ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1186/2025

Ședința publică din data de 03 iunie 2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecății:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la 28 aprilie 2023, sub nr. x/2023, reclamanții A., B., C. și D. au chemat în judecată pe pârâții Municipiul București, prin primarul general și Primarul general al Municipiului București, prin care au solicitat să se dispună obligarea acestora să transmită către Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor Dispoziția Primarului Municipiului București nr. 22934/08.11.2022, a documentației care a stat la baza emiterii acesteia, precum și întregul dosar administrativ de Legea nr. 10/2001, în cadrul căruia a fost emisă dispoziția, precum și la obligarea pârâților la plata unor despăgubiri egale cu dobânda legală penalizatoare calculată asupra echivalentului în bani al întinderii măsurilor reparatorii cuvenite lor, conform Dispoziției Primarului Municipiului București nr. 22934/08.11.2022, începând cu data introducerii prezentei cereri și până la data îndeplinirii obligațiilor de la pct. 1.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București, în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 388 din 28 martie 2024, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului Municipiului București; a respins cererea formulată de reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu Primarul Municipiului București, pentru lipsa calității procesuale pasive; a respins excepția de inadmisibilitate, ca neîntemeiată; a respins cererea, așa cum a fost restrânsă și precizată, formulată de reclamanții A., B., C., E., D. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General, ca neîntemeiată.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, în apel:

Prin decizia civilă nr. 918A din 27 septembrie 2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul împotriva sentinței civile nr. 388 din 28 martie 2024, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, formulat de apelanții-reclamanți D., C., B. și E..

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 918A din 27 septembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs reclamanții D., C., B. și E..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 16 ianuarie 2025, sub nr. x/2023, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 20 ianuarie 2025, a constatat că cererea de recurs îndeplinește cerințele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ. în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) a aceluiași articol, a reținut că recurenții-reclamanți au procedat la încadrarea criticilor formulate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în temeiul dispozițiilor art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru coroborate cu prevederile art. 50 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și art. 35 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, a stabilit că recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

II.1. Motivele de recurs:

Recurenții-reclamanții A., B., C., E. și D. au solicitat admiterea recursului, anularea ca nelegală a deciziei atacate și, rejudecând apelul, să fie desființată sentința civilă nr. 388 din 28 martie 2024, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată

În dezvoltarea motivelor de recurs, cu trimitere la parcursul litigiului în etapele procesuale anterioare, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au arătat că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1536 C. civ., fără a pune în discuție și a fi invocată de către partea adversă incidența principiului de drept specialia generalibus derogant.

Acesta soluție este nelegală întrucât ca norma specială să fie derogatorie, ea trebuie să conțină o prohibiție expresă sau cel puțin implicită de la norma cadru, de la dreptul comun, cu care regula se completează. Or, C. civ. reprezintă cadrul legislativ general, iar legile speciale, în speță, nu exclud direct sau indirect aplicarea acestuia pe chestiunea dedusă judecății, aceea a incidenței principiului: ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Mai mult, în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate, iar dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu poate exclude daunele moratorii pe considerentul că grilele notariale sunt aplicate de la momentul cel mai apropiat din moment ce în speță este vorba de grile mai vechi, de aproximativ 2 ani, fiind încălcat și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Recurenții-reclamanți nu au solicitat aplicarea C. civ. în suplimentarea despăgubirilor, ci acordarea daunelor moratorii din partea instituțiilor care nu își îndeplinesc la timp și complet, obligațiile legale în procedura administrativă.

Au precizat că obligația părții adverse este determinabilă și cuantificabilă în bani, prin raportare la legea care specifică criterii explicite și verificabile, contrar opiniei instanței de fond. Orice ipotetice modificări legislative asupra cuantumului acestei obligații, care pot surveni în timp, nu fac nedeterminabilă valoarea echivalentă a obligației la acest moment.

Întinderea dreptului pentru care au fost acordate despăgubiri a fost stabilită definitiv prin sentința civilă nr. 102 din 26 ianuarie 2021, și anume 1/2 din imobil teren situat în str. x, în suprafață de 831 mp (anexa nr. 1:35, punctele 1,2 3,4,5,6,7,8,9,1), imobil apartament nr. x, str. x, suprafață totală inclusiv boxă și balcoane 139,87 mp. (anexa 1.37), imobil apartament nr. x, str. x, suprafață totală inclusiv balcoane, camera de service, boxă 82,78 mp, (anexa 1.37/1), 1/2 imobil spațiu comercial fost garaj, suprafață de 97,67 mp și camera anexă de 23,8 mp, în cote de 1/2 fiecare, instanța având în vedere expertiza întocmită de expertul F..

