ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2691/2021

Ședința publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

A.Obiectul cererii introductive

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE (ANL) solicitând instanței obligarea pârâtei ANL la plata sumei de 1.300 euro/lună (respectiv 6023,94 RON/lună la cursul de 1 euro/4,6338 din data de 16 mai 2018) pentru perioada cuprinsă între data de 17 mai 2015 și data depunerii cererii de chemare în judecată, respectiv 17 mai 2018, în total suma provizorie de 46.800 euro (echivalentul sumei de 216.861,84 RON la cursul de 1 euro/4,6338 RON din data de 16 mai 2018), cu titlu de daune interese, constând în: contravaloarea lipsei de folosință în sumă de 1200 euro/lună (echivalentul sumei de 5.560,56 RON/lună la cursul de 1 euro/4,6338 RON din data de 16 mai 2018) pentru perioada cuprinsă între 17 mai 2015 și 17 mai 2018, în sumă totală de 43.200 euro (echivalentul a 200.180,16 RON la cursul de 1 euro/4,6338 RON din data de 16 mai 2018), (evaluată provizoriu, până la stabilirea prin expertiza tehnică de evaluare a sumei exacte), precum și contravaloarea lipsei de folosință ce se va acumula până la data predării la cheie a locuinței după recepția la terminarea lucrărilor și a finalizării complete a B. din care face parte și locuința tip C32 situată pe lotul nr. x din sectorul 1, București, cu număr cadastral x și înscris în CF individuală nr. x conform încheierii nr. 9080 din 22 iunie 2004; daune morale în sumă de 100 euro/lună echivalentul sumei de 463,38 RON/lună la cursul de 1 euro) 4,6338 RON din data de 16 mai 2018) pentru perioada cuprinsă între 17 mai 2015 și 17 mai 2018, în sumă totală de 3.600 euro (echivalentul a 16.681,68 RON la cursul de 1 euro) 4,6338 RON din data de 16 mai 2018), precum și daunele morale ce se vor acumula până la data predării la cheie a locuinței după recepția la terminarea lucrărilor și a finalizării complete a B. din care face parte și locuința tip C32 situată pe lotul nr. x din sectorul 1, București, cu număr cadastral x și înscris în CF individuală nr. x conform încheierii nr. 9080 din 22 iunie 2004; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 11 iunie 2018 s-a constatat necompetența funcțională a secției a IV-a Civilă în soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE (ANL) și s-a dispus trimiterea dosarului secției a VI-a Civilă.

B.Hotărârea instanței de fond.

Prin sentința civilă nr. 1226 din 7 mai 2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 53.370,01 euro, echivalentul sumei de 185.229,06 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada cuprinsă între 17 mai 2015 și 7 martie 2019; la care se adaugă 1090 euro/lună reprezentând contravaloarea lipsei de folosință ce se va acumula în continuare până la data predării efective a locuinței tip C 32, situate în amplasamentul Henri Coandă pe lotul x, Voluntari, jud. Ilfov, cu nr. cadastral x și înscris în CF nr. x; a obligat pârâta la plata către reclamantă a daunelor morale în cuantum de 30 euro/lună începând cu 17 mai 2015 și până la predarea efectivă a locuinței, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

C. Calea de atac împotriva sentinței instanței de fond.

Împotriva sentinței civile nr. 1226 din 7 mai 2019 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, precum și împotriva încheierii de ședință din 27 noiembrie 2018 a declarat apel pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE solicitând admiterea apelului, modificarea încheierii și sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii, în principal ca prescrisă și în subsidiar ca neîntemeiată.

D. Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 499 din 4 iunie 2020, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE împotriva încheierii de ședință din 27 noiembrie 2018 și a sentinței civile nr. 1226 din 7 mai 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă; a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1090 euro/lună pentru perioada 8 martie 2019 - 1 martie 2020, reprezentând lipsă de folosință; a menținut în rest sentința apelată; a obligat intimata la plata către apelantă a sumei de 768,475 RON cu titlu de cheltuieli de judecată; a obligat apelanta la plata către intimată a sumei de 5.100 RON reprezentând cheltuieli de judecată; a compensat cheltuielile de judecată, urmând ca apelanta să-i plătească intimatei suma de 4.331,52 RON.

E.Considerentele hotărârii instanței de apel.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut următoarele:

Având în vedere cadrul obiectiv stabilit prin cererea de chemare în judecată și în contextul factual stabilit de prima instanță, se reține că dreptul la acoperirea daunelor create prin nepredarea bunului este actual, prejudiciul putând fi pretins începând cu data la care imobilul trebuia predat și până la predarea efectivă.

Prin încălcarea contractului - fapta ilicită imputată este una continuă și care la acest moment nu s-a epuizat.

Prejudiciul se produce în mod succesiv și în consecință intimata este îndreptățită să solicite despăgubiri pentru cei trei ani anteriori datei la care a formulat cererea de chemare în judecată.

Contractul de mandat încheiat între părți a fost perfectat în baza prevederilor Legii nr. 152/1998, a Legii nr. 190/1999 și a contractului de antrepriză generală nr. x din 7 aprilie 2004 și a avut drept scop construirea în amplasamentul Henri Coandă a unei locuințe la cheie tip C 32 pe lotul nr. 479.

Mandantul a împuternicit pe mandatar să-l reprezinte în relațiile cu proiectantul și antreprenorul general în vederea urmăririi executării și finalizării lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic și autorizației de construire - obținută de mandatar, la termen și în conformitate cu condițiile ce calitate stabilite prin contractul de construire.

Intimata-reclamantă, în calitate de beneficiară, a încheiat cu antreprenorul general C. S.R.L. contractul de construire autentificat sub nr. x din 23 septembrie 2004.

Potrivit contractului de construire, termenul stabilit de predare a fost de "24 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor".

Singura convenție în cadrul căreia intimata-reclamantă și apelanta-pârâtă ANL sunt părți este contractul de mandat.

Este evident faptul că părțile au stabilit în mod expres că obligația asumată de apelanta-pârâtă ANL prin contractul de mandat este una de rezultat, respectiv de a urmări executarea și finalizarea lucrărilor de construire a locuinței, expresia "la cheie" având semnificația că acea locuință corespunde din toate punctele de vedere unei utilizări propice scopului pentru care s-a edificat, gata de a fi folosită și locuită.

Obligația de construire/predare a locuinței la termenul convenit aparține antreprenorului general, care nu este parte în prezenta cauză.

Curtea apreciază că este îndeplinită condiția existenței unei fapte ilicite care constă în neîndeplinirea de către apelanta-pârâtă ANL a obligației de a urmări executarea și finalizarea lucrărilor de construire a locuinței propriu-zise și a lucrărilor edilitare asumată prin contractul de mandat nr. HCO 784 din 2 iulie 2004.

S-a apreciat că poate fi considerat cert din punct de vedere al cuantumului doar prejudiciul material înregistrat până la data de 1 martie 2020, conform principiului disponibilității, astfel cum a solicitat intimata prin avocat la termenul din data de 21 mai 2020.

Prejudiciul material solicitat pentru perioada ulterioară acestui moment nu este cert întrucât nu poate fi stabilită valoarea chiriei lunare pentru o perioadă viitoare nedeterminată cu exactitate.

Curtea apreciază că situația creată de neîndeplinirea de către apelanta-pârâtă ANL a obligației de a urmări executarea și finalizarea lucrărilor de construire a locuinței propriu-zise și a lucrărilor edilitare i-a provocat intimatei-reclamante o evidentă stare de neliniște și îngrijorare. Trebuie remarcat și faptul că este perfect legitimă dorința oricărei familii de a locui în condiții de confort superioare pe parcursul vieții.

Suma acordată pentru contravaloarea prejudiciului moral nu este una însemnată, iar curgerea timpului în această situație nu va face decât să acutizeze suferința intimatei-reclamante, nu să o amelioreze. Prin urmare, Curtea consideră cert și prejudiciul viitor, în această situație, și legală soluția primei instanțe de acordare a acestui prejudiciu până la predarea locuinței "la cheie" de către apelanta-pârâtă.

