Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.06.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2517/2020

HOTĂRÂRE
12.06.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2517/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 12 iunie 2020 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 28 noiembrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, în temeiul dispozițiilor art. 200 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 131 C. proc. civ., a trimis dosarul secției specializate competente, respectiv secția a III-a contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel Cluj.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1/2020 din 20 februarie 2020, a admis excepția necompetenței funcționale a secției III-a contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel Cluj, a declinat competența de soluționare a apelului declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 860/18.07.2019 pronunțată de Tribunalul Maramureș în favoarea secției a II-a Civilă din cadrul Curții de Apel Cluj, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia. Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia. Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă. Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin cererea formulată reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Direcția de Asistență Socială Baia Mare, Consiliul Local al Municipiului Baia Mare și Instituția Primarului Baia Mare, a solicitat obligarea acestora la plata sumei de 46.520 RON reprezentând indemnizație de handicap pentru defunctul B., dobânda legală aferentă acestei sume 50.000 RON reprezentând daune morale cu cheltuieli de judecată.

La termenul din 13.03.2019 acțiunea a fost precizată în sensul că s-a solicitat nulitatea absolută a Deciziei 733/30.12.2013 emisă de pârâta de rândul 1 ca fiind dată față de o persoană lipsită de capacitate de exercițiu. Prin sentința civilă nr. 860/18.06.2019 Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal complet specializat litigii cu profesioniști a apreciat că reclamantul este decăzut din drept de a modifica acțiunea și s-a pronunțat pe fond doar cu privire la cererea de acordare a despăgubirii considerând că aceasta este nefondată. Secția a III-a de contencios administrativ a Curții de Apel investită cu soluționarea apelului a apreciat, la rândul său, în urma verificării competenței conform art. 131 C. proc.

civ., că nu este competentă în soluționarea apelului, deoarece competența revine secției a II-a specializate în litigii cu profesioniști a Curții. Verificarea competenței materiale în căile de atac este limitată la aprecierea dacă instanța de apel/recurs este superioară celei care a pronunțat hotărârea care se atacă și dacă are competență în materia în care s-a reținut competența de instanța de fond, fără însă ca instanța de apel/recurs să poată, cu ocazia verificării propriei competențe, să realizeze aprecieri cu privire la legala/nelegala reținere a competenței de către instanța de fond în raport de obiectul dedus judecății, o astfel de apreciere putând fi realizată numai cu ocazia soluționării în fond a apelului dedus judecății și numai în măsura în care părțile au înțeles să conteste acest aspect prin apelul dedus judecății.

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că în condițiile în care hotărârea atacată a fost pronunțată în primă instanță de un complet specializat în litigii cu profesioniști, instanța de control competentă să analizeze legalitatea și temeinicia acestei soluții este instanța ierarhic superioară corespunzătoare în complet specializat în litigii cu profesioniști. În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe apelantul-reclamant A. și intimații-pârâți Serviciul Public Asistență Socială Baia Mare, Consiliul Local al Municipiului Baia Mare și Instituția Primarului Municipiului Baia Mare, în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 iunie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-05-17
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1169/2022
ului Baia Mare, Instituția Primarului Municipiului Baia Mare, reținând, în considerente, că reclamantul e decăzut din dreptul de a modifica acțiunea. Împotriva sentinței civile nr. 860 din 18 iunie 2019, reclamantul A. a formulat apel. Prin
ÎCCJ 2020-07-01
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3034/2020
Ședința publică din data de 1 iulie 2020 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 407 din 3 februarie 2020, Tribunalul București, secția a II-a de contenc
ÎCCJ 2020-02-13
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 868/2020
către Inspecția Judiciară și a reținut prevederile art. 451 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, potrivit cărora rezoluția de clasare a unei plângeri formulate în procedura prev. de Legea nr. 317/2004 poate fi contestată la secția de contencio
ÎCCJ 2021-09-29
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1901/2021
cția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Maramureș. Prin sentința civilă nr. 220 din 7 februarie 2018, Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necomp
ÎCCJ 2021-11-09
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2345/2021
i promovate de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. și intervenientul forțat D., în favoarea secției I Civilă a Tribunalului Maramureș. Dosarul a fost înregistrat pe rolul secției I Civile a Tribunalului Maramureș la 5
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă