ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2595/2023

Ședința publică din data de 7 decembrie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

- contravaloarea lipsei de folosință în sumă de 1.200 euro/lună (echivalentul sumei de 5.710,44 RON/lună la cursul de 1 euro/4,7587 RON din data de 15.04.2019) pentru perioada cuprinsă între 15.04.2016 și 15.04.2019, în sumă totală de 43.200 euro (echivalentul a 205.575,84 RON la cursul de 1 euro/4,7587 RON din data de 15.04.2019, evaluata provizoriu) precum și contravaloarea lipsei de folosința ce se va acumula până la data predării la cheie a locuinței după recepția la terminarea lucrărilor și a finalizării complete a Cartierului B., din care face parte și locuința reclamantei;

- daune morale în sumă de 100 euro/lună (echivalentul sumei de 475,87 RON/lună la cursul de 1 euro/4,7587 RON din data de 15.04.2019) pentru perioada cuprinsa între 15.04.2016 și 15.04.2019, în sumă totală de 3.600 euro (echivalentul a 17.131,32 RON la cursul de 1 euro/4,7587 RON din data de 15.04.2019), precum și daunele morale ce se vor acumula până la data predării la cheie a locuinței după recepția la terminarea lucrărilor și a finalizării complete a Cartierului B., din care face parte și locuința reclamantei.

Prin încheierea din data de 19.06.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost admisă excepția necompetenței funcționale și a fost trimis dosarul, pentru competentă soluționare, secției a VI-a Civilă a Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 507 din 16 martie 2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată, în sensul că a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 56.172 Euro (în echivalent RON la cursul BNR din data plății) reprezentând contravaloare lipsă de folosință imobil pentru perioada 15.04.2016 - 31.01.2021, precum și a lipsei de folosință calculate în continuare, în cuantum de 968 euro/lună până la data finalizării și predării la cheie către reclamantă a imobilului.

De asemenea, a fost obligată pârâta la plata sumei de 13.060 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1970/A din 19 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost admis apelul pârâtei, a fost anulată sentința civilă atacată și, în rejudecare, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune ca neîntemeiată.

Totodată, a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Potrivit recurentei, hotărârea este data cu încălcarea dispozițiilor din Legea nr. 50/1991, Legea nr. 10/1995, H.G. nr. 808/2005, Normativul nr. 7/1999, H.G. nr. 807/2015, care definesc lucrările de construire, construcția și recepția la terminarea lucrărilor, darea în folosință a unei construcții, art. 969 C. civ. de la 1864 privind obligațiile contractuale și ale Legii nr. 152/1998 privind calitățile și rolul A.N.L. de investitor și coordonator al Programului de locuințe A.N.L. B., motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În aprecierea recurentei, instanța de apel a făcut o confuzie între lucrări de construcție și noțiunea de construcție.

În acest sens, recurenta a arătat că definiția sintagmei lucrări de construcție o găsim în Anexa nr. 2 pct. 16 din Legea nr. 50/1991, art. 2 alin. (3) din H .G. nr. 808/2005, în timp ce noțiunea de construcție este definită în H.G. nr. 907/2016, Normativul nr. 7/1999 și la art. 12-14 din Legea nr. 50/1991.

Din textele legale evocate rezultă că sunt lucrări de construcție până la momentul realizării recepției la terminarea lucrărilor, moment în care ia naștere construcția finalizată, obiect al dreptului de proprietate în mod integral, care poate fi intabulată și înregistrată fiscal.

În continuare, recurenta a susținut că instanța de apel a făcut o confuzie între finalizarea lucrărilor de construcție și recepția la terminarea lucrărilor.

Astfel, a arătat că definiția noțiunii de recepție la terminarea lucrărilor se regăsește la art. 1-3 din Regulamentul privind recepția construcțiilor, aprobat prin H.G. nr. 273/1994, modificată prin H.G. nr. 343/2017, din care rezultă că finalizarea lucrărilor de construire nu se confundă cu recepția la terminarea lucrărilor atât timp cât prin recepția la terminarea lucrărilor se certifică de către o comisie, ce exclude prezența executantului, a realizării lucrărilor de construcție în conformitate cu prevederile proiectului tehnic, autorizației de construire și detaliilor de execuție tehnică.

De asemenea, în opinia recurentei instanța de apel a făcut o confuzie între predarea unor lucrări de construcție și darea în folosință a unei construcții.