Este evident faptul că există legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu întrucât acesta din urmă a fost produs ca o consecință a nerespectării obligației contractuale de a urmări executarea și finalizarea lucrărilor de construire a locuinței propriu-zise și a lucrărilor edilitare.

Întrucât a fost admis apelul formulat de apelanta-pârâtă, iar hotărârea primei instanțe a fost schimbată doar într-o mică proporție, Curtea a considerat că ambele părți sunt îndreptățite la cheltuieli de judecată, apelanta fiind în culpă procesuală în ciuda admiterii apelului, având în vedere faptul că hotărârea primei instanțe s-a schimbat doar într-o mică măsură.

F. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel.

Împotriva deciziei nr. 499 din 4 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă au declarat recurs atât reclamanta A., cât și pârâta Agenția Națională pentru Locuințe.

Recurenta-reclamantă critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

Hotărârea este dată cu încălcarea principiului reparării integrale a prejudiciului și pentru viitor până la data predării efective a locuinței, după recepția la terminarea lucrărilor, reglementat de art. 1531 Noul C. civ., motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 Noul C. proc. civ.

Existența prejudiciului este sigură și de necontestat, lipsa de folosință fiind continuă până la data predării efective a locuinței. Întinderea prejudiciului este sigură sub ambele sale componente: temporală - prejudiciul urmând a fi acordat până la data predării efective a locuinței și de cuantificare - aceasta fiind făcută prin proba expertizei judiciare de evacuare.

Pârâta Agenția Națională pentru Locuințe critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

Hotărârea este nemotivată sub aspectul prescripției dreptului la acțiune și al atragerii răspunderii civile a ANL.

Nu se poate susține că în prezenta cauză suntem în prezența unor prestații succesive, obligațiile pretins neexecutate, fiind acelea de asigurare a "finalizării locuinței propriu-zise și a lucrărilor edilitare". Realizarea unei lucrări reprezintă o obligație uno ictu, independent de durata necesară realizării acestora.

Instanța de apel contopește obligațiile asumate de constructor cu cele asumate de mandatar.

În cauză sunt întrunite cerințele art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Potrivit contractului de mandat încheiat între părți se conferă ANL atribuții de reprezentare a beneficiarilor în relația cu constructorul, în vederea urmăririi executării și finalizării lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate conform condițiilor stabilite prin contractul de construire.

Noțiunea de "urmărire" definește acțiuni de diligență și nu de rezultat. ANL are obligația de a depune toate diligențele necesare obținerii, atingerii unui anumit rezultat, fără a se obliga la însuți rezultatul identificat și stabilit prin contractul de construire.

Trebuie precizat faptul că ANL nu încasează prețul construcției, ci din contră, în calitate de reprezentant al intimatei, trimite băncii finanțatoare ordinele de plată pentru a fi achitate direct în contul antreprenorului, pe baza facturilor emise de acesta.

Instanța de apel ignoră faptul că reclamanta nu și-a respectat propriile obligații contractuale, respectiv asigurarea finanțării lucrărilor. Ori, finanțarea lucrărilor este o condiție esențială pentru executarea/finalizarea lucrărilor de construire.

Prejudiciul viitor este doar probabil, chiria stabilită prin raportul de expertiză nu are un caracter cert pentru viitor având în vedere faptul că acea chirie medie la care a fost raportat prejudiciul se poate modifica în timp.

În speță nu se justifică acordarea daunelor morale.

Se solicită admiterea recursului și casarea deciziei atacate.

G.Analizând recursurile prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reține următoarele:

În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-reclamantă A., acesta vizează exclusiv neacordarea daunelor și pentru viitor, în opinia recurentei încălcându-se astfel principiul reparării integrale a prejudiciului.

Criticile aduse deciziei de către recurenta-reclamantă sunt nefondate. În cauză nu sunt întrunite cerințele art. 488 pct. 8 C. proc. civ., întrucât numai prejudiciul care poate fi determinat cu certitudine este supus reparației. În sfera prejudiciului cert intră prejudiciul actual. În ceea ce privește prejudiciul viitor pentru a se dispune repararea acestuia este necesar să poată fi stabilit cu certitudine în prezent. În cauză, prejudiciul material viitor nu este cert, nivelul chiriei este fluctuant și nu se poate stabili prejudiciul material pentru o perioadă viitoare.

Așa fiind, recursul declarat de recurenta-reclamantă urmează a fi respins ca nefondat.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâta Agenția Națională pentru Locuințe, Înalta Curte reține.

Între reclamantă, în calitate de mandant și pârâta ANL, în calitate de mandatar a fost încheiat contractul de mandat nr. HC 00 96 din 5 mai 2004. Acest contract a fost perfectat în baza prevederilor Legii nr. 152/1998, a Legii nr. 190/1999 și a contractului de antrepriză generală nr. x din 7 aprilie 2004 și a avut drept scop construirea în amplasamentul Henri Coandă a unei locuințe la cheie tip C 32 pe lotul nr. 479.

Deși instanța de apel reține că reclamanta are dreptul să solicite despăgubiri de la pârâta ANL în temeiul răspunderii civile contractuale doar în baza contractului de mandat, pârâta a fost obligată la plata de despăgubiri constând în lipsa de folosință a imobilului contractat prin nepredarea la timp a acestuia, stabilind în sarcina ANL existența unui prejudiciu, pentru nepredarea și nefinalizarea la termen a imobilului. Cu toate acestea, instanța de apel reține că reclamanta, în calitate de beneficiară a încheiat cu antreprenorul general C. S.R.L. contractul de construire autentificat sub nr. x din 23 septembrie 2004, iar potrivit acestui contract, termenul stabilit pentru predare a fost de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Antrenarea răspunderii contractuale a ANL a fost analizată nu doar în baza contractului de mandat, instanța reținând și clauzele contractului de construire în care aceasta nu a fost parte.

Așa fiind, instanța de apel a ignorat regula referitoare la interpretarea convențiilor și nu a avut în vedere contractele încheiate între părți, contracte prin care s-au stabilit drepturi și obligații specifice fiecărui raport juridic pe care acestea îl guvernau.

Astfel, nu se pot contopi obligațiile asumate de constructor cu cele asumate de mandatar sau cu cele asumate de autorități locale și nu se pot transfera obligațiile din sarcina unuia în sarcina celuilalt.

Curtea de Apel a reținut că ANL nu și-a îndeplinit obligația de a urmări executarea și finalizarea lucrărilor de construire a locuinței la cheie, obligație care este una de rezultat și nu de mijloace (diligență).

S-a reținut de asemenea că împrejurarea că reclamanta a încheiat un contract de construire cu antreprenorul general nu are nici o relevanță întrucât prin cererea introductivă nu au fost solicitate despăgubiri pentru neîndeplinirea obligației de construire/predare a locuinței în termenul convenit prin acest contract. Obligația de construire/predare a locuinței la termenul convenit aparține antreprenorului general, care nu este parte în prezenta cauză.

Din cele expuse reiese că instanța de apel a dispus obligarea ANL la plata unor sume de bani fără a se raporta efectiv la obligațiile contractuale care reveneau părților, iar motivele sunt contradictorii. Așa fiind, în cauză sunt întrunite cerințele art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

De asemenea, din perspectiva neanalizării condițiilor răspunderii contractuale decurgând din contractul de mandat, decizia apare ca fiind nelegală, așa încât Înalta Curte consideră întemeiat și motivul de recurs care se circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Răspunderea pârâtei ANL nu poate fi antrenată decât pe tărâmul răspunderii civile contractuale, în contextul analizării raporturilor juridice de mandat existente între părți și trebuie să se aibă în vedere obiectul și întinderea mandatului, conform prevederilor art. 1535 și urm. din C. civ. de la 1864, în vigoare la momentul încheierii convenției de mandat nr. HC0096 din 5 mai 2004.

În ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune, considerentele privind îndreptățirea reclamantei să solicite despăgubiri pentru cei trei ani anteriori datei la care s-a formulat cererea de chemare în judecată, conform Decretului nr. 167/1958 se raportează la termenul la care trebuia predat efectiv imobilul - 10 mai 2008, termen care nu este prevăzut în contractul de mandat încheiat între părți, reținându-se că prejudiciul se produce în mod succesiv.

Înalta Curte apreciază că și în ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune aceasta trebuie să se raporteze la obligațiile asumate de părți prin contractul de mandat, iar din această perspectivă critica referitoare la nemotivarea deciziei recurate este fondată.

Este fondată și critica referitoare la obligarea ANL la plata daunelor morale. Prejudiciul moral privește persoana umană și constă în suferința psihică prin atingerea adusă drepturilor subiective nepatrimoniale, în mod deosebit prin atingerea dreptului la viață, sănătate, integritate corporală. În speță, așadar nu este justificată acordarea daunelor morale.

Reținând în cauză întrunirea cerințelor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de ANL și să dispună casarea deciziei atacate și va trimite cauza, spre o nouă judecată, instanței de apel.

Se impune analizarea, în rejudecare a condițiilor răspunderii contractuale a pârâtei ANL cu privire la calificarea contractului de mandat și obligațiile mandatarului care decurg din acesta.

Este necesar ca instanța să stabilească dacă pârâta ANL este în culpă în raport cu obligațiile asumate prin Convenția MM 1909/2004, în care la art. 2 lit. b) se prevede că ANL trebuie să asigure realizarea obiectivelor de investiții din cadrul programului "Locuințe pentru tineri, destinate închirierii" și să asigure contractarea și realizarea locuințelor finanțate cu credit ipotecar, sau prin raportare exclusivă la contractul de mandat pe care l-a încheiat cu reclamanta-mandant și în cuprinsul căruia se face vorbire de obligația ANL de a urmări finalizarea imobilului reclamantei.

În analizarea condițiilor răspunderii contractuale se va lămuri dacă mandatara ANL s-a obligat la încheierea efectivă de acte juridice în numele și pe seama mandantei, dacă sintagma "va urmări" din contractul de mandat desemnează conceptul unei obligații de rezultat sau de diligență asumată de către pârâtă, în ce constă fapta ilicită, voința și obligațiile ce le reveneau părților, acțiunile ori inacțiunile imputate în concret mandatarei, dacă pârâta și-a îndeplinit obligațiile asumate contractual.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE împotriva deciziei civile nr. 499 din 4 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza, spre o nouă judecată, instanței de apel.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 9 decembrie 2021.

Opinie concurentă cu privire la motivele de casare invocate de pârâta A.N.L.

În temeiul art. 426 alin. (5) C. proc. civ., formulez prezenta opinie concurentă cu privire la recursul pârâtei A.N.L., întrucât nu sunt de acord cu majoritatea considerentelor expuse de judecătorul redactor și consider că singurul motiv de casare întemeiat era cel referitor la daunele morale.

Din punctul meu de vedere, se impunea a se răspunde motivelor de recurs invocate de pârâta A.N.L. după cum urmează:

Acest motiv de recurs este nefondat.

1.1. Referitor la excepția prescripției extinctive, recurenta nu arată în concret de ce consideră că decizia nu ar fi motivată, în condițiile în care instanța de apel a expus la pag. 9-10 ale hotărârii argumentele pentru care a reținut că termenul de prescripție nu era împlinit pentru despăgubirile aferente perioadei de 3 ani anterior formulării cererii de chemare în judecată - producerea prejudiciului în mod succesiv și continuu, odată cu trecerea timpului.

Motivarea instanței de apel nu este nici contradictorie. Criticile invocate în cererea de recurs au la bază înțelegerea greșită de către recurenta A.N.L. a considerentelor prin care instanța de apel a arătat că reclamanta putea pretinde despăgubiri încă de la momentul la care imobilul trebuia predat, însă împlinirea prescripției a avut ca efect limitarea de către reclamantă a pretențiilor la perioada de 3 ani anterior introducerii acțiunii.

În realitate, criticile recurentei A.N.L. pot fi analizate din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât pun în discuție corecta aplicare a legii în stabilirea momentului de început al prescripției.

