele Statului Român, ca bun abandonat („prescripția achizitivă specială„), aceasta este de asemeni nelegală, constituind un abuz atât desființarea cultului greco-catolic, cât și preluarea bunurilor, întrucât în realitate bunurile nu au fost abandonate, ci reclamanta a fost alungată din ele. În drept, au fost invocate dispozițiile Decretului - Lege nr. 126/1990 și art. 480 C. civ. Ulterior, reclamanta Parohia Greco Catolică Fiziș și-a precizat acțiunea, solicitând și anularea Titlului de Proprietate nr. 845/1995 emis în favoarea Parohiei Ortodoxe. Prin cerere reconvențională, pârâta Parohia Ortodoxă Fiziș a solicitat obligarea reclamantei la plata contravalorii investițiilor efectuate la biserică și stabilirea dreptului de retenție cu privire la imobilele revendicate.
Prin sentința civilă nr. 50/ C din 3 martie 2010, Tribunalul Bihor, secția civilă, a admis acțiunea și, în consecință a dispus: - anularea parțială a încheierii de intabulare nr. 2574 din 20 mai 1949; - anularea parțială a încheierii de intabulare nr. 670 din 22 aprilie 1970 - anularea parțială a Titlului de Proprietate nr. 845 din 21 noiembrie 1995; - obligarea pârâtei Parohia ortodoxă Fiziș să predea reclamantei imobilele înscrise în C.F. Fiziș; - respingerea pretențiilor cu privire la nr. top. X; - admiterea în parte a cererii reconvenționale formulată de pârâta Parohia Ortodoxă Fiziș și în consecință a obligat reclamanta să plătească pârâtei reclamante suma de 16.7343 lei cu titlu de despăgubiri parțiale, recunoscând în favoarea acesteia un drept de retenție asupra imobilului din C.F.
Fiziș până la plata integrală a sumei reprezentând despăgubiri. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele considerente: Potrivit situației din C.F. Fiziș imobilele ce reprezintă casă (cu teren aferent) și biserică (cu teren aferent). Imobilele din Fiziș au constituit proprietatea tabulară a Bisericii Greco - Catolice din Fiziș cu titlu de cumpărare, respectiv pe bază de înscriere originală. Imobilul, reprezentând casă și curte în intravilan nu este înscris în foaia de proprietate a C.F în favoarea Bisericii Greco Catolice din Fiziș. Acest imobil a constituit „posesie de învățător” conform foii de avere a C.F. Fiziș. De altfel și din fotografiile depuse la fila 248 rezultă că acest imobil se aseamănă mai mult cu o fostă școală decât cu o fostă casă parohială.
În baza acestor considerente, pretențiile reclamantei au fost respinse. În ce privește celelalte numere topografice, instanța a reținut că au trecut din proprietatea Bisericii Greco Catolice Fiziș în proprietatea Parohiei Ortodoxe Fiziș în baza cărții de judecător civilă nr. 31/1949 a Judecătoriei Populară Mixtă Beiuș din 2 februarie 1949 cu titlu de drept de expropriere, după care a trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr. 218/1960 și nr. 712/1966 cu titlu de prescripție extinctivă și s-a transnotat din C.F. Fiziș. Potrivit dispozițiilor art. 3 din Decretul lege nr. 126/1990 s-a convocat comisia mixtă formată din reprezentanții clericali ai celor două culte religioase pentru a stabili situația juridică a bisericii din prezenta speță, însă concilierea nu a reușit datorită reprezentanților părții ortodoxe.
Analizând legalitatea înscrierii în C.F. a dreptului de proprietate în favoarea Parohiei Ortodoxe, respectiv în favoarea Statului Român, tribunalul a constatat că este de notorietate desființarea abuzivă a cultului greco-catolic prin Decretul nr. 358/1948 și în consecință și trecerea imobilelor în proprietatea parohiei ortodoxe a fost nelegală, cu atât mai mult cu cât la data emiterii Cărții de Judecător civilă nr. 31/1949 a Judecătoriei Populară mixtă Beiuș, cultul greco-catolic era desființat, astfel că s-a dat fără participarea respectivului cult, neexistând astfel o judecată în contradictoriu cu partea interesată. Pentru aceleași considerente, tribunalul a considerat a fi nelegală și încheierea nr. 670/1970 prin care a trecut în proprietatea Statului Român.