Conform Legii nr. 165/2013, grila aplicabilă pentru calculul despăgubirii este cea aferentă anului 2022 și în baza acesteia au expus valoarea pretențiilor și nu în mod arbitrar, cum a reținut instanța de fond. Neexecutarea obligației de transmitere la timp, ce revenea intimatei, are drept consecință împrejurarea că Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor nu a putut propune mai repede acordarea despăgubirilor și plata acestora în condițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013.

II.2 Apărările formulate în cauză:

Intimații-pârâți Municipiul București, prin primarul general și Primarul general al Municipiului nu a depus întâmpinări.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 28 aprilie 2023, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (6) C. proc. civ., prin rezoluția din 13 martie 2025, s-a fixat termen de judecată la 03 iunie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, termen la care instanța a reținut cauza spre soluționare.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin decizia civilă nr. 918A din 27 septembrie 2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul împotriva sentinței civile nr. 388 din 28 martie 2024, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, formulat de apelanții-reclamanți D., C., B. și E..

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a apreciat că dispozițiile art. 1530 și art. 1536 C. civ., pe care reclamanții și-au fundamentat pretențiile deduse judecății, nu sunt aplicabile în cauză câtă vreme drepturile acestora, izvorâte din Dispoziția Primarului Municipiului București nr. 22934/08.11.2022, sunt guvernate de norme speciale derogatorii de la dreptul comun, care prevăd mecanismul de evaluare a dreptului persoanelor îndreptățite la măsuri compensatorii prin puncte, la o valoare stabilită pe baza grilei notariale valabile pentru anul precedent celui de emitere a deciziei de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor [art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013] sau anul anterior hotărârii judecătorești (art. 35 teza a II a din Legea nr. 165/2013), în ipoteza unui litigiu cu acest obiect.

S-a apreciat că intervalul de timp cuprins între data emiterii de către entitatea învestită cu soluționarea notificării a dispoziției/deciziei cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii și data emiterii deciziei de compensare prin puncte de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor va fi valorificat, în patrimoniul beneficiarilor acestor măsuri, prin aplicarea unei grile notariale cât mai apropiate de momentul evaluării efective a dreptului la măsuri reparatorii.

O dezdăunare suplimentară în forma pretinsă de apelanții-reclamanți ar nesocoti regula specialia generalibus derogant, permițând acestora obținerea unor sume de bani care nu se încadrează în mecanismul legal de cuantificare a emolumentului dreptului la măsuri compensatorii prin puncte stabilit prin legile speciale de reparație.

Pe calea recursului, prevalându-se de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub aspectul nelegalității deciziei atacate din perspectiva încălcării și aplicării greșite a prevederilor art. 1536 C. civ., recurenții-reclamanți au susținut că instanța de apel a reținut în mod eronat incidența legii speciale și a ignorat dreptul comun, deși legea specială nu cuprinde norme derogatorii de la dreptul comun pe chestiunea dedusă judecății.

Critica astfel formulată este fondată, în condițiile în care relevă greșita asimilare de către instanța de apel a pretențiilor formulate în cauză cu evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri potrivit Legii nr. 165/2013.

Din acest punct de vedere, este decisiv, așa cum s-a arătat, faptul că instanța de apel s-a raportat, în motivarea deciziei, la mecanismul de cuantificare a măsurilor compensatorii prin puncte, aplicabil în procedura Legii nr. 165/2013 și care se bazează pe grila notarială la care se referă art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, normă potrivit căreia "Evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se exprimă în puncte și se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Națională, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului și a categoriei de folosință la data preluării acestuia. Un punct are valoarea de un leu".

Or, reclamanții nu au solicitat în cauză despăgubiri pentru preluarea abuzivă a imobilului, pentru care li se cuvin măsuri compensatorii prin puncte, potrivit Dispoziției Primarului Municipiului București nr. 22934/08.11.2022, care urmează a fi cuantificate în procedura Legii nr. 165/2013 și acordate prin decizia Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.

Pretențiile cu a căror soluționare a fost învestită instanța de judecată rezidă în daune-interese pentru prejudiciul produs prin fapta culpabilă a pârâților Municipiul București, prin primarul general și Primarul General al Municipiului București, de neexecutare a obligației de a face, anume de a transmite dosarul administrativ în vederea stabilirii punctelor de compensare către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, conform art. 21 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

Din acest motiv au invocat dispozițiile art. 1536 C. civ., ca temei juridic al pretențiilor din cererea de chemare în judecată, norma prevăzând dreptul la daune-interese al creditorului unei obligații de a face, executate cu întârziere.

Or, în mod evident, dispozițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 nu pot fundamenta acordarea unor asemenea daune-interese moratorii, din moment ce privesc evaluarea imobilului în scopul acordării despăgubirilor pentru preluarea abuzivă a imobilului în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001.

