ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 865/2023

Ședința publică din data de 6 aprilie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

I. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual

Obiectul cererii, temeiul de drept.

Prin cererea, inițial înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 02 mai 2018, sub nr. x/2018, și ulterior, înaintată, în vederea competentei soluționări, secției a VI-a civile a Tribunalului București, unde a fost înregistrată sub nr. x/2018*, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE, solicitând instanței obligarea pârâtei, pe temeiul răspunderii civile contractuale: la plata sumei de 1.300 EURO pe lună (6.056,57 RON pe luna) pentru perioada cuprinsa între data de 2.05.2015 si 2.05.2018, data introducerii cererii de chemare în judecată, în total suma provizorie de 46.800 EURO (218.036,52 RON) cu titlu de daune interese, constând în contravaloarea lipsei de folosință evaluata provizoriu de 1.200 EURO pe luna (5.590,68 RON), în sumă de 43.200 EURO (201.264,48 RON) pentru perioada 2.05.2015-2.05.2018, precum și contravaloarea lipsei de folosință ce se va acumula pana la data predării la cheie a locuinței tip S9 din localitatea București, număr cadastral x, CF nr. x, la care se adaugă daune morale în sumă de 100 EURO pe luna (465,89 RON), în cuantum de 3.600 EURO (16.772,04 RON) pentru perioada 2.05.2015-2.05.2018, precum si daunele morale ce se vor acumula pana la predarea efectiva a locuinței arătate. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a constructorului B. S.R.L., pentru ca, în măsura în care A.N.L. va cădea în pretenții, chematul în garanție să execute obligația conform contractului de antrepriza generala preluat prin contractul de cesiune nr. x/5.03.2014 și a contractului de construire autentificat sub nr. x/18.04.2007; la termenul din data de 4.10.2018 pârâta a precizat că, prin cererea de chemare în garanție, a solicitat aceleași sume ca și cele care au fost cerute prin cererea principală.

Soluția primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 3467, pronunțată la data de 15 noiembrie 2018, în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a VI- a civilă a respins, ca neîntemeiată, excepția netimbrării, a admis excepția prescripției extinctive și a respins, ca prescrisă, cererea de chemare în judecată; a anulat cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Agenția Naționala pentru Locuințe împotriva chematei în garanție B. S.R.L.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel, reclamanta A., solicitând anularea sentinței și reținerea cauzei spre rejudecarea fondului.

Agenția Națională pentru Locuințe a formulat apel împotriva considerentelor, solicitând schimbarea considerentelor privind cererea de chemare în garanție, respectiv, nulitatea cererii de chemare în garanție, solicitând ca instanța de apel sa constate ca cererea de chemare în garanție a rămas fără obiect, ca o consecința a respingerii acțiunii principale, cu menținerea soluției de fond, în ceea ce privește respingerea acțiunii, ca fiind prescrisă.

Prin decizia civilă nr. 890A/22.07.2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins excepția inadmisibilității apelului Agenției Naționale pentru Locuințe; a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta Agenția Națională pentru Locuințe, împotriva sentinței civile nr. 3467 din 15.11.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimații A. și B. S.R.L. și a admis apelul formulat de apelanta- reclamantă A., a anulat sentința apelată și a reținut cauza pentru evocarea fondului.

Hotărârea recurată.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 1738/2021 din 02 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, a admis cererea în parte, privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Locuințe, având ca obiect acțiune în răspundere contractuală, în urma admiterii prin decizia civilă nr. 890A din 22.07.2020 a apelului formulat de apelanta A., împotriva sentinței civile nr. 3467 din 15.11.2018 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata Agenția Națională pentru Locuințe, și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 222.270 RON, despăgubiri pentru perioada 2.05.2015-31.01.2021; a respins, ca nefondate, cererea având ca obiect daune morale și cererea având ca obiect despăgubiri constând în contravaloarea lipsei de folosință ce se va acumula până la data predării la cheie a locuinței după recepția la terminarea lucrărilor și a finalizării complete a cartierului Henri Coandă; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6.550 RON cheltuieli de judecată.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare după casare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă a invocat motivele de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susținut, în esență, că motivarea instanței de apel este contradictorie, iar, în dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., a invocat încălcarea principiului înscris în art. 969 C. civ., susținând că instanța de apel a ignorat regulile referitoare la interpretarea convențiilor și nu a avut în vedere contractele încheiate între părți, contracte prin care s-au stabilit drepturi și obligații specifice fiecărui raport juridic pe care acestea îl guvernau.

