ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 837/2024

Ședința publică din data de 16 aprilie 2024

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. x/2017, iar ulterior, ca efect al declinării competenței, pe rolul Tribunalului București — secția a Vi-a Civilă sub nr. x/2017*, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE, fostul Minister al Transporturilor, Construcțiilor și Turismului - MTCT, actualul Minister al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - MDRAP), Consiliul Local al Sectorului 1 București, Sectorul 1 al Municipiului București, Consiliul Județean Ilfov, Județul Ilfov, Orașul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Municipiul București, Consiliul General al Municipiului București, C. S.A., D. S.R.L. și E. S.A., solicitând instanței să dispună: 1. în principal, obligarea pârâtei ANL, în temeiul răspunderii civile contractuale, la plata sumei de 850 euro/luna (respectiv 3.908,64 RON/lună, la cursul de 1 euro/4,5984 RON din data de 01.11.2017) pentru perioada cuprinsă între data de 07.08.2008 și data depunerii cererii de chemare în judecată (01.11.2017), în total suma provizorie de 94.350 euro (echivalentul sumei de 433.859,040 RON la cursul de 1 euro/4,5984 RON din data de 01.11.2017), cu titlu de daune interese, constând în contravaloarea lipsei de folosința în sumă de 750 euro/lună (echivalentul sumei de 3.448,800 RON/luna la cursul de 1 euro/4,5984 RON din data de 01.11.2017) pentru perioada cuprinsa intre 07.08.2008 si 01.11.2017, în suma totală de 83.250 euro (echivalentul a 382.816,80 RON la cursul de 1 euro/4,5984 RON din data de 01.11.2017), precum și contravaloarea lipsei de folosință ce se va acumula până la data predării la cheie, după recepția la terminarea lucrărilor, a locuinței și a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte și locuința tip S9 din București, daune morale în sumă de 100 euro/lună (echivalentul sumei de 459,84 RON/lună la cursul de 1 euro/4,5984 RON din data de 01.11.2017) pentru perioada cuprinsa între 07.08.2008 și 01.11.2017, în sumă totală de 11.100 euro (echivalentul a 51.042,24 RON la cursul de 1 euro/4,5984 RON din data de 01.11.2017), precum și daunele morale ce se vor acumula până la data predării la cheie a locuinței după recepția la terminarea lucrărilor și a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte și locuința tip S9 din București, Sector 1; 2. în subsidiar, obligarea pârâtelor ANL, MDRAPFE, Județul Ilfov, Consiliul Județean Ilfov, Orașul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, D. S.R.L., E. S.A., Municipiul București, Consiliul General al Municipiului București, C. S.A., Sectorul 1 București, Consiliul Local al Sectorului 1 București, în temeiul răspunderii contractuale, în solidar, la plata acelorași sume ca la punctul 1; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București sub număr de dosar x/2019, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), au solicitat obligarea pârâtei la asigurarea finalizării lucrărilor de construire a locuinței de pe lotul x, București, cartierul Henri Coandă, prin realizarea recepției la terminarea lucrărilor și predarea locuinței la cheie către reclamanți, și la asigurarea finalizării lucrărilor de investiții aferente sectorului 1, București, cartierul Henri Coandă, cu cheltuieli de judecată.

La data de 30 martie 2018, reclamanții A. și B. au depus cerere de renunțare la judecată, prin care au solicitat ca instanța să ia act de renunțarea lor la judecarea litigiului în contradictoriu cu pârâții Județul Ilfov, Consiliul Județean Ilfov, Orașul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, D. S.R.L., E. S.A., Municipiul București, Consiliul General al Municipiului București, C. S.A., Sectorul 1 București, Consiliul Local al Sectorului 1 București.

Prin încheierea din 2 octombrie 2018, tribunalul a luat act de renunțarea reclamanților la judecarea cauzei, în contradictoriu cu pârâții Județul Ilfov, Consiliul Județean Ilfov, Orașul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, D. S.R.L., E. S.A., Municipiul București, Consiliul General al Municipiului București, C. S.A., Sectorul 1 București, Consiliul Local al Sectorului 1 București, a respins excepția de netimbrare a cererii, a dispus unirea cu fondul cauzei a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MDRAP și a prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților și a calificat inadmisibilitatea invocată de pârâtul MDRAP ca fiind o apărare pe fondul cauzei.

Prin încheierea pronunțată la 12 iulie 2019 de Judecătoria Sectorului 3 București dosarul nr. x/2019 a fost conexat la dosarul nr. x/2017.

Prin sentința civilă nr. 2796 din 2 octombrie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, invocate de acesta, ca neîntemeiată. S-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâții Agenția Națională pentru Locuințe, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Fondurilor Europene. S-au respins cererile de chemare în judecată, astfel cum au fost conexate, ca urmare a prescripției dreptului material la acțiune. S-a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamanților A., și B. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe, la 24 aprilie 2020, reclamanții A. și B. au declarat apel, solicitând anularea hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată.

La 3 iulie 2020, intimata ANL a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.

Prin decizia civilă nr. 1206 din 2 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost admis apelul declarat de reclamanți, a fost anulată în parte sentința apelată, în ceea ce privește soluția de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune privind cererea de obligare a pârâtei A.N.L. la plata contravalorii lipsei de folosință și a daunelor morale începând cu data de 03.11.2014 și cererea de obligare a pârâtei A.N.L. la asigurarea finalizării lucrărilor de construire a locuinței și la asigurarea finalizării lucrărilor de investiții aferente sectorului 1, București, din cadrul cartierului de locuinței Henri Coandă; soluția de respingere a cererii de obligare a pârâtei A.N.L. la plata contravalorii lipsei de folosință și a daunelor morale aferente perioadei începând cu data de 03.11.2014 și a cererii de obligare a pârâtei A.N.L. la asigurarea finalizării lucrărilor de construire a locuinței și la asigurarea finalizării lucrărilor de investiții aferente sectorului 1, București, din cadrul cartierului de locuinței Henri Coandă și soluția dată cererii reclamanților de obligare a pârâtei A.N.L. la plata cheltuielilor de judecată. Totodată, au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței și a fost stabilit termen în vederea judecării procesului.

La 06.11.2020, reclamanții au formulat o cerere de modificare a cuantumului pretențiilor, prin care au solicitat obligarea ANL la plata sumei totale de 43.668 Euro în echivalent RON la cursul BNR din ziua plății, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada cuprinsă între 03.11.2014-31.05.2019, a sumei de 869,29 Euro lunar, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință și a daunelor morale în cuantum de 100 Euro lunar, începând cu data de 03.11.2014 până la data predării la cheie a locuinței.

Prin decizia civilă nr. 1578 A din 17 noiembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, în evocarea fondului, conform art. 480 alin. (3) C. proc. civ., s-au respins cererile de chemare în judecată, astfel cum au fost conexate, formulate de reclamanți, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei decizii, la 26 ianuarie 2021, reclamanții au declarat recurs, solicitând casarea deciziei recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Prin decizia nr. 192 din 1 februarie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis recursul declarat de reclamanții A. și B., a fost casată decizia civilă nr. 1578A/17.11.2020 a Curții de Apel București, secția a Vi-a Civilă și a fost trimisă cauza spre o nouă judecată.

În rejudecare, la data de 29 septembrie 2022, reclamanții au depus cerere de renunțare la petitul privind daunele morale și au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și cu expertiză evaluatorie imobiliară.

Prin decizia nr. 229 A din 15 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost admisă în partea cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost restrânsă, formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE.

A fost obligată pârâta ANL la plata către reclamanți a sumei de 69.050,62 euro, echivalent în RON la cursul BNR din data plății, cu titlu de c/val lipsă folosință pentru perioada 03.11.2014-06.06.2022.

S-a respins în rest cererea, ca neîntemeiată.

A fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 21.865,51 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (fond și căi de atac).

Împotriva deciziei nr. 229 A din 15 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, pârâta Agenția Națională pentru Locuințe a declarat recurs.

Recurenta-pârâtă Agenția Națională pentru Locuințe a invocat în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și, în rejudecare, după casare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

In argumentarea cererii de recurs, pârâta a susținut, în esență, că instanța de apel a ignorat regulile referitoare la interpretarea convențiilor și nu a avut în vedere contractele încheiate între părți, contracte prin care s-au stabilit drepturi și obligații specifice fiecărui raport juridic pe care acestea îl guvernau.

In acest sens, consideră recurenta, curtea de apel nu a avut în vedere modul în care au fost redactate clauzele contractuale care vizează conținutul obligațiilor asumate (urmărirea execuției și a finalizării lucrărilor neechivalând cu executarea și finalizarea lucrărilor de către mandatar), dar și prevederile art. 1532 raportat la art. 1539 C. civ.

In opinia recurentei, argumentația instanței de apel în susținerea ideii că răspunderea contractuală a ANL este atrasă din perspectiva nefinalizării imobilului la termenul stabilit, este nelegală.

Arată că în baza contractului de mandat încheiat între ANL și intimată, recurenta și-a asumat obligația de a depune toate diligentele necesare obținerii rezultatului constând în finalizarea lucrărilor de construcție a locuinței acesteia, fără a se obliga la obținerea rezultatului stabilit prin contractul de construire, respectiv executarea construcției ori predarea la cheie a imobilului.

