ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 26/2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Încheierea din 21 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2811 C. proc. civ., formulată de petenta S.C. A. S.A. București.

Pentru a hotărî astfel, instanța supremă a reținut că în soluționarea unei cereri de sesizare a Curții Constituționale, instanța de judecată este competentă să verifice doar îndeplinirea condițiilor prevăzute expres și limitativ în art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, respectiv dacă excepția de neconstituționalitate privește o lege sau o ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare care are legătură cu soluționarea cauzei; dacă este ridicată de persoanele în drept și dacă prevederile legale care formează obiectul excepției nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Prin aceste dispoziții legale se atribuie instanței, în fața căreia a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate, o competență specială, limitată la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate stabilite în alin. (1), (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin urmare, formularea excepției de neconstituționalitate obligă instanța în fața căreia aceasta este ridicată să verifice strict îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege și, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze, printr-o încheiere motivată, Curtea Constituțională cu soluționarea excepției.

În cauza dedusă judecății, Înalta Curte a fost învestită cu recursul declarat de S.C. A. S.A. împotriva Încheierii din 4 septembrie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, prin care s-a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de intimatele B. și C. și s-a respins cererea de lămurire a dispozitivului Deciziei civile nr. 180/A din 23 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2005.

Ca atare, instanța învestită cu cererea de lămurire a dispozitivului nu a analizat această cerere pe fond, ci, constatând întemeiată excepția autorității de lucru judecat, a admis-o.

Prin motivele de recurs, petenta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2811 C. proc. civ., care prevăd procedura lămuririi cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului unei hotărâri judecătorești, susținând că prevederile legale criticate încalcă dispozițiile art. 124 alin. (1), art. 126 alin. (1) și (3) și art. 21 alin. (3) din Constituția României.

În motivarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, petenta a susținut că dispozițiile invocate sunt neconstituționale întrucât, în soluționarea cererii de lămurire, instanța a avut în vedere Decizia nr. 3663/2013 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, a schimbat raportul juridic dedus judecății.

Or, în accepțiunea petentei, aceste dispoziții sunt constituționale numai în măsura în care prin hotărârea de lămurire, instanța judecătorească păstrează integral raportul juridic dedus judecății, fără ca prin dispozitivul sau considerentele hotărârii de lămurire să se modifice raportul juridic obligațional sau conținutul dreptului material, așa cum s-a întâmplat în cauza de față.

Înalta Curte a constatat că aceste susțineri ale petentei constituie, în realitate, apărări de fond care, eventual, vor fi analizate cu ocazia examinării cererii de recurs dedusă judecății.

Totodată, Înalta Curte a apreciat că dispozițiile legale invocate ca fiind neconstituționale nu au legătură cu cauza având ca obiect recursul declarat împotriva soluției de admitere a excepției autorității de lucru judecat, iar nu cu cererea de lămurire a dispozitivului hotărârii, astfel că, în speță nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, aceea ca prevederile legale invocate ca fiind neconstituționale să aibă legătură cu cauza în care a fost ridicată excepția.

Împotriva acestei încheieri, la data de 25.11.2019 (data poștei), a declarat recurs petenta A. S.A., indicând ca temei al recursului dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea acestuia, a susținut că încheierea atacată este nelegală și lipsită de suport juridic.

Respingerea excepției de neconstituționalitate, ca și când art. 2811 C. proc. civ. nu ar fi aplicabil speței, este nelegală, în condițiile în care acest text de lege este însuși textul în baza căruia a fost formulată cererea de lămurire a întinderii și modului de aplicare a dispozitivului hotărârii fondului și este textul avut în vedere și în cadrul contestației la titlu prin care s-a solicitat lămurirea înțelesului dispozitivului, cerere distinctă respinsă.

În opinia recurentei, nu se poate reține autoritatea de lucru judecat a unui considerent din hotărârea de respingere a cererii de lămurire prin care s-a modificat radical conținutul și sensul dispozitivului hotărârii fondului ce s-a cerut a fi lămurită dacă nu s-ar fi considerat că acest considerent are autoritatea lucrului judecat, deși nu se regăsește în dispozitivul aceleași hotărâri de lămurire, că are o valoare juridică distinctă și independent de fondul dreptului, obligație care nu se regăsește nici în hotărârile care au dezlegat fondul litigiului și nici în lege.

În concret, recurenta a arătat că respectivul considerent căruia i s-a atribuit autoritate de lucru judecat se află în coliziune absolută, atât cu hotărârile date asupra fondului litigiului, dar mai ales cu dispozițiile speciale ale Legii nr. 10/2001.