Instanța de apel a respins în mod corect motivul de apel referitor la încheierea din 27.11.2018, prin care prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Reclamanta a formulat o acțiune personală, întemeiată pe răspunderea civilă contractuală, solicitând despăgubiri pentru lipsa de folosință a locuinței, ca urmare a neîndeplinirii de către mandatarul A.N.L. a obligației de rezultat de a executa în mod corespunzător mandatul, în conformitate cu dispozițiile art. 1539 C. civ. 1864 și ale art. 381 Codul comercial, respectiv de a urmări executarea și finalizarea lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic și autorizației de construire, la termen.

În cauză, paguba invocată de reclamantă se produce în mod continuu, cu fiecare zi ce trece fără ca aceasta să fie pusă în posesia utilă a locuinței. Aceasta deoarece și faptele ilicite imputate pârâtei A.N.L. constau în inacțiuni continue, referitoare la urmărirea executării și finalizării lucrărilor de construire a locuinței propriu-zise și a lucrărilor de infrastructură și de utilități, necesare utilizării imobilului conform destinației sale. Fiind vorba de un prejudiciu care se produce în mod succesiv, pentru fiecare zi de întârziere curge un termen de prescripție distinct, astfel încât, pentru a nu fi prescrise, pretențiile reclamantei trebuie formulate într-un termen de 3 ani calculat în mod regresiv de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată.

Având în vedere faptul că lipsa de folosință a locuinței este cuantificată prin raportare la chiria lunară, rezultă că pentru fiecare dintre prejudiciile succesive produse ia naștere un drept la acțiune de sine stătător și care formează obiectul unei prescripții distincte.

Potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Noului C. civ. (Legea nr. 287/2009) sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.

Ca urmare, sunt aplicabile prevederile art. 2517 și 2523 din Noul C. civ., care sunt similare prevederilor art. 3 alin. (1) și art. 7 alin. (1) și (3) din Decretul nr. 167/1958.

În concluzie, soluția instanțelor de fond de respingere a excepției prescripției nu încalcă normele de drept material aplicabile.

1.2. Referitor la prejudiciu, recurenta susține că este contradictorie acordarea de despăgubiri până la 01.03.2020 (prejudiciu viitor), deși prejudiciul cert stabilit prin raportul de expertiză este pentru perioada 2015-2019.

În primul rând, lipsa de folosință evaluată de instanță până la data de 01.03.2020 nu este un prejudiciu viitor, ci actual, având în vedere momentul pronunțării deciziei - 04.06.2020.

În al doilea rând, instanța de apel a explicat clar că, deși în raportul de expertiză s-a stabilit o medie a chiriei lunare pentru perioada 17.05.2015-07.03.2019, în apel, pârâta A.N.L. "nu a contestat cuantumul chiriei stabilit de expert și însușit de prima instanță".

Așadar, nu există nicio contradicție în acordarea sumei de 1090 euro/lună pentru perioada 8 martie 2019 - 1 martie 2020, reprezentând lipsă de folosință.

Și acest motiv de recurs este nefondat, instanța de apel calificând corect natura obligațiilor A.N.L. ca fiind de rezultat.

Prin Legea nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, s-a stabilit la art. 1:

"(1) Pentru dezvoltarea construcției de locuințe la nivel național se înființează Agenția Națională pentru Locuințe, denumită prescurtat A.N.L., sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului. (2) A.N.L. este instituție de interes public cu personalitate juridică, de coordonare a unor surse de finanțare în domeniul construcției de locuințe, având autonomie financiară".

Pârâta A.N.L. avea la îndemână, potrivit legii, mijloacele necesare pentru aducerea la îndeplinire a obligațiilor asumate prin contractul de mandat HC0096 din 07.04.2004, încheiat cu reclamantul, precum și obligația asigurării corelării programelor de investiții în viabilizarea terenurilor, cu programele de investiții în construcția de locuințe.

Pârâta A.N.L. are calitatea de instituție de interes public cu atribuții în dezvoltarea construcțiilor de locuințe, calitatea de dezvoltator și coordonator al programului construirii de locuințe la nivel național, precum și de garant al statului pentru realizarea proiectelor guvernamentale, după cum rezultă din dispozițiile art. 1-6 din Legea nr. 152/1998.

