ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2023/2020

Ședința publică din data de 13 octombrie 2020

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 6 martie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâtului la plata despăgubirilor morale în valoare de 300.000 euro.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă:

Prin sentința civilă nr. 1881 din data de 26 septembrie 2018 Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și a respins acțiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă:

Prin decizia civilă nr. 1159A din data de 2 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1881 din data de 26 septembrie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

II.1. Motivele de recurs:

Împotriva deciziei nr. 1159A din data de 2 septembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs reclamantul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 27 februarie 2020, sub nr. x/2018.

Fără a proceda la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant, în esență, a arătat că, prin sentința civilă nr. 452 din data de 15 aprilie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a fost obligat debitorul B.-Sucursala București să îi plătească integral salariului restant, de la data de 23 martie 2012, însă nu a avut posibilitatea de a executa silit debitorul care nu a executat de bunăvoie obligația stabilită prin aceasta.

A precizat că, astfel cum a constatat Biroul Executorului Judecătoresc, aceasta nu constituia un titlu executoriu, fiind lipsită de semnătura și de ștampila instanței de judecată, care este parte a puterii judecătorești.

Invocând dispozițiile art. 52 din Constituția României, cu aplicarea art. 1384, art. 1385 și art. 1386 C. civ., recurentul-reclamant a susținut că este vătămat în ceea ce privește drepturile sale salariale.

La data de 17 iunie 2020, recurentul-reclamant a depus o cerere prin care a arătat că înțelege să modifice obiectul cererii de la 300.000 euro în 400.000 CHF - în moneda națională.

II.2. Apărările formulate în cauză:

Intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, nu a formulat întâmpinare.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți:

În temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului, în cuprinsul acestuia constatându-se că recursul este formulat și motivat în termen legal, că prezenta cerere îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ., sub sancțiunea nulității, iar părțile au deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei recurate.

Totodată, raportorul a reținut că recurentul-reclamant a fost scutit de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, instanța admițând cererea de ajutor public judiciar formulată de către acesta.

Cu privire la obligația de motivare a recursului, raportorul și-a exprimat opinia în sensul că, în speță, criticile formulate de către parte nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., împrejurare față de care ar fi incidentă sancțiunea nulității recursului reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosarul de recurs.

La data de 24 iulie 2020, în termen legal, recurentul-reclamant a depus punct de vedere la raportul întocmit în cauză, prin care, a formulat susțineri în sensul admiterii căii de atac promovate.

Intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, nu a formulat punct de vedere la raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen la data de 13 octombrie 2020, fără citarea părților, în vederea pronunțării asupra admisibilității în principiu a recursului, reținându-se și excepția nulității evidențiată prin raportul întocmit în cauză.

II.4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului:

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului reținută prin raportul vizând admisibilitatea în principiu a căii de atac, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. și art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speță, prin cererea de recurs, fără a proceda la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant, în esență, a susținut că nu a avut posibilitatea să pună în executare hotărârea judecătorească prin care a fost obligat debitorul B.-Sucursala București să îi plătească integral salariului restant, de la data de 23 martie 2012, hotărârea fiind lipsită de semnătura și de ștampila instanței de judecată, astfel încât a fost vătămat în drepturile sale de către Statul Român.

Deși, în cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant a făcut trimitere la dispozițiile art. 52 din Constituția României și la cele ale art. 1384, art. 1385 și art. 1386 C. civ., acesta nu a indicat în concret care sunt aspectele de nelegalitate a hotărârii atacate sau în ce mod aceste dispoziții ar fi fost încălcate sau aplicate greșit de către instanța de apel.

Pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a unor texte normative, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate instanței care a pronunțat hotărârea recurată, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează, exprimarea formală a nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate, neputând echivala cu motivarea recursului.

Prin urmare, cum susținerile formulate de recurentul-reclamant nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Așa fiind, cum criticile formulate de recurentul-reclamant nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1159A din data de 2 septembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 octombrie 2020.