Pe de altă parte, a arătat faptul că, obligația "urmărirea a executării" reprezintă o obligație de diligență, iar "finalizarea lucrărilor" reprezintă o obligație de rezultat.

Prin urmare, consideră că instanța de apel a interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății, și a atribuit A.N.L. o obligație de rezultat inexistentă, obligând în final A.N.L. la plata unei sume de bani reprezentând acoperirea unui prejudiciu care nu i se poate imputa, care nu a fost cauzat sau determinat de A.N.L.

Mai mult, susține că intimata nu a mandatat A.N.L. să o reprezinte în relația cu entitățile ce s-au obligat a asigura proiectarea, finalizarea și execuția rețelelor de utilități, astfel încât, nu se poate imputa neexecutarea vreunei obligații a A.N.L. nici sub acest aspect, în sprijinul acestei afirmații arătând că sunt și dispozițiile H.G. nr. 239/2004 și, în continuare, recurenta-pârâtă a dezvoltat argumente care, în opinia sa, stau la baza faptului că A.N.L. nu poate avea calitatea de dezvoltator imobiliar.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 17.03.2022, sub nr. x/2018*.

Apărarea formulată în cauză

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare la recurs, înregistrată la data de 27.04.2022, prin care, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului, întrucât nu este fondat și menținerea deciziei civile recurate, întrucât este legală.

III. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de dispozițiile art. 493 din C. proc. civ., deoarece, procesul a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, nefiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, față de conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de filtrare a recursului

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 22 septembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus comunicarea raportului către părți. Părțile nu au formulat punct de vedere în scris la raport.

La termenul din 17 noiembrie 2022, recursul a fost admis în principiu, acordându-se termen de judecată, în ședință publică, la data de 6 aprilie 2023, cu citarea părților, în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

IV. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia atacată în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

În ceea ce privește primul motiv de casare invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei- Înalta Curte reține următoarele:

Din perspectiva celei de-a doua teze a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că decizia recurată nu conține motive contradictorii, în sensul arătat de recurentă.

Dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, coroborate cu cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. reglementează, din perspectiva dreptului intern, motivarea hotărârilor judecătorești, ca o garanție a procesului echitabil protejat de art. 6 al Convenției Europene.

Art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului include, în esență, obligația instanțelor de a judeca și motiva hotărârile (Hotărârea Ruiz Torija împotriva Spaniei din 9 decembrie 1994, Hotărârea Higgins împotriva Franței din 19 februarie 1998 și Hotărârea Hirvisari împotriva Finlandei din 27 septembrie 2001). Obligația de motivare a hotărârilor judecătorești servește unui dublu obiectiv. Pe de o parte, este menită să asigure că dreptul de a fi audiat în instanță este respectat și că, prin urmare, instanța ia în considerare în suficientă măsură argumentele părților (Hotărârea Jokela împotriva Finlandei din 21 mai 2002 și Hotărârea Nedzela împotriva Franței din 27 iulie 2006). Pe de altă parte, este menită să servească la realizarea controlului judiciar în căile de atac.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de "proces echitabil" presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care au fost supuse analizei și să dea un răspuns argumentelor juridice esențiale, care pot influența soluția ce ar putea fi pronunțată în cauză (cauza Albina împotriva României).

Or, în speță, hotărârea instanței de apel este temeinic motivată, în fapt și în drept, atât prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., cât și prin prisma jurisprudenței C.E.D.O., iar cele reținute în motivarea acesteia nu sunt contradictorii, cum nefondat pretinde recurenta- pârâtă, ci ele explică raționamentul avut în vedere de către instanță și converg către soluția adoptată prin dispozitiv.