Referirea reclamanților la grila notarială nu înseamnă că s-a solicitat acordarea chiar de către instanța de judecată a măsurilor compensatorii prin puncte, ca dezdăunare pentru preluarea abuzivă a imobilului. Această trimitere s-a făcut în contextul identificării echivalentului în bani al obligației de a face, prevăzut de art. 1536 C. civ., în condițiile în care norma precizează criteriul de determinare a daunelor-interese, respectiv dobânda legală, dar și dreptul creditorului de a dovedi un prejudiciu cauzat de întârzierea în executarea obligației mai mare decât cel presupus de evaluarea legală.

De altfel, nicio altă normă din procedura Legii nr. 165/2013, care vizează cuantificarea măsurilor compensatorii, nu reglementează repararea prejudiciului pretins cauzat prin transmiterea cu întârziere a dosarului administrativ către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în vederea stabilirii punctelor de compensare, neavând temei, prin urmare, aprecierea instanței de apel conform căreia legea specială înlătură de la aplicare dreptul comun, conform regulii specialia generalibus derogant.

Pe de altă parte, faptul că măsurile compensatorii prin puncte se calculează de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor prin raportare la grila notarială valabilă "pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Națională", așa cum prevede art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, nu înseamnă că un prejudiciu de natura celui pretins de către reclamanți este acoperit prin modul de calcul prevăzut de art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, pentru a se vorbi despre o dublă reparație în cazul aplicării dispozițiilor art. 1536 C. civ. și excluderea aplicării dreptului comun, ca fiind incompatibil cu întreg mecanismul de reparație reglementat de legiuitor în procedura Legii nr. 165/2013, astfel cum a apreciat instanța de apel.

Criteriul de evaluare a imobilelor conceput de legiuitor asigură, într-adevăr, un nivel al despăgubirilor apropiat de valoarea de piață a proprietății la momentul emiterii deciziei de despăgubire și, deci, premisa unei reparații echitabile în cadrul sistemului de restituire a imobilelor preluate de stat în mod abuziv în perioada comunistă (paragraful 237 din hotărârea CEDO pronunțată în Cauza Văleanu și alții împotriva României la data de 8 noiembrie 2022).

Cu toate acestea, prejudiciul pretins de către reclamanți nu decurge din modul de evaluare a imobilelor și, implicit, din cuantumul despăgubirilor calculate pe temeiul art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, ci din împiedicarea nejustificată a demarării procedurii Legii nr. 165/2013 imediat după emiterea dispoziției conținând propunerea de acordare a măsurilor compensatorii prin puncte, pe fondul unei așteptări legitime a titularilor ca entitățile implicate în procedurile reparatorii să respecte toate obligațiile prevăzute de lege, inclusiv pe aceea a comunicării fără întârziere a documentației, după finalizarea unei proceduri, către o altă entitate, în vederea parcurgerii unei noi etape din ansamblul procedurilor reparatorii.

Or, potrivit art. 1381 alin. (1) C. civ., orice prejudiciu dă dreptul la reparație, iar dreptului la reparație îi sunt aplicabile, de la data nașterii sale, toate dispozițiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea și stingerea obligațiilor, astfel cum se prevede în alin. (3) al aceleiași norme, ceea ce înseamnă aplicarea atât a prevederilor art. 1531 C. civ., creditorul având dreptul, pe acest temei, la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării, dar și a art. 1536 C. civ., din aceeași reglementare a executării obligațiilor.

Din această perspectivă este greșită aprecierea instanței de apel, în sensul că modul de evaluare a imobilelor asigură repararea eventualului prejudiciu creat prin executarea cu întârziere de către pârâți a obligației prevăzute de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, iar solicitarea reclamanților nu ar reprezenta altceva decât o dezdăunare suplimentară nejustificată față de despăgubirile calculate pe temeiul art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013.

În mod evident, instanța de judecată poate cenzura modul de calcul al prejudiciului invocat de reclamanți, dar în contextul art. 1536 C. civ., iar nu prin înlăturarea de plano a incidenței normei de drept comun, ca fiind incompatibilă cu mecanismul de calcul al despăgubirilor în procedura Legii nr. 165/2013.

Față de cele expuse, Înalta Curte constată că instanța de apel a apreciat în mod greșit că nu este justificată evaluarea prejudiciului din perspectiva dispozițiilor art. 1536 C. civ., deși acest text de lege a fost în mod explicit invocat prin cererea de chemare în judecată, aspect ce determină incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanții A., B., C., E. și D. împotriva deciziei civile nr. 918A din 27 septembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții A., B., C., E. și D. împotriva deciziei civile nr. 918A din 27 septembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 03 iunie 2025.