ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 84/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare la data de 26 mai 2016, în dosar nr. x/2016 reclamanta Societatea Filiala de Distribuție a Energiei Electrice, Electrica Distribuție Transilvania Nord S.A. a solicitat în contradictoriu cu intimatul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Maramureș - activitatea de inspecție fiscală, anularea măsurilor asiguratorii instituite prin Decizia nr. 1105 din 30 martie 2016 emisă la data de 30 martie 2016 și comunicată contestatoarei la data de 10 mai 2016, ca fiind nelegale.

Prin Sentința nr. 10092 din 20 decembrie 2016 a Judecătoriei Baia Mare s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș.

La Tribunalul Maramureș cauza a fost înregistrată la data de 25 ianuarie 2017.

Instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului.

Prin Sentința civilă nr. 738 din data de 29 martie 2017 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosarul nr. x/2016, s-a admis excepția necompetenței materiale a instanței și s-a declinat în favoarea Curții de Apel Cluj competența de soluționare a contestației formulată.

În urma ivirii excepției de necompetență materială și a declinării, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III- a contencios administrativ și fiscal sub același număr.

Prin Sentința nr. 221 pronunțată în data de 12 iunie 2017, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta Societatea Filiala de Distribuție a Energiei Electrice "Electrica Distribuție Transilvania Nord" S.A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice Cluj Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș.

A anulat Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x din 30 martie 2016 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Maramureș.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva Sentinței nr. 221 pronunțată în data de 12 iunie 2017 de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș, solicitând în temeiul dispozițiilor art. 483 și următoarele din C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate în sensul respingerii acțiunii introductive formulată de către Societatea Filiala de Distribuție a Energiei Electrice, Electrica Distribuție Transilvania Nord S.A..

În motivarea recursului, s-au arătat, în esență, următoarele:

Sentința de fond este netemeinică și nelegală având în vedere faptul ca, reclamanta a achitat obligațiile fiscale stabilite în sarcina sa, nu poate reprezenta un motiv de anulare a Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/2016, cu atât mai mult cu cât achitarea obligațiilor fiscale s-a făcut după data emiterii deciziei atacate.

Consideră că, actul administrativ reprezentat de Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/2016, trebuie să fie menținută ca fiind un act legal și corect.

Dacă plata obligațiilor care au impus instituirea măsurilor asiguratorii se confirmă de către Direcția Generală a Marilor Contribuabili, aceasta din urmă dispune în sensul ridicării măsurilor asiguratorii instituite și nu în sensul anularii Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/2016.

Potrivit art. 214 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, măsurile asiguratorii instituite potrivit art. 213 se ridică prin decizie motivată, de către creditorul fiscal, când au încetat motivele pentru care au fost dispuse sau la constituirea garanției prevăzute de art. 211 după caz.

În consecință, apreciază recurentele-pârâte, în mod netemeinic instanța fondului a reținut ca și considerent care a stat la baza pronunțării sentinței recurate, faptul că, reclamanta a achitat integral creanțele principale și accesoriile stabilite în sarcina sa, creanțe care au impus instituirea măsurilor asiguratorii.

Totodată, susțin recurentele-pârâte, în mod netemeinic instanța fondului a reținut faptul că, "organul de inspecție fiscală nu a dovedit că emiterea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii se impunea prin prisma condițiilor prevăzute de art. 213 alin. (2) Codul de procedură fiscală, actul administrativ contestat nefiind motivat de organul emitent, nefiind indicate împrejurările de fapt care au impus instituirea sechestrului asigurator."

Astfel, se arată că Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x din 30 martie 2016, s-a întocmit ca urmare a unei inspecții fiscale prin care s-au stabilit obligații fiscale suplimentare în sarcina reclamantei în cuantum de 32.295.033 RON. Cu privire la motivele avute în vedere pentru emiterea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii, Inspecția Fiscală Maramureș prin adresa nr. x din 15 iunie 2016, precizează faptul că, societatea verificată nu a achitat către bugetul de stat obligațiile de plată stabilite la control în timpul inspecției fiscale și nici ca urmare a finalizării acesteia. În plus societatea a contestat în totalitate sumele stabilite în raportul de inspecție fiscală respectiv în Decizia de impunere emisă. S-a depus la dosarul cauzei adresa nr. x din 15 iunie 2016 întocmită de către Inspecția Fiscală Maramureș. Având în vedere cele arătate, recurentele-pârâte consideră că Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/2016, se impune a fi menținută, nefiind în prezența unor motive de anulare a acesteia.