De altfel, se constată că nemulțumirea recurentei valorificată în cadrul acestui motiv de casare rezidă în faptul că instanța de apel ar fi motivat contradictoriu natura obligațiilor asumate de către părți prin contractul de mandat, precum și a celor derivând din contractul de construire și contractul de antrepriză încheiate.

Or, nu pot fi reținute aceste susțineri ca fiind de natură să atragă incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.., natura acestor obligații urmând a fi verificată, în continuare, cu ocazia examinării celui de-al doilea motiv de recurs invocat, reglementat de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel cum a fost stabilit în etapele devolutive ale procesului, situația de fapt derivă din contractul de mandat nr. x/22.02.2007, în temeiul căruia reclamanta A. a formulat o acțiune împotriva pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe, prin care a solicitat și obținut obligarea, în parte, a acesteia la plata despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului creat prin neîndeplinirea obligațiilor asumate prin acest contract, constând în lipsa de folosință a imobilului din Cartierul Henri Coandă, pentru perioada 02.05.2015- 31.01.2021.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care și-a întemeiat recurenta-pârâtă cel de-al doilea motiv de recurs invocat, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Acest motiv presupune că instanța de apel a recurs la texte de lege aplicabile speței, dar le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, le-a aplicat greșit ori le-a ignorat, deși aveau incidență în cauză.

Printr-o primă critică de recurs formulată în cadrul acestui motivul de casare, recurenta-pârâtă deduce controlului de legalitate al deciziei din apel modalitatea de interpretare de către instanța de apel a raportului juridic de mandat, a naturii obligațiilor asumate de mandatară și a modului de îndeplinire a acestora.

În cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că obligația de urmărire a realizării construcției și a utilităților nu este una de rezultat, ci de diligență, specifică contractului de mandat.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că părțile au încheiat un contract de mandat guvernat de dispozițiile C. civ. de la 1864, precum și de dispozițiile Legii nr. 152/2008, lege specială prin care a fost înființată Agenția Națională pentru Locuințe cu scopul dezvoltării construcției de locuințe la nivel național, de a îmbina mecanisme financiare și a atrage și administra resurse pentru construirea, cumpărarea, reabilitarea, consolidarea și extinderea unor locuințe, inclusiv pentru cele exploatate în regim de închiriere. De asemenea, potrivit art. 1 alin. (2) lit. b) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 962/2001, astfel cum au fost modificate prin H.G. nr. 592/2006, Agenția Națională pentru Locuințe coordonează constituirea și atragerea de resurse de finanțare pe care le administrează în cadrul unor montaje financiare pentru dezvoltarea prin programe proprii a unor proiecte imobiliare pentru construirea de locuințe proprietate privată prin credit ipotecar.

Conform dispozițiilor legale menționate, Agenția Națională pentru Locuințe are calitatea de instituție de interes public cu atribuții în dezvoltarea construcțiilor de locuințe, calitatea de dezvoltator și coordonator al programului construirii de locuințe la nivel național, precum și de garant al statului pentru realizarea proiectelor guvernamentale, după cum rezultă din dispozițiile art. 1-6 din Legea nr. 152/1998.

În acest sens, art. 1 alin. (4) din Normele metodologice prevede că Agenția Națională pentru Locuințe monitorizează sau, după caz, dezvoltă proiecte pentru viabilizarea terenurilor destinate construcțiilor de locuințe, prin programe proprii sau prin programe guvernamentale. Cu privire la componenta lucrărilor de infrastructură și utilități, art. 2 alin. (4) din Normele metodologice impune ca dezvoltarea proiectelor imobiliare privind construirea de locuințe prin credit ipotecar să se facă pe terenuri viabilizate sau a căror viabilizare se realizează corelat cu termenele de recepție și punere în funcțiune a locuințelor.

Obligațiile recurentei nu se limitează nici la coordonarea executării lucrărilor de construire a imobilului, fără ca acestea să includă și realizarea lucrărilor de infrastructură și utilități, în termenul asumat prin contractul de construire.

