ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1258/2023

Ședința publică din data de 17 mai 2023

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 5 octombrie 2017, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub număr de dosar x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE, fostul Minister al Transporturilor, Construcțiilor și Turismului - MTCT), B. S.A. și Municipiul București, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:

- în principal, contravaloarea lipsei de folosință în sumă de 114.000 euro pentru perioada cuprinsă între 20.03.2008 și până la efectuarea expertizei tehnice), actualizată cu indicele de inflație, în temeiul răspunderii delictuale;

- în subsidiar, contravaloarea lipsei de folosință în același cuantum, pe aceeași perioadă, dar în temeiul răspunderii civile contractuale;

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194 noul C. proc. civ., art. 22 din Constituția României, art. 969 și următoarele, art. 998-999 C. civ. de la 1864, art. 1350, art. 1357, art. 1381 și art. 1382 C. civ.

Pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția inadmisibilității mijlocului judiciar prin care reclamantul a înțeles să își satisfacă pretențiile, excepția autorității de lucru judecat, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată

De asemenea, pârâta Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) a formulat întâmpinare, prin care a invocat următoarele: excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, excepția lipsei calității procesuale pasive a ANL în ceea ce privește răspunderea delictuală, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâta B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat: excepția necompetenței funcționale a secției a III-a Civile a Tribunalului București, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului A., precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. S.A..

Examinând actele dosarului din perspectiva excepției necompetenței funcționale a secției a III-a Civile, Tribunalul București a reținut că este învestit în mod esențial cu soluționarea unei acțiuni în răspundere civilă contractuală, prin care reclamantul solicită acordarea de despăgubiri materiale, pentru neîndeplinirea ori îndeplinirea necorespunzătoare de către pârâte a obligațiilor pe care acestea și le-au asumat potrivit contractului încheiat între părți, având drept consecință lipsirea reclamantului de folosința imobilului contractat.

Așa fiind, prin sentința civilă nr. 197 din 8 februarie 2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția necompetenței funcționale a Tribunalului București, secția a III a civilă și a dispus înaintarea cauzei formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE, ADMINISTRAȚIEI PUBLICE ȘI FONDURILOR EUROPENE, AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE (ANL), S.C. B. S.A., MUNICIPIUL BUCURESTI, în favoarea secției a VI-a Civilă a Tribunalului București, spre competentă soluționare.

Prin încheierea interlocutorie din 15 ianuarie 2019, Tribunalul București a dispus introducerea în cauză, în calitate de reclamant a numitului C., în calitate de moștenitor legal, ca urmare a decesului reclamantului A..

Prin sentința civilă nr. 3849 din 23 decembrie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-au respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului C. și excepția prescripției dreptului material la acțiune al acestuia, excepții invocate de pârâții B. S.A., Municipiul București, prin Primar General, și Agenția Națională pentru Locuințe, ca neîntemeiate.

A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, B. S.A. și Municipiul București, prin Primar general, doar în ceea ce privește capătul subsidiar de cerere, privind răspunderea civilă contractuală.

S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe, doar în ceea ce privește capătul principal de cerere, privind răspunderea civilă delictuală.

A fost admisă în parte cererea formulată de reclamant C., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Locuințe; s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, B. S.A. și Municipiul București, prin Primar general și a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în garanție.

A fost obligată pârâta Agenția Națională pentru Locuințe la plata către reclamant a sumei de 84.404,45 euro (echivalent în RON la cursul oficial al BNR din ziua plății efective), reprezentând despăgubiri materiale aferente perioadei 20.03.2008 - 10.01.2019 și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 10.100 RON; s-a luat act că pârâtul Municipiul București, prin Primar general, și-a rezervat dreptul să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată și a fost obligat pârâtul Municipiul București, prin Primar general, la plata către chematul în garanție Orașul Voluntari, prin Primar.

