ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 173/2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

La 22 mai 2018, reclamanții A. și B. au formulat cerere de chemare în judecată, în contradictoriu cu Ministerul Justiției prin Ministru și Guvernul României prin Premier, prin care au solicitat:

Reclamanții precizează că obiectul acțiunii este "obligația de a face".

Prin Sentința civilă nr. 2336 din 16 noiembrie 2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant pentru pârâtul Guvernului României.

A anulat întâmpinarea formulată de pârâtul Guvernul României ca formulată de o persoană care nu a făcut dovada calității de reprezentant.

A respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant pentru pârâtul Ministerul Justiției, ca neîntemeiată.

A admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A. pe toate capetele de cerere formulate.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților pe capătul de cerere privind aplicarea Dispoziției nr. 5453/2006 a Primarului Municipiului București.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României pe capătul de cerere privind emiterea titlului de despăgubiri sau casă/apartamente din fondul de protocol.

A respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu Guvernul României și Ministrul Justiției, ca formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

A respins capetele 1 și 3 ale cererii formulate de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministrul Justiției, având ca obiect obligarea pârâților la aplicarea Dispoziției nr. 5453/2006 a Primarului Municipiului București, respectiv obligarea Guvernului României la emiterea titlului de despăgubiri sau casă/apartamente din fondul de protocol, ca îndreptate împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins capătul 2 de cerere formulat de reclamantul B. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Justiției, având ca obiect obligarea pârâților la plata sumei de 4.600.000 RON reprezentând daune de nefolosință, contravaloarea imobilului și penalități, ca neîntemeiat.

Prin Încheierea din 22 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale, în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a Legii nr. 10/2001, cerere depusă la 16 aprilie 2019 de reclamanții A. și B..

Prin Decizia civilă nr. 810A din 4 iunie 2019, pronunțată de aceeași instanță, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanții-reclamanți A. și B. împotriva Sentinței civile nr. 2336 din 16 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Împotriva Încheierii din 22 mai 2019 și deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, reclamanții au formulat recurs.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la 3 septembrie 2019.

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reținut că, în privința recursului declarat împotriva Deciziei nr. 810/2019 a curții de apel, calea de atac nu este admisibilă, în raport de dispozițiile art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) din lege sunt supuse doar apelului, iar recursul declarat împotriva Încheierii din 22 mai 2019 prin care s-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale nu este admisibil, astfel cum rezultă din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

În condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților pentru a formula, în scris, un punct de vedere.

Părțile nu au formulat punct de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Prin rezoluția din 6 ianuarie 2020, s-a fixat termen de judecată la 23 ianuarie 2020, în camera de consiliu, pentru analiza admisibilității în principiu a recursului.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat excepția inadmisibilității formulării recursului, în raport de dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Analizând recursul din perspectiva excepției inadmisibilității, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Prin încheierea din 22 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a Legii nr. 10/2001, depusă la 16 aprilie 2019 de reclamanții A. și B.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.

Din interpretarea textului legal precitat, rezultă că este supusă recursului numai încheierea prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale. Per a contrario, încheierea prin care a fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale nu este supusă niciunei căi de atac, concluzie justificată și de lipsa de interes în promovarea căii de atac în cazul în care a fost admisă cererea de sesizare cu excepția de neconstituționalitate invocată de parte.

Prin Decizia civilă nr. 810A din 4 iunie 2019, pronunțată de aceeași instanță, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanții-reclamanți A. și B. împotriva Sentinței civile nr. 2336 din 16 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, hotărârea fiind definitivă.

Obiectul dosarului îl reprezintă acțiunea prin care reclamanții au solicitat instanței obligarea pârâților la respectarea deciziei emise de Primăria Municipiului București, obligarea pârâților la emiterea titlului pentru despăgubiri sau casă/apartamente din fondul de protocol, din cele care se vând, precum și plata de despăgubiri, temeiul de drept fiind Legea nr. 165/2013.

Conform art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România:

"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea investită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului".

De asemenea, art. 457 alin. (1) C. proc. civ. prevede că Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Din interpretarea textelor procedurale mai sus menționate, rezultă că hotărârile pronunțate în materia Legii nr. 165/2013 nu sunt susceptibile de exercitarea controlului judiciar al recursului.

Persoana interesată poate formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condițiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanțelor judecătorești și de soluționare a cererilor deduse judecății, implicit a căilor de atac.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Ca atare, în raport de dispozițiile legale care reglementează normele procesuale aplicabile în cauză, încheierea din 22 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și Decizia nr. 810A din 4 iunie 2019, pronunțată de aceeași instanță, nu sunt supuse, prin lege, cenzurii căii de atac a recursului.

Căile de atac, termenele și condițiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică. În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la textele de lege pentru exercițiul unei căi de atac.

Pentru aceste considerente, calea de atac a recursului formulat în cauză de reclamanții A. și B., va fi respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva încheierii din 22 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și Deciziei nr. 810A din 4 iunie 2019, pronunțată de aceeași instanță.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - CL