În acest context, prin contractul de mandat încheiat cu intimata-reclamantă în temeiul prevederilor Legii nr. 152/1998, Agenția Națională pentru Locuințe nu a fost împuternicită exclusiv să efectueze unul sau mai multe acte juridice pe seama mandantului, acest contract fiind un act juridic complex, cuprinzând și clauze nespecifice mandatului, în modalitatea reglementării sale de legislația în vigoare la momentul încheierii lui.

Potrivit art. 1 din contractul de mandat, mandatarul Agenția Națională pentru Locuințe a fost împuternicit de mandant (intimata-reclamantă), să-l reprezinte în relațiile cu Proiectantul și Antreprenorul General în vederea urmăririi executării și finalizării lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic și autorizației de construire-obținute de mandatar, la termen și în conformitate cu condițiile de calitate stabilite prin contractul de construire.

Din analiza acestei clauze rezultă că recurenta a fost împuternicită să urmărească executarea și finalizarea lucrărilor de construire în speță, a locuinței tip S9 de pe lotul nr. x, situat în localitatea Voluntari, în conformitate cu proiectul tehnic și autorizația de construire, la termen și în conformitate cu condițiile de calitate convenite.

Prin urmare, rolul Agenției Naționale pentru Locuințe în realizarea cartierului de locuințe din care face parte imobilul ce trebuia predat intimatei- reclamante nu a fost acela al unui simplu mandatar, ale cărui obligații să se rezume la cele prevăzute de lege pentru un simplu contract de mandat, întrucât, într-o asemenea interpretare s-ar nega însuși scopul Legii nr. 152/2008, în temeiul căreia recurenta-pârâtă are raporturi juridice cu alți participanți la realizarea proiectului imobiliar, precum proiectantul și antreprenorul general, convențiile încheiate cu aceștia fiind interdependente, completându-se reciproc.

În temeiul contractului de mandat, recurenta trebuie să acționeze ca un adevărat dezvoltator imobiliar, cu atribuții de coordonare a programului/proiectului imobiliar.

Prin clauza stipulată la art. 14 din același contract, părțile au convenit că sunt răspunzătoare de daunele-interese ce ar putea decurge din nerespectarea clauzelor contractului menționat.

La art. 13 din contractul de mandat s-a prevăzut că, în cazul în care antreprenorul general este în imposibilitate de a finaliza lucrările din cauze imputabile lui, mandatarul va asigura terminarea lucrărilor cu alt antreprenor general, valabilitatea mandatului încetând doar la recepția finală a locuinței, potrivit art. 15 din același contract.

În consecință, mandatarul este ținut de îndeplinirea întocmai și în mod corespunzător a obligațiilor stabilite prin mandat și răspunde exclusiv pentru felul în care și-a îndeplinit mandatul, conform art. 1539 C. civ. de la 1864 și art. 381 Codul comercial de la 1887.

Contractul de mandat nu a fost însă încheiat exclusiv pentru ca mandatarul să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama mandantului. În realitate, contractul de mandat dedus judecății este un act juridic complex, prin care reclamanta a împuternicit-o pe pârâtă să o reprezinte în relațiile cu proiectantul și cu antreprenorul general în vederea urmăririi executării și finalizării lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic și autorizației de construire.

În aceste circumstanțe urmează a fi înlăturate susținerile recurentei- pârâte potrivit cărora și-a asumat doar obligația de a depune toate diligențele necesare obținerii rezultatului, constând în finalizarea lucrărilor de construcție a locuinței acesteia, fără a se obliga la obținerea rezultatului stabilit prin contractul de construire, respectiv executarea construcției.

Interpretarea dată de instanța de apel obligațiilor Agenției Naționale pentru Locuințe a avut în vedere caracterul complex și interdependent al relațiilor contractuale stabilite în scopul realizării proiectului Henri Coandă, precum și faptul că, față de mențiunea din preambulul contractului cu privire la cadrul legal în care a fost încheiat, contractul se completează cu normele legale incidente, respectiv Legea nr. 152/1998 și Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 962/2001, cu modificările ulterioare.