Or, acest considerent, pentru a putea fi apreciat ca fiind aplicabil în speță și în dezlegarea cererii de lămurire, nu putea fi calificat ca atare decât dacă se consideră că lămurește dispozitivul față de care s-a solicitat lămurirea cu privire la modul de aplicare a aceluiași dispozitiv prin cererea ulterioară ce formează obiectul dosarului nr. x/2005 și că este dat în aplicarea art. 2811 C. proc. civ.

Recurenta a susținut că din acest motiv a formulat excepția de neconstituționalitate a respectivului text de lege în baza căruia se soluționează cauza, iar aceasta ar permite modificarea raportului juridic dintre părțile litigante, chiar și din perspectiva preluării unui considerent independent și străin de obiectul pricinii.

A precizat că prin contestația formulată în baza Legii nr. 10/2001 nu s-a solicitat obligarea societății, în calitate de unitate deținătoare, de a plăti despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv de stat, iar prin Decizia nr. 180/A din 23 mai 2007 a Curții de Apel Cluj, a cărei lămurire s-a solicitat, s-a dispus admiterea apelului reclamantului și intervenientei, restituirea suprafeței libere de teren și s-a stabilit dreptul apelanților la despăgubiri bănești pentru terenul nerestituit în natură.

Ca atare, considerentul în cauză, fără a se regăsi în dispozitivul vreunei hotărâri prin care s-a stabilit o creanță de despăgubiri bănești în favoarea persoanelor îndreptățite este profund ilicit și contravine principiului aplicării unitare a legii.

În continuare, recurentul a formulat susțineri referitoare la lipsa de suport legal a transferării culpei statului în sarcina unității deținătoare, în condițiile în care aceasta nu are nicio culpă, nu a săvârșit nicio faptă ilicită și nici nu există vreo legătură de cauzalitate între prejudiciul suferit de persoana îndreptățită și activitatea societății, ca unitate deținătoare.

A apreciat din acest motiv că a fost încălcat principiul separației puterilor în stat, statuat de art. 1 alin. (4) din Constituție, principiile constituționale care guvernează activitatea instanțelor de judecată, dar mai ales se încalcă principiul asigurării unui proces echitabil, dacă printr-un considerent al unei hotărâri de lămurire se modifică însuși dreptul material sub imperiul căruia s-a desfășurat litigiul asupra fondului.

Interesul recurentei de a formula o cerere de lămurire este justificat de împrejurarea că dispozitivul nu este susceptibil de executare silită ci este un drept ce se valorifică printr-o procedură distinctă administrativă.

Astfel, cererea de lămurire poate fi formulată oricând spre deosebire de hotărârile ale căror dispozitive se aduc la îndeplinire prin executare silită, iar lămurirea dispozitivului se poate formula după începerea executării silite numai pe calea contestației la titlu, iar confuzia în care s-a aflat instanța de recurs este nepermisă.

Recurenta a susținut, totodată, că împrejurarea că a fost executată nelegal în anul 2019, urmare a unui considerent distinct de pretinsul titlu executoriu, nu o transformă într-o hotărâre susceptibilă de executare silită și nici nu-i schimbă regimul juridic.

De asemenea, interesul societății este dublat și de necesitatea recuperării acestui prejudiciu datorat de statul român.

Recurenta a considerat așadar că textul art. 2811 C. proc. civ. este incident în speță și în baza lui a fost reținută autoritatea inclusiv de către instanța de recurs, motiv pentru care excepția de neconstituționalitate este perfect admisibilă.

La data de 10.01.2020, a fost depusă la dosar întâmpinarea formulată de intimatele B. și C. care au invocat, cu prioritate, tardivitatea recursului declarat și nulitatea acestuia pentru neîncadrarea criticilor în motivele legale de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Pe fondul recursului, au solicitat respingerea acestuia ca nefondat, arătând că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă în raport de conținutul art. 29 al Legii nr. 47/1992. Consideră că sesizarea a fost în mod corect respinsă de instanța învestită cu judecarea recursului întrucât vizează o situație ce nu este circumscrisă competențelor Curții Constituționale, motivele de recurs demonstrând că problema ridicată ține de interpretarea și aplicarea legii.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte apreciază asupra caracterului nefondat al acestuia, urmând a fi respins ca atare, în considerarea argumentelor ce succed.