Sub acest aspect, recurenta susține că instanța de apel a încălcat dispozițiile legale precitate și prevederile art. 37 din Legea nr. 50/1991, coroborate cu art. 5 din H.G. nr. 273/1994 de aprobare a Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcție și a instalațiilor aferente și din H.G. nr. 343/2017 de aprobare a Regulamentului privind recepția construcțiilor din 18.05.2017, conform cărora o construcție se finalizează prin recepția la terminarea lucrărilor, iar darea în folosință a unei construcții poate fi făcută doar după realizarea recepției la terminarea lucrărilor, care constituie exact obiectul contractului de mandat.

De asemenea, se mai arată că hotărârea recurată este rezultatul aplicării greșite a dispozițiilor art. 969 C. civ. de la 1864, conform cărora contractele au valoare de lege, precum și a art. 1 și 15 din Contractul de mandat nr. x din 07.08.2004, potrivit cărora pârâta A.N.L. s-a obligat să asigure predarea locuinței finalizate conform autorizației de construire și proiectului tehnic, iar mandatul său își încetează valabilitatea după recepția finală a construcției.

Se arată că nu există nicio mențiune în procesul-verbal de predare nr. x din 16.11.2008 privind încetarea contractului de mandat nici total nici parțial. Dimpotrivă, la art. 5 lit. h) din acest proces-verbal se menționează despre acceptarea recepției de către beneficiar și imposibilitatea invocării neconformităților și defectelor, ceea ce ar fi fără sens dacă de la data semnării acestuia, A.N.L. nu ar mai avea niciun rol, nicio obligație în realizarea recepției la terminarea lucrărilor.

În continuare, s-a susținut că realizarea recepției la terminarea lucrărilor este în sarcina pârâtei A.N.L., potrivit art. 65 alin. (1) din Contractul de Antrepriză Generală nr. 3418 din 06.04.2004, art. 6 lit. j) din Regulamentul de organizare și funcționare a Agenției Naționale pentru Locuințe din 27.06.2001 și art. 22 lit. f) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții.

Este imposibil de conceput ca reclamanta să-și fi asumat realizarea recepției la terminarea lucrărilor în condițiile în care această operațiune implică realizarea rețelelor de utilități în întreg Cartierul B., în sarcina entităților publice cu reglementări speciale de achiziții publice, iar partea de utilități aferentă construcției reclamantei se integrează în ansamblul lucrărilor de rețele de utilități ale cartierului.

În absența executării obligațiile născute din mandat, de înlocuire a constructorului (art. 13) în scopul realizării obligației principale, aceea de a asigura executarea și finalizarea lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic și autorizației de construire, la termen și în conformitate cu condițiile de calitate stabilite prin contractul de construire și a pericolului distrugerii lucrărilor de construire și a devalizării lor, reclamanta a preluat lucrările de construire în stadiul în care se aflau, în scopul finalizării lor, prin închideri, reparații și nu a realizării recepției la terminarea lucrărilor, care a rămas în sarcina pârâtei A.N.L.

Așadar, atâta timp cât finalizarea locuinței prin realizarea recepției la terminarea lucrărilor implică edificarea atât a construcției, cât și a instalațiilor pentru care este necesară executarea rețelelor de apă și canal de către primării și a celor de gaze și curent electric de către C. S.R.L. și Distribuție Muntenia S.A., toate fiind entități semnatare ale convenției MM nr. 1909/2004, rezultă că mandatul A.N.L. funcționează în continuare pe componenta de urbanizare, fără de care nu se poate finaliza și preda o construcție.

În acest sens, recurenta a menționat dispozițiile art. 6

1

pct. 4 și 5 din Legea nr. 152/1998, art. 17.1, art. 17.2 și art. 17.3 din Norma metodologică pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998, art. 17.4 din Regulamentul de Organizare și funcționare a ANL și art. 4 din Convenția MM nr. 1909/2004.

În opinia recurentei instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, care definesc construcția prin includerea nu doar a fundației, zidurilor și acoperișului, ci și a instalațiilor aferente, care o fac funcțională.

Referitor la condiția prejudiciului, recurenta susține că hotărârea recurată este rezultatul aplicării greșite a dispozițiilor art. 998, art. 1073 și art. 1084 C. civ. de la 1864 și a tuturor temeiurilor de drept expuse în cadrul primului motiv de recurs, precum și a confuziei privind așa numita renunțare la daune, care ar funcționa și pentru trecut, cu încălcarea art. 2016 C. civ.