Așa fiind, instanța a dispus anularea parțială a încheierii de intabulare nr. 2574 din 20 mai 1949 cu privire a celei cu nr. 670 din 22 aprilie 1970 și a Titlului de Proprietate nr. 845 din 21 noiembrie 1995 în ceea ce privește, anularea parțială a Titlului de Proprietate nr. 845 din 21 noiembrie 1995 dispunându-se ca o consecință a anulării încheierii de C.F. În ce privește cererea reconvențională, instanța de fond a dispus admiterea parțială a acesteia, în sensul obligării reclamantei să plătească pârâtei reclamante suma de 16.734 lei despăgubiri, reprezentând valoarea lucrărilor de reparații interioare = 5.600 lei; valoarea lucrărilor de reparații exterioare = 9.820 lei; valoarea gardului = 1.314 lei, conform completării raportului de expertiză întocmit de expert J.L.
( fila 141). Nu a fost admisă de instanță valoarea iconostasului, întrucât acesta a fost confecționat personal de martorul B.I. fără a pretinde vreo sumă de bani, iar materialele s-au obținut prin vânzarea iconostasului vechi. De asemenea, nu a fost admisă suma reprezentând valoarea troițelor deoarece, conform probelor testimoniale administrate în cauză, nu Parohia ortodoxă a cheltuit această sumă, ci familiile celor decedați, inclusiv greco-catolici. S-au inclus valorile lucrărilor de reparații interioare și exterioare întrucât, ca efect al recunoașterii existenței dreptului de proprietate al reclamantului asupra bisericii, pârâtul, indiferent că a fost posesor de rea - credință sau de bună - credință, are dreptul să pretindă reclamantului restituirea cheltuielilor necesare și a celor utile pe care le-a efectuat cu privire la bunul respectiv.
Ori, lucrările de reparații interioare și exterioare intră în categoria cheltuielilor necesare care sunt făcute pentru conservarea bunului, iar includerea valorii gardului nu a fost contestată. Fiind îndeplinite condițiile recunoașterii dreptului de retenție pe cale judiciară, tribunalul a recunoscut în favoarea pârâtei reclamante un drept de retenție asupra imobilelor din C.F. Fiziș până la plata integrală a despăgubirilor. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta Parohia Greco Catolică Fiziș și pârâta Parohia Ortodoxă Fiziș.
Prin Decizia civilă nr. 95 din 29 septembrie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a respins apelul declarat de pârâta Parohia Ortodoxă Fiziș, a admis apelul declarat de reclamanta Parohia Greco Catolică Fiziș, a schimbat în parte sentința tribunalului, în sensul că a anulat în parte încheierea de intabulare nr. 2574 din 20 mai 1949, precum și încheierea de intabulare nr. 670 din 22 aprilie 1970, a anulat titlul de proprietate nr. 845/1995 în ce privește nr. top înscrise în C.F. Fiziș și a respins cererea reconvențională formulată de pârâta Parohia Ortodoxă Fiziș. Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut că instanța de fond a stabilit situația de fapt, aplicând corect legea în raport de aceasta.
Singurul aspect în legătură cu care instanța de fond, în mod greșit, a respins pretențiile reclamantei, privește construcția situată la nr. top X. Astfel, prin cartea de judecată nr. 31/1949 a Judecătoriei Beiuș, acest imobil a fost expropriat de la Parohia Greco Catolică și trecut în proprietatea Parohiei Ortodoxe. Or, exproprierea nu putea privi decât bunurile Bisericii Greco Catolice și, oricum, nu s-a făcut dovada că înainte de expropriere, respectiva clădire ar fi avut un alt proprietar. S-au apreciat ca fiind fondate și criticile formulate de reclamantă privind despăgubirile acordate pentru investițiile efectuate de pârâtă la lăcașul de cult, respectiv dreptul de retenție stabilit în favoarea acesteia.