Prin urmare, Înalta Curte reține, în ce privește modul de interpretare a obligațiilor asumate de pârâta Agenția Națională pentru Locuințe prin contractul de mandat, că, potrivit art. 1 al acestuia, obligația asumată de mandatar este una de rezultat, părțile convenind, dincolo de orice echivoc, că pârâta se obligă să urmărească executarea și finalizarea lucrărilor, la termen și în conformitate cu condițiile de calitate stabilite prin contractul de construire, predarea "la cheie" având semnificația că acea locuință corespunde din toate punctele de vedere unei utilizări propice scopului pentru care s-a edificat.

Cu privire la modul de îndeplinire a obligațiilor și atragerea răspunderii contractuale a recurentei pentru neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor asumate, Înalta Curte reține că, în virtutea rolului conferit de legea specială, Agenția Națională pentru Locuințe avea la îndemână toate mijloacele necesare pentru aducerea la îndeplinire a obligațiilor asumate prin contractul de mandat, precum și obligația asigurării corelării programelor de investiții în viabilizarea terenurilor, cu programele de investiții în construcția de locuințe.

În aplicarea regulii de interpretare prevăzute de art. 970 alin. (2) C. civ. de la 1864, conform căreia "convențiile obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa", conținutul obligațiilor mandatarului trebuie determinat în mod sistematic, prin corelare cu dispozițiile Legii nr. 152/1998 și ale Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 962/2001, precum și cu obligațiile asumate de recurenta-pârâtă prin complexul contractual la care această parte a participat.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 152/1998, pentru dezvoltarea construcției de locuințe la nivel național se înființează Agenția Națională pentru Locuințe, având ca obiective (atribuții), între altele, inițierea și/sau dezvoltarea, în condițiile pieței, a unor programe de construcții de locuințe proprietate privată prin credit ipotecar.

De asemenea, conform art. 1 alin. (2) lit. b) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 962/2001, astfel cum au fost modificate prin H.G. nr. 592/2006, Agenția Națională pentru Locuințe coordonează constituirea și atragerea de resurse de finanțare pe care le administrează în cadrul unor montaje financiare pentru dezvoltarea prin programe proprii a unor proiecte imobiliare pentru construirea de locuințe proprietate privată prin credit ipotecar.

În realizarea acestor atribuții, potrivit art. 5 din Legea nr. 152/1998, Agenția Națională pentru Locuințe este autorizată să efectueze toate operațiunile imobiliare necesare construirii, finalizării și predării către beneficiari a locuințelor construite prin programele proprii.

Sensul noțiunii de "operațiuni imobiliare" este clarificat prin art. 3

1

din Normele metodologice, fiind considerate astfel de operațiuni încheierea, intermedierea și gestionarea actelor juridice care au ca obiect bunuri imobile, de către Agenția Națională pentru Locuințe, în cadrul unor programe proprii de construire, finalizare și predare a locuințelor către beneficiari.

Din analiza prevederilor legale anterior evocate rezultă că obligațiile Agenției Naționale pentru Locuințe depășesc cadrul specific unui simplu contract de mandat remunerat, pentru că aceste obligații nu se limitează la încheierea unor acte juridice pe seama beneficiarului, ci mandatarul acționează ca un adevărat dezvoltator cu atribuții de coordonare a programului/proiectului imobiliar.

Obligațiile Agenției Naționale pentru Locuințe nu se limitează nici la coordonarea executării lucrărilor de construire a imobilului, fără ca acestea să includă și realizarea lucrărilor de infrastructură și utilități. În acest sens, art. 1 alin. (4) din Normele metodologice prevede că Agenția Națională pentru Locuințe monitorizează sau, după caz, dezvoltă proiecte pentru viabilizarea terenurilor destinate construcțiilor de locuințe, prin programe proprii sau prin programe guvernamentale.

Cu privire la componenta lucrărilor de infrastructură și utilități, dispozițiile art. 2 alin. (4) din Normele metodologice impun ca dezvoltarea proiectelor imobiliare privind construirea de locuințe prin credit ipotecar să se facă pe terenuri viabilizate sau a căror viabilizare se realizează corelat cu termenele de recepție și punere în funcțiune a locuințelor.