În temeiul contractului de mandat încheiat cu reclamanta, A.N.L. a fost împuternicită, potrivit art. 1, să urmărească executarea și finalizarea lucrărilor de construire a unei locuințe pe lotul x, în conformitate cu proiectul tehnic și autorizația de construire, la termen și în conformitate cu condițiile de calitate convenite. Prin dispozițiile art. 14, părțile au convenit că sunt răspunzătoare de daunele interese ce ar putea decurge din nerespectarea clauzelor contractului menționat.

La art. 13 s-a prevăzut că, în cazul în care antreprenorul general este în imposibilitate de a finaliza lucrările din cauze imputabile lui, mandatarul va asigura terminarea lucrărilor cu alt antreprenor general, valabilitatea mandatului încetând doar la recepția finală a locuinței, potrivit art. 15 din contract.

Prin urmare, mandatarul este ținut de îndeplinirea întocmai și corespunzătoare a obligațiilor stabilite prin mandat și răspunde exclusiv pentru modul în care și-a îndeplinit mandatul, în conformitate cu dispozițiile art. 1539 C. civ. 1864 și ale art. 381 Codul comercial din 1887.

Contractul de mandat nu a fost încheiat exclusiv pentru ca mandatarul A.N.L. să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama mandantului, fiind în realitate un act juridic complex, prin care reclamantul a împuternicit A.N.L. să îl reprezinte în relațiile cu proiectantul și cu antreprenorul general în vederea urmăririi executării și finalizării lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic și autorizației de construire, precum și pentru a utiliza sumele din conturile de avans și de credit ale reclamantei în vederea recuperării cheltuielilor avansate de A.N.L. pentru deschiderea amplasamentului și executarea lucrărilor, a cheltuielilor necesare pe parcursul execuției, precum și a celorlalte costuri cuprinse în prețul locuinței.

Potrivit art. 1 din contract, obligația asumată de mandatar este una de rezultat, părțile convenind dincolo de orice echivoc că A.N.L. se obligă să urmărească executarea și finalizarea lucrărilor, la termen.

Interpretarea dată de instanța de apel obligațiilor A.N.L. ține cont de caracterul complex și interdependent al relațiilor contractuale stabilite în scopul realizării proiectului Henri Coandă, precum și faptul că, față de mențiunea din preambulul contractului cu privire la cadrul legal în care a fost încheiat, contractul se completează cu normele legale incidente (Legea nr. 152/1998 și Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 962/2001, cu modificările ulterioare).

În aplicarea regulii de interpretare a contractului prevăzute de art. 970 alin. (2) C. civ. 1864, conform căreia convențiile obligă "nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa", conținutul obligațiilor mandatarului A.N.L. trebuie determinat în mod sistematic, prin corelare cu dispozițiile Legii nr. 152/1998 și ale Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 962/2001, cu modificările ulterioare, precum și cu obligațiile asumate de pârâtă prin complexul contractual la care A.N.L. a participat.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 152/1998, pentru dezvoltarea construcției de locuințe la nivel național se înființează Agenția Națională pentru Locuințe, având ca obiective (atribuții), între altele, inițierea și/sau dezvoltarea, în condițiile pieței, a unor programe de construcții de locuințe proprietate privată prin credit ipotecar.

De asemenea, potrivit art. 1 alin. (2) lit. b) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 962/2001, astfel cum au fost modificate prin H.G. nr. 592/2006, Agenția Națională pentru Locuințe coordonează constituirea și atragerea de resurse de finanțare pe care le administrează în cadrul unor montaje financiare pentru dezvoltarea prin programe proprii a unor proiecte imobiliare pentru construirea de locuințe proprietate privată prin credit ipotecar.

În realizarea acestor atribuții, potrivit art. 5 din Legea nr. 152/1998, Agenția Națională pentru Locuințe este autorizată să efectueze toate operațiunile imobiliare necesare construirii, finalizării și predării către beneficiari a locuințelor construite prin programele proprii.

Sensul noțiunii de "operațiuni imobiliare" este clarificat prin art. 3

1

din Normele metodologice, fiind considerate astfel de operațiuni încheierea, intermedierea și gestionarea actelor juridice care au ca obiect bunuri imobile, de către Agenția Națională pentru Locuințe, în cadrul unor programe proprii de construire, finalizare și predare a locuințelor către beneficiari.

