ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5076/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5076/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanta

SC T.S. SRL în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, a solicitat să fie obligat

acesta să exproprieze întreaga suprafață de 766,97 m.p. nu numai suprafața de

314,50 m.p., deoarece nu mai poate valorifica sub nici o formă diferența de

teren care le-a mai rămas în proprietate din cauza interdicțiilor impuse zonei

de protecție legală față de axul centurii rutiere; obligarea pârâtei să achite

o despăgubire de 1.150.455 euro echivalentul în RON la data plății efective,

cuantum ce reprezintă prețul total al întregii suprafețe de teren de 766,97 m.p.

calculat în funcție de prețul real al zonei de 1.500 euro/m.p.; instituirea

unui drept de retenție asupra imobilului expropriat până la plata despăgubirii.

Cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă

nr. 1187 din 02 iulie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis,

în parte, cererea formulată de reclamanta SC T.S. SRL, a obligat pârâtul Statul

Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA,

la plata sumei de 1.150.455 euro în echivalent RON la cursul Băncii Naționale a

României din ziua plății către reclamantă cu titlu de despăgubiri, a respins, ca

neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea pârâtului la exproprierea diferenței

de teren în suprafață de 452,47 m.p. situat în orașul Voluntari, jud. Ilfov, precum

și capătul de cerere privind instituirea unui drept de retenție și, pe cale de consecință,

a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.200 RON către

reclamantă.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 11

din 30 octombrie 2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 de pe lângă

Consiliul Local Voluntari, jud. Ilfov, s-a dispus exproprierea și s-a aprobat acordarea

prin consemnare a despăgubirilor aferente imobilului teren de 314,5 m.p. situat

în orașul Voluntari, despre care s-a menționat în hotărârea respectivă că este proprietatea

lui Ș.C. și Ș.A.M. Despăgubirile au fost stabilite la suma de 147.205,5 RON, echivalentul

în RON al sumei de 44.030 euro, respectiv 140 euro/m.p.

Pentru aceste considerente,

Tribunalul a acordat reclamantei, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul suferit

de aceasta, în acest mod, suma reprezentând valoarea terenului rămas neexpropriat.

În ceea ce privește valoarea

terenului expropriat, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, aceasta

este la data exproprierii – respectiv data consemnării sumei de către expropriator

– 3 decembrie 2007 – 1.509,18 euro/m.p., iar la momentul întocmirii raportului de

expertiză (aprilie 2009) este de 1.056,4 euro/m.p. (valoarea fiind diminuată cu

30%).

În ceea ce privește momentul

în funcție de care urmează a fi stabilită valoarea de circulație a terenului expropriat,

Tribunalul a apreciat că acesta nu poate fi decât cel al datei consemnării despăgubirilor

de către expropriator.

În ceea ce privește criteriile

de determinare ale valorii imobilului, Tribunalul a avut în vedere valoarea imobilului

expropriat stabilită prin raportul de expertiză prin metoda comparației directe,

singura care este aptă să stabilească valoarea imobilului cât mai aproape de valoarea

de circulație a acestuia la data exproprierii.

În consecință, având în

vedere dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 coroborat cu art. 25

și 26 din Legea nr. 33/1994 și art. 44 alin. (4) din Constituție și art. 1 din Protocolul

nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concluziile raportului de expertiză

precum și dispozițiile art. 129 alin. final C. proc. civ., Tribunalul a admis cererea

și a stabilit valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat la valoarea de 1.500

euro/m.p.

Cât privește cererea de

stabilire a unui drept de retenție asupra imobilului expropriat până la data plății

despăgubirii, Tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată întrucât constituirea

unui drept de retenție în speță ar fi incompatibilă cu măsura exproprierii. În plus,

plata prealabilă a despăgubirii face inutilă instituirea unui asemenea drept de

retenție.

În temeiul art. 274 C.

proc. civ., Tribunalul a obligat pe pârât și la plata sumei de 1.200 RON reprezentând

onorarii de experți cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal, a declarat apel pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, solicitând să se constate netemeinicia

și nelegalitatea sentinței civile nr. 1187 din 02 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul

București, secția a III-a civilă, în Dosar nr. 42284/3/2008, și pe cale de consecință,

să se dispună admiterea prezentului apel, schimbarea în totalitate a sentinței apelate

și, pe fondul cauzei, respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată.