În esență, în aprecierea caracterului inadmisibil al sesizării, instanța ce a pronunțat încheierea atacată cu prezentul recurs a reținut că norma a cărei neconstituționalitate a fost invocată - art. 2811 C. proc. civ. - nu are legătură cu cauza dedusă judecății în recurs, în care s-a contestat legalitatea soluției de respingere a cererii recurentei, de lămurire a dispozitivului unei hotărâri judecătorești, prin reținerea excepției autorității de lucru judecat. De asemenea, s-a arătat că motivele invocate în susținerea sesizării de neconstituționalitate constituie, în realitate, veritabile argumente pe fondul recursului, ce vor fi analizate cu prilejul examinării acestuia.

Înalta Curte constată ca fiind juste ambele argumente reținute prin considerentele încheierii atacate, observându-se, în același timp, că prin niciuna din criticile recursului nu a fost demonstrat caracterul nelegal al acestora.

Astfel, cu referire la condiția legăturii între norma criticată pentru neconstituționalitate și cauza dedusă judecății instanței în fața căreia s-a formulat sesizarea, condiția de admisibilitate impusă prin norma art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 nu poate fi considerată ca îndeplinită. Chiar dacă cererea cu care recurenta s-a adresat instanțelor judecătorești a fost una întemeiată în drept pe dispozițiile art. 2811 C. proc. civ., privind lămurirea dispozitivului (asupra întinderii și modului de aplicare) Deciziei civile nr. 108A din 23 mai 2007 a Curții de Apel Cluj, trebuie avut în vedere că instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate este învestită cu cenzurarea, în calea de atac a recursului, a legalității soluției primei instanțe de respingere a cererii formulate pentru excepția puterii de lucru judecat, așadar, pentru reținerea judecării anterioare între aceleași părți a unei cereri identice, având același obiect.

Astfel fiind, norma art. 2811 C. proc. civ. constituie o dispoziție de lege ce nu are legătură cu soluționarea cauzei în etapa procesuală a recursului, în care a fost invocată excepția neconstituționalității sale, după cum corect a reținut și instanța a cărei încheiere a fost atacată cu prezentul recurs.

Pe de altă parte, se observă că argumentele invocate de recurentă în susținerea sesizării sunt toate legate de elementele particulare ale litigiului, arătându-se că nu se poate reține autoritatea de lucru judecat a unui considerent din cuprinsul hotărârii anterioare de respingere a cererii de lămurire a dispozitivului Deciziei civile nr. 108A din 23 mai 2007 a Curții de Apel Cluj, respectiv, din cuprinsul Deciziei civile nr. 3663 din 12 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, ce a modificat radical conținutul și sensul dispozitivului hotărârii fondului; că acest considerent a modificat unilateral, prin voința instanței, raportul juridic dedus judecății, transpunând în sarcina unității deținătoare culpa statului, că acesta nu este rezultatul interpretării unei norme legale deoarece nu se regăsește în cadrul legislativ actual o atare normă edictată de legiuitor, că nu se poate considera nici că ar fi fost dat în aplicarea unei dispoziții legale, fiind rezultat al unei activități creatoare de sine stătătoare, instanța de judecată erijându-se în organ legiuitor. Potrivit recurentei, norma art. 2811 C. proc. civ. este constituțională numai în măsura în care, prin hotărârea de lămurire, instanța judecătorească păstrează integral raportul juridic dedus judecății, fără modificarea acestuia prin dispozitivul sau considerentele hotărârii pe care o pronunță și fără schimbarea conținutului dreptului material la care se referă, ceea ce, se înțelege din criticile acesteia, nu s-a întâmplat în cazul Deciziei de recurs nr. 3663 din 12 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Se deduce astfel, că argumentele de neconstituționalitate avute în vedere de autorul sesizării sunt strict legate de modul concret în care dispozițiile art. 2811 C. proc. civ. au fost interpretate și aplicate la cazul concret dedus judecății, într-o procedură anterioară de lămurire a dispozitivului Deciziei civile nr. 108A din 23 mai 2007 a Curții de Apel Cluj, finalizată prin pronunțarea Deciziei civile nr. 3663 din 12 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constituind veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate în dosarul de fond, aspecte a căror soluționare excede competențelor Curții Constituționale și care nu pot fundamenta o sesizare de neconstituționalitate a unei norme dintr-o lege sau ordonanță.

În considerarea acestor motive, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, iar în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ. (corespondent art. 451 alin. (2) noul C. proc. civ.), va obliga pe recurentă să plătească celor două intimate cheltuieli de judecată în prezentul recurs, în sumă de 500 RON (reduse corespunzător în considerarea complexității reduse, a duratei procedurii și a conținutului apărărilor formulate), constând în onorariu de avocat, a cărui plată a fost dovedită cu înscrisurile de la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. S.A. împotriva Încheierii din 21 noiembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Obligă pe recurentă la 500 RON cheltuieli de judecată către intimatele B. și C., reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - CL