O primă concluzie care se desprinde din analiza prevederilor legale anterior prezentate, este aceea că obligațiile A.N.L. depășesc cadrul specific unui simplu contract de mandat remunerat, pentru că aceste obligații nu se limitează la încheierea unor acte juridice pe seama beneficiarului, ci A.N.L. acționează ca un adevărat dezvoltator imobiliar, cu atribuții de coordonare a programului/proiectului imobiliar.

Obligațiile A.N.L. nu se limitează nici la coordonarea executării lucrărilor de construire a imobilului, fără ca acestea să includă și realizarea lucrărilor de infrastructură și utilități.

În acest sens, art. 1 alin. (4) din Normele metodologice prevede că Agenția Națională pentru Locuințe monitorizează sau, după caz, dezvoltă proiecte pentru viabilizarea terenurilor destinate construcțiilor de locuințe, prin programe proprii sau prin programe guvernamentale. Cu privire la componenta lucrărilor de infrastructură și utilități, dispozițiile art. 2 alin. (4) din Normele metodologice impuneau ca dezvoltarea proiectelor imobiliare privind construirea de locuințe prin credit ipotecar să se facă pe terenuri viabilizate sau a căror viabilizare se realizează corelat cu termenele de recepție și punere în funcțiune a locuințelor.

Pentru asigurarea corelării programelor de investiții în viabilizarea terenurilor cu programele de investiții în construcția de locuințe, A.N.L. a încheiat contracte cu autoritățile administrației publice locale și cu alte persoane juridice.

Astfel, prin Convenția MM nr. 1909/2004, la art. 2 lit. b), A.N.L. s-a obligat să asigure contractarea și realizarea locuințelor finanțate prin credit ipotecar, în timp ce părțile cocontractante s-au obligat, potrivit atribuțiilor fiecăreia, să contribuie la realizarea lucrărilor și investițiilor pe componenta de infrastructură și utilități, respectiv de viabilizare a terenurilor aferente locuințelor. În exercitarea atribuției legale de coordonator și dezvoltator al proiectului imobiliar, A.N.L. a fost desemnată conducător al Consiliului de coordonare desemnat prin convenție să urmărească realizarea utilităților.

Cu alte cuvinte, obligațiile de rezultat asumate de A.N.L. prin contractul de mandat, în calitate de dezvoltator și coordonator al proiectului imobiliar, presupun executarea și finalizarea lucrărilor pe cele două componente: (i) de construire propriu-zisă a locuințelor și (ii) de viabilizare a terenurilor din punct de vedere al infrastructurii și utilităților, în termenul asumat prin contractul de construire.

Recurenta invocă în mod implicit excepția de neexecutare a contractului, însă această apărare nu a făcut obiectul criticilor din apelul declarat de A.N.L. împotriva hotărârii de primă instanță, fiind invocată "omisso medio", cu încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât nu poate fi primită.

Pentru acordarea de despăgubiri în temeiul răspunderii contractuale, nu este suficient să se probeze existența faptei ilicite, ci reclamanta trebuia să dovedească îndeplinirea cumulativă a tuturor condițiilor răspunderii, inclusiv a prejudiciului moral cert și a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și acest tip de prejudiciu.

Instanța de apel s-a limitat la simple prezumții pentru a reține existența unui prejudiciu moral, fără a se raporta la probatoriul administrat în cauză și la specificul raportului juridic contractual dedus judecății și fără a demonstra că pretinsul prejudiciu moral are un nivel de intensitate care să necesite o despăgubire pecuniară, suplimentar față de despăgubirile materiale deja acordate. Producerea unor consecințe în plan emoțional, precum o "stare de neliniște și îngrijorare", nu se poate transpune în mod automat într-o obligație de despăgubire, dacă acestea nu ating un prag minim de gravitate și nu au un caracter cert, dovedit.

Pentru considerentele anterior expuse, consider incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., față de lipsa motivării necesare sub aspectul existenței prejudiciului moral.