Recurenta apreciază că în mod greșit, prin hotărârea recurată, s-a reținut că pârâta ANL nu și-a îndeplinit în mod corespunzător sarcina de a finaliza imobilul, actele îndeplinite de ANL fiind suficiente pentru a nu se reține o culpă gravă în sarcina sa. Precizează că bligațiile asumate au fost îndeplinite cu diligentă în limitele stipulate în contractul de mandat - raportul juridic dintre părți.

Astfel, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, se observă că ANL a manifestat un comportament diligent în îndeplinirea obligațiilor asumate prin mandat, notificând constructorii în repetate rânduri, asigurând posibilitatea schimbării constructorilor, identificând antreprenori în vederea terminării lucrărilor, purtând o bogată corespondență cu părțile implicate în acest proiect guvernamental.

Consideră că trimiterea instanței la existența unui mandat sui generis, unde obligațiile ANL trebuie înțelese în lumina Legii nr. 152/1998, Legii nr. 190/1999, H.G. 962/27.09.2001 și a celorlalte acte la care se face trimitere, nu poate fi primită în sensul în care este afirmată. Este suficient din acest punct de vedere să se arate că sistemul de drept trebuie înțeles coerent, iar înlăturarea regulii de la art. 1540 alin. (2) C. civ. din 1864 nu poate fi decât rodul unei stipulații exprese, câtă vreme acest text dă naștere unui drept în patrimoniul ANL (dreptul de a nu răspunde decât pentru culpă gravă).

Din această perspectivă, subliniază că răspunderea contractuală a ANL nu poate fi angajată nici pentru pretinsa nerespectare de către recurentă, a obligațiilor legale invocate de instanță sau a obligațiilor stabilite prin contractele încheiate de reclamantă cu terți (la care ANL nu este parte) sau prin contractele încheiate de Agenție cu terți (la care reclamantul nu este parte) - contracte menționate în considerente deciziei recurate, nici pentru pretinsa nerespectare a îndatoririlor antreprenorilor sau altor terți semnatari ai convențiilor arătați prin decizia recurată.

Astfel, nu se poate reține că prevederile contractului de mandat se completează, din punct de vedere al obligațiilor, cu obligațiile legale și cu obligațiile cuprinse în contractele de antrepriză și de construire, în condițiile în care contractul de mandat nu conține nicio stipulație în acest sens. Simpla trimitere pe care părțile au facut-o, în preambulul contractului de mandat, la prevederile Legii nr. 152/1998, ale Legii nr. 190/1999 și ale contractului de antrepriză generală nu echivalează cu instituirea unei derogări de la principiile reglementate de art. 1073 și art. 973 C. civ. din 1864.

Susține că instanța a încălcat principiului înscris în art. 969 C. civ. potrivit căruia: "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante", întrucât nu se pot contopi obligațiile asumate de constructor cu cele asumate de mandatar, nu se pot transfera obligațiile din sarcina unuia în sarcina celuilalt.

Aceasta întrucât, principiul relativității efectelor contractului semnifică faptul că actul dă naștere, modifică sau stinge raporturile juridice numai între părțile contractante, iar contractul nu poate genera drepturi subiective și obligații față de terți.

Subliniază că ANL nu și-a asumat îndatorirea de a executa și finaliza, într-un anumit termen, lucrările de construire a locuinței sau lucrările de infrastructura, de utilități și de urbanizare (nu a garantat îndeplinirea obligației de a realiza locuința în termen de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, aceasta obligație fiind asumată de constructor/antreprenorul general, prin art. 8 din contractul de construire).

Conchizând, apreciază că ANL nu poate răspunde contractual pentru neîndeplinirea, îndeplinirea necorespunzătoare sau cu întârziere a unor obligații pe care nu și le-a asumat prin convenția de mandat încheiată cu intimata.

Prin hotărârea recurată, nu este probat faptul că ANL nu ar fi pus în valoare mijloacele posibile (nu ar fi uzat de pârghiile administrative și legale) pentru a obține executarea și finalizarea locuinței contractate de intimată și nici nu s-au indicat în concret, măsurile care ar fi fost apte să asigure executarea și finalizarea locuinței și cu utilități, măsuri pe care ANL ar fi omis să le întreprindă (care ar fi trebuit să fie modul de lucru cu antreprenorii ori care ar fi trebuit să fie atitudinea față de semnatarele Convenției MM 1909/2004).

Așa fiind, în opinia sa, în mod greșit instanța de apel a reținut că prin contractul de mandat ANL s-a obligat față de reclamantă să finalizeze imobilul acestora, cu utilități.