Împotriva sentinței civile nr. 3849 din 23 decembrie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE (A.N.L.) a declarat apel, prin care a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii, în principal, ca prescrisă și, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 864 din 18 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost admis apelul formulat de apelanta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE (A.N.L.), împotriva sentinței civile nr. 3849 din 23 decembrie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C..

A fost schimbată, în parte, sentința civilă atacată, în sensul că a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 20.03.2008-05.10.2014.

S-au respins pretențiile solicitate pentru perioada 20.03.2008-05.10.2014, ca prescrise.

A fost obligată pârâta Agenția Națională pentru Locuințe, la plata sumei de 28.251,8 euro, în echivalent în RON la cursul oficial al B.N.R. din ziua plății, reprezentând despăgubiri materiale aferente perioadei 5.10.2014-10.01.2019 și la plata sumei de 5191,84 RON cheltuieli de judecată, în fond.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva deciziei civile nr. 864 din 18 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, pârâta Agenția Națională pentru Locuințe a declarat recurs.

Recurenta-pârâtă Agenția Națională pentru Locuințe a invocat în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii (pct. 6), respectiv când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (pct. 8).

În argumentarea cererii de recurs, a susținut, în esență, că instanța de apel a reținut în mod greșit faptul că obligațiile ANL sunt de rezultat, întrucât noțiunea de "urmărire" definește acțiuni de diligență și nu de rezultat. Agenția Națională pentru Locuințe are astfel obligația de a depune toate diligențele necesare obținerii, atingerii unui anumit rezultat, fără a se obliga la însuși rezultatul identificat și stabilit prin contractul de construire.

Întinderea mandatului acordat ANL este clar definită și stabilită, încadrându-se în limitele și particularitățile unui mandat.

În cauza de față, subliniază recurenta, este vorba despre un contract de mandat, cu obligații de diligență.

A urmări presupune o activitate de supraveghere, prin urmare, a urmări executarea și finalizarea construcției nu poate avea același sens cu a executa și a finaliza lucrările de construire.

Astfel, obligația mandatarului de a îndeplini mandatul este obligație de mijloace (de diligență) și nu de rezultat. Obligațiile de mijloace sunt acelea în care debitorul are îndatorirea de a pune în valoare toate mijloacele de care dispune și să depună toată diligența necesară pentru ca rezultatul dorit să se realizeze în favoarea creditorului său.

Prin urmare, obligația "urmărire a executării" reprezintă o obligație de diligență, iar "finalizarea lucrărilor" reprezintă o obligație de rezultat.

Or, faptul că obligațiile ANL sunt de diligență, și nu de rezultat, s-a reținut și de către instanțele de judecată, în spete similare, existente la dosarul cauzei și pe care instanța de apel le-a ignorat.

Apreciază că instanța de apel a interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății și a atribuit ANL o obligație de rezultat inexistentă, ignorând astfel întregul probatoriu administrat în cauză. Înscrisurile depuse reprezentând diligențele întreprinse pe lângă constructor și autoritățile locale și obligând, în final ANL la plata unei sume reprezentând acoperirea unui prejudiciu care nu i se poate imputa, care nu a fost cauzat sau determinat de recurentă.

În sarcina ANL nu au fost stabilite/asumate obligații de realizare a utilităților, astfel încât ANL nu poate fi făcută responsabilă pentru neîndeplinirea unei obligații pe care nu și-a asumat-o contractual și nici o altă prevedere legală nu i-o impune. Or, atât timp cât ANL nu poate fi obligată la îndeplinirea unei obligații pe care nu și-a asumat-o (realizarea Utilităților în amplasament), nu poate fi obligată nici la repararea unui eventual prejudiciu produs ca urmare a acestei neîndepliniri (lipsa de folosință a imobilului).

Mai mult, intimatul nu a mandatat recurenta să îl reprezinte în relația cu entitățile ce s-au obligat a asigura proiectarea, finalizarea și execuția rețelelor de utilități, astfel încât nu se poate imputa neexecutarea vreunei obligații a ANL sub acest aspect.