Astfel, în condițiile în care s-a reținut ca fiind de notorietate preluarea abuzivă a bunului, este discutabilă calificarea lucrărilor efectuate ca fiind „investiții” și, chiar dacă s-ar reține efectuarea acestor lucrări cu titlu de investiții, nu poate fi ignorat faptul că pârâta Parohia Greco catolică a fost privată de folosința lăcașului de cult mai mult de 60 de ani, astfel încât contravaloarea lipsei de folosință depășește cu mult valoarea respectivelor investiții. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Parohia Ortodoxă Fiziș care, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 a formulat următoarele critici:
Imobilele revendicate au trecut inițial în proprietatea statului în baza cărții de judecată nr. 31/1940, deci a unei hotărâri judecătorești, dată în baza legii, respectiv a art. 37 alin. (4) din Decretul nr. 177/1948, decret care a fost abrogat expres prin art. 51 din Legea nr. 489 din 28 decembrie 2006, publicată în M. Of. nr. 11 din 8 ianuarie 2007 . Deci, legea în baza căreia s-a dispus trecerea imobilelor în proprietatea recurentei a fost în vigoare până la 8 ianuarie 2007. Abrogarea Decretului nr. 358/1948 și recunoașterea Bisericii Greco-Catolice, nu au avut ca efect redobândirea dreptului de proprietate de către reclamantă.
Este nedovedită susținerea curții de apel, în sensul că s-ar fi încălcat dispozițiile art. 38 din Decretul nr. 177/1948, constând în aceea că trecerea de la un cult la altul trebuie să fie liberă, ceea ce nu s-a întâmplat întrucât, chiar dacă Decretul nr. 358/1948 este abuziv, nimeni nu i-a obligat pe credincioșii greco-catolici să treacă la Ortodoxie.
Decretul - Lege nr. 126/1990 consacră procedura de stabilire a situației juridice a lăcașelor de cult și a caselor parohiale. Dintr-o neînțelegere cu privire la locul întâlnirii, comisia mixtă paritară nu s-a întâlnit. În această situație, consideră recurenta că s-ar impune casarea cu trimitere a cauzei în vederea acordării unui termen pentru întrunirea comisiei mixte prevăzută de Decretul - Lege nr. 126/1990 pentru a se putea lua o hotărâre care să exprime „ dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri„ (art. 3 din Decretul - lege nr. 126/1990).
Instanța de apel a respins cererea reconvențională cu motivarea că, fiind de notorietate preluarea abuzivă a bunului reclamantei, nu se pune problema acordării de despăgubiri pentru eventualele investiții. Susținerea instanței este nelegală și nemotivată deoarece, chiar dacă ar fi vorba de o preluare abuzivă, nu reclamanta este cea care a făcut-o, ci Statul Român, de la care, eventual, reclamanta ar putea pretinde despăgubiri pentru lipsa folosinței. Mai susține recurenta că este un deținător de bună credință, primind bunurile printr-o hotărâre judecătorească și, chiar dacă ar fi de rea credință, ceea ce nu este cazul, reclamanta ar avea obligația de despăgubire, astfel cum prevăd dispozițiile art. 997 C. civ.
Instanța de apel a reținut că este discutabilă calificarea lucrărilor efectuate de pârâtă ca fiind investiții, întrucât expertul le-a considerat mai degrabă lucrări de reparații, făcute pentru conservarea lăcașului de cult. În realitate, expertul nu a făcut astfel de susțineri și nici nu putea să le facă, deoarece nu i s-a cerut să se pronunțe în acest sens, aceasta fiind o problemă de drept, de competența instanței. Solicită admiterea recursului și, în principal, respingerea acțiunii, iar în ipoteza admiterii acțiunii, admiterea cererii reconvenționale, cu consecința obligării reclamantei la plata sumei de 48.742 lei despăgubiri și stabilirea dreptului de retenție cu privire la imobilele revendicate. Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată următoarele: În primul rând trebuie subliniat că nu pot forma obiect al analizei instanței de recurs decât criticile care vizează nelegalitatea deciziei recurate. Aceasta deoarece, în actuala reglementare, art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată. Modul în care instanțele de fond au interpretat probele administrate și au stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ., deoarece pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a modului de apreciere a probelor în faza procesuală anterioară, a fost abrogat la data de 2 mai 2001, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000. Așa fiind, criticile cuprinse în al doilea motiv de recurs, întrucât vizează situația de fapt și aprecierea probelor nu vor fi supuse analizei acestei instanțe. În ce privește motivul 3 de recurs, acesta nu prezintă relevanță într-o acțiune în revendicare, în care instanța trebuie să compare titlurile de proprietate ale părților litigante. Față de situația de fapt reținută de instanțele de fond, se constată că, pe fond, legea a fost corect aplicată, iar susținerile recurentei sunt nefondate. Criticile privind caracterul abuziv al preluării imobilului, prin Decretul nr. 