Intimata-reclamantă Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Nord S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat în principal excepția nulității recursului raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere faptul că susținerile recurentelor nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte constată că recurentele-pârâte au invocat critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., considerente pentru care excepția nu este întemeiată și va fi respinsă.

Trecând la analiza cererii de recurs și examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentele-pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș, a probatoriului administrat în cauză și a apărărilor exprimate prin întâmpinarea formulată de intimată, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x din 30 martie 2016 s-a dispus față de reclamantă instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile menționate în anexele nr. 1 - 6, având în vedere creanțele fiscale constatate prin Decizia de impunere nr. x din 30 martie 2016 constând în TVA, impozit pe profit și accesoriile aferente în cuantum total de 32.295.033 RON.

Prin Decizia nr. 3261 din 13 mai 2016 de amânare la plată a obligațiilor de plată accesorii, modificată prin Decizia nr. 3264 din 13 mai 2016 emise de A.N.A.F. - D.G.A.M.C., s-a aprobat notificarea reclamantei privind amânarea la plată, în baza prevederilor O.U.G. nr. 44/2015, a penalităților de întârziere aferente obligațiilor de plată principale restante la 30 septembrie 2015 în sumă totală de 8477431 RON, reprezentând cota de 54,2% din dobânzi și cota de 77,1% din majorările de întârziere.

Astfel cum rezultă din cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul de fond și a extrasului de cont aflat la dosarul de fond, reclamanta a achitat la data de 4 mai 2016 suma totală de 24.209.107 RON, reprezentând integral creanțele principale stabilite prin Decizia de impunere nr. x din 30 martie 2016 și diferența reprezentând o parte din accesoriile datorate în baza aceluiași act administrativ fiscal.

Prin Decizia nr. 3533 din 8 iunie 2016 emisă de A.N.A.F. - D.G.A.M.C., s-a admis cererea reclamantei de anulare a penalităților de întârziere reprezentând cota de 54,2% din dobânzi și cota de 77,1% din majorările de întârziere aferente obligațiilor de plată principale restante la 30 septembrie 2015, în sumă totală de 8.477.431 RON, conform prevederilor O.U.G. nr. 44/2015.

Potrivit dispozițiilor art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 (în forma în vigoare la data emiterii deciziei atacate în cauză):

"Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepționale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispozițiile art. 231 rămân aplicabile."

Prin aceste dispoziții, legiuitorul a prevăzut că măsurile asigurătorii pot fi dispuse "în cazuri excepționale", "respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea".

Înalta Curte reține ca principiu împrejurarea că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată, prin indicarea în concret a pericolului obiectiv de sustragere sau de ascundere sau risipire a patrimoniului debitorului, pericol care, ca regulă, trebuie să fie distinct de imputarea anumitor fapte din cadrul operațiunilor ce au făcut obiectul controlului fiscal.

Din lecturarea deciziei atacate, nu se pot desprinde rațiunile concrete care să sublinieze acest pericol, practic actul administrativ contestat este nemotivat, nefiind indicate împrejurările de fapt care au impus instituirea sechestrului asigurator, astfel că susținerile recurentelor-pârâte, potrivit cărora Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii contestată în cauză ar fi fost motivată și că în mod netemeinic instanța fondului a reținut contrariul, sunt nefondate.

Înalta Curte este în acord cu soluția pronunțată de instanța de fond și cu motivele reținute de aceasta în considerentele sentinței recurate, în sensul că, actul administrativ contestat nefiind motivat de organul emitent, nefiind indicate împrejurările de fapt care au impus instituirea sechestrului asigurator, sancțiunea care se impune este anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii.

Pe de altă parte, trebuie subliniat faptul că, luarea măsurilor asigurătorii trebuie raportată la o anumită atitudine de rea-credință a debitorului care încearcă să-și sustragă, ascundă sau distrugă activele patrimoniale cu scopul de a zădărnici eforturile organelor fiscale de a executa creanța fiscală. Astfel, măsurile asigurătorii nu sunt o etapă obligatorie care precede orice executare silită fiscală, ci se aplică doar în cazurile limitate în care există indicii că executarea va fi îngreunată prin atitudinea debitorului.

Or, în cauza de față, trebuie avut în vedere și faptul că intimata-reclamantă, după emiterea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii și a Deciziei de impunere nr. x/2016 a achitat integral creanțele principale și accesoriile stabilite în sarcina sa, creanțe care au impus instituirea măsurilor asiguratorii, aspect reținut în mod temeinic și de către instanța de fond.

III. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivul de casare în care se încadrează criticile recurentei-pârâte, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este neîntemeiat, astfel că recursul formulat potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș împotriva sentinței civile nr. 221/2017 din 12 iunie 2017 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - MM