În sprijinul acestei afirmații stau și dispozițiile H.G. nr. 239/2004.

Totodată, faptul că prin intermediul ANL se derulează realizarea ansamblului de locuințe nu are semnificația răspunderii exclusive a ANL pentru finalizarea acestuia.

În altă ordine de idei, instanța de apel încălcând normele de drept a acordat despăgubiri pentru "lipsa de folosință", în măsura în care pentru a exista dreptul de a solicita "lipsa de folosință" trebuie ca în patrimoniul intimatului să se fi constituit valabil dreptul de proprietate asupra imobilului în discuție. Or, la acest moment, intimatul nu a făcut dovada constituirii dreptului de proprietate - cu toate atributele sale.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei și, în rejudecare, după casare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Intimatul C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării recursului și excepția nulității acestuia, solicitând anularea recursului, ca netimbrat/anularea recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. Pe fondul recursului, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reținut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2022 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 8 februarie 2023 au fost respinse excepțiile netimbrării și nulității recursului, invocate de intimatul-reclamant și a fost admis în principiu recursul, stabilindu-se termen în ședință publică la 26 aprilie 2023, în vederea soluționării acestuia.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat de pârâta Agenția Națională pentru Locuințe este fondat pentru următoarele considerente:

Între autorul reclamantului, în calitate de mandant și pârâta ANL, în calitate de mandatar a fost încheiat contractul de mandat nr. x/24.05.2004. Acest contract a fost perfectat în baza prevederilor Legii nr. 152/1998, a Legii nr. 190/1999 și a contractului de antrepriză generală nr. x din 6 aprilie 2004 și a avut drept scop construirea în amplasamentul Henri Coandă a unei locuințe la cheie tip S9 pe lotul nr. 425.

Deși instanța de apel reține că reclamantul are dreptul să solicite despăgubiri de la pârâta ANL în temeiul răspunderii civile contractuale doar în baza contractului de mandat, pârâta a fost obligată la plata de despăgubiri constând în lipsa de folosință a imobilului contractat prin nepredarea la timp a acestuia, stabilind în sarcina ANL existența unui prejudiciu, pentru nepredarea și nefinalizarea la termen a imobilului. Cu toate acestea, instanța de apel reține că reclamanta, în calitate de beneficiară a încheiat cu antreprenorul general D. S.R.L. contractul de construire autentificat sub nr. x din 27 iulie 2004, iar potrivit acestui contract, termenul stabilit pentru predare a fost de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Antrenarea răspunderii contractuale a ANL a fost analizată nu doar în baza contractului de mandat, instanța reținând și clauzele contractului de construire în care aceasta nu a fost parte.

Așa fiind, instanța de apel a ignorat regula referitoare la interpretarea convențiilor și nu a avut în vedere contractele încheiate între părți, contracte prin care s-au stabilit drepturi și obligații specifice fiecărui raport juridic pe care acestea îl guvernau.

Astfel, nu se pot contopi obligațiile asumate de constructor cu cele asumate de mandatar sau cu cele asumate de autorități locale și nu se pot transfera obligațiile din sarcina unuia în sarcina celuilalt.

Din cele expuse reiese că instanța de apel a dispus obligarea ANL la plata unor sume de bani fără a se raporta efectiv la obligațiile contractuale care reveneau părților, motivarea fiind contradictorie. Așa fiind, în cauză sunt întrunite cerințele art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte consideră întemeiat și motivul de recurs care se circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Răspunderea pârâtei ANL nu poate fi antrenată decât pe tărâmul răspunderii civile contractuale, în contextul analizării raporturilor juridice de mandat existente între părți și trebuie să se aibă în vedere obiectul și întinderea mandatului, conform prevederilor art. 1535 și urm. din C. civ. de la 1864, în vigoare la momentul încheierii convenției de mandat nr. HC0542/24.05.2004.