Prejudiciul constând în lipsirea de folosință potrivit destinației bunului, de locuință funcțională în care să se locuiască, poate fi afirmat dacă locuința contractată de reclamantă nu are făcută recepția la terminarea lucrărilor, conform art. 37 alin. (5) din Legea nr. 10/1995 și art. 5 din Regulamentul de recepție a construcțiilor din 2017, aprobat prin H.G. nr. 343/2017.

Potrivit recurentei, deținerea lucrărilor de construcții realizată prin preluarea lor nu se poate confunda cu folosința unei construcții, pentru destinația contractată.

În ceea ce privește mențiunea olografă de pe procesul-verbal, aceasta nu poate avea nicio valoare pentru că este făcută de mandatarul reclamantei, fără să aibă mandat special în acest sens, așa cum rezultă din procura specială autentificată sub nr. x din 26.08.2016 de D. și nici nu poate fi valorificată de instanța de apel în sens contrar.

Recurenta susține că în mod greșit instanța de apel a reținut că prin preluarea lucrărilor de construcție în baza procesului-verbal de predare-primire din 16.11.2018, reclamanta are folosința construcției locuinței, ceea ce ar conduce la o incompatibilitate cu acordarea despăgubirilor. Or, reclamanta a contractat o locuință care să fie finalizată prin realizarea recepției la terminarea lucrărilor și nu lucrări de construcție, iar prin procesul-verbal din 16.11.2018 nu s-a convenit încetarea contractului de mandat, care își produce efectele în continuare până la realizarea recepției finale.

Prin acest proces-verbal de recepție nu s-a preluat efectuarea lucrărilor la rețelele de utilități, recurenta neasumându-și realizarea recepției la terminarea lucrărilor.

Prin întâmpinarea din 11 iulie 2023, intimata-pârâtă A.N.L. a solicitat respingerea recursului.

Totodată, la 27 noiembrie 2023, recurenta-reclamantă a depus note scrise și a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Cauza a fost înregistrată la 8 iunie 2023 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, iar prin rezoluția din 7 august 2023 s-a fixat termen de judecată la 7 decembrie 2023.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă, nu este fondat.

Din situația de fapt reținută de instanțele de fond rezultă că între părți s-a încheiat contractul de mandat nr. x din 07.05.2004, prin care pârâta A.N.L. și-a asumat obligația de a reprezenta pe reclamantă în relațiile cu proiectantul și antreprenorul general în vederea urmăririi executării și finalizării lucrărilor de construcție la cheie în privința locuinței tip S74 de pe lotul nr. x din cartierul B., finalizare care trebuia făcută în data de 25.06.2009.

Urmare certificatului de divorț nr. x/29.05.2013, actului de lichidare a regimului comunității legale autentificat sub nr. x/29.05.2013 și actului adițional nr. x, autentificat sub nr. x/03.11.2015, între reclamantă și pârâta A.N.L. a fost perfectat un nou contract de mandat nr. HC 03 din 07.01.2016, prin care pârâta A.N.L. a preluat obligațiile din vechiul contract față de reclamantă, în vederea urmăririi și finalizării lucrărilor.

De asemenea, la data de 16.11.2018 a fost încheiat procesul-verbal de predare-primire a locuinței individuale de pe lotul x, înregistrat la A.N.L. sub nr. x, semnat de reclamantă.

Invocând nerespectarea obligației pârâtei de predare a locuinței la termen, prin prezenta cerere reclamanta a solicitat, în temeiul răspunderii civile contractuale, obligarea pârâtei la plata de despăgubiri evaluate provizoriu la suma de 46.800 euro, constând în prejudiciul material reprezentat de lipsa de folosință a imobilului și prejudiciul moral.

Instanța de apel a admis apelul pârâtei A.N.L. și, în rejudecare, a respins cererea de chemare în judecată pentru neîntrunirea condițiilor răspunderii contractuale, reținând că prejudiciul generat de depășirea termenului contractual de predare nu este consecința directă a nerespectării obligației de predare, întrucât reclamanta are detenția bunului începând cu data de 16.11.2018, potrivit procesului-verbal încheiat între părți.

De asemenea, s-a mai reținut că daunele pentru întârzierea în executare pot fi cumulate cu executarea în natură a obligației doar în măsura în care obligația nu a fost executată; or, o executare a obligației, chiar neconformă, nu mai permite nașterea daunelor moratorii sub forma solicitată de reclamantă a lipsei de folosință.