Instanța de apel a reținut

că, din parcurgerea raportului de expertiză ce a stat la baza hotărârii primei instanțe

a rezultat că la calcularea despăgubirilor nu au fost folosite prețurile de tranzacționare,

ci experții au stabilit valoarea despăgubirilor prin utilizarea metodei comparației

prin bonitare, care presupune un algoritm de calcul ce pleacă de la un preț barem

„A” (valoarea de bază a terenului), care este corectat pe baza unor elemente de

comparație - bonități.

De asemenea, experții

au avut în vedere oferte de vânzare descărcate de pe internet sau preluate din presă,

care nu pot indica preturile reale de tranzacționare menționate în contractele de

vânzare-cumpărare, aspect ce încalcă flagrant dispozițiile art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994.

Curtea a apreciat ca nefondate

obiecțiunile formulate și din perspectiva faptului că evaluarea terenului se face

prin raportare la prețurile cu care se vând în mod obișnuit terenuri similare în

zona respectivă, și nu prin raportare la valorile avute în vedere pentru stabilirea

impozitului aferent tranzacțiilor notariale, având ca obiect astfel de terenuri.

În ceea ce privește momentul

la care se stabilește valoarea de circulație a terenului, care reprezintă despăgubirea

datorată reclamantei pentru suprafața expropriată, Curtea, pornind de la data introducerii

acțiunii, 07 noiembrie 2008 și dând eficiență regulii potrivit căreia sunt aplicabile

dispozițiile legale în vigoare la data sesizării instanței cu cererea de chemare

în judecată, a constatat că sunt incidente prevederile Legii nr. 198/2004, astfel

cum au modificate prin Legea nr. 184/2008. Cu privire la chestiunea în discuție,

din examinarea prevederilor art. 9 alin. (3) coroborate cu art. 15 din Legea

nr. 198/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 184/2008, Curtea a constatat

că legiuitorul a consacrat expres principiul stabilirii valorii de circulație a

terenului la momentul exproprierii. Făcând aplicarea acestor prevederi legale în

cauză, Curtea a constatat că despăgubirea la care este îndreptățită reclamanta este

în cuantum de 83.627 euro.

Apreciind că a răspuns

tuturor motivelor de apel, față de dispozițiile art. 296 C. proc. civ., Curtea a

admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentința atacată, cu privire la cuantumul

despăgubirii care a fost de 83.627 euro, în echivalent RON la data plății, și a

menținut celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.

Împotriva deciziei civile

nr. 70A din 14 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.

Recurentul Statul Român,

prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, a învederat

următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate.

Se susține că, fiind nemulțumită

de cuantumul despăgubirii acordate, intimata-reclamantă a formulat cerere de chemare

în judecată în temeiul art. 9 și urm. din Legea nr. 198/2004 solicitând ca instanța,

în baza expertizei judiciare ce urma să fie administrată în cauză, să dispună obligarea

reclamantei la acordarea unei despăgubiri în cuantum de 1.150.455 euro, echivalentul

în RON la data plății efective.

Potrivit concluziilor

raportului de expertiză întocmit în cauză a rezultat că terenul expropriat în suprafață

de 314,50 m.p. valora 83.627 euro la momentul exproprierii, 78.972 euro la momentul

realizării expertizei în etapa procesuală a fondului, respectiv 36.780 euro la momentul

efectuării lucrării în apel.

Făcând aplicarea prevederilor

art. 9 alin. (3) și art. 15 din Legea nr. 198/2004 în cauză, Curtea a constatat

că despăgubirea la care este îndreptățită reclamanta este în cuantum de 83,627 euro.

Se susține sub un prim

aspect că, instanța de apel nu a recurs în mod corect la dispozițiile legale în

materia aplicării legii procesuale în timp, respectiv a considerat în mod greșit

că dispozițiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 în forma în vigoare la momentul

introducerii cererii de chemare în judecata mai sunt aplicabile în prezenta cauză.

Se susține că instanța

a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 în

forma cuprinsă la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, legea aplicabilă

fiind cea de la momentul întocmirii raportului de expertiză evaluatoare în etapa

procesuală a apelului.

Sub un al doilea aspect

se mai învederează că, din economia normelor ce reglementează etapa administrativă

a procedurii exproprierii conform Legii nr. 198/2004, se poate constata că evaluarea

suprafeței de teren supusă procedurii exproprierii se realizează înainte de momentul

transferului dreptului de proprietate.

Dând eficiență principiului

interpretării dispozițiilor Legii nr. 198/2004 în sensul producerii de efecte juridice,

se impuneau a fi aplicate dispozițiile legii comune în materie, respectiv dispozițiile

Legii nr. 33/1994 conform cărora valoarea despăgubirii trebuia apreciată în raport

de momentul efectuării expertizei evaluatorii.