Tranșarea caracterului cert al întinderii prejudiciului de către instanța de apel, prin raportare la atingerea dreptului de proprietate al reclamantului, drept care nu a fost susținut de către reclamantul mandant, vine în contradicție cu considerentele deciziei în care se face referire la răspunderea pârâtei-mandatar ANL pentru neexecutarea obligațiilor de rezultat ce ar reieși din contractul de mandat.

În acest context, se constată că, criticile recurentei Agenția Națională pentru Locuințe prin care a susținut că pentru a exista dreptul la despăgubiri pentru "lipsa de folosință" trebuia ca în patrimoniul intimatului-reclamant să se fi constituit valabil dreptul de proprietate asupra imobilului în discuție, cu toate atributele sale, nu au fost analizate de instanța de apel.

Totodată, existența prejudiciului dă dreptul la repararea lui integrală, care se face în natură sau, când aceasta nu e posibil, prin acordarea despăgubirilor. Pentru a fi susceptibil de reparare, prejudiciul trebuie sa îndeplinească anumite condiții: să fie cert - adică existența și întinderea să fie sigure. Este cert prejudiciul actual, adică prejudiciul deja produs, si prejudiciul viitor, care este sigur că se va produce ca urmare a faptei ilicite, fiind astfel posibil de evaluat, să fie direct, adică să constituie un efect nemijlocit al faptei ilicite de care se leagă printr-un raport de cauzalitate, să nu fi fost acoperit încă prin despăgubiri.

Or, în speța de față, nici în contractul de mandat, nici în Convenția nr. MM 1909 nu s-a stipulat nici o clauza penală tocmai în considerarea faptului că aceasta exista în contractul de construire, încheiat exclusiv între reclamant și constructor.

Prin art. 1 al contractului de mandat, se conferă ANL atribuții de reprezentare a reclamantului în relația cu constructorul, în vederea urmăririi executării și finalizării lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate conform condițiilor stabilite prin contractul de construire.

În speță, se constată că reclamantul a înțeles să-și stabilească două relații contractuale distincte, diferite, contractul de construire fiind ulterior celui de mandat.

Faptul că prin intermediul ANL se derulează realizarea ansamblului de locuințe nu are semnificația răspunderii exclusive a ANL pentru finalizarea acestuia. ANL poate și trebuie să fie responsabilă pentru ceea ce și-a asumat față de reclamant în baza contractului de mandat și din această perspectivă trebuie analizată și răspunderea contractuală pentru acoperirea prejudiciului imputat; astfel, nu poate fi răspunzătoare pentru acțiunile sau mai ales inacțiunile autorităților și societăților cu atribuții în domeniu.

În lipsa realizării utilităților și, deci, a finalizării imobilului în litigiu, fără a se face vorbire de obligațiile specifice care îi reveneau antreprenorului general, instanța de apel a concluzionat că răspunderea pentru lipsa de folosință a locuinței îi revine în mod indubitabil mandatarei ANL.

Cu toate acestea, instanța supremă constată că nu se pot contopi obligațiile asumate de constructor cu cele asumate de mandatar sau cu cele asumate de autorități locale și nu se pot transfera obligațiile din sarcina unuia în sarcina celuilalt.

Curtea de Apel a reținut faptul că ANL nu și-a îndeplinit obligația de a urmări executarea și finalizarea lucrărilor de construire a locuinței la cheie, care este una de rezultat.

Din cele expuse reiese că instanța de apel a dispus obligarea pârâtei la plata unei sume de bani fără a se raporta efectiv la obligațiile contractuale care reveneau părților.