Pentru asigurarea corelării programelor de investiții în viabilizarea terenurilor cu programele de investiții în construcția de locuințe, Agenția Națională pentru Locuințe a încheiat contracte cu autoritățile administrației publice locale și cu alte persoane juridice.

Astfel, prin clauza stipulată la art. 2 lit. b) din convenția MM nr. 1909/06.05.2004, Agenția Națională pentru Locuințe s-a obligat să asigure contractarea și realizarea locuințelor finanțate prin credit ipotecar, iar părțile cocontractante s-au obligat, potrivit atribuțiilor fiecăreia, să contribuie la realizarea lucrărilor și investițiilor pe componenta de infrastructură și utilități, respectiv de viabilizare a terenurilor aferente locuințelor.

În exercitarea atribuției legale de coordonator și dezvoltator al proiectului imobiliar, Agenția Națională pentru Locuințe a fost desemnată conducător al Consiliului de coordonare desemnat prin convenție să urmărească realizarea utilităților.

În consecință, obligațiile asumate de Agenția Națională pentru Locuințe prin contractul de mandat, în calitate de dezvoltator și coordonator al proiectului imobiliar, presupun executarea și finalizarea lucrărilor pe cele două componente: (i) de construire propriu-zisă a locuințelor și (ii) de viabilizare a terenurilor din punct de vedere al infrastructurii și utilităților, în termenul asumat contractual.

În acest context legal și convențional, Înalta Curte reține că este justă concluzia instanței de apel în sensul că obligațiile stabilite de lege în sarcina Agenției Naționale pentru Locuințe, ce au constitut baza legală a încheierii contractului de mandat, au imprimat obligațiilor contractuale o particularitate derivată din lege, având semnificația depășirii sferei obligațiilor de diligență ce se asumă în general de mandatar în cadrul unui raport juridic de mandat.

În consecință, argumentele anterior expuse impun concluzia că obligațiile asumate de Agenția Națională pentru Locuințe în temeiul contractului de mandat în vederea urmăririi executării și finalizării lucrărilor sunt de rezultat.

Prin urmare, criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din această perspectivă, sunt nefondate.

Pornind de la contractul de mandat în speță, perfectat în baza prevederilor din Legea nr. 152/1998 și reținând că recurenta-pârâtă nu și-a asumat o obligație simplă, ci una cu caracter complex, instanța de apel a examinat întocmai contextul încheierii acestuia spre a identifica conținutul și limitele lui. Astfel, au fost justificate cu rigoare considerentele potrivit cărora obligațiile născute în puterea contractului de mandat, potrivit art. 1539 C. civ., sunt subordonate scopului executării contractului și trebuie evaluate în ansamblul cauzal specific.

În acest sens, s-a arătat că Agenția Națională pentru Locuințe, în puterea Legii nr. 152/1998, a încheiat o serie de angajamente juridice în perioada 2003-2004, în scopul realizării ansamblului de locuințe Henri Coandă, anterior încheierii contractului de mandat, în considerarea cărora beneficiarii, la rândul lor, au intrat în proiectul inițiat de recurenta-pârâtă și care au reprezentat pentru intimata-reclamantă contextul concret al încheierii contractului și garanția că această entitate are mijloacele adecvate atingerii obiectivului urmărit, concretizat la art. 1-13 din contract.

Totodată, a identificat atribuțiile concrete ale Agenției Naționale pentru Locuințe în cadrul proiectului imobiliar Henri Coandă, stabilite, astfel cum s-a arătat, potrivit legii și altor angajamente care, deși erau extrinseci mandatului, au legitimat Agenția față de beneficiari ca fiind singura autoritate care avea competența și atribuțiile de a angaja atingerea scopului prefigurat prin mandat. Numai în considerarea acestora - dată fiind împrejurarea că recurenta-pârâtă era singura persoană juridică publică cu atribuții în atragerea și coordonarea resurselor de finanțare în domeniul investiților imobiliare cu destinația urmărită de contractanți, în angajarea relațiilor economice cu constructorii, furnizorii de utilități și putea colabora eficace cu celelalte autorități ale statului - beneficiarii proiectului, între care și intimata-reclamantă, au intrat în relația juridică de mandat, bazându-se pe îndeplinirea de către Agenție a misiunii declarate.