Drept urmare, luând în

considerare că despăgubirea stabilită de majoritatea experților în etapa procesuală

a apelului este de 117 euro/m.p., se consideră evident că despăgubirea oferită de

Statul Român este suficientă și îndestulătoare, întrucât Statul Român a oferit o

despăgubire de 140 euro/m.p.

Analizând recursul declarat

prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta

Curte de Casație și Justiție, constată că acesta este fondat pentru considerentele

ce succed:

Criticile formulate de

recurentul pârât Statul Român, prin

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România SA,

vizează interpretarea eronată a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, critici

ce se circumscriu motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Conform acestor dispoziții,

pentru a se dispune modificarea sau casarea hotărârii este necesar ca hotărârea

recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea eronată a legii sau să fie lipsită

de temei legal.

În cauză, instanța de

apel a considerat că legiuitorul a consacrat expres principiul stabilirii valorii

de circulație a terenului la momentul exproprierii.

Înalta Curte reține următoarele:

La data formulării acțiunii,

cadrul legal în materia exproprierilor pentru cauză de utilitate publică era reglementat

prin Legea nr. 33/1994 (publicată în M. Of. nr. 139/02.06.1994), care la art. 26

prevedea că: „(2) La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum

și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz,

altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de

aceștia”.

Prin urmare, legea cadru

în materia exproprierilor a stabilit un criteriu legal ce trebuie avut în vedere

de comisia de experți numită de instanță în conformitate cu dispozițiile

art. 25 din lege, în sensul că evaluarea imobilului supus exproprierii se face în

raport de prețurile de tranzacționare ale unor imobile similare, de la data

efectuării raportului de expertiză, adică de la o dată cât mai apropiată de momentul

pronunțării hotărârii prin care se stabilește cuantumul despăgubirii.

În sistemul Legii nr.

33/1994 legiuitorul a legat cele două momente - al transferului dreptului de proprietate

din proprietatea privată a expropriatului în proprietatea publică a statului și

cel al plății despăgubirii efective - de momentul rămânerii definitive a hotărârii

judecătorești pronunțate în cauza având ca obiect expropriere, cu respectarea

imperativului constituțional consacrat de art. 44 alin. (3) din Constituție

potrivit căruia „Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate

publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire”.

Astfel, potrivit

alin. (1) al art. 28 din Legea nr. 33/1994, „Transferul dreptului de proprietate

asupra bunurilor supuse exproprierii în patrimoniul expropriatorului se produce

îndată ce obligațiile impuse lui prin hotărâre judecătoreasca au fost îndeplinite”,

iar potrivit alin. (4) al aceluiași text de lege, „Hotărârea de expropriere

va stabili despăgubirea ținând seama, pentru drepturile reale prevăzute la

alin. (3), de dispozițiile art. 26”.

La același moment,

legislația în domeniu cuprindea o normă de procedură - respectiv art. 9

alin. (1) și (3) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor

de construcție de autostrăzi și drumuri naționale care prevedea următoarele:

„Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8 (...)

se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de (...).

Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează

potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea

pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

La calcularea cuantumului

despăgubirii expertul și instanța se vor raporta la momentul transferului dreptului

de proprietate, în condițiile art. 15 din lege.

În acest caz, plata despăgubirii

se face de către expropriator în termen de 30 de zile de la data solicitării, pe

baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile de stabilire a cuantumului

acesteia”.

Art. 9 alin. (3) a fost

însă modificat prin O.U.G. nr. 228/2008 (intrată în vigoare la 5 ianuarie 2009)

care, prin art. IV la pct. 3 prevede „Acțiunea formulată în conformitate cu

prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor

art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii”.

Prin urmare, norma de

drept cu privire la modalitatea de soluționare a acțiunii expropriatului

nemulțumit de cuantumul despăgubirii stabilite pentru exproprierea unui teren

necesar pentru realizarea unor lucrări de construcție de autostrăzi și drumuri

naționale trimitea la norma de drept procesual din dreptul comun în materia

procedurii de expropriere, respectiv art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

Această modalitate de

legiferare (prin norme de trimitere la dreptul comun în materia exproprierii, așa

cum au fost ele reglementate prin Legea nr. 33/1994) a fost menținută și de

Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară

realizării unor obiective de interes național, județean și local (publicată

în M. Of. nr. 853/20.12.2010), lege care a abrogat Legea nr. 198/2004.