De asemenea, se reține că răspunderea pârâtei ANL nu poate fi antrenată decât pe tărâmul răspunderii civile contractuale, în contextul analizării raporturilor juridice de mandat existente între părți, iar la stabilirea cuantumului eventualelor despăgubiri ce s-ar cuveni reclamantului pentru neexecutarea sau executarea culpabilă a obligațiilor de către mandatar trebuie să se aibă în vedere obiectul și întinderea mandatului, cum se prevede în art. 1535 și urm. din C. civ. de la 1864, în vigoare la momentul încheierii convenției de mandat nr. HC0542/24.05.2004.

Se observă că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului în litigiu dar și că întreaga construcție juridică se întemeiază pe răspunderea civilă contractuală, pe contractul de mandat încheiat cu ANL, așa încât instanța de apel, cu ocazia cercetării apelului părților ar fi trebuit să clarifice aspectele care țineau de obiectul și întinderea mandatului acordat ANL și să verifice temeinicia pretențiilor bănești formulate de reclamant din perspectiva raporturilor juridice existente între părți.

De altfel, instanța de apel justifică pretențiile bănești formulate de către reclamant prin invocarea contractului de mandat fără a cerceta în concret cererea de despăgubire în lumina regulilor mandatului, reguli care ar fi impus verificarea obligației de plată a remunerației ce revine mandantului.

Din cele expuse reiese că instanța de apel a dispus obligarea intimatei ANL la plata unor sume de bani fără a se raporta efectiv la obligațiile contractuale care reveneau părților.

De asemenea, din perspectiva neanalizării condițiilor răspunderii contractuale decurgând din contractul de mandat, decizia atacată apare ca fiind nelegală, așa încât Înalta Curte consideră întemeiat motivul de recurs care se circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Instanța de apel, prin hotărârea recurată a subliniat faptul că reclamantului nu îi sunt opozabile convențiile pe care pârâta ANL le-a încheiat cu antreprenorul general sau cu pârâții implicați în convenția pentru realizarea ansamblului de locuințe Henri Coandă nr. MM 1909/6.05.2004, situație în care ar fi trebuit să țină seama în mod corespunzător de prevederile art. 998-999 din C. civ. de la 1864 care le sunt aplicabile părților ce au semnat contractul de mandat nr. x/24.05.2004.

Astfel, dispozițiile art. 5 din Legea nr. 152/1998 și Anexa 13 la Normele metodologice de aplicare a acestei legi, introdusă prin art. 1 pct. 38 din H.G. nr. 592/2006, cât și convenția încheiată cu toate instituțiile implicate (Convenția nr. MM 1909/6.05.2004) i-au conferit recurentei ANL prerogative clare în vederea atingerii scopului final-realizarea ansamblului de locuințe.

Este necesar ca instanța de rejudecare a apelului pârâtei ANL să stabilească dacă recurenta este în culpă în raport cu obligațiile asumate prin Convenția MM 1909/2004, în care la art. 2 lit. b) se prevede că ANL trebuie să asigure realizarea obiectivelor de investiții din cadrul programului "Locuințe pentru tineri, destinate închirierii" și să asigure contractarea și realizarea locuințelor finanțate cu credit ipotecar, sau prin raportare exclusivă la contractul de mandat pe care l-a încheiat cu reclamantul-mandant și în cuprinsul căruia se face vorbire de obligația ANL de a urmări finalizarea imobilului reclamanților.

Prin urmare, se impune analizarea, în rejudecare, a condițiilor răspunderii contractuale a pârâtei ANL cu privire la calificarea contractului de mandat și obligațiile mandatarului care decurg din acesta.

Pornind de la această dezlegare, în rejudecare se va analiza cererea în pretenții bănești îndreptată împotriva pârâtei Agenți Națională pentru Locuințe corespunzător efectuării cercetării judecătorești, potrivit îndrumărilor din prezenta decizie, prin stabilirea corectă a stării de fapt și de drept și aplicarea dispozițiilor legale incidente.

Față de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 497 din C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta ANL împotriva deciziei civile nr. 864 din 18 mai 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, pe care o va casa și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE (ANL) împotriva deciziei civile nr. 864 din 18 mai 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2023.