358/1948, abrogat prin Decretul - Lege nr. 9/1989, sunt, incontestabil, corecte, din moment ce însuși legiuitorul, ulterior decretului menționat, a adoptat, în scopul înlăturării efectelor lui, Decretul - Lege nr. 126/1990, prin care a recunoscut oficial Biserica Română Unită cu Roma (greco - catolică), precum și dreptul acesteia la restituirea bunurilor preluate de către stat, în baza actului normativ din 1948. Recursul urmează a fi însă admis, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”. Motivarea hotărârii judecătorești este indispensabilă pentru controlul exercitat de jurisdicția ierarhic superioară și constituie, printre altele, o garanție împotriva arbitrarului pentru părțile litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile și mijloacele lor de apărare au fost examinate de judecător. În cazul în care motivarea lipsește cu desăvârșire, adică atunci când nu se arată care sunt considerentele pentru care cererile și mijloacele de apărare invocate de parte prin apelul dedus judecății au fost înlăturate, hotărârea este nulă și se impune casarea sa, cu reluarea judecății. În cauza dedusă judecății, deși a respins apelul pârâtei, instanța de apel nu a arătat care sunt considerentele pentru care a luat această decizie. Astfel, prin apelul exercitat în cauză, pârâta a solicitat admiterea în totalitate a cererii reconvenționale, în sensul obligării reclamantei la plata sumei de 48.742 lei, reprezentând contravaloarea investițiilor efectuate la clădirea bisericii și stabilirea dreptului de retenție în favoarea sa până la achitarea integrală a sumei. Deși a respins apelul pârâtei, instanța de apel nu a arătat care sunt motivele pentru care a dispus această soluție, limitându-se a reține că, „fiind de notorietate preluarea abuzivă a bunului, este discutabilă calificarea lucrărilor efectuate ca fiind „investiții” și, chiar dacă s-ar reține efectuarea acestor lucrări cu titlu de investiții, nu poate fi ignorat faptul că pârâta Parohia Greco Catolică a fost privată de folosința lăcașului de cult mai mult de 60 de ani, astfel încât contravaloarea lipsei de folosință depășește cu mult valoarea respectivelor investiții”. Aceste considerente nu constituie o motivare în sensul dispozițiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., întrucât nu arată argumentele pentru care cererile apelantei pârâte sunt sau nu întemeiate, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului, care face imposibilă exercitarea controlului judiciar de instanța de recurs. Mai mult, aceste considerente nu pot fi primite de instanța de recurs față de dispozițiile art. 997 C. civ., potrivit cărora „acela căruia se face restituțiunea, trebuie să despăgubească pe posesorul chiar de rea-credință de toate cheltuielile făcute pentru conservarea lucrului sau care au crescut prețul lui”. Așadar, chiar dacă instanța de apel considera că posesorul (în speță, pârâta Parohia Ortodoxă Fiziș) a fost de rea credință, avea obligația să stabilească cuantumul despăgubirilor ce i se cuveneau, reprezentând cheltuielile efectuate pentru conservarea lucrului sau care au crescut prețul acestuia. Simpla afirmație în sensul că „fiind de notorietate preluarea abuzivă a bunului, este discutabilă calificarea lucrărilor efectuate ca fiind „investiții” nu constituie o motivare a soluției de respingere a apelului pârâtei, respectiv a pretențiilor invocate de aceasta prin cererea reconvențională, față de dispozițiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea instanței de fond trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților. Acest text a consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, nerespectarea acestuia constituind motiv de casare potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., rolul textului fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiției și pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanțele superioare. De altfel, C.E.D.O. (cauza A. împotriva României, cauza G. împotriva României) a subliniat rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 parag. 1 din C.E.D.O., reținând că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă sau cel puțin de a le aprecia. Față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Parohia Ortodoxă Fiziș, va casa în parte decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor pe aspectul criticilor cu privire la cererea reconvențională, la aceeași curte de apel, menținând celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Parohia Ortodoxă Fiziș împotriva Deciziei nr. 95 din 29 septembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Casează în parte decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor pe aspectul criticilor cu privire la cererea reconvențională, la aceeași curte de apel. Menține celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2011.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.