ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 20/2019

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 952A din 18 septembrie 2018 a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva Sentinței nr. 359 din 26 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Guvernul României reprezentat de Prim-ministru.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții A. și B.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la 26 noiembrie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, la data de 27 noiembrie 2018, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod și a acordat termen la 16 ianuarie 2019, în camera de consiliu, fără citare părți, pentru soluționarea căii de atac.

Nu s-au depus puncte de vedere la raport.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed:

În fapt, prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 26 mai 2017, reclamanții A. și B. au chemat în judecată Guvernul României, solicitând ca acesta, prin ANRP, să le emită titlul pentru despăgubiri sau casă/apartament din fondul de protocol, precum și obligarea pârâtului la plata de despăgubiri materiale în sumă de 1.000.000 euro și daune morale în același cuantum pentru lipsirea lor de folosința imobilului pentru care au formulat notificare.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin Sentința nr. 359 din 26 februarie 2018, a respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință, invocată de pârâtul Guvernul României prin întâmpinare. A admis excepția lipsei calității procesual pasive, invocată de pârâtul Guvernul României prin întâmpinare. A respins cererea de chemare în judecată ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 952A din 18 septembrie 2018, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței pronunțate de tribunal.

S-a constatat, în esență, în raport de prevederile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 165/2013, acte normative aplicabile litigiului, că în mod corect a constatat tribunalul că emiterea titlului de despăgubire este o atribuție ce revine Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, iar emiterea ulterioară a titlului de plată este o atribuție ce revine Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

În speță, atât prima instanță, cât și cea de apel au calificat litigiul ca fiind unul legat de aplicarea Legii nr. 165/2013, soluționându-l ca atare.

Or, Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România stipulează în sensul că hotărârile judecătorești pronunțate de secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității sunt supuse numai apelului.

Totodată, conform art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

În raport de dispozițiile legale menționate, Decizia nr. 952A din 18 septembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, atacată în prezenta cauză, nu este supusă recursului.

Se reține totodată că prin dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părților îndeplinirea actelor de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Față de toate cele de mai sus, recursul declarat în cauză apare ca inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva Deciziei nr. 952A din 18 septembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 ianuarie 2019.

Procesat de ED