Enumerarea tuturor acțiunilor pe care trebuia și putea să le execute Agenția Națională pentru Locuințe nu era necesar a fi fost făcută expres în contractul de mandat, fiind înțeleasă din scopul declarat al contractului; ele erau cunoscute părților contractante din contractul de mandat și preexistau, fiind stabilite într-un cadru normativ precis identificat în apel, iar pârâta și-a asumat executarea tuturor acestor demersuri.

Plecând de la atribuțiile concrete ale Agenției Naționale pentru Locuințe, aceasta a avut toate mijloacele juridice de a asigura realizarea conformă și la termen a proiectului și nu a întreprins în concret niciun demers împotriva vreunei autorități sau entități care se obligaseră la asigurarea infrastructurii și utilităților, fiind insuficiente și ineficiente adresele emise în mod formal.

În acest context, instanța de apel a constatat că recurenta-pârâtă nu și-a îndeplinit corespunzător obligația contractuală asumată prin art. 1 din contractul de mandat, cea de a urmări finalizarea la timp, în conformitate cu standardele de calitate asumate, a imobilului, care presupune în mod necesar și racordarea la utilități, obligațiile recurentei-pârâte nefiind limitate la coordonarea executării lucrărilor de construire a imobilului, fără ca acestea să includă și realizarea utilităților.

Nefinalizarea la termenul scadent a construcției la cheie, prin nerealizarea rețelei de utilități, deși a deținut toate pârghiile și mecanismele legale la îndemână, reprezintă o încălcare culpabilă de către mandatar a obligațiilor directe față de mandant, fapt de natură să atragă răspunderea sa patrimonială, astfel cum corect a fost stabilită în apel, urmare analizării și constatării îndeplinirii tuturor condițiilor răspunderii civile contractuale.

Împrejurarea că există autorități locale și societăți comerciale care au competențe și atribuții în executarea și asigurarea finanțării rețelelor de utilități și dotări tehnico-urbane, în baza convenției nr. MM 1909/2004, nu înlătură răspunderea recurentei-pârâte, în contextul în care ei îi revin obligații legale și contractuale multiple în ce privește realizarea ansamblului de locuințe din Cartierul Henri Coandă, inclusiv sub aspectul urmăririi, coordonării și corelării activității tuturor entităților implicate în realizarea proiectului; de altfel, faptele terților, constând în neîndeplinirea unor obligații care le reveneau, potrivit contractelor încheiate cu recurenta-pârâtă, nu o exonerează pe aceasta, în condițiile în care răspunde în fața beneficiarilor de locuințe pentru nerealizarea proiectului imobiliar, al cărui coordonator și dezvoltator este, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 1-6 din Legea nr. 152/1998.

Așadar, recurenta-pârâtă nu se poate prevala de o eventuală exonerare a răspunderii, invocând culpa celorlalți semnatari ai convenției în executarea propriilor obligații.

Nu în ultimul rând, susținerile recurentei-pârâte referitoare la diligențele depuse pe lângă constructor și autoritățile locale, inclusiv, promovarea unor acțiuni în justiție împotriva unor părți semnatare ale convenției nr. MM 1909/2004, sunt lipsite de relevanță, în condițiile în care obligațiile de rezultat ce intră în conținutul raportului juridic dintre părți nu au fost îndeplinite, în timp ce stadiul de îndeplinire în concret a acestor obligații și existența culpei A.N.L. sunt chestiuni de fapt, ce nu pot face obiectul cenzurii instanței de recurs.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte va înlătura motivele de casare invocate de recurenta-pârâtă, cu consecința respingerii prezentului recurs, ca nefondat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta- pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE împotriva deciziei civile nr. 1738/2021 din 02 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2023.