Astfel, potrivit dispozițiilor

art. 22 alin. (1) și (3) din Legea nr. 255/2010 „(1) Expropriatul nemulțumit

de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești

competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care

i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea

decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator

asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă

efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului

de proprietate. (3) Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului

articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea

nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește

stabilirea despăgubirii”.

Cu privire la etapele

procedurii de expropriere, Legea nr. 255/2010 (Cap. II) prevede că etapa consemnării

sumei individuale reprezentând plata despăgubirii pentru imobilele care fac parte

din coridorul de expropriere este anterioară etapei în care se realizează transferul

dreptului de proprietate, iar potrivit art. 9 alin. (4) din lege, „transferul dreptului

de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau

juridice în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale

și în administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii actului

administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării sumelor

aferente despăgubirii”.

Din analiza normelor legale

care reglementează procedura de expropriere, reiese că efectul translativ de drept

real al hotărârii de expropriere este afectat de o condiție suspensivă, aceea

că expropriatorul să fi consemnat la dispoziția expropriatului sumele aferente

despăgubirii. Prin această modalitate de reglementare sunt respectate imperativele

constituționale cuprinse în art. 44 alin. (3) din Constituție, ca despăgubirea

să fie prealabilă exproprierii.

Cu privire la condiția

ca despăgubirea pentru expropriere să fie justă, la momentul stabilirii cuantumului

despăgubirii prin hotărârea judecătorească, instanța este obligată să respecte normele

juridice de trimitere cuprinse în 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform căruia

„La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor

ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același

fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză,

precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

În speță, la momentul

realizării raportului de expertiză în apel modificările aduse art. 9 alin. (3) din

Legea nr. 198/2004 prin Legea nr. 184/2008, sub acest aspect, fuseseră abrogate

odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 228/2008, calculul despăgubirilor făcându-se

conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză

de utilitate publică, republicată.

Pentru aceste considerente,

Curtea constată că despăgubirea pentru imobilul expropriat trebuie să se raporteze

la valoarea stabilită de comisia de experți în faza de apel, respectiv 36.780

RON.

Procesul de evaluare este

un sistem complex ce conține toate cercetările, informațiile, raționamentele, analizele

și concluziile necesare pentru a se ajunge la valoarea de piață a imobilului, acesta

din urmă fiind definită de Standardele Internaționale de evaluare IVS.

Astfel, Curtea constată

că în mod greșit instanța s-a raportat, pentru stabilirea despăgubirii, la

momentul exproprierii, și nu la momentul efectuării raportului de expertiză, față

de dispozițiile imperative cuprinse în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

și față de rațiunea legii, aceea ca stabilirea cuantumului despăgubirii să

se facă la un moment cât mai apropriat de momentul transferului dreptului de proprietate

și de momentul pronunțării hotărârii judecătorești în cauză având ca obiect

expropriere.

În aceste condiții, Înalta

Curte de Casație și Justiție apreciază că hotărârea apelată se impune a se modifica

în parte, în sensul respingerii contestației formulate, dat fiind faptul că suma

stabilită de comisia de experți în etapa procesuală a apelului este de 117 euro/m.p.,

iar cea oferită de Statul Român este de 140 euro/m.p. (prin hotărârea nr. 11

din 30 octombrie 2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004

Consiliul Local

Voluntari, jud. Ilfov),

iar art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevede că „despăgubirea acordată de

către instanță nu poate fi mai mică decât cea oferită de un expropriator”.

Pentru aceste considerente,

în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Curtea va

admite recursul declarat

de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România SA, împotriva deciziei civile nr. 70A din 14 martie 2013 a Curții de

Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, va

menține în parte decizia atacată, în sensul că respinge, ca neîntemeiată, contestația

formulată de reclamanta SC T.S. SRL împotriva hotărârii nr. 11 din 30 octombrie

2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 – Consiliul Local

Voluntari, jud. Ilfov, menținând și celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România SA, împotriva deciziei civile nr. 70A din 14 martie 2013 a Curții de

Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Modifică în parte decizia

atacată, în sensul că respinge, ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamanta

SC T.S. SRL împotriva hotărârii nr. 11 din 30 octombrie 2007 emisă de Comisia pentru

aplicarea Legii nr. 198/2004 – Consiliul Local Voluntari, jud. Ilfov.

Menține celelalte dispoziții

ale deciziei atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie

2013.