Recurenta a criticat hotărârea atacată susținând că a fost dată cu încălcarea dispozițiilor din Legea nr. 50/1991, Legea nr. 10/1995, H.G. nr. 808/2005, Normativul nr. 7/1999, H.G. nr. 807/2015, care definesc lucrările de construire, construcția și recepția la terminarea lucrărilor, darea în folosință a unei construcții, art. 969 C. civ. de la 1864 privind obligațiile contractuale și ale Legii nr. 152/1998 privind calitățile și rolul A.N.L. de investitor și coordonator al Programului de locuințe A.N.L. B..

În esență, recurenta susține că pârâta A.N.L. s-a obligat, potrivit art. 969 C. civ. de la 1864 și art. 1 și 15 din contractul de mandat, să predea locuința finalizată conform autorizației de construire și proiectului tehnic, iar instanța de apel, reținând predarea locuinței conform procesului-verbal de predare nr. x din 16.11.2008, a făcut confuzie între lucrări de construcție și noțiunea de construcție, finalizarea lucrărilor de construcție și recepția la terminarea lucrărilor, predarea unor lucrări de construcție și darea în folosință a unei construcții.

În acest sens, recurenta a arătat că atât timp cât recepția la terminarea lucrărilor implică edificarea atât a construcției, cât și a instalațiilor de apă, canal, gaze și curent electric, pârâta A.N.L. nu și-a respectat obligația de finaliza și preda la termen o construcție racordată la utilități.

Înalta Curte verificând decizia recurată constată că nu au fost încălcate dispozițiile legale invocate de recurentă privind legislația din materia construcțiilor, întrucât instanța de apel nu a făcut nicio confuzie între lucrări de construcție și noțiunea de construcție, finalizarea lucrărilor de construcție și recepția la terminarea lucrărilor, predarea unor lucrări de construcție și darea în folosință a unei construcții.

În cauză se reține că instanța de apel, analizând condițiile răspunderii civile contractuale pentru nerespectarea obligației pârâtei A.N.L., obligația de a finaliza și preda la termen construcția racordată la utilități, a constatat că reclamanta are detenția locuinței și, prin urmare, prejudiciul nu este consecința directă a nerespectării obligației de predare la termen.

Prin urmare, obligația fiind executată nu se mai pot solicita daune moratorii pentru întârziere în executarea acesteia ci, eventual, pentru o executare neconformă, care presupune o altă modalitate de cuantificare a prejudiciului.

Or, instanța de apel nu a analizat condițiile necesare pentru darea în folosință a locuinței, atribuțiile pârâtei A.N.L. rezultate din rolul acesteia de investitor și coordonator al Programului de locuințe A.N.L. B. ori natura juridică a obligației pârâtei A.N.L. privind predarea la cheie a locuinței, ci a cercetat cerința prejudiciului pentru atragerea răspunderii contractuale a pârâtei.

Așadar, nu a existat o încălcare a dispozițiilor din Legea nr. 50/1991, Legea nr. 10/1995, H.G. nr. 808/2005, Normativul nr. 7/1999, H.G. nr. 807/2015, care definesc lucrările de construire, construcția și recepția la terminarea lucrărilor, darea în folosință a unei construcții, Legea nr. 152/1998 și art. 969 C. civ. de la 1864 privind obligațiile contractuale ale pârâtei A.N.L.

O altă critică a recurentei vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 998, art. 1073 și 1084 C. civ. de la 1864, în analiza condiției prejudiciului în atragerea răspunderii contractuale a pârâtei, deoarece în mod greșit instanța de apel a reținut că prin preluarea lucrărilor de construcție în baza procesului-verbal de predare primire din 16.11.2018 reclamanta are folosința construcției locuinței, ceea ce ar conduce la o incompatibilitate cu acordarea despăgubirilor pentru nepredarea locuinței.

Sub acest aspect, recurenta a susținut că deținerea lucrărilor de construcții realizată prin preluarea lor nu se poate confunda cu folosința unei construcții, pentru destinația contractată.

Potrivit art. 998 C. civ. de la 1864 "orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara".

De asemenea, conform art. 1073 C. civ. de la 1864 "creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare" și art. 1085 din același act normativ "debitorul nu răspunde decât de daunele-interese care au fost prevăzute sau care au putut fi prevăzute la facerea contractului, când neîndeplinirea obligației nu provine din dolul său".

Înalta Curte, verificând decizia recurată în ceea ce privește condiția prejudiciului, constată că instanța de apel a reținut că este discutabil criteriul propus pentru cuantificare, deoarece zonele de comparație a chiriilor sunt lipsite de similaritate, iar pe de altă parte, reclamanta a acceptat o preevaluare convențională a prejudiciului din nerespectarea termenului de predare potrivit art. 10 din contractul de construire.