Instanța a interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății și a atribuit ANL o obligație de rezultat inexistentă, ignorând astfel întregul probatoriu administrat în cauză, înscrisurile depuse reprezentând diligentele întreprinse pe lângă constructor și autoritățile locale și obligând, în final, recurenta la plata unei sume reprezentând acoperirea unui prejudiciu care nu i se poate imputa, care nu a fost cauzat sau determinat de ANL.

In condițiile în care, recurenta a întreprins demersuri și măsuri concrete în vederea îndeplinirii și realizării obligațiilor asumate, astfel încât locuințele să fie finalizate și să poată fi recepționate și predate beneficiarilor, conform contractelor încheiate, și, mai mult, Primăria Municipiului București este cea care a gestionează atât finanțarea, cât și realizarea utilităților în cartierul Henri Coandă (lot l-zona sector 1 și lot x - zona Voluntari), finalizarea imobilului aparținând intimatei și a utilităților din cartierul Henri Coandă nu depinde de voința și puterea de decizie a ANL, astfel că nu se poate reține că recurenta-pârâtă ar avea vreo vina sau că nu a depus suficiente demersuri și că trebuie sancționată.

In ceea ce privește prejudiciul, susține recurenta, instanța de apel a stabilit că prejudiciul determinat de expertul judiciar este provocat de neexecutarea de către ANL a obligației de a finaliza imobilul, cu utilități, la termen.

In materia răspunderii contractuale, prejudiciul cauzat creditorului trebuie să fie consecința directă a executării necorespunzătoare sau a neexecutării obligațiilor prevăzute în contractul încheiat între părți. Ori, în baza contractului de mandat, obligația ANL este aceea de a urmări executarea lucrărilor și de a depune toate diligentele pe lângă constructor în vederea realizării locuinței, obligație pe care ANL și-a respectat-o și a dovedit-o cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Intimații-reclamanți A. și B. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția nulității recursului, iar pe fondul acestuia, au solicitat respingerea ca nefondat.

Prin încheierea de ședință din 13 februarie 2024, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare; niciuna dintre părți nu a înțeles să își exercite acest drept.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la data de 16 aprilie 2024.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același Cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din analiza dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum și formularea acestora cu depășirea termenului de recurs este sancționată cu nulitatea cererii de recurs.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

În speță, se constată că recurenta-pârâtă Agenția Națională pentru Locuințe a invocat formal în susținerea recursului dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menționat.

Din cuprinsul cererii de recurs nu pot fi desprinse critici susceptibile de a fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și invocat de recurentă, nefiind arătate, în concret, care sunt acele norme de drept material pretins a fi fost încălcate de instanța de apel, or, în lipsa unor minime considerații cu privire la normele de drept material pretins a fi fost nesocotite de curtea de apel, instanța de recurs nu poate face un control efectiv al legalității deciziei recurate.

Cele expuse în cuprinsul cererii îmbracă doar aparența unor critici de nelegalitate, întrucât întreaga construcție a recursului se fundamentează exclusiv pe aspecte ce au fost tranșate definitiv în primul ciclu procesual prin decizia de casare nr. 192/2022 pronunțată în dosarul nr. x/2017, iar simpla nemulțumire a recurentei cu privire la aceste dezlegări nu pot forma obiectul prezentului recurs.

In acest context se constată că în argumentarea cererii de recurs, pârâta încearcă să combată aspectele dezlegate definitiv de instanța de casare, arătând, în esență, că, potrivit contractului de mandat, obligația sa este aceea de a urmări executarea lucrărilor (nu de a finaliza locuința) și de a depune toate diligențele pe lângă constructor în vederea realizării locuinței, obligație pe care a respectat-o și a dovedit-o cu înscrisurile depuse la dosar, iar potrivit contractului de construire (la care nu este parte), obligația de predare a locuinței revine constructorului și, deci, nu poate fi trasă la răspundere pentru neîndeplinirea unei obligații pe care nu și-a asumat-o contractual și nicio altă prevedere legală nu i-o impune, pe cele de consecință, nefiind în culpă și neputând fi obligată nici la repararea unui eventual prejudiciu.

De altfel, argumentele recurentei prin care se urmărește, în realitate, interpretarea clauzelor contractuale și stabilirea situației de fapt pe baza probelor de la dosar, vizează netemeinicia, iar nu nelegalitatea unei hotărâri, neputând face obiectul cercetării în calea de atac a recursului, față de dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte subliniază că întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar, totodată, recursul nu se poate limita, la o indicare formală a textelor legale, condiția dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligația de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel, recurenta neprocedând în acest mod.

Așa fiind, Înalta Curte reține că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate susceptibile de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. prevăd că, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) din același cod, va anula recursul."

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE împotriva deciziei nr. 229 A din 15 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2024.