Însă, argumentul principal pentru care instanța de apel a constatat că prejudiciul nu este dovedit îl reprezintă faptul că reclamanta a avut detenția bunului potrivit procesului-verbal de predare primire din 16.11.2018, astfel că ulterior acestei date nu mai poate susține nerespectarea obligației de predare ci, eventual, o predare neconformă. Or, această predare neconformă contractului nu cauzează un prejudiciu cuantificat pe unitatea de timp și nicio o despăgubire pentru lipsirea de folosință, cum eronat susține recurenta.

În cauză, se reține că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei A.N.L. la plata daunelor moratorii constând în echivalentul prejudiciului pe care l-a suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligației contractuale de a edifica și preda la termen locuința.

Prin urmare, fiind invocată răspunderea civilă contractuală pentru nerespectarea obligației de a preda la termen locuința, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a reținut ca fiind incidente dispozițiile art. 998 C. civ. de la 1864, care reglementează răspunderea civilă delictuală, pentru a se putea susține aplicarea greșită a acestora.

Înalta Curte constată că în mod just instanța de apel a analizat cerințele răspunderii civile contractuale și a reținut că prejudiciul constând în lipsa de folosință a locuinței, invocat de reclamantă, nu este cert, în condițiile în care aceasta are detenția bunului începând cu data de 16.11.2018, potrivit procesului-verbal de predare-primire încheiat între părți.

Așadar, ulterior acestei date, reclamanta avea posibilitatea să introducă o acțiune în răspundere contractuală pentru executarea neconformă a obligațiilor asumate contractual, respectiv predarea locuinței de către pârâtă fără utilitățile invocate, obligație total distinctă față de nepredarea la termen a locuinței.

În acest context, potrivit art. 1073 și art. 1082 C. civ. de la 1864 reclamanta putea constrânge pârâta să-și execute întocmai obligațiile asumate prin contract, privind racordarea la utilități, iar în caz contrar avea dreptul la despăgubiri pentru nerespectarea acestor obligații.

Însă, în acord cu cele reținute de prima instanță de control judiciar, în situația existenței unei executări neconforme a contractului despăgubirile solicitate de reclamantă cu titlu de lipsă de folosință nu sunt cauzate de faptul care a generat neexecutarea obligației contractuale.

În acest sens, la stabilirea daunelor-interese pe cale judiciară conform art. 1084-1086 C. civ. de la 1864, reclamanta trebuie să dovedească atât existența, cât și întinderea prejudiciului, respectiv pierderea efectiv suferită și câștigul nerealizat ca urmare a executării neconforme a obligațiilor contractuale privind predarea locuinței de către pârâtă fără utilitățile de care se face vorbire.

Or, Înalta Curte constată că prejudiciul cuantificat de către reclamantă, pe unitate de timp și pentru lipsa de folosință, nu este consecința directă a neexecutări neconforme a contractului, în condițiile în care aceasta a avut detenția locuinței.

Despăgubirile pentru neexecutarea obligației privind predarea la termen a locuinței pot fi cumulate cu executarea în natură a obligației în măsura în care locuința nu a fost predată; or, o predare a imobilului, chiar și neconformă contractului, nu are drept consecință producerea unui prejudiciu astfel cum a fost cuantificat de către reclamantă.

În egală măsură se reține că în mod corect instanța de apel a constatat că prejudiciul invocat de reclamantă cu titlu de lipsă de folosință este discutabil sub aspectul modalității de calcul al acestuia.

Înalta Curte constată că reclamanta nu poate dovedi un prejudiciu real și efectiv suferit în condițiile în care evaluarea este ipotetică, pentru o locuință similară cu cea care ar fi trebuit predată reclamantei.

Așadar, instanța de apel în mod corect a admis apelul pârâtei A.N.L. și, în rejudecare, a respins acțiunea în răspunde contractuală pentru neîndeplinirea cerinței privind certitudinea prejudiciului.

Nu poate fi primită nici critica privind interpretarea greșită a mențiunii olografe din cuprinsul procesului-verbal din 16.11.2018, în sensul că reclamanta ar fi renunțat la daune deoarece ar fi preluat lucrările de construcție. Această critică vizează reaprecierea probelor, aspecte de netemeinicie, care nu pot forma obiect al controlului de legalitate exercitat prin calea extraordinară de atac a recursului, în care se analizează conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabil.

În consecință, având în vedere faptul că instanța de apel nu a încălcat sau aplicat greșit normele de drept material indicate de recurentă, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1970/A din 19 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1970/A din 19 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 decembrie 2023.